Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 2833 pentru DIN CE.
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... inima în dinți, ieșii din cabinetul meu de lectură (din coș) și făcui să țipe biata Ilinca, cât alergară toți din casă. Mă deteră binișor din pod, mă puseră în cârcă lui moș Mâinea și mă trimiseră la școală. Dascălul mă primi în bătăi și mă puse iar la psaltirea grecească ... ținea în frică nici câinii de la stână, ce era să mă rupă o dată. Într-o vară citii cu ei împreună Poarta pocăinței, Epistolia ce a căzut din cer, Viața sfântului Alexe, omul lui Dumnezeu , scrisă de mână, Viața părintelui Macarie, Avestița, fata Satanei, Pogorârea Maicei Domnului la iad , și alte vieți ale ... Mai pe urmă veni din Brașov acestor păstori și Istoria lui Arghir . Eu până atunci, din câte citisem, știam pe dinafară numai Epistolia ce căzuse din cer la Palestina ; îmi plăcea unde zice că se jură Hristos pe brațul său cel drept, și când declamam pe dinafară, ardicam și eu brațul ... lângă mine (o spuneau toți sătenii). Întorcându-ne la București, după încetarea boalei, auzii că se plângeau părinții că trebuie să fi uitat eu tot ce ...
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
... curge nepotolit și tulbur. Dar dălți și ciocane au bătut în ea cu vrednicie ; așchii mari și luminoase au sărit din trupul ei, și cel ce sta de veacuri condamnat în alba-i închisoare a reintrat în lume grație abilităței de prestidigitator a unui Romanelli oarecare. Și ... cetățenii vechei urbe monotone nu puteau să audă aceste reflecții și voiau pentru noul oaspe cu orice preț locul de onoare. Și ca mîni, cel ce a prins trup din nou de pe înaltul soclului va privi și nu-și va recunoaște urba lui, va vedea figurile străine ce mișună tot mai mult pe străzile vechi, le va vedea tot așa de bine din piața Unirei sau din altă piață, și cu brațele încrucișate va fi osîndit să asculte fără ca gura lui mută să poată răspunde elanului oratoric ce va urca spre el. Tumultul gloatelor și vociferările oratorice vor amuți și ele, și tîrziu, tîrziu, cînd voievodul nu va mai recunoaște poate între cei ... nimeni dintr-ai lui, își va aduce aminte cu părere de rău de somnul milenar ce l-a dormit în stînca de peatră ...
Alexandru Macedonski - Valțul rozelor
... pe rând în vânt s-au dus. Iar vântul tainic le șoptea, Luându-le pe fiecare, Ș-un valț nebun le învârtea, Un valț — din ce în ce mai tare, Un valț — din ce în ce
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... oriîncotro te uiți, Nu vezi nimică altă decât sujet de râs. Eu știu că nu-ți dă mâna să te unești cu mine, Căci cel ce pătimește de boala gălbnărei, Tot felul de colore lui galbene îi par. Greșita-vă părere pe care o ați supt Cu țâța din născare și reaua nărăvire Vă-ntunecă cu totul cunoașterea de sine, Când și făr-de ocheană puteți a vă vedea. Acel ce se ferește de sfezi, de gâlceviri, Și la-ntâmplări de-aceste scăparea-i este fuga, Deși de-nțelepciune povățuit se pare, La voi, la oameni ... însăși a sa viață, Voind a face răul în cel mai mare grad, Deși-i nebun de frunte, viteaz îl socotiți. Stenon ce-n adunare înșiră cum îi vine Și vrute și nevrute ca moara cea stricată, Cu hohotele sale pereții zguduind; Ce râde singur numai de-a sale secături, Din mâini bălăbănește întocmai ca din limbă, Și n-are nici rușine, nici chip de politețe, Cu mare bucurie de toți e priimit, De toți cu sârguință chemat ș-îmbrățoșat. O ... ciudat. La-ntâia întâlnire oricui eram plăcut, Și prea cu mulțumire mă priimea de slugă; La voi în toată vremea au trecere bufonii. Eu însă ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
... zărește despre soare Cârduri, cârduri de cocoare, Călătoare zburătoare Și de el nepăsătoare. Iată, mări, cum plângea Că departe, sus zărea Un corb negru, corbișor Ce zbura încetișor Și din aripi tot bătea Și cu jale croncănea. Iar Grue se amăra Și din gură-amar zicea: ,,Căci n-am durdă, pui de corb, Zilele să ți le sorb! Ce tot țipi și croncănești, Ori de mine te gătești?" Corbul se apropia, Pe fereastră se punea Și din pliscu-i răspundea: ,,Gruișor, drăguțul meu! Ce mă blestemi așa rău Când umblu de rândul tău?" ,,Alei! corbe, corbișor, De vrei tu să-mi faci pe dor, Ține inelușul meu Și du ... Și purcedea vulturește, Cu desagi, cu buzdugele Pline de mahmudele. [5] El mergea și iar mergea, În Țarigrad ajungea, La divan că se ducea Și din gură-așa zicea: ,,Auzit-am, auzit De-un voinic ce mi-ați robit, Iată-mă-s că am sosit Să vi-l plătesc îndoit". El desagii deșerta, Turcii toți năvală da, Și pe jos se ... în mână-i da Și din ...
Ion Luca Caragiale - Decadență
... cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să ... de sălbăticia oamenilor odiosului regim, când vaietele celor schingiuiți pe străzile Capitalei, cu felinarele stinse, sunt încă vii în mintea tutulor! Å¥ Iată ceeace smulgea din mii de suflete răcnete sguduitoare. Iată pentru ce n'am lipsit dela nici una din acele faimoase întruniri. Astăzi, ce avem? desbateri, desbateri și iar desbateri. Foarte mulțumim de întrunirile dv. Eu nu cer dela orator să mă lumineze - îi pretind să mă'ncălzească. Oratorul ... propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde și spontanee, până m'o năuci, până m'o face să scrâșnesc din dinți și să strig ca un turbat: sus poporul! Iată ce înțeleg eu prin orator. S'a pierdut astăzi, din ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... a mea părere. Â Frumos răspuns! Ascultă: pe cât mie îmi pare, De lume, de năravuri ai slabă încercare. Trebuie să știi jocul și dansul ce-ți lipsește, Și niște mici petreceri, ce se zic românește Jocuri nevinovate. Nevinovate fie, Măcar că vini destule din ele pot să fie; Trebuie să faci pasuri și complimente bune, La vorbe serioase când alții se vor pune, Să n-asculți, să spui glume ... la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește; I-o dă în nas, se pleacă, și în sfârșit o lasă, Zicându-i: Ce lornetă! te-arată mai frumoasă! Fieșcine cunoaște ce cap tânărul are; Dar pentru că dă bine din mâini și din picioare, Și trântește la vorbe fără să se gândească, Am văzut multă lume cu duh să-l socotească; Iată de ce talente avem noi trebuință. Dar tu care uiți lesne, duh fără de știință, Socotești că poți oare, prin altfel de mijloace, Arătându-te-n lume ... ntâmplă să zici pe la soroace Câte o vorbă-două, care la unii place; În câte rânduri însă distracțiile tale Te fac să scoți cuvinte ce nu ar fi cu cale, Să superi
Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase
... Antim Ivireanul - Alte învăţături trebuincioase Alte învățături trebuincioase de Antim Ivireanul 1. Vericare preot afară din enoriia lui (de) va face Liturghie sau o sfeștanie sau va cununa, sau va ispovedui, sau va cumineca pre cineva și după ce va muri îl va îngropa, sau verice alt lucru beserecesc va face fără de voia preotului aceluia a căruia va fi noriia, unul ... lepăda și noi. 2. Așijderea nici unul din voi / să nu îndrăznească să cunune vreun om, sau vreo muiare streini, dintr-altă țară, au și din țara aceasta și să fie neștiuți, până nu-i veți cerceta și-i veți ispiti; pentru că vin mulți din Țara Ungurească și din Țara Turcească și dintr-alte locuri depărtate și să însoară aici și pe la locurile lor au mueri, sau muerile au bărbați și lăsându-i ... ze a ispovedui (fără numai la nevoe de moarte) precum am înțeles că fac mulți, ca să câștige daruri. 6. Așijdirea și cei ce vor avea voe, / când ispoveduesc, sau isprăvesc verice taină care li să cade din ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... Principate, de la începutul complicărilor de astăzi, și, pentru ca să dăm o idee de sentimentele dlui de Girardin în privirea viitorului țărilor noastre, iată ce găsim scris de d-lui în jurnalul francez DĂ©bats, din 18 martie 1855: „Suntem încredințați că noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile de a da ... și a încheia pace; afară de aceasta, prințul Valahiei a păstrat totdeauna putere de viață și de moarte asupra supușilor săi, ceea ce este unul din atributurile suveranității. Articolul 2 din același tractat încuviințează Valahiei un drept care dovedește că, fiind nevoiți a primi suzeranitatea sultanilor, voievozii Valahiei se gândeau și la soarta creștinilor ... creștinii, zice acel articol, care după ce vor fi îmbrățișat religia lui Mahomed vor trece din locurile supuse sultanului în Valahia, și se vor creștina din nou, nu vor putea fi nici reclamați, nici atacați. La 1460, după luarea Constantinopolului, un nou tractat este încheiat între Mahomed II și Valahia. Acest ... de o parte rolul de nemișcare ce li se impune totdeauna și pentru care, mai târziu, li se fac nedrepte mustrări. Citesc într-o scrisoare ...
Petruț Pârvescu - Gesturi aproximative
... val prin spațiul răvășit catarg de dor pe osia mirării brazdă sămînței celui care sunt mînat de dorul stelei răzvrătite la margine de cîmp desferecat din nou un taur alb m-a-npuns aseară și ochii-n coarne doamne mi i-a luat prin văile și dealuri ... m-a izbit cu sete drept în față și ochii-n coarne m a m ă mi i-a prins ce noapte albă vai ce noapte albă cu-n pas în drum și celălalt în curte aș vrea să strig o lume de zăpadă dar-mi-se topesc doi bulgări ... pleoape numai albușul dens juca în jurul său ca un copil în jurul unui tată întors după mult timp de undeva de atunci tot merg ce echilibru absurd pe muchia căii lactee respirația stelei o simt din ce în ce mai grea uneori ca o tristă presimțire mi-ntorc capul în urmele pașilor mei umbra unui străin ! naivă și antinaivă sau ... poate că iarba vedeți ... starea stărilor sau tata puțin cam trist în fața casei înjugați doi boi albi păscuseră iarba cînd am ieșit în prag oamenii își luaseră căciulele ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o ... sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce ...