Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE CALEA SPRE
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 602 pentru PE CALEA SPRE.
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i ... cu frânturi de limbă. Nu-i foliant în lume din care să înveți Ca viața preț să aibă și moartea s-aibă preț... Și de pe-o zi pe alta o târâi uniform Și nici să pot de somnul pământului s-adorm. Pustie, sură, rece și fără înțeles... Nu apăr adevărul, nu apăr un ... veștejite și triste frumuseți: Uitarea le usucă sărmanele vieți... Ș-apoi!? Ce-mi pasă!? Fost-am în lume poate unic Ce fără să știu unde pe-a lumii valuri lunec? Mulțimea nu se naște decât spre a muri... Rușine-i al ei număr cu unul a spori? Ferice de aceia ce n-au mai fost să fie ... dreapta-vă oglindă de-a pururi se găsește. Căci lumea pare numai a curge trecătoare. Toate sunt coji durerii celei nepieritoare, ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... Euterpe iar nu o sărmană creatură ce cînta ca să poată viețui. De la prima vedere, Iulia produse în mine o vie impresiune; de aceea, pe timpul cînd ea să ocupa cîntînd, eu o contemplam întocmai ca pe o madonă de Rafael; iar cînd ieșea din sală, ochii mei plini de ardoare o urma pînă dispărea. Repertoriul ei, deși era oarecum întins, însă ... femeile din clasa de sus și de mijloc, îndoi amorul meu pentru dînsa. Aflai, tot prin mijlocul arătat, că amantul Iuliei mele era să părăsească pe curînd Florența; asta îndoi speranțele mele. Dar pe cît era de dulce pentru mine noutatea aceasta, cu atît era de omorîtoare pentru dînsa. O văzui venind la masă și era aproape să nu ... amanți oare nu pierd stări întregi, numai ca să placă unor aventuriere! De ce eu să nu fac un mic sacrificiu pentru o femeie onestă, pe care o iubesc? Dar tocmai pe cînd filosofam astfel, simții o aură dulce că lovește ușor fruntea mea; astea erau gemetele Iuliei ce sta la spatele mele cu talerul în mînă ... de credit la bancherii Italiii, ce aș fi devenit oare dacă din fatalitate bănișorii mei s-ar fi strămutat în pungile acelor onești pungași? Dar, ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... indiferente. A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui și pe care el cel dintâi ar fi respins-o. Cât i-a trebuit lui Eminescu ca să trăiască în accepțiunea materială a cuvântului ... din lumea convențională era o supărare și o nepotrivire firească. Cine-și dă seama de o asemenea figură înțelege îndată că nu-l puteai prinde pe Eminescu cu interesele care ademenesc pe cei mai mulți oameni. Luxul stării materiale, ambiția, iubirea de glorie nu au fost în nici un grad obiectul preocupărilor sale. Să fi avut ca ... care se arătau însă felurite forme de degenerare etică, obișnuite la asemenea stări, devenise lacom de bani. Prin urmare, legenda că mizeria ar fi adus pe Eminescu la nebunie trebuie să aibă soarta multor alte legende: să dispară înaintea realității. Și nici munca specială a unui redactor de ziar ... că această nevropatie se poate urmări în linie ascendentă. De altminteri, și în vremea în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său făcuse pe ...
Alexandru Vlahuță - În mănăstire
... de ajutor . I Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd, Și numai apele în ropot S'aud din munte scoborînd: Iar umbrele de brazi, lungite, Spre vecina mînăstire curg — Păduri și văi, pe nesimțite, Se 'neacă 'n vînătul amurg. Sub muta stelelor domnie, Cu zgomot porțile se 'nchid Ce trece-așa ca o stafie Încetișor pe lîngă zid?... De după dealuri depărtate, De-asupra codrilor pustii, Se 'nalță luna și străbate În adormitele chilii. Puterea nopții se așază Ca un zăbranic ... redeschis, Tu, speriată de lumină, Te scoli, uimită ca de-un vis. Privești în juru-ți, și te 'ntuneci Sub negrul gîndurilor stol. Ca de pe-un mal înalt aluneci Și par'că te scufunzi în gol. Căci simti că 'n aste ziduri sfinte, Ce ca pe-o floare te-au păstrat, Vieața ta de-aci 'nainte E o minciună, ș'un păcat — Și cînd gîndești la ce rușine, Și'n ... a 'nțelege, Că durerosul tău amor Nu'i un păcat — ci e o lege Poruncitoare tuturor, — Și dacă 'n a vieței cale ...
George Coșbuc - În miezul verii
... Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns ... goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă ... La copil și-i răcorește Obrăjorul. Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă; Frânt-apoi, pe-o buturugă Stă nevasta. Și e liniște pe dealuri Ca-ntr-o mănăstire arsă; Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. Nici un nor văzduhul n-are Foc sub el să mai ascunză; Nici o pasăre prin zare, Nu ... o salcie plecată Somnuros în sus el cată Către soare. Mai e mult! Și ca să-i fie Scurtă vremea, până pleacă, El se uită ...
Cincinat Pavelescu - Adio (Pavelescu)
... Să fim străini pentru vecie; De-acum să nu ne mai zâmbim. D-a dragostei zădărnicie Ca printr-un vis să ne-amintim! Pe tot trecutul de iubire Lințoliu negru să așternem; Și raze reci de nesimțire P-a noastre inime să cernem! Când ne vom pierde ... s-a scăldat! Și să nu plângem când durerea A noastre inimi o cerni; Că ne-o rămâne mângâierea Iubirii vechi spre
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... era tocmai grea; căci ședeam zece zile la cazarmă și douăzeci acasă. Ce m-a încurcat mai mult a fost reglementul pe care a trebuit să-l învăț pe de rost ca Tatăl nostru. Noroc că știam câteva buche de la dascălul Chiriac din sat. Iar celelalte datorii ale slujbei: ,,La stânga, la dreapta ... se gârbovea. Într-una din zile el mă chemă la o parte și-mi zice: — Măi băiete, eu ca mâni o să mă duc pe urmele maică-ta și tu încă nu ești pus la cale, n-ar strica să avem în casă o gospodină care să caute de tinerețele tale și de bătrânețele mele. Eu gândesc că fata Catrina, deși ... zice buna dimineața trecătorilor cu care mă întâlneam. Eram mâhnit cum nu fusesem niciodată... și de ce, nu știu... că doară nici tata nu era pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... întorcându-se către noi, ne zice râzând: Italieni, numai… mai corciți!… Noi, toți câți știam limba italiană, am izbucnit în râs. Acum, eu șed pe scaun și-l înfășor cu privirile pe signor Vacano. El își scutură luleaua de scrum și și-o umple, iarăși, cu tabac. Toată vremea, îi joacă pe buze râsul cel ștrengăresc, care-i stă așa de bine, mai ales că are comănacul pe-o ureche și luleaua-n colțul gurii, de parcă-ar zice: - Pe moș Vacano nu-l înșelați cu una, cu două! Și, ca și cum i-aș fi ghicit gândul, îl întreb așa, în șagă: - Ei, ce ... români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și ... cu jucării. Și-n Abbiategrasso a întâlnit-o
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... omenești. Societatea a fost rădăcina vie din care a iesit ca un rod specific statul; ea a fost temelia pe care el s-a clădit potrivit. Societățile s-au dezvoltat pe calea materială, morală și intelectuală, după aptitudinile și apucăturile lor de rasă, după condițiile pământului lor și după energia cu care au putut conserva și ... dar stat fară societate — mai greu. Într-o vreme, Alexandru Machedon, pornind din dreapta Adriaticei către răsărit și înaintând ca un vârtej luminos, bate pe mintoșii greci, nimicește pe trufașul Darie al perșilor, îngenunche la supunere pe marele Por-împărat de la Indii și străbate triumfător Asia și Africa, poruncind să se ridice de la Indus, pe drumu-i, si până la templul lui Amon din intrarea pustiului Saharei, șaptezeci de cetăți. Tot în aceeași vreme, de-a stânga Adriaticei ... Unde însă sârguința statului de a înființa în pripă o societate devine nu imposibilă, ci chiar de-a dreptul absurdă, este pe terenul moral și intelectual. Statul poate decreta și face să se execute încă trei poduri pe Dunăre, treizeci de vapoare ...
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... de abia convalescenți, când se văzură loviți de liste de proscripții, ca în timpurile lui Marius și ale lui Sylla. Unii sunt sub pază opriți pe la moșiile lor, alții urmăriți din loc în loc ca niște făcători de rele, spre a fi închiși prin mănăstiri, sau aruncați peste hotar, toate aceste fără cea mai mică cercetare, fără cea mai mică judecată, în contra ... nu lovi driturile cuiva; însă vroiesc asemene ca și alții să nu le jignească dreptățile ce le au înființate și închizășluite de sute de ani, pe care strămoșii noștri pururea și cu crude jertfe au știut a le păstra, și pe care și noi vroim a le lăsa întregi strănepoților noștri. Cel mai sfânt din aceste drituri este neatârnarea noastră dinlăuntru și prin urmare ... s-a mai întărit și la 1530 de către Soliman cel Mare și toate hatișerifurile și firmanurile Porții în urmă slobozite s-au întemeiat pe acesteași capitulații; acestea asemene s-au cunoscut și de toate tratatele încheiate între Turcia și Rusia, care, declarându-se ocrotitoarea driturilor noastre, s-a ...
Emil Gârleanu - Sărăcuțul! ...
... a înșurubat în pământ, apoi a pornit-o, tehui, peste câmp, curți și livezi, luând cu el tot ce găsea mai ușor în cale. Și dacă de pe jos fura flori, pene și hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuș, un cărăbuș mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochișorii ca două neghinițe. Cărăbuș de primăvară. Când l-a luat ... zbură în drum. „De ăsta nu mai scap!â€� crezu cărăbușul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise și, lăsându-l, își văzu de drum. Cărăbușului nu-i venea să-și credă ... Dar uite: colo e drumul, sub el — hârtia, pe dreapta — gardul, — trăiește. Ia să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-și încerce aripile. Și le desfăcu. În clipa aceea un pui de sturz, mai mărișor ceva decât o nucă, zbură ... sturzul se lăsă lângă bucățica de hârtie, deschise pliscul, apucă, cu lăcomie, cărăbușul și: hap! hap! mai să se înece, îl înghiți. Sărăcuțul cărăbuș! De pe ...