Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂNĂ ACUM

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 624 pentru PÂNĂ ACUM.

Emil Gârleanu - Tovarășii

... tot. Soarele frige. Duman parcă își simte picioarele tremurând, mai cu seamă dreptul dinainte, în copita căruia i-a intrat un piron mai acum câtăva vreme. Îi e sete. Dar din urmă glasul aspru acum al stăpânului nu-i dă răgaz. Bouleanul e deprins, mai așteaptă încă ceva; și nu întârzie mult: o vargă i se așterne pe spate, lăsând ... la picioare. Și parcă înțelege, parcă simte, parcă în mintea lui se face deodată o lumină omenească: pornește cu pași grei, se apropie de stăpân, până când îl învelește în umbra trupului lui trudit, ca într-o pânză răcoroasă. Apoi, cu ochii închiși, bouleanul rămâne în soare, încremenit, cu genunchiul piciorului ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... copiilor găsiți și a fost adăpostit aici în ospiciul pentru copii lepădați. Cine au fost părinții lui, nu se știe. Crescut în ospiciu până la etate de zece ani, a fost trimis în institutul de orfani al statului. Arătând o rară și marcantă inteligență, a atras ... testamentul meu, nu te-am lăsat din ochi, urmărindu-te cu intenția ca să descind la același otel, la care vei ședea și D-ta. Acum, știind că ancheta judiciară se va face la fața locului, vă las 20 de ruble alăturate pentru îngroparea mea creștinească. Săracă este ofranda ticăloasei mele ...

 

George Coșbuc - La pârâu

... un gând     Flăcăul; Dar iată-n drum îl află râul, În drum, în drum, dar ce-i în drum?     Pârâul; Așa de lat și chiar acum! Dincolo câmp și lan și flori,     Ei, cată! Și doine și secerători; Pârâu-i lat, și să nu mori?     Ei, cată! Și-n grâu, ei ...

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: și mai mari, și mai mici ... Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească ... descânte și să te judece ei, în legea lor, că nu-ți mai trebuie alt popă... Și iaca așa cu de-alde cuconul Alecu Forăscu. Acum vine alta la rând. Într-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri, iaca și moș Ion Roată sare cu gura: â ... de moșie, și el un ghiorlan c-un petic de pământ, și uite ce gură face alăturea cu mine!... Moș Ion Roată, simțindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător: — Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să picepem și noi câte ...

 

Alexandru Macedonski - Sonetul puterii

... nicăieri nu e răspunsă, Ci mereu se depărtează, ca furată de-o vrăjire. Mă cuprinde, câteodată, o-ntristare ș-o-ngrijire Străbătea-voi, prin voință, până-n taina nepătrunsă, Sau rămâne-va ș-aceasta vechea Mekă neajunsă, Și plătit voi fi de munca fără seamăn, c-o rânjire? Dar deși, dintre ... pe granit mi-au fost sfărmate, Rând pe rând, aproape toate, în asalturi necurmate, Și cu toate că, grămadă, zac tocite, și chiar rupte, Nici acum în al meu suflet nu stă-nfiptă disperarea. Simt izbânda-n depărtare printre trudă și noi lupte, Căci unealta neatinsă ce păstrat-am e: Răbdarea ...

 

Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie

... la doftor, să nu te duci netămăduit. Și așa să-l întrĂ©be pre acela foarte cu dinadinsul, una după alta și să-i îngăduiască până ce-i va răspunde. Deci iar să grăiască duhovnicul cătră dânsul: spune-mi, fiiule, au doară țe-ai stricat curățiia ta cu malachiia? Și iar ... minciuni? Au doară ești trufaș? Sau doară te îmbeți, pentru care iaste aceasta periciune și trupĂ©ște și sufletĂ©ște? Deci acĂ©stia toate de acum înainte iaste să te păzești foarte și să te iai aminte, pentru că iată că de a doao oară te botezi, dupre cum ... adecă tocmire, iaste a sfântului Ioan Postnicul și mai mult acei 15 ani ai preacurviei și ai sodomiei și ai dobitoacelor îi pogoară până la trei ani, însă cu adevărat de-i va posti acești trei ani necurmat, adecă desăvârșit, cu post în zi odată să mănânce și metanii ... de duminecă. Iar alți părinți de acĂ©stea n-au poruncit, numai de sfânta priceștenie să fie opriț, după greșala lor. Iar de păcatul curviei, până la patru ani să-l pogoare dinpreună să ție cu ce i să va porunci, precum s-au zis mai sus. Iar miercurea și vinerea ...

 

Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi

... situată dincolo de statele sultanului de Zanzibar, la nord de Pocomo) un aranjament care-i confere protectoratul pe această regiune.» — Confrații noștri sunt acum convinși?" * Citim apoi sub titlul Iarăși chestia Zanzibarului în Voința națională de la 12/24 iunie: „...La întrebarea: confrații noștri sunt acum convinși? răspundem: Suntem convinși că, pe lângă insula Zanzibar, mai e și un stat cu același nume, însă ne felicităm că în același timp v ... Populațiunea e foarte amestecată: afară de turci, mai sunt o mulțime greci, evrei și europeni. Acest oraș a stat sub numele de Therma până la domnia lui Casandru, care îi dete numele femeii sale Tesalonica, sora lui Alexandru cel Mare. În evul mediu, fu răpit de la greci de ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... frunte de idicliu. Mulți ani Kira a strășnicit plaiurile cu alesul ei. Pletele-i, dese și negre corb, se îndoaie din creștetul frunții până la umerii obrajilor. Ochii ei poruncesc când nu dezmiardă. Cântă, muindu-și pripit degetele cu care trage lână din caier. Niculina tresare; cască ochii rotunzi ... mahmudele ca jăraticul, zestre pentru sora sa, șaluri de Țarigrad și chihlimbare cât oul de găină; iar zestre sieși: carabine ferecate și hangere de seraschier. Acum, în toiul verii, ar dori să zboare la pândă, unde Șuercopilul, luând din cătare în cătare conacul isprăvniciei, își uită de trândăvia din răspântia căilor ... Vin, fătul meu, răspunse Kira. Spune-mi mie, Șuere, ce-ți lipsește? Ce nu ai? Când ăi lăsa focului viața de haiducie, viață de azi până mâine? — Când iataganele de fier de la căpătâiul tatei s-or preface în iatagane de aur, când din busuiocul de pe mormântul lui vor ...

 

George Coșbuc - Puntea lui Rumi

... n pripă." Rumi a rămas pe gânduri, Negăsind răspuns o clipă. Și-a plecat. Făcuse dânsul Mari minuni de alădată, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunată. II P-un șes larg sunt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Priricipi, preoți, sclavi și ... neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. Iar regina joacă-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune ... a voit a fi frumoasă ? Iar minunea cea de-a treia, Care va fi vecinic nouă, E că toți noi până astăzi N-am știut pe cele două !" A râs regele, curtenii Toți au râs, și-a râs poporul Și-a ...

 

Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)

... evident, psalmii și prorocii, apoi proza patetică a lui Chateaubriand, Lamenais și Michelet. Însă transpunerea este făcută în o românească exact echivalentă originalelor. Acum sentimentul unei limbi literare este sigur la scriitorii români: ei Russo și Alecsandri îndeosebi au gust literar și judecată literară matură: sunt oameni care știu ... o proză poetică cu sonoritate arhaic-religioasă, însă care să fie imediat înțeleasă de cititorul contemporan. Capacitatea literară a limbii române apare verificată până în capăt într-un text ca acel pe care l-am citat. Însă iată, tot în Cântarea României, citim: Jalnic e cântecul tău, Româncă copiliță ... ta mândrire, Nici spada nu întrece cumplita-ți nesimțire! Observați că un vers ca: Chiar soarele fierbinte de-ar vrea cu fericire... ne duce îndărăt până la stângăciile unui Cârlova, și mai observați întrebuințarea abuzivă a infinitivelor substantivate mai cu seamă în rimă: este un inocent obicei rău al ... tristul exilat. Alecsandri scrie, în loc de cuvântul bun primăvăratică, o deplorabilă plăsmuire verbală: primăvăroasă însă rima o obține și poetul urmează mulțumit și săltăreț, până ce își încheie declarația de album în acel grotesc amestec de patriotism cu erotică: tu poți să dai c-un zâmbet, c-un singur sărutat ...

 

George Coșbuc - Pe Tâmpa

... Pe Tâmpa de George Coșbuc Un nor ivit de cătr-apus Se urcă-n sus Plutind încet spre miazănoapte Iar umbra lui prin văi căzând Acum întunecă pe rând Livezi și vii și grâne coapte. Văd drumuri albe-n zări senine, La margini munți, mai jos coline Și, ca pe-o ... pace-n cer și pe pământ; Abia nestătătorul vânt Venit de peste munți, de-aiurea, Tot spune ce din veci a spus— Și până

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>