Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA LUNA

 Rezultatele 401 - 410 din aproximativ 733 pentru CA LUNA.

Garabet Ibrăileanu - Adela

... Iată și volumul (firește de poezii) în care ai trimis Elizei declarația de dragoste... Eliza... Trei perne sub cap și țigările pe măsuța de alături, ca să-ți rămână spiritul absolut liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret ... parcă ar fi simțit o amenințare pentru numeroasa ei progenitură. Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrânește. Dar nici nu are ce îmbătrâni în el. Subțire, uscat, abstract ca și cifrele lui, pulsația vieții este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri -- două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive -- cu ... ca la douăzeci de ani. De altfel, și știința lui este eternă, ca și obiectul ei -- și-l conservă. Plimbare până aproape de Valea-Seacă. Lună plină. Răsărea când am ieșit din sat. Era greoaie și roșie ca și în noaptea aceea îndepărtată, când se îmbulzea pe poarta jităriei, gata să dea peste noi, și atât de neașteptată era apariția ei abia răsărită ...

 

Dimitrie Anghel - Călătorii

... Dimitrie Anghel - Călătorii Călătorii de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 20 apr. 1907 Tăcere-i și mergem cu fața spre lună... S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug prăștierii De umbra lor ... drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca

 

Dosoftei - Din Parimiile preste an

... SIBILEI ERITREIA] A giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda, Din ceri veni-va Domnitoriul prin vecii ce va să vie, Pentru ca trupul de față și să giudece lumea. Tot omul pre-acesta creștin domn și cel urât vedea-l-va 1 Pronunțat: I-o-a ... Fugi-va soarelui raza și a stelelor șireaguri, A tot ceri lucă s-a rumpe, și acea de aur lună. Văile nălța-va, dealuri de vârv gios le-a răsâpi-le. Nici-au mai fost nalt mortacilor sau greu ceva ca aceasta. Dincoace tocma munț cu șesuri, dincolea apele mării Tot a corabie or lepăda tar, va căsca cu fulger pământul. Așe fântâni cu ...

 

George Coșbuc - Rodovica

... dară ce-i? Am stat și-am privit de pe stradă. Pe prispă de lut, având furcă la brâu, Stă Vica, și părul ei galben ca grâu Desprins din pletenci, preste umărul drept, Se varsă val blond pe rotundul ei piept, Așa, ca-n icoane la îngeri. În mână cu fir, el se-nfiră pe fus, Dar gândul copilei departe stă dus, Și blânzii ochi, negri ca sufletul trist, Ca noaptea când Precesta naște pe Crist, Sticlesc într-o rouă de plângeri. Și mă-sa, stând palidă jos lângă ea, Cu dragoste drept între ochi ... l-au dus Pe Nandru-n câtane, ea-n gânduri s-a pus, Ș-o doare durerea de milă cu drag Și stă, ca cioplită, stă ceasuri pe prag, Nici moare și nici nu trăiește. Ș-acum, înspre seară, cu păr despletit, Și galbenă-n față ca cei ce-au murit, Nebună plecase, cu furca în brâu, La moară, cu gând să s-arunce în râu, Și mă-sa a prins ... zdrobită. Mai bine sub moară de hrană la pești! Tu n-ai citit cărți cu novele domnești, Tu n-ai învățat a iubi ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

... lac cu panta lină;     Creșteau și florile de lotus, și albe flori de iacint,     Și lin de tot plutea o barcă, mai mult în umbră ca-n lumină,     Și-n barcă, trist, cânta poetul, pișcând din strune de argint.     Cântarea lui, înduioșată, era o sfântă rugăciune,     Regret adânc ce se ridică ... cu zefirii, prin ritmuri sfinte, cadențate,     â€œM-adorm, și-n somn revăd splendoarea divinei voastre-mpărății.     â€œÎn zori de zi, când aurora, roșind ca pudica fecioară     â€œRidică vălul trist al nopții, în glas de păsări mă trezesc;     â€œMă cheamă blândele izvoare și pomii mândri mă-nconjoară,     â ... pleacă fruntea de cucernic     Și-n clarul lacului se vede și jos și sus același cer.     Krișna răspunde: “Pentru tine am fost mai bun ca un părinte;     â€œAr zice lumea că din raze în astă lume te-am adus,     â€œVărsai în sufletul tău roze ce-am smuls din ... nici el n-a fost desăvârșit,     Și zise: “Facă-se-a ta voie!â€� întinse-apoi rozalba-i haină:     Ușor, ca fulgu-n legănare, pe țărmul apei s-a oprit.     Apoi din lotus smulse-o floare, curată floare și plăpândă,     Suflă în ea și ...

 

Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!

... lungile ei ere Un vis au fost amar ­ amăgitor; Tot ce-aspirarăm, toată-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca niște nebuni Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-a ...

 

Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!

... lungile ei ere Un vis au fost amar ­ amăgitor; Tot ce-aspirarăm, toată-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca niște nebuni Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-a ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... cu firea într-un gând! O, de-aș putea-ntr-a mele brațe Prietenii, vrăjmași și frați Și toată lumea s-o cuprind! Ca valul apelor spumoase, Însuflețirea-n piept îmi crește; Ca niște vânturi furtunoase, Cântări în suflet îmi stârnește; Pe buze-mi tremură mărirea A tot ce este vrednic, sfânt: Ce fapte oare proslăvirea ... fapte, Dreptatea cine dobândit-a, Tărie-având destul să rabde; Ferice, cine adevărul Neîncetat l-a căutat, Și-acel ce neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are să-l mărească: El nu-i ostaș cu arme ... Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia doar se zărește Și într-o largă revărsare, Ca un oțel bătut, sclipește... Ș-oprit pe loc, ca-n aiurire Mai vede larga șerpuire A râpii râului Chedron, Ce a secat și nu mai fuge Și iar pornește și ... De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și de-ai venit ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... cu firea într-un gând! O, de-aș putea-ntr-a mele brațe Prietenii, vrăjmași și frați Și toată lumea s-o cuprind! Ca valul apelor spumoase, Însuflețirea-n piept îmi crește; Ca niște vânturi furtunoase, Cântări în suflet îmi stârnește; Pe buze-mi tremură mărirea A tot ce este vrednic, sfânt: Ce fapte oare proslăvirea ... fapte, Dreptatea cine dobândit-a, Tărie-având destul să rabde; Ferice, cine adevărul Neîncetat l-a căutat, Și-acel ce neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are să-l mărească: El nu-i ostaș cu arme ... Iordanul strălucind Se-oglindă-n vale printre pietre; Și Marea Moartă-n depărtare De-abia, de-abia doar se zărește Și într-o largă revărsare, Ca un oțel bătut, sclipește... Ș-oprit pe loc, ca-n aiurire Mai vede larga șerpuire A râpii râului Chedron, Ce a secat și nu mai fuge Și iar pornește și ... De cântecele tale te dezvață, Lumeasca leapădă deșertăciune; Căci duhul mântuirii ș-al ei rost Se află numai în smeritul post. Și de-ai venit ...

 

Cincinat Pavelescu - La bustul lui Eminescu

... Eminescu La bustul lui Eminescu de Cincinat Pavelescu (Din parcul Dumbrăveni) Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și ... Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună

 

George Topîrceanu - În jurul unui divorț

... de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic ... model, Însă ea, Popeasca, este o ingrată. C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit... C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui Unde se dusese la un văr de-al lui Care-avea ... Unul de la Bancă, l-a pornit cu sila Să ia trenul numai până la Chitila Și să stea acolo tocmai timpul strict, Ca să-i poată prinde în flagrant delict... Că venind Popescu și văzând lumină, A intrat în curte tocmai prin grădină Și bătând la ... apoi paltonul peste geamantan Și venind cu-ncetul către Damian Care sta să plece, zise: — "Bună seara. (Damian atuncea s-a făcut ca ceara.) Nu mai stați de vorbă? Poate că ți-e somn... Te grăbești prea tare, mult stimate domn !" Și zicând acestea cu o voce calmă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>