Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE A CĂRUI

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 608 pentru DE A CĂRUI.

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... an, se adună într-un banchet frățesc, în care reînnoiesc aducerile lor aminte de Francia, de prigonirile făcute religiunii lor de regele Ludovic XIV și de bătrâna de Maintenon, prigoniri care au silit pe părinții lor de a-și părăsi patria. Tot atunci, și cu pahare pline, ei, cu inimile ardente, realță nesfârșite toaste în memoria marelui elector, care le-a dat un generos refugiu, libertatea cultului lor și o nouă patrie. Tânăr de optsprezece ani, am luat parte la aceste agape, și inima mea s-a înfierbântat în fața acestor bărbați de bine, care trimiteau o neștearsă aducere-aminte vechii lor patrii, dar totodată aveau conștiința de ce datorau patriei nouă. După un an, am fost strămutați în casa și sub privegherea unui alt om distins, pastorul Ionas, discipol favorit al marelui ... de la Universitatea din Berlin. Am avut fericirea de a avea de dascăl pe marele Savigny, celebrul profesor de dreptul roman, celebrul ministru de justiție și unul din fiii cei mai distinși ai coloniei franceze din Berlin. În saloanele dlui

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... Pacea dela Versailles (lângă Paris). 4 Cuvânt de încheiere. 5 Note Răsboiul de desrobire pentru întregirea neamului (1916 – 1919) Introducere. Răsboiul cel mare, în care s'au prăpădit milioane de oameni din toate continentele pământului, rămânând zeci de milioane de orfani, prăpădindu-se și averi de mii de mi­liarde, a produs o schimbare uriașe și în viața poporului român: liberarea lui de sub jugul nemilos al străinilor și reîntregirea statului român între marginile Daciei, stră­vechea noastră patrie. Acest răsboiu a produs însă și schimbări ... starea rea economică, scăderea valoarei banilor, nu numai la noi ci în toate țările amestecate în răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face numai dacă, pe lângă altele, ne dăm seama de suferințele din trecut și de ce jertfă a fost nevoie pentru ca să ieșim din robie. Suferințele Românilor

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... umbră și zilele sunt vis. De-aceea înainte de-a morții-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieții-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare ­ trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot ... nemargini el are-o blândă stea, Ce-n cartea veciniciei e-unită cu-a lui nume, Că pentru el s-aprinde lumina ei de nea; De-aceea-ntreb gândirea-mi ca să-mi răspund-anume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E-acel trandafir roșu, ce mut-duios-uimit Lucește-un gând de aur deasupra-mi în zenit? Un om se naște ­ un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în corpul lui de ... mprejuru-i, lumina-i colorată, Căci razele se-mbină, se turbură, se frâng, Și-n dulcea atmosferă uimită, purpurată S-aud glasuri ușoare ca arfe care plâng. Dar nu-i sunet aievea... ci-a gândurilor sale Glas tremurat și dulce îi răspundea cu jale: ,,Când Dumnezeu creează de geniuri o ceată Să cerce vrea p-oricare

 

Nicolae Filimon - Paralelism între fosta direcțiune și cele de astăzi

... disciplină. Lăsăm la o parte anacronismurile în decorațiuni și costume, căci am avut neplăcerea a vedea pe Nabucodonosor și pe Saul , în loc de a se reprezinta în scene de stil ebraic, haldeu sau egipțian, în mijlocul unor scene sau decoruri de stil gotic. Într-un repertoriu întreg de opere de diferite epoce și locuri, de care s-a înavuțit teatrul nostru într-un curs de mai mulți ani, n-am văzut mai mult de două sau trei costume și acelea in contradizione aperta [1] cu epoca și locul. Costumele rustice de diferite locuri, precum în Somnambula , Elixir d’amore, Luisa Miller și Linda , erau unele și aceleași, adică o uniformă: corpul de gardă a lui St. Ermandad, care vine în Barbiere di Sevilla să împace gîlceava din casa doctorului Bartolo sau, ca să zic mai bine, să compuie finalul primului act, era totdauna ... urechea n-a suferit, ca în alți timpi. În imparțialitatea noastră putem mărturisi că am simțit o îmbunătățire în totul și un început de teatru de operă care,

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... de evoluțiune prin care trece acest progres pănă la așezarea lui definitivă. Pentru a ne mărgini la împrejurările posibile ale propriei noastre stări de cultură, ne închipuim un june autor care, în acele excepționale condiții subiective despre care am vorbit, își înalță concepțiunea pănă la formularea unui adevăr nou pentru noi, fie în știință, fie în politică, fie în literatură. Nu ne preocupăm ... viața publică. Presupunem că a ales un timp oportun și că nu este vorba de o concepțiune în afară de atmosfera actualității, ci de o idee, deși nouă, dar născută din chiar mijlocul luptelor intelectuale ale epocii în care trăiește și ale poporului din care s-a născut. Atunci prima întâmpinare din partea publicului și totdeodată primul simptom natural al evoluțiunii spre progres este combaterea violentă din partea ... premise au putut să existe în capul mai multora sau tuturor, dar a cărei formulare mai clară se naște numai în capul unuia care este și autorul ei. Tocmai prin acest plus de putere intelectuală, prin care concluziunea sau formularea se încheagă numai în inteligența unuia, acest unul se deosebește de ceilalți și stă deasupra și în afară ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

... înainte ți s-a pus?… Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt, Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea ... cu tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi spune lăutarilor să zică și cuparilor să umple cupele cu vin și-om lega frăție de cruce pe cât om fi și-om trăi. Și se sărutară feciorii de-mpărați în urările boierilor, și băură și se sfătuiră. Zise împăratul lui Făt-Frumos: — De cine-n lume te temi tu mai mult? — De nime-n lumea asta, afară de Dumnezeu. Dar tu? — Eu iar de nime, afară de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... zac pe câmp răpuși cu fața în țarini întoarsă. Se vede soarta-ndurătoare o moarte blândă le-a trimis. Cum zac pe câmpul de onoare ei parcă-mbrățișează-n vis pământul strămoșesc pe care al biruinții steag e scris cu jertfa lor triumfătoare. Sublim li-i somnul-n veșnicie! Eu moartea lor o pizmuiesc Și-un astfel de sfârșit doresc să-mi fie hărăzit și mie! Căci mult mai bun mi-ar fi ca traiul trândav al patimei lumești În care nu poți să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași ... doua) Partea a treia Și-n țara noastră-n vremi trecute când încă neamul moldovean Își mai păstra a sa virtute de neânduplecat Roman robiei neplătindu-i biruri, erau petreceri și la noi Și se făceau și-aici turniruri În care se-ntreceau eroi. Și toți atunci pe-aceeași treaptă, de la păstori pân-la boieri, cu Domnul țării-n luptă dreaptă uitau de rang, de neam, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... Ion Luca Caragiale - Conu Leonida faţă cu reacţiunea Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale 1880 ( O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa ... mie. EFIMIȚA: Ei! fugi că mor! și adică numa' cu o mie să... LEONIDA ( întrerupând-o ): Da, da' întreabă-mă să-ți spun ce fel de oameni sunt. EFIMIȚA: Ceva tot unul și unul. LEONIDA: Ăi mai prima, domnule, aleși pe sprinceană, care mai de care, dă cu pușca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut! EFIMIȚA: Ei! așa da. LEONIDA ... nopții sună rar în vecinătate: patru bătăi pentru sferturi, apoi o bătaie mai gravă pentru ceas. În orchestră melodramă „misterioso". Câteva momente pauză, după care s-aud în depărtare două-trei detunături

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă ... dughiana, să nu dee peste hoi. - E legat acuma; dar adineaori scăpase. S-a bătut cu toți soldații..» Pe un jidan, pe care un goi răutăcios din mulțime l-a îmbrâncit peste nebun, nebunul l-a mușcat de obraz." Leiba

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... ziuă. (Cucoana Arghirița intră repede prin stânga.) A! Cucoana Arghirița! M-a văzut. ARGHIRIȚA (merge la copac și ia scrisoarea pe care a pus-o Sotir) De mult te pândeam, jupâne Sotirache. Te-am prins în sfârșit. SOTIR Zău, cuconiță... ARGHIRIȚA Taci! arată scrisoarea!... SOTIR Care? ARGHIRIȚA Pe cea cătră duduca Zulnia... Sotirache, nu umbla cu mofturi. Dă-mi-o numaidecât! SOTIR Dar jur că... ARGHIRIȚA Nici o vorbă... dă-o ... din brâu, Arghirița citește.) „Prea grațioasei și nobilei d-rei Zulnia... loco... Prea grațioasă și nobilă cuconiță! Dacă inima d-tale ar fi așa de simțitoare, pe cât chipul și toată ființa îți sunt de fărmecătoare, un om care

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>