Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ACUM
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1475 pentru ACUM.
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... a se înmulți va sfârși negreșit a se amesteca și a face una cu norodul. Pe de altă parte, aristocrația până acum a putut ținea, pentru că păstra asupra celor mici superioritatea banilor, a puterii și a educației, care toate astăzi ... boierilor celor mari, toate aceste reforme ne vestesc în puțin ziua frumoasă când aristocrația nașterii va pieri, făcând loc aristocrației meritului, singura aristocrație ce de acum va mai fi putincioasă. Și această revoluție pacinică, fără sânge și cu totul în folosul omenirii și al regenerației lumii, o vor săvârși-o vaporul ... și prin citirea lui Euripidie, Sofocle și Omer dezveli în el duhul poeziei. Franguli fu cel de pe urmă profesor al lui. Hrisoverghi se apropia acum de douăzeci de ani; vremea îi venise ca să lase îndeletnicirile adolescentului și să intre în luptele bărbatului. Familia sa era cu totul încurcată în ... pace; pe de altă parte, nevoile casei sale îl chemau numaidecât; căci, afară de supărările judecăților, într-această vreme pierduse doi frați și el rămase acum singurul sprijin a maică-sa și a unui frate încă mic în vrâstă. Așadar, la sfârșitul anului 1832, el reintră în ...
Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață
... să-mi facă mie pagubă, și mi-a căzut o vită într-însa de și-a rupt junghietura. Judecă d-ta acum, nu e dator să mi-o plătească? El zice că n-are cu ce. Și ce-mi pasă mie de asta? - Boierule, răspunse și săracul ... n-a fost la sufletul meu cugetul de mândrie, căci n-aveam pe ce mă mândri, când mi-am ales loc lângă d-lui. Acum lumineze-vă Dumnezeu, boierule, și judecați după dreptate. Boierul sta în cumpănă. Nu știa cui să dea dreptate. Vedea el că săracul a căzut ... este mai gras în lume? A doua: Ce este mai bun? Și a treia: Ce aleargă mai iute? Aide, duceți-vă acum. Dară să mai știți una: daca nici unul din voi nu va ghici vreuna din întrebările mele, să știți că unde vă stau picioarele o ... a proastă că pământul să fie mai gras pe lumea asta, că el ne dă toate bunătățile pe cari le avem. - Așa este, răspunse boierul. Acum zise bogătașului iară: - Ce aleargă mai iute pe lumea asta? - Armăsarul meu, cucoane, răspunse bogătașul, că aleargă peste văi și dealuri, când îi dau drumul ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... una ca asta, fără să știe fata de bărbat. Frica ce le coprinsese pe amândouă era de nepovestit. - Ca ce o să zică tată-tău acum când va afla, se văieta dădaca, ce o să-i răspunz eu, când mă va întreba? - Cum o să mă înfățișez eu acum înaintea tată-meu cu borțul la gură, zise și fata, când numai unul Dumnezeu știe cât sunt de nevinovată? Și în adevăr că tată-său ... văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare și mare în pădure. Nu era cine să-i ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
Vasile Alecsandri - Chiriţa în provincie Chirița în provincie de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 2 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 2.13 SCENA XIII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 3.14 SCENA XIV 3.15 SCENA XV 3.16 SCENA XVI 3.17 SCENA XVII PERSONAJELE CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon
... din poveste, zău! A ajuns omul să fie Mai ușor decât un zmeu. Nu-i destul că el pe lume Bate câmpii deseori, Acum el vroiește-anume Ca să zboare chiar prin nori! NĂUCESCU (într-o mirare necurmată): Aoleo! maică!... Ce-a fost să mai fie! DESPA ... șotia?... Nu vă îngrijiți, suflețeilor... Eu sunt o persoană ca vestitul Baiardi, sans peur et sans reprocher. Am umblat pe apă și pe uscat, ș-acum vreau să umblu și prin văzduh ca o ciocârlie gingașă, ciripitoare... PANGLICĂ (ascuns între public): Cam grea ciocârlie! CHIRIȚA: Aud? Cine-a spus ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... mari și bune! Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a verdei tinereți Ce fuge de răsuflul geroasei bătrâneți, Și zice: Timpul ... un vânt în miez de noapte Adusu-mi-a din vale lung vaiet, triste șoapte!... E sabie în țară! au năvălit tătarii! Ș-acum în bălți de sânge își joacă armăsarii! Așa! răspunde altul, colo în depărtare Zărit-am astă-noapte pe cer lumină mare! Ard satele române! ard ... și spintecă amurgul... Dar când steluța lunii apare viu la lume, Copila se întoarce cu murgul alb de spume Și zice: Iată calul! El știe-acum de frâu Ca paloșul de mijloc și mijlocul de brâu. Ursan cu drag răspunde: Aibi parte de noroc! Apoi cu Dan bătrânul, arzând de mare ... să dăm proașcă, sub ochiul cel de sus, Tu dinspre faptul zilei, și eu dinspre apus, Și cale să deschidem prin aprigul dușman... La lucru-acum, fârtate! la lucru, măi Ursan! Amin și Doamne-ajută! Ursan voios răspunde, Și-n gloată fiecare ca viforul pătrunde. VI Ursan năval s-aruncă în ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
Neagoe Basarab - Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie de Neagoe Basarab Traducere din slavonă în românește c. 1650. ÎNCEPUTUL ÎNVĂȚĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ȚĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂȚAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ Partea întâi. Cuvântul 1 Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și ...
... Pricep că visul ce visasem S-a petrecut în adevăr. Mă-mbrac, mă pieptăn mai cu grijă. Ce-i, Doamne, și iubirea asta!... Acum, eu cred că ea mă vede, M-acoperă cu dulcea, casta Și visătoarea ei privire. Iubit de ea, mă simt frumos, Și parcă nu mă ... cailor stârnește Un nor de praf; în juru-mi totul Se-ntunecă, se-nvălmășește. Pustie, nesfârșit de lungă, S-așterne vremea înainte, Și de pe-acum încep să-mi pară Povești aducerile-aminte; E-atâta fericire-n urmă, Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o ... că și florile iubesc... Figura ți se luminează, Și ochii galeși ți s-aprind Ce gând îți tremură pe buze De mă privești așa, zâmbind?... Acum ieși, tinere, la tablă Și spune-ne ce-ai înțeles! Tresar... mă-ntreb unde mă aflu... Școlarii îmi fac semn să ies. În hohotul de ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
... o dă neamului omenesc. Au trecut cĂ©le vechi și au înflorit cĂ©le noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpânește de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărățĂ©ște; pre toți îi trage la sine, cu mântuire și îndelung răbdare, nici pedepsĂ ... știu. Mic iaste, iară iaste preste toate măririle mai mare. Mic iaste la vedĂ©re, iar iaste mare la pricĂ©pere. În besĂ©rică iaste acum împreună cu noi, iar în ceriu șade în scaunul slavei sale și în cară de heruvimi. În chipul slugii să vĂ©de, iară iaste stăpân ... atâta vrĂ©me. Ție mă închin, pre tine te rog ca celuia ce ești stăpânul vieții și al morții, tu mă slobozĂ©ște cu pace acum, din lumea aceasta și din trupul acest stricăcios, că te-am văzut cu ochii miei mântuitoriul mieu. SlobozĂ©ște-mă dintru această viață, să merg ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești
... cel dintâi și cine au fost lăcuitorii ei atunci și apoi cine o au mai descălecat și o au stăpânit până și în vremile de acum s-au tras și stă Cuprins 1 Predoslovie 2 Numele aceștii țări den vechi cum îi era și cine o stăpâniia 3 Stăpânitorii și lăcuitorii ... cu greu și cu număr iaste a da, zic, neștine începătură celor ce mai despre toate părțile întunĂ©rec iaste, precum și mie acum să întâmplă a veni, vrând, cum am pomenit mai sus, a istori ale țării, ce-i zicem noi astăzi: rumânești. Cu ... ziși, pare-mi-se că dintr-acĂ©ste pricini vine. Întâi, că mică și can laturi țară multora au părut că iaste, încă mai vârtos acum de când osebită de Ardeal și de Țara Moldovei iaste. (Cum mai nainte vom arăta, când și până când zic istoricii și gheografii că au ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte ... pastel s-a risipit și joacă împrejurul lor, fețele înflorite de un zîmbet de mulțumire se luminează și vînătoarea nocturnă odată rînduită, stă acum să-și ia locul în cartoanele mari ale colecției de care e plină odaia. În jurul lor, un miros vag de camforă plutește, iar pe ... le creează și le distruge mereu bizarul spirit al naturii, de ani de zile bătrînul entomologist adună, rînduiește, clasează în vederea întregirii operei lui începute. Acum bucuria ce-o avea de-a umbla singur i-au luat-o anii mulți, și cum puterile nu-l mai ajutau, el a ...