Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OCHI

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 1859 pentru OCHI.

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

George Coşbuc - Dragoste învrăjbită Dragoste învrăjbită de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit ...

 

Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii

... valorii unei produceri de școală nouă. Un pictor, vechi meșter, nu poate judeca lucrarea altuia, trecând numai pe dinaintea ei, dintr-o singură aruncătură de ochi. Așa cu toate artele - afară de literatură. Și e de drept să fie așa; dacă, pentru ca să o faci cu succes, nu-ți trebuie ... o frânghie lungă legată cu un căpătâi de un butuc al gârliciului pimniței; la o potrivită lungime, pe unde era să dispară pătratul scobit, un ochi pe care îl ținea deschis cu mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă ținea strâns celălalt căpătâi. La momentul dat, jidanul dă drumul ochiului ...

 

Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)

... a ajuns ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de mlădioasă când umbla de colo până colo pe covoarele moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea ... capetele lor bătrâne pe picioarele răcite ale bietei fete... Repede, flăcăi! toți pe plocat... Au ajuns... Iconița la buzele moartei... Se mișcă fata... clipește din ochi... își ridică mâna la frunte... își dă frumos părul într-o parte... zâmbește... se scoală... E sănătoasă... sărută pe parinții și pe frații ei, și ...

 

Mihai Eminescu - Satira III

Mihai Eminescu - Satira III Satira III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pământ dormea ținându-și căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde - "Las' să leg a mea viață de a ta... În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o... Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieții mele." Și ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea III

Mihai Eminescu - Scrisoarea III Scrisoarea III de Mihai Eminescu Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune, a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blîndei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atîta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scînteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mîndra fermecare sun-o muzica de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte… Ea, șezînd cu el alături, mîna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viață de a ta… În brațu-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieții este și de veacuri și de stele Eu să fiu a ta stăpînă, tu stăpîn vieții mele. ...

 

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... un om, și cioatele și petrele începură să se miște. Momentul era în adevăr suprem; lorzii, înțepeniți, cu ochii îndreptați spre vizunie, cu puștile la ochi și degetele și tâmplele lor se băteau atât de puternic, încât ochelarii le jucau pe nas. Dar, spre marea și nemărginita loc mirare, în lor ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... închină în tăcere și peste puțin timp ieși din bal, purtând în sufletul lui o comoară de simțiri vesele și dureroase, care îi aduceau în ochi când lacrimi amare de desperare, când dulci lacrimi de fericire! II Cu patru luni înainte de scenele descrise în capitolul precedent, Alexis se întorcea din ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)

... ceea ce-am pierdut Pierdut rămâne, mamă! La ce, la ce m-am mai născut? O, moarte, vino, ia-mă! Mâini! În zadar vă frământați; Ochi! în zadar mai plângeți. Ah, viața mea! Lumina mea! Apuneți și vă strângeți! — O, Doamne, nu te îndura De vorbele-i nebune! În deznădejdea ... apuneți!... Așa se zbuciumă mereu Și țipă, și blesteamă, Răbdarea Domnului cercând Cu vorbe fără teamă. Și până-n ceas târziu de-amurg Plâng negrii ochi întruna, Când stelele pe cer lucesc Și-ncet s-arată luna... Auzi... deodată, trap-trap-trap, Copite bat afară, Un călăreț s-oprește-n drum ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni

Bogdan Petriceicu Hasdeu - La casa de nebuni La casa de nebuni de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. II, nr. 8, august și septembrie 1839. Tăcând, c-un, semn opresc trăsura: Tăcut mă sui. Alt semn mai fac, Plecăm făr-a deschide gura. Birjarul, eu și caii tac. Căci dobitoacelor cu minte Degeaba le mai ții un spici, Când ele fără de cuvinte Pricep mai repede un bici. Vreau să vorbesc, dar cu nebunii În falansteru-n care unii Sunt mari poeți și mari tribuni. Deci: hai la casa de nebuni! Îmi iese doftorul.—Dă-mi pace! Cu cei mintoși eu n-am ce face, Ș-aș vrea pe toți să-i pot uita: Venit-am nu la dumneata... În jurul meu se-ntinde un petec de grădină Cu flori și pomi, amestec de umbră și lumină; Iar printre ele falnici, încet, nepăsători Pășesc, albind ca spectri, superbii visători. În fund, tot alb ca dânșii, salcâmul înflorește Nebun și el, mirosu-i în vânt îl risipește. Jos la tulpina-i largă, sub desu-i coveltir, Stă neclintit un tânăr c-o față de martir. Privire mai senină și mai pătrunzătoare, Mai multă bunătate pe-o buză ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>