Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru O MIE

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 687 pentru O MIE.

Emil Gârleanu - Cântărețul

... Gârleanu E de neam! Între toate lighioanele lumii, gândește el, nu era alta care să aibă strămoși mai aleși și mai de viță. Pământul era o nimica toată, un boț de humă ce orbecăia făr' de nici un căpătâi prin văzduh, când neamul lor greieresc își ridica osanale lui însuși, sub ... și ei, firește, de la alți bătrâni pricepuți le auziseră. Căci, doar așa rămân poveștile pe lume. Toate gândurile acestea năvăliseră greierului în cap într-o seară, când nu putea ațipi din pricina unei privighetori care-i împuiase capul cu cântecele ei, de sus, din copacul sub care dânsul se odihnea ... se întrebă greierul. Și cum numai de întrebat se putea întreba singur, ca să afle și-un răspuns, își puse în minte să iscodească pe o lăcustă, deși numai la gândul că avea să vorbească unei obrăznicături care îndrăznise să se întreacă din sărit cu el îl apucau furiile. O căută totuși și n-o găsi. „Firește, gândi greierul, lăcustă și să stea acasă, dracul a mai văzut?!â€� Și cum luna se ascunsese într-un nor ... ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Departe

... Octavian Iosif - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ... minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă ...

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe

... C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ... minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara mea frumoasă: Ce să-i spună mamei de-or ajunge-acasă ...

 

Mihai Eminescu - Traduceri și adaptări

... Traduceri şi adaptări Traduceri și adaptări de Mihai Eminescu Dulce cu corp de omăt înecat în păru-i de aur, Venera zace murind ­ cine o va moșteni? Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i ­ Ție: frumsețe ș-amor; mie: durere și dor. * Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent. Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent. * Pallas ­ în Lacedemon ­ văzu pe ... frumos de aer? Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier? ­ De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. * Anii fug ­ cu ei viața ­ cu ea totul. Azi suntem, iară mâne cinis et ... trecătoare        Cupă de aur. * Cine-a făcut din trestii mai întâi și-ntâi un fluier Și a săpat întâiul verset într-o coajă de copac, De pe umbră pe părete zugrăvi întâia oară O

 

George Coșbuc - Atque nos!

... Pre când a venit Elena cu porumbii după ea. Toți satirii din poveste trec pe dinaintea mea Și-mi fac semn; văd pe-o câmpie trei draci, cu mânii turbate, Și pe-o măgură piezișă eu zăresc Neagra-Cetate. Basmul fiului Medenei, prin sublimă-alegorie, Tăinuiește adevăruri de vieți, căci basmul știe Sub un ideal s-ascundă palide ... piept impancerat. Văd pe-acest voinic cum cearcă trei copile de-mpărat Și cercându-le-n tot locul, zmei pe sub pământ alungă, Lumea galbenă-o străbate din o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr ... a legat ca să postească! Văd apoi Câmpul-vieții cu mohor acoperit; Văd poiana fericirii și, cu pasul liniștit, Văd cum trece prin poiană o fantasm,-o copiliță, Purtând flori de mac în mână, pe sân flori de tămâiță Și-mpletiți în păr de aur purtând tainici trandafiri. Ea-i comoară de ... n-a murit oare?... Ah, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie Singur el pe sine însuși în povești și-mi place

 

Anton Pann - Cîinile

... ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrîndu-și sub ooadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea : O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca ... mine roase. N-am strîns sa le fac grămadă, Ci au rămas sup zăpadă. Numai -cu te-mi da din masă Puteam să-mi zidesc o casă, Că după cum mi să pare Nu trebuie așa mare, Uite-mi capul, uite-mi coada, Mai sa-mpreună cu noada. Dar lasă, d ... ndată, Precum a mai fost odată, S-apuc să strîng oase goale, Țot ciolane de rasoale. Și cînd le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, Nu roade peste măsură, Mai oprește de la gură Și îți fă și tu o casă, Știi că la iarnă îți pasă. Apoi după ce-mi voi face, Vie gerul cît îi place." Așa cîinele sirmanul Făcîndu-și, cum am ... lui întregime, Și nădușindu-l căldura, Zise: U! a! căscînd gura, Und-așa oase mulțime După toat-a mea-ntregime? Aș! ...

 

George Topîrceanu - Pruncul

... Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci ... fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de-acum durerii, Și fața-i mică s-o cuprinzi în palmă, Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i ... glas cum plânge. Cum cere pruncul partea lui de soare! Dar unde ești, să-l vezi acum, pierduto, Femeie, tu, de trei ori blestemată!... Te-o blestema bastardul fără nume, Nevinovatul osândit să moară Când nimănuia n-a cerut viață, — Și când întâiul vânt de patimi grele, Din ... soarele, însângerând altarul, Se ridică din ceața dimineții Și razele, sclipind tremurătoare, Cădeau pe fața zidurilor aspre, În dimineața zilei de aprile, Cădeau ca pe-o

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... a-și fi terminat chemarea literară. Și nici atenția publicului nu mai era îndreptată spre poezie; o agitare stearpă preocupa toate spiritele. Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse în izolare la Mircești, și iernei mult mai grele ce o petrecea izolat în literatura țărei sale, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub ... și o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antică o realitate brută pe lângă Madona modernă, și strofa O, cum Rafael creat-a, prin care poetul rezumă încă o dată compararea, nu o lămurește mai bine, ci slăbește poezia prin repetiție. Originală și plină de efect, însă prea calculată (recherchĂ©e, cum ar zice francezii) este tranziția "Plângi ... Când mișcarea, altfel trecătoare, a unei inimi pline de simțiri vrea să se întrupeze în forma poeziei, ea, prin chiar aceasta, intră într-o lume unde timpul nu mai are înțeles. Cea mai scumpă îngrijire pentru curățenia formei este atunci o datorie a poetului, ca astfel concepția lui să rămână

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... lui, așa îl avea mai bine,     Și de cele ce-i să întâmpla, spre el avea credință,     Numai cu el să sfătuia, făr'dă nici o ferință,     Neavând nădejde dăspre el să aibă răutate,     Căci nepot având pre el, știia o direptate.     Din Țarigrad era născut, a neamului stâlpare,     Din mahala dă la Fener, tocma dă lângă mare.     Și rămâind el acolo sărac, făr ... spălatul, nu poate să să albească,     Nici hirea cea ria lesne ca să să părăsească!     Iară încăș cu acestea toate, fericitul acela,     Ci hirea lui o cunoștea înțeleptul acela,     Să nevoia cu învățături ca să-l învețe minte,     Și cu totul să siliia ca să-l scoață la cinste.     La domnul ... se),     El încă s-au tras înnapoi, la țară să dusese.     La satele-ș să preunbla, cu lunile el șădea.     Așa pustiul iubiia, ca și o turturea.     - Eu, zice, am bătrânit, ce mai voi eu în lume?     Că părticiaoa ce mi-au fost, eu mi-am luat dăn lume!     Nu-m ... și scriia, la sate-ș fugiia.     Că la casa lui să șază, așa el pohtiia.     Când au fost cursul anilor, în mai trecuți ani,     La o ...

 

Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)

... slăbesc.     Pînă cînd a ta mînie         Să petrec tot în oftat ?     Întoarce-ți a ta urgie     Vezi că m-am dărăpănat.     O tîlhărească pornire         Dodată m-au prididit,     A mea toată moștenire         Foarte rău s-au risipit.     Frică, spaimă, deodată         Peste mine au venit,     Ai ... au stins de pre pămînt,     Nu gîndesc ca vreodată         Ce-am fost iar să zic că sînt     Casele cele frumoase         D-a lor mie prea iubiți fii,     Cînd să le văd luminoase         Din tunerecu cest pustiu.     Eu mă bucuram odată         D-ai mei fii noaptea umblînd,     Și-acum sînt ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

... l hăituiesc, fărtate, Pân' mi s-a usca bine cămeșa de pe spate.“ Toți râd ... dar ce retează deodată râsul lor? O bombă vine, - o bombă, al morții meteor! Toți vod moartea cu ochii! ... un vaiet: „Ah, mor!“ „Cine, Cine-i ucis?“ „Eu ... „Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucidă dorul.“ II În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină, Căci are-o presimțire ce-i tot menește-a rău Și-i duce, duce gândul măhnit la frate-său. El e ostaș de frunte, Jder Nistor ... un gemet oftează, cade, moare. Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare, Se-ncruntă, se răpede ca lupul crunt la Jder Și-i face-o brazdă largă la braț cu-al său hamger, Apoi se prăbușește alăture cu mortul. Jder zice-atunci, mustrându-l: „De ce ți-ai lăsat ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>