Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT
Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1033 pentru ȘTI CE ARE DE FĂCUT.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriță... Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitat multe feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă strașnic! Contractul de chirie se rostea așa: "D. Ghiță Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi și pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari și un aluat; idem câte o mâncare serile". A doua zi după mutarea mea în casa ... la o parte! zise baronul așezându-se. Îți place mademoiselle Marie? - Quelle idĂ©e! - Nu-ți place? - Cum vrei să-mi placă o copilă, un ce nedezvoltat, necopt, neformat, nematur, nedeplin, nesfârșit, nefinit, nepractic, nepragmatic... ça fait pitiĂ©! - De ce dar te-ai mutat în casa Anicăi? - Trebuia, frate, să mă mut undeva. - De ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... nu vorbește, Cât parcă ceva-l doare și nu știu ce-i lipsește; Că-i tot mereu pe gânduri și-i vecinic supărat. Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele, Frumoși în zi de pace și tari în zile grele Și demni de-un tată, care e demn de-ai săi feciori: Era Voinic-Zorilă, copil născut în zori, Braț greu la bătălie și trăsnet la izbândă; Era mezinul Grangur, om bun, inimă blândă ... albastre viorele Și-așa mi s-a prins fata, și-așa mi s-a jurat, Că dintre toți voinicii primi-va de bărbat, Pe-acel ce va fi-n stare S-ajungă la fereastra zăbrelei, din călare, Luându-i de pe frunte cununa cea de flori!... Și-ndarn mi se-ncercară vitejii pețitori, Căci nici unul nu poate să facă vitejie, Să capete pe fata crăiască de soție! Pe loc ce vestea fetei lui Crai-Încetinat Ajunse pân la curtea lui Tabără-mpărat, Acesta prinde suflet și iar înveselește, Și plin de ...
Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune
... Când a lăsat-o Muscalagiul din mâni, juna Zamfira era o masă inertă. Iată cauza întreitei ei betegeli. Curând, după această scenă atât de dramatică, a murit și Muscalagiul de o violentă afecțiune de piept. Ce-i mai rămânea de făcut unei nenorocite văduve, săracă, beteagă de un ochi, de mâna dreaptă și de piciorul drept?... Acuma, cere. Cocoana Zamfira salută grațios pe camaradul ei, îi întinde mîna stângă și se așază alături, pe când băiatul din prăvălie i ... bine, zice: — Părinte Matache, săru' mâna, sfinția-ta ai văzut pe ăștia noii? Și merge șontâc-șontâc la masa părintelui să-i arate bănuții de nichel. — I-am văzut!... răspunde părintele cu humor. — Da... părinte Matache, săru' mâna, o să scoață și de douăzeci de parale?... Dom' Tomița zice... Barabanciu... — O să scoață!... O să vedeți voi ce-o să scoață! — Ce! — Pe dracu o să-l scoață, vai de capul vostru! — Ce-o să scoață, părinte? întreabă d. Iancu. — Ce?... lasă că o să vedeți voi, pârliților, ce! — Ce-o să scoață, părinte Matache, săru' mâna? — O să scoață de câte două parale... — Ce
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... și nu voi rămânea pentru nu știu ce. Dacă văzu stăpână-său că este peste poate a-l face să rămâie, îi dete ce bruma mai avea să ia, și el plecă, luându-și ziua bună de la stăpân. Ducându-se de la satul său, flăcăul ajunse drept la curtea împărătească și se băgă argat la grădina împăratului. Grădinarul fu bun-bucuros să-l priimească, când îl ... și intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră și o să împletească cosița albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie își împlinea slujba cum știa el în legea lui. Și domnițele erau mulțumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, și grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domnițelor, nici nu-și ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu știu de ce, că se roșea ca un bujor, și-i tâcâia inima, de sta săÂi sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este rușinos și d-aia se face așa de
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... formulele gata și contrafacerea e totdauna sigură de aplauze. — Europa e un vast teatru cu o mai vastă clacă: ar fi prea simplu acel ce dă o sută de ace cu gămălie să nu aplaude pe cel de la care ia în schimb o baniță de grâu. Firește că e mai minunat și merită mai multă admirație acel ce înghite o sută de ace de gamălie fără nevoie decât acel ce de foame mănâncă o baniță de pâne. Unde însă sârguința statului de a înființa în pripă o societate devine nu imposibilă, ci chiar de-a dreptul absurdă, este pe terenul moral și intelectual. Statul poate decreta și face să se execute încă trei poduri pe Dunăre, treizeci de vapoare pe mare, trei sute de mii de armată și așa mai departe; asta se poate; dar artă, literatură, filosofie!... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un ... pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
... e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare... Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat? Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă că nu-mi place, Dar, înțelegi că... nici nu-i serios C-o ... fapte mari. Tu prea ești serios de felul tău; Nu știi să râzi, și asta-i foarte rău; Nu-ți faci idee cât îți șade de urât Când stai așa posomorât. Pe mine cântecul mă face visător, Și nu că-s cine știe ce cunoscător, Dar, uite, dimineața mai ales, Când ronțăi iarba-nrourată-n șes, Și când încep privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de toat-a neamului robie: Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la toate pricepuți Și-n toate luptele biruitori,
Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol
... Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol Romancero español de Mihai Eminescu Copii de pe natură Furtișagurile litterarii ale lui Cocovei Moretto sau vicleniile lui Scapin traduse-n spaniolește de Signorul Don Lopez de Poeticales Motto: Es muss auch solche Käutze geben. Istorie ciudată! Timpii se iau de păr și se trag îndărăt! Trecutul e viitor și viitorul e trecut.  Anul 15... a furat pe anul 1870 într-un mod ... recunoscut. Odată... în timpi mai... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meserie cu chir Cocoveiu, întunecoasă bufniță ce cutreiera tribunalele României, care-n loc de cocoveau! îngâna încet și printre dinți vorba: Considerând!... Acest autor de caraghioslâcuri, moldovenește de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei ... spaniolă? Știi: don Manuel, perfidul, Inconstant iubește-o altă, Alta brună, dulce, pală, Ca o noapte-a primăverei. D.  Nu-i aceea ce mă doare, De ce inima mi-e-amară, Căci don Manuel ș-acuma E fidel ca totdeuna; Dar aceea
Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna
... într-o moale tină? Nu mai curge Istrul în largul său pat, Și patriotismul vostru v-a secat? Mâine este lupta, lupta cea de moarte, De la care-atârn-a României soarte! Glorie sau moarte vom întâmpina; Însă jur pe ceruri nu vom dezarma! Căci ce este moartea dacă nu e viață? Dacă n-o privește un român în față? Nu mă tem de moarte, sunt ostaș de seamă; Chiar de veșnicia-i nu vreau să am teamă! Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid; Va vedea că Mircea nu-i un invalid! Ce e drept, mă cheamă Mircea-cel-Bătrân, Dar am suflet tânăr, că mă știu român. Vrea ca să ne-ncalce cruntul Baiazet, Fluturând șalvarul marelui ... zic: Fiți la înălțime! și mai mult — nimic!â€� Și zicând acestea, cupa lui ridică; Din ochi, două lacrimi în cupa lui pică, Lacrimi de iubire pentru țara sa, Ce numai eroul știe a vărsa. Oastea e-n picioare; arme zăngănesc, Și de luptă bravii toți se pregătesc. După ce se
... s-au pomenit, S-au văzut și auzit Două săbii într-o teacă, Doi domni în țară săracă? Măria-ta-n București, Oprișanu-n Stoienești! Ce-am văzut la Oprișanul N-am văzut nici la sultanul, Că el are-n câmp, la soare, Mii și sute de mioare... Ies în vară fătătoare; Berbeci are sute-ntregi, Cu cozile pe telegi, Și ciobani tot înarmați, Cu postavuri îmbrăcați, De nu crezi că sunt ciobani, Ci chiar neaoși căpitani. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul încă-și are Herghelii în număr mare, Două, trei, cinci mii de iepe Tot alese și sirepe, Pintenoage la picioare Cu cergi albe pe spinare Și cu doi mânzi fiecare. Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Oprișanul are-n sat Ogari, copoi de vânat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite, Și mai are grajduri mari, Cu cincizeci de armăsari, Jumătate arăpești Și ceilalți moldovenești! Nu mi-e ciudă de asta Cât mi-e ciudă de alta: Scutarul lui Oprișan N-are față de țăran, Pe deasupra-i cu suman, Dar pe trup are catan Și cârligu-i de scutar Nu-i de-alun ...
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... Zău!... Voi poate c-aveți dreptate Și puteți plânge, în libertate, Dureri pe care nu le-ați simțit! Le puteți pune și pe hârtie... Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?... Nu vă voi spune ce-am suferit! Marturi zadarnici nu vă voi face A suferinții care-n piept zace, Adevărata durere tace! Și-ascunde fața și plânge-n umbră, O știe numai noaptea cea sumbră, Care ... să mă-nvăț... Alții să umble călări pe băț... Genul meu este al Rațiunii ! Rima din urmă mi-aduce-aminte C-am pus pe iune de trei silabe; De la pășune venind pe labe Un critic, însă, mă cam dezminte; Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul... De-o vrea pășunea să-și prelungească, Nimenea n-are ca să-l oprească, Și cal de astăzi va fi catârul! Aici desigur că este vreme A-mi lua seama și a mă teme C-am început-o ... n-am în versuri nici o simțire, Ba chiar și șchioape, când isprăvesc, Cu foarte multe mă pomenesc. Nu e-ndoială, până la ceruri Nici de-astă dată nu m-am urcat N-am pus enigme de dezlegat! În poezie nu am misteruri... Tot ...
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte ... om influent din localitate, atunci măturătorii... Ceartă jos în cafenea... S-a spart ceva... parcă o ușă cu geamuri trântită cu violența... Țipete de femei, strigăte de bărbați, fluierături febrile de gardiști... Aha! a venit stăpâna cațelului. Alerg la fereastră. Nu se mai văd ceasurile la foișorul de