Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN DRUM

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 978 pentru IN DRUM.

Constantin Negruzzi - Satire și alte poetice compuneri

Constantin Negruzzi - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou

... în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită și trenul atât întârziase, încât rămasem încă pe drum tocmai de ajun. Cu ciudă îmi făceam însumi mustrări, de ce, lăsându-mă pe tânjală, nu m-am pornit cu câteva zile înainte. Mânia mea ... cea mare, când iată-l că intră în cupeul meu foarte îngrijat, zicându-mi cu grăbire: — Noi, domnule, ne aflăm aici la jumătate de drum între două stațiuni și ne oprim numai un minut, apoi iarăși ne întoarcem îndărăt la stația cea mare, ca să luăm ajutor, fiind calea mai ...

 

Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea

... Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit ...

 

Constantin Stamati - Drumeții și câinii

... Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea ...

 

Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)

... unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta ...

 

Constantin Stamati - Măgarul împodobit

... măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Și de-aceea se făcuse mândru și foarte sumeț, Și așa de îndrăzneț, Că pe uliță ...

 

Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan

Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...

 

Costache Negri - Cîntic haiducesc

Costache Negri - Cîntic haiducesc Cîntic haiducesc de Costache Negri Informații despre această ediție Măi băiete, măi voinice, N-a rămas alta pe-aice Decît să-ncarci ghintul bine Și-apoi la drumuri te-aține, Ca să vezi, cine mai vine. Căci faină nu mai ai, Nici galbeni poți să mai dai La cel bir din ist pămînt... Trăsni-i-ar Dumnezeu sfînt Sub țărîna de mormînt ! Eu prin grosuri tot șezui Și-a plăti bir nu putui... Bată-i crucea ! cum nu-i doar Să ne bată, să ne-omoare, Să ne-ngroape la-nchisoare ! S-a dus vremea cea bogată, De-și punea nevasta spată Și prn zemnic și pe-afară, Apoi vindea pînză-n țară Și purta la gît odoară. Iar românul cu opt boi Și cu șaptezeci de oi Tot mulgea, mereu mulgea, Habar de nimic n-avea Și birul ușor plătea. Dar acum, măi băiețele, Fără fir de mustețele, Mîncași nevoile grele... Dare-ar dracii printre ele, Să scăpăm de măgurele ! Căci găsim prin codrii verzi Potici, cărări de te perzi... Vie-apoi să ne gonească ! Iar Dumnezeu să-i ferească De urgia haiducească ! Cât a fost ...

 

Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona

... Personalitatea energică a artistului mă farmecă și mă obsedează. Îmi amintesc cele spuse în treacăt de dînsul și, iată, pășesc cu el la drum... Fără de voie mă strecor pe urma lui. Îl văd, înalt cum e, cu pușca de-a umăr, cu ustensilele de pictură subt ...

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

Dimitrie Anghel - În furtună... În furtună... de Dimitrie Anghel Publicată în Grădina Hesperidelor , nr. 1—2, 1912, p. 1—3. Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastîmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează văzduhul și lămuresc cu țipete stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de pe marginea ogeagurilor, înfrățindu-se cu negurile ridicate din abisuri. Abătut de funebre gînduri, cu albele foi dinainte, eu mi-am întrerupt poemul început în care am încercat să-mi încheg visurile mele născute din furtună și, fără să vreau, mi-am lipit fruntea de geamuri, privind nebunele arabescuri ce le scriu aripele. Credeam în visurile mele și, necăutînd decît în adîncul ...

 

Dimitrie Anghel - Înainte!

Dimitrie Anghel - Înainte! Înainte! de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Un paradis pierdut e orice oră, Dar nu te mai întoarce spre trecut: Trecutul nu cunoaște auroră – Ci-ndreaptă-ți carma spre necunoscut, Căci un pilot stă pururea la proră. Pe marea asta-a vieții zbuciumată, Ce peste tot o-nvăluie misterul, De vrei să afli cale-adevarată, Ca-n roza vânturilor corăbierul, În inima ta proprie o cată. Sirene-or încerca să te înșele, Dar tu urmează-ți drumul tău spre larg. Nu te lăsa ademenit de ele : Ca Odiseu legat strâns de catarg, Nu căuta-n adâncuri, ci spre stele! Din calea ta o clipă nu te-abate, Nu mai căta pe unde ai trecut – Nu plânge-a tale pânze sfâșiate, Ci stăruiește spre necunsocut, Oricâte uragane te vor bate. Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape A valurilor răzvrătită turmă – Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape: Fă tot ce poți ai tăi măcar să scape Și caută să mori cel de pe urmă! Cumpăna, nr 1, 29 noiembrie

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>