Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CREDE (ÎN)
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 820 pentru NU CREDE (ÎN).
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... Scriitorul și ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta și de stânga. În plus, e și un fel de enfant gâtĂ© al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică și literară, ca Nichifor Crainic și Dragoș Protopopescu, care-l răsfață, considerându-l un liric nou, viguros în expresie și nu mai puțin un pamfletar incisiv și epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puțin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignitĂ© cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească și, deci, implacabilă, a dlui ... liberi n-au avut nici un epigramist de seamă. Perfecțiunea acestui gen pare că aparține acelei civilizații foarte înaintate și vecine cu decadența și sclavia. În astfel de epoci, fiecare voiește să aibă spirit și succes ușor. Nimeni nu se oprește la o lucrare obositoare. Singura calitate a scriitorului este să distreze și să nu fie ridicol. Trebuie să ne amintim că, și în Franța, epigrama a culminat înainte de marea revoluție, când patru versuri spirituale erau suficiente pentru a te înălța la Academia franceză ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... când în când, se bătea cu pumnul în piept. Rostogolindu-se 'n pieptul lui fără să poată găsi o ieșire, pasiunea se âmfla din ce în ce. O ! să-l fi văzut, domnilor !... Ce sublimă furoare politică ! Zece minute trecură făr'a se auzi din gura lui nervoasă și ... muncită. În două minute sacagiul deșertă sacaua, își primi plata și se sui pe saca. În van însă lovea cu biciul pe spinarea gloabei; gloaba nu putea porni; era ocupată cu afaceri intime. D. Boliac privea scena sacagiului și gloabei cu cel mai mare interes. Secretarul, asteptând dictarea, adormise. Sacagiul, pierzându ... o luă la fugă pe poartă spre satisfacțiunea sacagiului. Văzând sacaua pornind, d. Boliac dă un țipăt de mirare și inspirațiune. Secretarul sare din somn în mijlocul casei. - Scrie, domnule - zise d. Boliac cu aerul ce de sicur trebue să fi avut Archimede când a strigat Evrika; - scrie ! am ... cu sete respirarea și spre ușurarea lui sufletească, esclamă celebra epigrafă: Imperiul vine, vine la galop ! Secretarul o scrise, și, d'atunci, o citește lumea în capul fiăcăreia din rubricele Trompettei; d'atunci ziarul d-lui Boliac se vinde câte un leu nou. Furtuna se liniști. Bătrânul imperialist, uimit de fericita ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... Alexandru Vlahuţă - Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite ... mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul ... duce Pân și drojdia credinței ce-o purtam ființei tale. Și mi-am zis: Desigur, pasul pe-a vieții noastre cale Nimeni alt nu ni-l îndreaptă: dumnezei ne suntem noi. Lumea asta-mbătrânită în mizerii și nevoi Singură se cârmuiește. Piatră, floare, astru, om, Toate-au izvorât, în noaptea vremilor, dintr-un atom, Rând pe rând, una din alta, fără știrea nimănui. Tot ce Biblia ne cântă decât o poveste nu-i. Iehova, erou din basmul Bibliei iadul cu munci, Îngeri, rai... o-nchipuire!... Astfel cugetam atunci. Dar, când părăsii odaia plină de înghețul morții Și ...
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
... să știi și tu odată, boieria ce-i, sărmane! Oare ce gîndește hîtrul de stă ghem și toarce-ntr-una? Ce idei se-nșiră dulce în mîțeasca-i fantazie? Vreo cucoană cu-albă blană cu amoru-i îl îmbie, Rendez-vous i-a dat în șură, ori în pod, în găvăună? De-ar fi-n lume numai mîțe — tot poet aș fi? Totuna: Mieunînd în ode nalte, tragic miorlăind — un Garrick, Ziua tologit în soare, pîndind cozile de șoaric, Noaptea-n pod, cerdac și ștreșini heinizînd duios la lună. Filosof de-aș fi — simțirea-mi ar fi vecinic ... mîțescul neam, Aș striga: o, motănime! motănime! Vai… Haram De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare. Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii, Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte, Ce destinul motănimei îl desfășură nainte! Ah! atei, nu tem ei iadul ș-a lui Duhuri — liliecii? Anathema sit! — Să-l scuipe oricare motan de treabă, Nu vedeți ce-nțelepciune e-n făptura voastră chiară? O, montani fără de suflet! — La zgîriet el v-a dat gheară Și la ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
... când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a ... și care nu mai corespundea nici unei realități intime. Vrui să strig, dar îmi fu teamă de zgomot, teamă să aflu că glasul putea să nu fie al nimănui din clipa în care nu mai avea nici un sens să fie al meu. Este risipirea ființei, așa cum se face ea în vis și în singurătate. Și risipirea aceasta e poezie și e frumusețe. În ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet ... cu mare greutate Lucreția a putut crește băiatul — băiat fără noroc, fiindcă Lucreția era foarte urâtă și posacă. Căpitanul ar fi căzut în cea mai neagră mizerie, dacă nu găsea pe prietinul tatălui său, pe Psaridi, mare om de afaceri... Acum Mișu este omul de alergătură al lui Psaridi. Foarte credincios, binecrescut și discret ... primește la scară. — Sărut mâna, madam Cuțopolu, răspunde el. — Ce face Lucreția? — Tot bolnavă. — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail de sidef și de pene de struț, urcă, luată literalmente pe sus de un stol de fluturi nebuni, treptele ...
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... l văd, se uita de sus, pleca sabia spre gâtul calului, ca să-mi răspundă, iar eu mă credeam un soldat strașnic. Multe am văzut în ulița aceasta, în multe întâmplări am fost și eu amestecat, și multe lucruri de pe acea vreme sunt închise în sufletul meu. De unele nu-mi aduc aminte, îs ascunse bine colea, și cine știe dacă vreodată farmecul sau durerea lor vor răsări iarăși în mintea mea, cum răsar, în unele nopți, dârele luminoase ale fărâmiturilor de stele. Cine știe! Dar unele din aceste întâmplări mi-au rămas săpate în amintire cu o atât de mare putere, încât oricând le pot vedea, le pot povesti, cum aș putea spune cea dintâi rugăciune pe care mama ... făcu tăcere. Numai de departe venea vuietul năbușit al unui zbucium. Mă cuprinsese o frică neînțeleasă. Deodată, gândul mi se opri la mama, care plecase în târg. Dar mama? întrebai îngrijat. Bâtrâna mă trase mai lângă dânsa și-mi răspunse: O să vie, conașule, n-ai mata teamă. Nu știu cât vom fi stat în această așteptare încordată. Mama nu mai venea, nici tata, care pornise pe urmă. Deodată răsunară niște pași trăgănați. Privirăm ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
... tinere dame și demuazele, de vro trei bărbați însurați și de vro patru tineri, sau holtei, cum se zice la țară. Prin un fenomen neobicinuit în pocita capitalia noastră, societatea aceasta era singură în felul ei. Bărbații nu erau zulari și nu vedeau în fieștecare pe minotaurizatorul lor, cum zice dl. de Balzac, adică, românește, pe împodobitorul capului lor. Tinerii asemenea nu aveau pretenția, ca Don Juan, să găsească în fieștecare femeie sau fată o izbândă a duhului, a frumuseții și a manierelor lor. Declarațiile lor nu zburau în dreapta și în stânga, chipul cel mai nesmintit de a se face nesuferit tuturor femeilor. Damele erau îmbunătățite cât se poate, însă nu erau prude, plaga societății noastre. Dacă ești get-beget moldovan, dacă nu ești neologist, dacă nu ești abonat la nici o foaie românească, negreșit că cu un aer oțărât mi-i întreba ce-i prudă ? Și eu, cu tot respectul ce ... mor. Dar femei , asta-i cam greu. Dar poate mi-a zice un pedant, ce fel de fleacuri vorbesc, și oare tot ce nu-i bărbat nu ...
Ștefan Octavian Iosif - Din Paris
... Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Visez. Încet se face dimineață... Sus, din mansarda — cuib de rîndunică — Proptit de geam, mă uit în jos cu frică La uriașul adormit sub ceață. În purpur mîndru soare se ridică, Luteției i-azvîrle raze-n față ! Ceas neuitat ! Priveliște măreață ! Aș vrea să zbor prin ferestruia mică... Parisu-ntreg îmi ... cîntă la picioare. Și nu e vis. Trăiesc. Biruitoare Se redeșteaptă simțurile-n mine... Ca fluture gonit din floare-n floare, Alerg pe străzi voios... În seri senine Stau de povești cu stelele vecine... II Vuiesc trăsuri, tramvaie, trenuri, care Se-ncrucișează-n sus și-n jos. Drumeții — Năluci â ... n veșnică mișcare. Luminile răsar prin galantare. În praf de aur, din adîncul pieții, De pretutindenea beția vieții Înalță zgomotoasele-i altare. Mă cred pierdut. În juru-mi, rîs și glume, Și cîntece, și lume peste lume ! Visez că-not pe-un ocean în spume. Căci curge-n clocot din ateliere Potopul viu al gloatei uvriere În
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... călătorul să vază ades la picioarele sale gemând furtuna, ei totuși nu se urcă pănă la acele înălțimi, unde vegetațiunea piere sub sloiurile iernii. Ei nu umilesc, nu înfioreză prin măreția sălbatică a Alpilor, dar dezmiardă simțurile omului, dându-i icoana unei naturi blânde, în sânul căreia parcă locuiește totdeauna primăvara. În mijlocul lor, pe malurile a trei râuri, Bistrița, Neagra și Dorna e așezat satul Dorna. Nici o cale de comunicațiune nu era mai înainte prin munții noștri. De ar fi voit cineva să viziteze Dorna, trebuia să treacă prin râpi, să-și facă de multe ori ... și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe altă parte,să le susție cu iartaganul în mână când trebuința cerea. El întrunea în acelaș timp calitatea de comerciant și de judecător totodată. Singur judeca trebile sale cu locuitorii, singur le aducea întru împlinire!... Dar ce împlinire!... Aici era ...
... trei! Șerbescu aprinde altă țigară și întreabă pe noul-venit: — Ce sunteți dumneavoastră? Petru Știucă pare încurcat, se-nroșește, se întoarce pe scaun și, în sfârșit, vorbește: — Nu sunt mai... mai nimic... Vedeți, am avut multe nenorociri... Aș fi vrut să rămân în gazetărie... dar, vedeți, nici în gazetărie nu-ți poți spune gândul lămurit... eu sunt pentru libertate... da, am făcut și conservatorul... eu vă cunosc de mult... din București... vedeți, fără libertate, nu ... când or veni trupele de teatru. Știucă se înfurie: — Acum... chiar astăzi... îmi dau azi demisia! Plătește, ia hârtia și timbrul și iese iar în stradă. Aerul rece iar îi trece peste față, ca un ștergar jilav, și iar îl înviorează. — Nu ți-am spus eu, nene Șerbescule, că-ți faci păcatul cu ăsta? zice Mincu în urmă. — Dă, măi, te pomenești că și-o dă, netotul. Apoi îl ia pe Știucă de braț. — Ia ascultă, dragă prietene, se poate ... și înainteze, puiule, zău am să-l rog. Haide, Știucă dragă, hai acasă... Sunt aproape 9 ceasuri de când îl dăscălesc; artiștii cad de oboseală. În