Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ
Rezultatele 4071 - 4080 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.
Grigore Alexandrescu - Bistrița (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Bistriţa (Încheiere) Bistrița (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Coborându-ne de la peșteră, însoțiți de vuietul Bistriței, ce curgea în vale, luarăm o potecă ce duce la Arnota, mică biserică, spre miazănoapte, așezată la o înălțime de două ori mai sus decât peștera; deși Arnota se vede din curtea mănăstirii, dar îndată ce începi a sui, desimea pădurii și înălțimea vechilor stejari îți ast- upă vederea. Nimic nu îți spune că te-ai apropiat, decât lătratul câinilor ce te presimt și vestesc părinților că le vine o vizită. Ne mirarăm de iuțeala cu care suia călugărul nostru, căruia mulțimea anilor trebuia să-i fi slăbit puterile, dar care nu se arăta nicidecum obosit, în vreme ce noi avurăm trebuință să ne odihn- im în multe rânduri; iată ce e deprinderea. Pe muchia dealului, afară de zidurile Arnotei, este un foișor de lemn, pereții căruia sunt acoperiți cu numele fiecărui vizitator credincios care a avut răbdare să se suie acolo. Între alte nume citirăm pe al unei dame cunoscute și un fel de aforism scris de aceeași mână împotriva bătrânelor cochete care se joacă cu liniștea familiilor și-și fac o proprietate din bărbații altora; ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guşti pacea Când dar o să guști pacea de Grigore Alexandrescu Când dar o să guști pacea, o inimă mâhnită? Când dar o să-nceteze amarul tău suspin? Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al zilei domnitor? La patrie, la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele și cățelul
Grigore Alexandrescu - Cîinele şi căţelul Cîinele și cățelul de Grigore Alexandrescu „Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace, Cum lupii, urșii, leii și alte cîteva, Care cred despre sine că prețuiesc ceva! De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare: Și eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. Oamenii spun adesea că-n țări civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare și lumea se cioplește, Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. Cît pentru mine unul, fieștecine știe C-o am de bucurie Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“ Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare. Cățelu Samurache, ce ședea la o parte Ca simplu privitor, Auzind vorba lor, Și că nu au mîndrie, nici capriții deșarte, S-apropie îndată Să-și arate iubirea ce are pentru ei: „Gîndirea voastră — zise — îmi pare minunată. Și simtimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“ — „Noi, frații tăi? răspunse Samson, plin de mînie. Noi, frații tăi, potaie! O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. Cunoști ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele și măgarul
Grigore Alexandrescu - Cîinele şi măgarul Cîinele și măgarul de Grigore Alexandrescu Cu urechea pleoștită, cu coada-ntre picioare, Cîinele, trist și jalnic, mergea pe o cărare. După îndestul umblet, iată că-l întîlnește Un măgar, și-l oprește: „Unde te duci? îi zise, Ce rău ți s-a-ntîmplat? Știi, parcă te-a plouat, Așa stai de mîhnit.“ — „Dar, sînt nemulțumit. La împăratul Leu în slujbă m-am aflat: Însă purtarea lui, De e slobod s-o spui, M-a silit în sfîrșit să fug, să-l părăsesc, Acum cat alt stăpîn; bun unde să-l găsesc?“ — „Numai d-atît te plîngi? măgarul îl întrebă; Stăpînul l-ai găsit, îl vezi, de față stă. Vino numaidecît la mine să te bagi: Eu îți făgăduiesc Nu rău să te hrănesc; Nimic n-o să lucrezi, nici grijă n-o să tragi.“ La propunerea sa, cîinele i-a răspuns: „Ascultă-mă să-ți spui: e rău a fi supus La oricare tiran; dar slugă la măgar E mai umilitor, și încă mai amar.“ (Ed.
Grigore Alexandrescu - Calul vîndut și diamantul cumpărat
Grigore Alexandrescu - Calul vîndut şi diamantul cumpărat Calul vîndut și diamantul cumpărat de Grigore Alexandrescu Plin de bucurie mare, Oarecine îmi spunea C-a vândut din întâmplare Și cu un preț de mirare Un cal prost ce el avea: "Căci bietul cumpărător, Zicea el, s-a înșelat Și puțin cunoscător Orice i-am cerut mi-a dat." La acestea ce să-i zic? Atunci n-am răspuns nimic: Dar peste puține zile îl văz, însă furios, Și-mi strigă: "Nu știi, frate, un mișel, un ticălos, Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nșelat. Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat; Cum ți se pare aceasta?" Â "Zău, așa cum mi-a părut Întâmplarea de deunăzi cu calul ce ai vândut." Strigăm și protestăm tare Când nedreptatea cercăm, Dar mulți urmăm la-ntâmplare Fapta ce o
Grigore Alexandrescu - Catîrul ce-și laudă nobilitatea
Grigore Alexandrescu - Catîrul ce-şi laudă nobilitatea Catîrul ce-și laudă nobilitatea de Grigore Alexandrescu Catîrul unui părinte Cu proastele lui cuvinte Noblețea își lăuda, Zicînd fără încetare Că de o virtute mare Exempluri mumă-sa da, Că ea a fost la războaie, Că la cutare bătaie Singură a biruit, Și că l-a ei privire, Oricare om cu simțire De tot rămînea uimit; De aceea se cuvine Oamenii să i se-nchine, Domnul catîr socotea; Și uitînd a sa rea stare, Părinteasca naintare La lumină tot scotea. Dar cum se sfîrși noblețea? Cînd îi veni bătrînețea. La rîșniță el fu pus, Unde, prost, în scăpătare, De tatăl său, măgar mare, El aminte și-a adus. (Ed.
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoței
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoţei Catîrul cu clopoței de Grigore Alexandrescu Deunăzi un văcar de sat Catîrului i-a atîrnat Salbă de clopoței, Numindu-l el îngrijitor Și înainte mergător Ciredei de viței. Însă curînd s-a-ncredințat Că ș-a făcut mare păcat Cu bietul dobitoc, Care, cît s-a simțit Așa împodobit, Strigă: „O, ce noroc! În sfîrșit, iată-mă chemat La gradul ce am meritat. Meritul meu recunoscut De lumea toată e văzut. Acum de sus am să tratez Soiul dobitocesc; Pe nimeni nu mai salutez, Căci prea mă umilesc.“ Așa zicînd, așa făcu, Și plin de îngîmfare El clopoțeii începu Să-i sune foarte tare; Așa de tare îi sună, Cît mintea i să răsturnă; Și el care june fiind Trecea de cam smintit, Acum mai mult îmbătrînind De tot a-nnebunit. Cum socotiți și dumneavoastră, Dar eu gîndesc că-n țara noastră Se află așa dregător, Numit chiar ecselență, Ce cu catîrul sunător Poate da concurență, Care să crede om de stat, Chiar și politic însemnat, Și care netăgăduit De clopoței este smintit. („Romînul“, 12 februarie
Grigore Alexandrescu - Dervișul și fata
Grigore Alexandrescu - Dervişul şi fata Dervișul [1] și fata de Grigore Alexandrescu Se povestește cum că odată Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu chip frumos. Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Și în stil neted patima-și spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Și pentru tine mult pătimescâ€�. Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deșarte, Putem să zicem că nu e prost. Fata răspunse: „Poate-aș fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericești Nici n-au a face cu ce-mi vorbești; Ș-apoi de barbă mă-nfiorezâ€�. Pustnicul nostru pe loc se duse, Își rase barba, se pieptănă, Nemțește bine se îmbrăcă, Ș-o pălărie în cap își puse. Veni la fată: „Cum ți se pare? O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoiești? Vezi ce putere amorul are? Mi-am lăsat legea; alt mai voiești?â€� „Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Și a ta lege nu poți s-o ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ...