Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE PE O PARTE PE ALTA
Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 450 pentru DE PE O PARTE PE ALTA.
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... povești; cât ai plecat ai și ajuns, ba încă baronu care călătorea cu mine m-a încredințat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer merge așa de iute că sosește până a nu pleca. Bată-l vântu de baron! Mare ghiduș era și nostim! (În taină.) și el s-a cercat să mă curtenească o bucată de drum, dar geaba... n-a catartosit să mă scoată din minte... Cum?… Nu credeți?... Alei! Dar să n-am parte de Bârzoi dacă vă ascund ceva... Ba încă să vedeți: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel, și găsindu-ne prin întuneric, șoacăța de baron și-a întins botu ca să mă sărute... Vai! mânca-l-ar moliile!... Când i-am tras un pumn, a făcut ... rostogolu în celalalt colț al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIȚA (către capelmaistru): Așa să știi, domnule. (Către public.) Baronu, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi stație și a dispărut... împreună cu săcușorul meu de voiagiu... hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor cusut de
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... simte pe tron. Bătrânul o iubea nu pentru că ar fi e xistat doar vo afinitate sufletească între ei, din contra, ea avea un fel de spirit de o înălțime religioasă, el cugeta mirenește, ea avea mult simț pentru muzică și poezie, el le privea numai ca distracțiuni de care un om nu poate scăpa, în fine, peste toată viața ei era răspândit un fel de farmec poetic ― el era proză, deși proză bonomă ― el [o] iubea pentru că era frumoasă, de o nobilă cuviință care-i impunea și pentru că-i dăruise un copil pe care-l iubea precum numai un om []își poate iubi copilul său. Iorgu era încă în epoca pantalonilor cu basma, un copil frumos și plăcut ... albaștri ai mâni-sa și cu părul cel negru al tatâni-său, cu fața albă și gingașă de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease multe plăceri domestice, care altfel nu supărau pe nimenea. Dușmănia lui cu gânsacii și cu gâștele cu pui, amicia intimă cu Șoltuz, câinele de la stână, pe care umbla și calare, puii de ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de mine, zise el și se uita în altă parte, crezând că râde de el pentru că venise la târg numai cu un ou. - Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două ... lua el. Sta pe cuib. Așa frumusețe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O și luă binișor și cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă și foarte mare, în care colivie își așeză găina și o îngrijea ca ...
Ioan Slavici - Budulea Taichii
... stau mai bine decât toți ceilalți într-un picior. După aceea m-am dus iar la școală. Mama-mi dăduse două pere, una pentru mine, alta pentru Huțu. Eu le-am păstrat pe amândouă pentru dânsul; dar am plecat plângând de la școală și plângând am ajuns acasă, fiindcă el nu le ceruse de la mine, iară eu nu îndrăzneam să i le dau. Și fiindcă prea eram nenorocit, mama a trimis pe Barbura să aducă pe Huțu, pentru ca să-i dau cele două pere: iară de aci înainte, mergând la școală, el trecea totdeauna și mă lua și pe mine. Pus fiind astfel sub ocrotirea celui mai strașnic dintre "cenzorii" din școală, nu mă mai temeam de nimeni și de nimic. Știam, afară de aceasta, că și eu trebuie să mă fac odată ca Huțu, și pentru aceea îi prindeam apucăturile și, înainte de toate, din copil neastâmpărat ce eram, mă făcui un băiat așezat și înțelept ca dânsul. Nu-i vorbă, el era tot mai așezat și mai ... brațe afară de Huțu, pe care dascălul îl însărcinase cu purtarea de ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... un potâng de babă. — Bună-vremea, om bun, zise ea. — Să-mi bag genunchiul în vâjoiul cui știu eu, mătușă, zise țăranul îndrăcit de năcaz… — Dar ce, Doamne iartă-mă, ești așa de măscărăgios, măi omule, zise baba posomorâtă. Nu ți-i oarecum să vorbești așa, de față cu o bătrână ca mine? — D-apoi cum să mai vorbesc și eu, mătușă, când vezi cum și-a făcut Dumnezeu râs de muncușoara mea. Dă, la sărăcia în care mă găsesc, pule-mi trebuie mie? Uite colo pe ogor, și-apoi mai zi și dumneata dacă mai ai ce… Când se uită baba pe ogor, își pune mânile în cap de ce vede… pule și iar pule, belite și răsbelite, în toate părțile. — Vai de mine și de mine, nepoate! Asta încă-i una. — Ba dac-ar fi numai una, ce ți-ar fi, mătușa! Dar așa sînt sute de sute și mii de mii, în cur să le ții!… ’Tu-i așa și pe dincolo că nu știu ce să mai fac. Îmi vine să mă spânzur, nu altăceva. — Ia las’, nepoate, zise baba uitându-se cu jale ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... lor. Ei, o dată pe an, se adună într-un banchet frățesc, în care reînnoiesc aducerile lor aminte de Francia, de prigonirile făcute religiunii lor de regele Ludovic XIV și de bătrâna de Maintenon, prigoniri care au silit pe părinții lor de a-și părăsi patria. Tot atunci, și cu pahare pline, ei, cu inimile ardente, realță nesfârșite toaste în memoria marelui elector, care le ... este frumos și mare în viața omului. Intrat apoi student la universitate, am avut de mari dascăli pe Gans, profesor de dreptul natural, care era de o elocvență atât de mare, de un liberalism în idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea și elocvența sa dulce ca ... Să-mi fie permis a-mi face un merit afirmând că eu cel întâi am întrebuințat în limba franceză cuvintele de Roumain și de Roumanie . La Berlin, pe timpul petrecerii mele, și chiar în saloanele culte, mai tot așa de puțin cunoscute era și numele de
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi-o dai ? - Bine vezi tu – Hogea zise – că e vorba cam aci Și mai mult nu e de lipsă să stau a ț-o tălmăci. DACĂ N-AI SĂ MERGI CĂLARE NU UMBLA LA-MPRUMUTARE Unul a venit odată ș-îndrăznind ca un vecin A cerut ... cu cuptorul învârtit, Al fiecăruia gustul și plăcerea i-a-mplinit Zicând: - Câtă osteneală pentr-un cuptor avui eu, Ca să-l fac pe gustul lumii, iar nu după placul meu. CINE FURĂ AZI O CEAPĂ MÂINE FURĂ ȘI O IAPĂ DAR OR ÎN TEMNIȚĂ PLÂNGE, OR PICIOARELE ÎȘI FRÂNGE Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câștig neavând Și în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând Hotărâ să fure ceapă
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur Făt-Frumos cu părul de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o pustie mare un pustnic, și petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Și așa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul. Într-una din zile se duse pustnicul pe marginea gârlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, și iată văzu că vine pe apă un sicriaș smolit și încleit bine, și auzi un orăcăit de copil ieșind dintr-însul. Stătu puțin de cugetă și, după ce făcu rugăciune, intră în apă și trase cu o prăjină sicriașul la margine. Când deschise, ce să vază în el? Un copilaș ca de vro două luni; îl scoase din sicriu și cum îl luă în brațe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase și ea în valurile lumei și, care, de frica părinților, lepădă copilul, îl puse în secriaș și
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... se uitau la dânsul și suspinau. De ce acești oameni îi erau cu deosebire simpatici nu știa nici el. La apropierea miezului nopții el simți o ușoară neliniște. Plecând din cafenea, unde prin excepție nu avuse nici cafeaua lui neagră, el își aruncă privirea pe unul din jurnalele de seară și văzu cu mirare următorul lucru : Aflăm ca astăzi, la 7 ore de seară, d. Ioan Vestimie a încetat din viață în urma unei violente bătăi de inimă. Nu putem decât să deplângem moartea prematură a unui tânăr care, pe lângă un caracter solid și demn de toată încrederea, mai avea un spirit fin de observație și multă dreaptă judecată. El nu-și putea explica cine-i jucase festa ca să-l anunțe drept mort prin ziare. Ieșind pe uliță, o lună plină de toată frumusețea împânzea cu razele ei turburi - străvezii oriunde găsea loc prin întunerecul ulițelor. Ici bătea într-o firmă de croitor, dincolo prin fereștile închise a unui salon deșert, într-alt loc pe zidurile lungi și albe a unei curți de biserică, curat o frumusețe de lună. El se mira și de această lumină nepomenit de dulce, dar și
... era luminat ca pentru o serbare mai deosebită. Toate ferestrele străluceau pe întunecata lui fațadă, și trecătorii din strada mare zăreau înlăuntru un mare număr de dame și cavaleri înotând în valuri de lumină. Un lung șir de calești elegante se opreau una după alta la scară, și din ele se coborau alte dame și alți cavaleri întârziați, care se suiau repede la rândul de sus, în sunetul armonios al unei orhestre și intrau apoi în salonul cel mare al palatului. Acea sală ornată cu oglinzi nalte cât pereții și ... voastră, adăugă ea, roșindu-se pe obraji. — Și eu mă jur să-l pastrez toată viața mea ca un suvenir neprețuit!... răspunse Alexis, tremurând de uimire. Câteva persoane se apropiară de Margărita; iar Alexis se retrase încet, strângând la pieptu-i un mic buchet de flori de trandafir, de viorele și de rezeda. Din cea mai adâncă desperare, el trecuse pe loc în cea mai vie bucurie. — Mă iubește! gândi el, mă iubește! Ah! de-acum nu-mi pasă de suferințe, nu-mi pasă de
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... prigonire nu putu să schimbe întru nimic vesela nepăsare a caracterului său. După întoarcerea sa în țară, Russo locui vreo doi ani la o moșie părintească din munți, și acolo, trăind în frăție cu natura, el se îndrăgi mult de tot ce purta sigiliul naționalității: obiceiuri, costumuri, dansuri și mai cu seamă legende și poezii poporale. Chiar de pe atuncea, adică la 1839, el începu să adune câteva fragmente de cântece bătrânești și să scrie impresiile în limba franceză, însă toate acele manuscripte s-au pierdut. Singura compunere importantă ce a scăpat, pentru ... Paris ca să intre în țară. Plecând cu toții pe Dunăre, ei se găsiră pe vapor în societatea zgomotoasă a unui mare număr de maghiari înarmați. Ungaria răsuna de tocsinul revoluționar și strănepoții lui Arpad făceau visuri de cucerințe. [...] În luna lui iulie trecând prin Transilvania, el fu arestat la Dej și condus sub escortă în închisoarea de la Cluj; [...] Deși viața lui era în pericol într-o epocă unde toate orașele și satele erau ilustrate cu numeroase spânzurători și țepe, totuși el nu-și pierdu cumpătul. „Iubite A... îmi ... ...