Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE DREPT

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 968 pentru DE DREPT.

Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului

... se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe ­ femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche tu singur chiar ­ cu ceară. Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbareț De eroul Odisseu cel mult meșteșugareț: Și-au astupat cu ceară urechea, să se culce, La glasul de sirenă adormitor de dulce, Ș-astfel putut-a numai corabia-i s-o poarte Pe lângă a lor ostrov aducător de moarte, DorÄ› pază și șie, urechei, înțeleptul, Cu gândul să-și ferească și inima și pieptul. Căci făr- de rânduială e al femeiei vers, Ca de pe-o tablă gândul din minte ți l-a șters: Te farmecă, urechei neavând învălitoare, Sirena dezmierdării de moarte purtătoare. Cu drept cuvânt de-aceea se prihănesc de carte Asirienii antici din Asia departe, Ce nu se-mbată însă nicicând cu dulce vin Ci cu cântări molateci, cu ...

 

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân

... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de

 

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân

... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare ... La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur împletit Cu pietre acoperit; Iar de-aceasta mai în sus Vornicul Țării de

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ...

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de complimente zboară împrejurul damei de la clavir.) DAMA DE PE JILȚ: Romanța e de minune; dar sunt foarte intrigată de a ști cine-i acea Margărită atât de frumoasă? DAMA DE LA CLAVIR: Socotiți poate că e vreo persoană în ființă?... Vă înșelați. Domnul X e un original înamorat de o floare. DAMELE (apropiindu-se iute de clavir) : De o floare? DAMA DE LA CLAVIR: Dar domnul X mi-a mărturisit chiar însuși că într-o zi de primăvară, fiind la vânat și adormind sub un copac, a avut un vis foarte poetic... I s-a părut că se ... e ben trovato , zic italienii. Dar oricum să fie... primește, draga mea, mulțumirile noastre pentru plăcerea ce ne-ai pricinuit prin cântecul Mar găritei . DAMA DE LA CLAVIR (zărind pe X lângă ușă) : Complimentele d-voastră se cuvin mai cu drept autorului. Domnule X, vină de culege laurii ce meritezi. DOMNUL X (intrând) : Cel mai prețios laur pentru mine este că am avut norocire de a fi cântat

 

Ion Luca Caragiale - Teatrul nostru

... limitat de societari: acei ce la punerea legii în aplicație au apucat să se afle în teatru, sau au fost văzuți cu simpatie de direcțiunea de atunci, au constituit societatea de proprietari minori, puși sub epitropia oficială, și au rămas de atunci buni stăpâni pe teatru, dar, din nenorocire pentru ei, niște stăpâni condamnați a rămâne vecinic minori, vecinic sub epitropie. E lesne de ... datoria morală ce o are de a face să prospereze instituțiile de cultură. Statul nostru dă subvenții peste subvenții la sute și mii de instituțiuni de cultură. Cum merg ele? Puțin îi pasă lui. Te-am trecut în budget, ți-am dat tot ce am putut. De control inteligent, ori de vreo solicitudine morală să-ți iei nădejdea. Și astfel, în generalitatea cazurilor, toate subvențiile acordate de stat sunt mai mult gratificări date la oarecari persoane decât ajutoare date la niște instituțiuni. Iată absurditatea. Dar în privința teatrului absurditatea este, trebuie să ... de pierzare prin accese de patriotism și naționalism. Când zic initiativă privată, înțeleg o asociație de capitaluri care să construiască în București două localuri moderne ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... eram a ni întruni înaintea sântului altar! Mina: (plângând) Eu plâng de despărțire, dar totodată te conjur ca lacrimile mele să nu te reție de la datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi ... femeilor: A ta plângere-nfrânează, Doamno, nu te tângui, Că al tău amor e pază Și pre el va mântui! Scena IV Cii de mai nainte, Vlad și un ostaș Vlad: (intră mânios) Ce gemete femeiești s-aud aicea, când numai cânturi de arme ar trebui să răsune? Vi e poate milă de sângele moldovan, care în curând are în șuvoaie a se revărsa pe câmpul bătăliei? Din voi poate una are un amant între acii ... te agiuta, imperatorul meu, căruia Dumnezeul deie ani îndelungați, va coopera cu toată a sa putere a Răsăritului și al Apusului, drept ...

 

Gheorghe Asachi - Capra, giunca și oaia, în companie cu leul

... Gheorghe Asachi - Capra, giunca şi oaia, în companie cu leul Capra, giunca și oaia, în companie cu leul de Gheorghe Asachi Capra, oaia și o giuncă Cu un leu foarte cumplit, Care domnea în o luncă, Între ii s-au învoit În companie dineoare ... Pe un cerb întăi au prins, Și a ei vânat îndată Cătră soții săi arată. Atunci leul, împărat, Pe brâncă au numărat, Zicând: De știu socoteală, Suntem patru la-mpărțală. Pre vânat apoi-mparte, Făcându-și dintăi o parte. Zis-au: Asta mie-o ieu, Pentru că mă cheamă ... mai tare, Ș-asta cred c-o știți pre bine! Partea a tria o rădic Pentru că sunt mai voinic, Iar cu partea de

 

Vasile Alecsandri - Ursiții

... seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Și pe fete le-ngânau... * Iată că ... prin vis de dimineață, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pișcate, Cu păr negru, sprânceni late Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Ian vezi, soro, ce minune! (Zis-au fetele nebune) Dorul ... când pe frunți, pe plete, Au simțit mândrele fete Câte-un dulce sărutat, Ele-n codri au urmat Doi voinici cu sprânceni late, Cu fețe de vânt pișcate Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Note [1] Fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea. Unele descântă izvoarele, crezând că vor vedea în fața apei chipurile bărbaților de care au să aibă parte; altele își leagă ochii în noaptea ajunului Bobotezei și merg de ...

 

Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă

... după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai; a le descri mi ... A oricărei zi rază, Noi lacrimi o să vază, Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu-l vei mai dori ... Se cade să-ngrozească Amorul, care vremea atâta l-a-ntărit? În ce loc, pe ce cale, Călcând pasur'le tale, Vei avea drept a zice: aici nu m-a iubit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Durerea cea mai mare Nu poate să omoare: Pe-a mea care ... ntrecut-o? Dar tot nu pot să mor! A! de-i mai ținea minte Atâtea jurăminte, Îmi vei mai păstra, poate, o urmă de

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... vinul, și-l beau. În fiecare zi se cununa câte vreo nuntă. Din aer nu lipseau sunetele viorilor și ale fluierelor, iar pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor. Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări de-ale flăcăilor, moșu Dumitru Putină s-a sculat des-de-dimineață. El era un om nu prea bătrân, așa de mijloc, cu fața întotdeauna rasă, și vioi, iar părul îi era tot negru, dar amestecat cu arginteala vârstei destul de înaintată, în care se afla el. Tot satul îl cunoșteala de un om foarte harnic și cinstit, așezat la minte. Moșu Dumitru se apropie repede de baba lui, mama Zamfira, și zise răstit: — Da scoală, bre babă, fi-ți-a de dormit, că-i crăpa. Iaca se trezește satul la lucru, numai tu dormi. Hai mai iute, zic, că păpușoi de curățit mai avem, slavă Domnului. Leneși mai sunteți tu și cu fecioru-tău, Doamne, Doamne! Mama Zamfira se trezi și cu răutate se uită la ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>