Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MĂCAR CĂ
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 575 pentru MĂCAR CĂ.
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că țăranul ce însoțea pe preot era ajutorul de primar al comunei Gârcina și că, văzându-ne așa de neobișnuit îmbrăcați, își aduse aminte că în cercul comunei lui are și îndatoriri polițienești. Astfel, după ce ne depărtarăm puțin, se întoarse către preot și-l întrebă dacă ne cunoaște. Preotul ... care se află din sus de curtea boierească. Starița schitului era rudă cu tovarășul meu de drum și, prin urmare, de la sine se înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și cu câte jertfe chiar se îndeplinesc datoriile ospitalității în aceste ... a cere la starița schitului pe cineva care să ne călăuzească. Acesta fu lucrul cel mai ușor, de vreme ce maica Filofteia se părea că nu are în mânăstire altă însărcinare decât pe acea de călăuză. Ne gătirăm și plecarăm. Călăuza mergea înainte și noi după ea. Și acum mi ... de statură mijlocie, mireană la trup și numai la cap călugăriță. Poate
... plăceau lui, neastâmpărați, hârjoneți și mâncăcioși — adevărați prichindei. — Sari, omule, îi zise-n cele din urmă femeia. Nu sta gură căscată! Nu vezi că azi-mâine n-o să-ți mai rămâie nici cenușă-n vatră?! — Lasă, că dă Dumnezeu! răspunse el. Că doară nu ai tăi sunt, ci ai lui, că făptură omenească sunt, și dacă-ți dă dregătoria de părinte, te și ajută s-o porți. — Ți-o fi dând, dacă miști și tu ... unul. Parcă copii nu mai au și alții?!" "De ce ți i-ai făcut, dacă nu ești volnic să-i ții?" zicea altul. Degeaba spunea că nu el i-a făcut, ci Dumnezeu i-a rânduit, că oamenii așa ceva nu vor să înțeleagă. "În lumea asta n-o să fac eu nici o treabă", zise dar, și trecu pe cellalt tărâm ... neacă pe toți! — Nu, stărui omul, așa se face la noi! Cu fleculețe de aceste cum e burduful vostru noi nu ne-ncurcăm. Ba că da, că nu, în cele din urmă s-au învoit ca zmeul să mai dea o găleată de galbeni pe deasupra și să aibă voia de a ...
... mută frază în părțile răsăritene cuprinde în sine o elocvență mai energică decât toate putincioasele laude și însemnează rusește: cap! mare cap! Se vede însă că pământul nostru e așa, ca pe el nicăire, nici măcar în postul agăi de București să nu poți scăpa de ceasul rău. De la o vreme aga s-a făcut posomorât și gânditor ... și Colentină; a contenit a vizita cucoanele, pare că ele nu mai aveau ochi înfocați, nici sprâncene negre; ciubucciul arnăut însemna, că cu toată frumusețea chihlimbarului, curățenia ciubucului și bunul miros al diubecului, ciubucul agăi se stingea nefumat. El nu mai cerea nici cafe, nici dulceți. Se ... vârtej, ca o nălucă, ca o fantazie a junilor poeți, de care încă până acum nu sunt în Valahia, dar nu e îndoială că vor fi curând. Tot într-o vreme se ivea pe lângă Râmnic, subt Mihăilești și în preajma Craiovei, și cu aceasta a împleticit ... scăpărători și titiun, a prânzit și încălecând pe cal a aruncat la săraci câteva jumătăți mahmudiele, poroncindu-le să spue agăi că ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... cu bani, i le puse în mână, luă oul și plecă. Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguțător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să crează ochilor. Și apoi unde se mai auzise ca un ou să se vânză cu două pungi de bani. Când se deșteptă din zăpăceala ... niscai fermece, ori altceva? - De găină, de negăină, uite, l-am văzut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi. Apoi ori că el a făcut atâta, ori că negustorul la care l-am vândut n-a fost om curat, eu nu știu. Atâta știu numai că trebuie să mulțumim lui Dumnezeu că neÂa învrednicit să vedem și noi o dată cu ochii ce este belșug în casa noastră. Acum vezi de rostește de masă ... văzu acele slove și le citi, dascălul rămase înmărmurit și, intrându-i gărgăunii în cap, îi și puse gând rău găinei. Copiilor însă le zise că acelea ce li se păreau a fi slove era un fleac și că ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
... pierdut sau după vreo copiliță de 16 anișori. El asemenea mă opri și-mi ceru să vază versurile ce nu le făcusem. Atunci în credința că amicii mei aveau dreptate și că sunt negreșit osândit să descriu voiajul nostru, mă întorsei acasă, sigur că luminația își poate urma cursul fără de mine. Apoi se întâmplase să fiu și cam supărat în seara aceea, și-mi era teamă să nu ... al poliției îmi face impresia unei omizi ce ar cădea pe mine, adică dezgust și cutremur. Acasă mă gândii serios la datoria ce îmi dovediseră că am; dar că să înșel speranța unora care așteptau versuri, ca să evit bănuielile altora, care nu prea cred adevărurile poeziei (cu toate că proza este asemenea de minciunoasă, cu osebire numai că minciunile celei dintâi mângâie inima și înalță sufletul, iar ale celei din urmă sunt amare și păgubitoare), mă hotărâi în fine să scriu voiajul meu ... un loc unde să ne putem despăgubi cu somnul; un umbrar sub care se odihnise strălucita persoană ne servi spre aceasta. Ne flatam cu speranța că sub un asemenea acoperiș ne vom odihni mai bine decât am merita; dar aci încă o amăgire: avurăm curând prilejul să ne încredințăm ...
... stai la îndoială. Iată una pe care vrei s-o citești de zece ani și nu știi pentru ce n-ai reușit încă, cu toate că o ai în bibliotecă. Pe aceasta, deși ilustră, ai ocolit-o necontenit. De ce?... Câteva, mai interesante, ai să le comanzi cu siguranță. Le însemni ... neamestecată, de o esență unică, și în nopțile senine, în prima tinerețe și uneori și astăzi, când mă simt singur, nedreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală din spațiile interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M-a ...
Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
... treia, fâlfâitul se auzi din nou și el pricepu că stolul de păsări trebuie să fi zburat. Se apropiă de mărul de aur și văzu că hoțul nÂavusese timp a lua toate merele. Luase ce luase, dară tot mai rămăsese. Stând el acolo, i se păru că vede lucind ceva pe jos. Se plecă și ridică acel ceva ce lucea. Când, ce să vezi d-ta? două pene cu totul și cu ... tatălui său. Împăratul, văzând merele, mai-mai era să-și iasă din minți, de bucurie; dară își ținu firea. Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său cel mic a izbutit să aducă mere și să se afle că hoțul este o pasăre. Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute și pe hoț. Tatăl său nu mai voia să ... de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, și că acum merge să caute pe hoț. Lupul îi spuse că hoțul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Că ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... și nepericulos, dar când sună aprodul și ceru să i se aducă condica de termene, îl întrerupsei: - Dă-mi voie, scumpul meu, să-ți spun că ești cam indiscret. El, râzând, cu un aer de bon garçon, și ridicându-și cu mâna stângă colțul de pe frunte purta părul lipit ... bătaie. Ca un tactician celebru, sta gânditor la locul lui, vorbea puțin și, luânduși curajul cu cinci, șase păhăruțe măricele, pe când nimeni nu bănuia măcar, pe când abia se serveau bucatele, Fabriciu, grav, aducându-și colțul cârlionțului de pe frunte mai spre ureche, se ridica în picioare, impunându-se atenției ... aude un Doamnelor și domnilor timid, apoi glasul încălzit de libațiunile necontenite își înălță vibrațiunile și vocea aproape simpatică domină râsetele și glumele comesenilor. - Tăcere, că vorbește noul judecător. Și noul judecător vorbea: Să nu uităm, doamnelor, că pe masa aceasta, unde șampania curge în valuri, a stat acum cinci ani cadavrul sacru al domnului Alexandry, omul de merit, pictorul neîntrecut ... a început să aplaude zgomotos. Fabriciu era mort, însă nu ceda. Se întoarse nervos spre o domnișoară vecină și-i spune: Mai deștept sunt eu, că ...
Ion Luca Caragiale - D. Eugeniu Stătescu poet
... ospăta câtă vreme ei voiau să stea acolo și, drept mulțumire, nu le cerea în schimb decât să scrie o gândire, o strofă, o iscălitură măcar, în semn de amintirea petrecerii la Penteleu, pe un frumos album. Într-unul din aceste albumuri se găsește poezia de mai la vale, iscălită de ...
... Adică: Vezi bîrna din ochiul tău Și nu vorbi p-alt de rău. Spre pildă: Cînd vei vorbi de mucos, Nici tu să fii urduros. Că nu e mai urît cînd cineva Face pe frumos că e ponevos Și pe cel urît că e aurit. Altul iar Trîntește cuvîntul tronc, Ca cloșca cînd face clonc. Și se pomenește vorbind: Frumoasă noră dobîndiși, Dar se uită cam piaziș. Și ... putut să-l altuiască după cum a fost cerut, Dar la nas cînd îl duse, zise către grădinar: — Ce fel? Acum văz că n-are cel mai mic miros măcar! Grădinarul îi răspunse: — Împărate, să trăiești, Orce lucru firea-și schimbă cînd vei sta să-l altuiești, Și nimic iar nu se poate ca ... mai zise iarăși: — Ce ciudat îmi pare! N-am mai văzut încă astfel de nas mare! Se înăspri craiul și zise: — Cocoană! Știi că ești cu totul ciudată persoană! Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare Și nu-ți vezi cocoașa ce-o porți în spinare? Cusurul cel mare nu ți-l simți din spate Și judeci ... ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... aventurar ca pe o ființă extraordinară, un erou, un viitor om mare. În închipuirea mea, văzlndu-l în revoltă față cu practica vieții comune, găseam că disprețul lui pentru disciplina socială e o dovadă cum că omul acesta trebuie să fie scos dintr-un tipar de lux, nu din acela din care se trag exemplarele stereotipe cu miile de duzine. Deși ... s-a executat numaidecît. Era o bucată dedicată unei actrițe de care el era foarte înamorat... D-abia mai țiu minte. Știu atîta, că era vorba de strălucirea și bogățiile unui rege asirian nenorocit de o pasiune contrariată... cam așa ceva. Poezia aceasta îmi pare că s-a publicat prin 68 sau 69 în Familia din Pesta. A doua zi seara ne-am întîlnit iarăși. Dar peste ... L-am întrebat atunci pe Eminescu dacă mama lui trăiește. Mama murise, dar, după aerul posomorît cu care mi-a răspuns, am înțeles că de moartea ei se legau niște amintiri mai crude decît ca de o moarte normală, nu numai dureroase, dar și neplăcute. Am aflat apoi că ... ...