Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN MARE

 Rezultatele 411 - 420 din aproximativ 1507 pentru ÎN MARE.

Daniil Scavinschi - Călătoria dumisale hatmanului Constantin Paladi în feredeile Borsecului

... boi la trăsuri se-njugară. Toți încep atunci pedestri la deal să călătorească Ca peregrinii ce pleacă la Sinai să se spăsească. Pe coasta acestui mare și bogat în veacuri munte O stînă de oi se află cu turme la număr multe. Acolo nevinovata a oițelor zbierare Și prostatica în bucium a păstorilor cîntare Fac a veacului de aur plăcuta închipuire, Unde gustă călătorul mîngîioasă liniștire. Acolo sosind cu toții obisiți ... eu singur, pe-un drum, ce prin munți se-ntinde, Iată că perdeaua nopții orizontul tot cuprinde. Fiind și groaza aceasta decît cea dintîi mai mare, Încep să-mi blăstăm părerea, ce mă-nșală așa tare, Aruncîndu-mă-ntr-o cursă care picioarele-mi curmă, În astă neașteptată, amărîtă alergare, Mă mustram însumi pe mine, cuprins de grea disperare, Zicînd : „Ce-mi trebuia mie să mă cobor din trăsură? Au ... iscusință, cu astfel de vitejie, Chiar ca Ahil, care colbul îl amestecă cu norii Prin goana cea fioroasă ce-ngrozise privitorii, Cînd alunga-n fuga mare caii spumați de-nfocare În ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Cutremurul

... stăpână p-a lui vreme, Stăpână p-a lui pâine, pe viața-i mai cumplit. Ecclesia căzută e mută, surdă, tace. În van săracul strigă: "O, mater, ajutor!" E vitregă-a lui mater; pământul n-are pace, Să tacă biata oaie când lupul e păstor ... de serafimi. Cea cu ochi mulți știință sunt iuții cherubimii, Ce va mări pe omul și-l va reîntregi; Și caritatea, pacea sunt blânzii serafimii, În care cel ce geme atuncea va trăi. Se vor scula și morții să stea la judecată, Cuvântul va alege pe caprele din oi. Popoarele sunt ... brațul, că pacea va domni. Și când e-ntre voi pace, Cuvântul iute vine, El numai după fapte va împărți și da; Căci cumpăna dreptății în dreapta sa el ține, Și fapta-n ea atârnă, și fapta va lua. Sudați, despicați brazda, nutriți lenea ce zace, Dați pâinea voi și vinul ...

 

Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul

... într-o vreme și într-o societate, care, dacă ne putem exprima astfel... — în fine, scrupulos prea din cale-afară! Și ce așa de mare hatâr îi ceream?... Judece orcine. Săptămâna trecută, venise la mine o vară bună a ilustrului meu... E o femeie foarte de ispravă; a ... și cu unchiul... Un tânăr excesiv de scrupulos — o adevărată anomalie într-o vreme și într-o societate, care, dacă ne putem exprima astfel... în fine, scrupulos prea din cale-afară! Am renunțat dar, cu părere de rău, a mă mai amesteca în această delicată afacere de familie... Cu oameni așa de căpățânoși în privința scrupulurilor de conștiință, nu e nimic de făcut... A trecut câtăva vreme după nereușita tentativelor mele diplomatice, pe care aproape le uitasem ... Ecoul patriei, ebdomadar din urbea X..., titlu mare pe prima pagină: „Panamaua de la noi!... Potlogăriile foastei administrații!... Mișeliile se dau la lumină!... Jaf în avutul public!... În sfârșit!... Jos masca!... Hoții la pușcărie!..." Citim apoi în ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... să spună adevăruri mărunte, fărămituri de adevăruri mari, și fac astfel omenirii, incapabile să priceapă de-a dreptul un geniu, serviciul de tâlmaci. În comerțul intelectual al speței, ei se-nsărcinează să joace între marii cugetători și publicul cel mare rolul micilor debitanți stabili sau ambulanți, după capitălașul lor, după tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă, gazetă șcl. Se-nțelege că la micul debitant ... le provoacă, cunoscându-i firea și gustul. Dar într-un târg improvizat, în vecinic provizorat, Dumnezeu mai știe cum să multumești pe mușterii. Dai primitivului în pielea goală o bună flanelă, vânătorului preistoric o pușcă și porcarului mărgăritare: o fi bună marfa dumitale, dar mușteriii îi găsesc cusururi, deoarece... nu le ... iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale este minunată, și cunosc destui artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă ... — artistul lucrează de nevoie intelectuală, și foarte rar îi place ce face. Și e natural să fie așa. Amarorul nu cere să-și exprime ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma ... e de făcut cu Europa, bre? — Eu am un plan, prealuminate stăpâne (mi-a răspuns), să ți-l comunic! — Pune-l în lucrare, pordecâine, fără să mi-l mai comunici; eu n-am vreme să mă ocup cu așa mofturi. În adevăr, peste trei zile, moftul, Constituția adică, s-a promulgat, și i-am și băut aldămașul cu chef mare, după cum știți, în ciuda diplomaților. Astfel și de data asta, geniul otoman a tras Europei un chiul, vrednic de vestitul nostru Nastratin Hogea, de clasica memorie ... Tembel Efendi, Lucrări publice. II - SENATUL ȘI CAMERA DIN STAMBUL - CORPURILE ÎNTRUNITE (Ședința de închidere) Ședința Corpurilor întrunite se deschide la orele reglementare turcești, cu mare solemnitate, sub președenția lui Ciapcîn-aga, prezenți fiind toți senatorii și deputații. Domnește ...

 

Antim Ivireanul - Scara aceștii cărticele

... Scara aceștii cărticele de Antim Ivireanul Învățătura besericească la cĂ©le mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților, acum într-aceasta chip tipărită în sfânta Mitropolie în Târgoviște, la anul de la Hristos 1710. Să să dea în dar preoților. Anthim cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Ungrovlahiei, preacinstit și exarh Plaiurilor. CucĂ©rnicilor preoți carii vă aflați în eparhia smereniei noastre, tuturor de obște, de la atotputĂ©rnicul Dumnezeu, vă rugăm milă, pace, sănătate, viiață curată și spăsenie sufletească, iară dela smereniia noastră ... putem noi înșine să o săvârșim după cum să cade de / nu vom avea dinpreună lucrători și slujitori, carii să poată ajuta la acest lucru mare, pentru căci fiind secerișul mult, trebue și lucrători mulți; și pentru căci iaste turma mare, un păstor singur, măcar că iaste mare în vrednicie, și de ar fi cât de procopsit întru politie și iscusit întru învățătură, iară nu poate să le vază toate, nici să le știe ... a-ș face semnul sfintei cruci într-acestaș chip: Întâi să împreune cĂ©le 3 dĂ©gete ale mâinii drĂ©pte (adecă dĂ©getul cel mare și cu cĂ©le 2 de lângă dânsul) și puind în frunte să zică:

 

Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)

... sinistru și pleșcan, Sau unui general cu talia naltă, Strigău și prost ca și un bou de baltă? Să cânt cum samănă de rău, impulsul În corp de înger, sufletul diform? Ironiei lui Byron să-i simt pulsul, Ori autorului ce-a scris Marion de Lorme ? Să descriu nopți ... dulci și-mprăștiete? Și să discos dar inima femeii Suspinsă-n nopți albastre, plin- de-amor? Ah, a ei patimi au firea scânteii: În clipa ce le naște ele mor; Închideți ochii, căci păzească zeii L-a lor lucire să te uiți cu dor: Abisuri sunt în ... te scapă sigur, Când vrei s-observi cum grupe se configur. Deci după o perdea! Pe-o moale sofă Alene șade-un înger de copil. În păru-i negru-o roșie garofă, În ochi albaștri plutitori ș-agil Și haina de-albă, strălucită stofă Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil, Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce ... un îngeraș precum se cade. Ș-apoi ce bine-i ca s-o credeți voi! Cine-ar ghici vodată cum că șade Un demon crud

 

Grigore Alexandrescu - Cozia

... că Radu Șerban I, moștenitorul tronului, și boierii țării au liberat-o cu dare de bani, crezând că este o dezonoare generală să se afle în mâinile tătarilor familia unui astfel de om. Cât pentru maica lui, Teodora, pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea ... mult de o oră până să ajungem la Ovedenia, mic schit locuit de vreo zece călugări și fondat de mitropolitul Varlaam, pe la anul 1675, în timpul domniei lui Duca-vodă. Părinții, în buna lor voință de a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care în termeni bisericești se numesc peșteri: una din ele, încă neterminată, se lucrează cu cheltuiala unui boier din Râmnic. Am făcut observație părinților că cu 600 ... să facă 5 sau 6 camere, când în chilia de piatră abia te poți învârti. Dar opinia părinților era cu totul contrarie; ei considerau scobitura în piatră ca cea mai completă probă de cuvioșie și cel mai ...

 

George Topîrceanu - Al. Depărățeanu: Vara la țară...

... Nici regie... Doar un hoț de cârciumar Care are marfă proastă   Și-o nevastă Ce se ține c-un jandar. Când te duci pe drumul mare   La plimbare, Este praf de nu te vezi. Trec, mișcând domol din coadă,   Spre livadă Ale satului cirezi. Și te poartă sub escortă   O cohortă ... absurdă Spune, ca și alte dăți, Tot povestea cu Ileana   Cosânzeana, Plină de banalități. Doarme-apoi adânc comuna...   Numai luna Galbenă ca un bostan Iese, mare și rurală,   La iveală, Dintr-o margine de lan. Când și când un câine urlă   Ca din surlă... Carul mare s-a oprit Suspendat, ca un macabru   Candelabru, Peste satul adormit... Dar în zori încep cocoșii,   Păcătoșii, Ca să facă iar scandal, — Să te saturi de viață   Și dulceața Traiului patriarhal! D-aia zic eu, prin urmare ...

 

Alecu Donici - Norocul în vizită

... Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii ... are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi ... Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a ... unul dintre frați fiind cam negustor, Deși nainte el la toate păgubea, Acum orice vindea Pe loc agonisea folos însemnător Și banii aduna din zi în zi cu spor. Al doilea din frați Era cam cărturari; Citea, scria ca alții, De prin divanuri mari; Având însă plecare Să intre scriitor La ... ...

 

George Topîrceanu - Balada munților

... la vale. Cerul și-a schimbat veșmântul. Ploaia parcă stă să-nceapă. Printre brazi coboară vântul Ca un foșnet lung de apă. Adâncit în gânduri multe Baciul stă și nu-și dă seamă C-a rămas în loc s-asculte... După el, călcând cu teamă, Merg tăcuții lui prieteni Prin sălbatice pripoare, Pe sub poale verzi de cetini, Pe potecă fără soare ... cu sarica pe umăr, A' trecutului vii moaște Peste care vremea crește, - Culmea verde mi-i cunoaște, Stânca sură mi-i iubește... Iar în urma lor, pe sară, Astăzi ca și alte dăți, Lungă liniște coboară Peste mari singurătăți. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu ... mai jos apoi se lasă Poala norilor pe munte. Vin din iarna-ntunecoasă Zile lungi cu ploi mărunte. Neguri dese-ncep să cadă, Se târăsc în jos pe plai. Pe păduri se strâng grămadă Falduri albe de buhai. Brazii stau în nemișcare, Printre ramuri ploaia pică, - Nici o creangă nu tresare, Nici un zbor de păsărică. Numai ferigele ude, Putregaiul și bureții Își trimit miresme crude ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>