Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VENITURI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 59 pentru VENITURI.
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
Alecu Russo - Iaşii şi locuitorii lui în 1840 Iașii și locuitorii lui în 1840 de Alecu Russo Iașii a început de câtăva vreme să ațâțe curiozitatea publicului european, nu în chip excentric, prin el însuși, ci ca scaun al principatului nostru și deci ca un punct al marii chestiuni a Orientului. Până în 1830, orașul acesta — așa de interesant prin moravurile tuturor popoarelor care au călcat pământul celor două principate, de la dacul rătăcitor și sălbatic, de la romanul de pe Tibru, de la toate hoardele nomade care-și croiseră prin vechea Dacie pierdută o cale sângerată spre a se năpusti în inima imperiului până la musulman, leah și ungur, până la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și Orientul, topite într-un tot nedespărțit, cimentate de vremi și împrejurări așa fel încât clădirea s-ar dărâma ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un principe nu primea un venit atât de colosal; nici un principe nu avea nește generali atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol ...
Ion Luca Caragiale - Kir Ianulea
... ndărătnice și de-ncăpățânate sunt... Așadar și prin urmare, după multă chibzuință, am hotărât să trimit pe mititelul, pe Aghiuță... Ce? n-a venit Aghiuță?... Unde-i Aghiuță? Mititelul sta pitit tocma pântre diavolii mărunței de la urmă, și, pe când cuvânta Dardarot, el, trăgând cu urechea, își cântărea ... părțile despre Sfântagora. Părinții mei, oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. Pe când împlineam șeapte anișori, le-a venit părinților dorința să meargă la hagialâc; și așa, după ce au făcut rost "de ceva parale, m-au luat împreună și ne-am dus călare ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
... singur. Acasă, cucoana Lina l-a așteptat pe Gogu cu ciorba de dovlecei pe mașină până târziu, dar Gogu n-a venit. Și n-a mai venit niciodată și nu s-a mai aflat despre el nimic "Dintre tainele ce am întâlnit în cei patruzeci și doi de ani de ... n-a suferit nicio schimbare : în Duminica următoare aceleia în care soțul ei s-a dus și n-a mai venit, am văzut-o cu ochii mei, tot la masa de colo, singură, luându-și liniștită crenvirștii și berea, așa cum ai văzut-o și tu ...
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... boier să șadă la locul tău. — Cum nu, boierule, poftiți!... Da mai încape vorbă! — Ședeți, mă rog, la locul d-voastră, n-am venit acilea să vă supăr. — Da nu-i supărare; dimpotrivă ne faceți plăcere. — Voi schimba la jumătate dă drum, dacă voiți numaidecât, zise Peruzescu ...
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele Istoria ideilor mele [1] de Alexandru Dimitrie Xenopol I. E. Torouțiu, Studii și documente literare . Vol. IV. Junimea. (București: Inst. Arte grafice Bucovina, 1933), pp. 368-428 Note de Torouțiu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 Izvoare 12 NOTE I A RIRIA Comment veux tu que Je comprenne Quand mon amour est si gĂ©ant Quand il me tire du nĂ©ant NĂ©ant de l'âme oĂ¹ j'ai vĂ©cu Jusqu'Ă ce que je t'ai connu? Comment veux-tu que je comprenne? 6 AoĂ»t 1901 Vörishofen [2] Mai mulți oameni, cari au găsit hrana sufletului lor în lumea cugetării, au scris amintirile vieții lor personale. În paginile ce urmează stau cuprinse acele ale desfășurării zilelor mele, însă privită aproape numai din punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se ...
Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini
... pre supt poalele muntelui până în apa Oltului; alții s-au pogorât pre Dunăre în jos. Și așa umplându-se tot locul de ei, au venit până în marginea Necopoei. Atunce s-au ales dintr-înșii boiarii carii au fost de neam mare. Și puseră banoveți un neam ce le zicea ... marginea Dunării și până în Olt. Atunce și Băsărăbeștii cu toată boierimea ce era mai nainte preste Olt s-au sculat cu toții de au venit la Radulvodă, închinându-se să fie supt porunca lui și numai el să fie preste toți. De atunce s-au numit de-i zic Țara ... la moarte, îngropându-l la bisĂ©rica lui din Argeș. Și au domnit ani 24. De aice să începe povĂ©stea altor domni, carii au venit pre urma Negrului-vodă, precum arată mai jos. Mihail-vodă au domnit ani 19. Dan-vodă au domnit ani 23. Acesta au fost frate cu ... dupre ei și au rămas toți dezvăscuți în pieile goale. Pentru aceia i-au scos nume Țepeluș. Domnit-au ani 15. Vădislav-voievod Bătrânul au venit domn când au fost cursul anilor de la Adam 6935. Acesta au făcut bisĂ©rica domnească den Târșor. Și au pierit de sabie, în mijlocul ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... din multe case ce sunt acum pustii. Aproape de Roman, pe moșia Gâdinții, se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredava. Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zise că numele țării vine de la ea și de la căpauca lui Dragoș; greșăște însă bunul bătrân în astă închipuire ... silește a ieși în ținut. Abia apucă a se coborî din trăsură, și gloata curioșilor încungiură pre postilion. — Cu cine ai venit? — C-un boier. (Pentru postilion tot ce nu e țăran este boier.) — Cum îl cheamă? — Nu știu. — De unde vine? â ... a făcut venirea lui. Dar târgul fierbe pănă seara, când toți provințialii se adună și se așează la preferanț. Nu e vorbă decât de noul venit; șoșotesc, vorbesc, născocesc, alcătuiesc. — Oare însurat e? — Tânăr e? — Bătrân e? — Ce caută? ce vrea? la ce a venit ... care am invitat pre toți magnații târgului, mari, mijlocii și mici; barbați, femei, babe, fete ș.a. S-au cam mirat de astă poftă, dar au venit cu toții. Am mâncat, am băut, și când am văzut că erau gata a se duce, i-am rugat să mai îngăduie puțin
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea ţiganilor, ştergerea privilegiilor boiereşti, emanciparea ţăranilor Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor de Mihail Kogălniceanu Discurs rostit la 1/13 aprilie 1891 în ședința solemnă a Academiei Române organizată cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la fondare Sire! Preagrațioasă doamnă și regină! Alteță regală! Doamnelor și domnilor! Colegii mei mi-au încredințat misiunea de a lua și eu cuvântul în această mare și frumoasă zi, în care serbăm jubileul de 25 de ani al fundărei Academiei Române. Această onoare o datoresc vârstei mele înaintate. În adevăr, cu excepțiunea venerabililor noștri colegi, domnii N. Kretzulescu și G. Barițiu. eu sunt, dintre toți ceilalți academicieni, cel mai în vârstă. Și, dacă ar fi exact anul nașterii mele ce mi-l dau nu numai biografii străini, dar și literatorii români, care au binevoit a se ocupa cu scrierea vieții mele, eu aș fi mai înaintat în bătrânețe decât chiar Nestorii mai sus-numiți ai Academiei Române. După Lexiconul de conversațiune al lui Meyer (Meyer's Konversations-Lexicon) , eu aș fi născut la 1806; și, nu mai demult decât sunt câteva săptămâni, "România literară" mi-a dat ...
Miron Costin - De neamul moldovenilor
Miron Costin - De neamul moldovenilor De neamul moldovĂ©nilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor de Miron Costin Cuprins 1 Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ 2 Cap. I - de Italia 3 Capul al doilea - Pentru împărăiia râmului 4 Capul al treilea - De Dachiia 5 Capul al patrulea - De Traian-împăratul 6 Cap al cincilea - Aicea vine rândul să pomenim de cetățile ce se află aicea în ară la noi 7 Capul al șaselea - De numerile neamului acestor țări și de port și de limba graiului, de unde au luat, așijderea și de tunsura, carei să află și acmu la prostime pe supt munte, lăcuitorii ce suntu și de lĂ©ge creștinească, de unde au luat 8 Cap al șeptilea și cel de pre urmă - vini rândul a arăta cât au trăit aceste locuri cu oameni după descălicarea lui Traian cu românii de la Italiia Predoslovie, adecă cuvântare dintăi de descălecatul țărâi cel dintăi și a neamului moldovenescÅ Către cititoriu Începutul țărâlor acestora și neamului moldovenescÅ și muntenescÅ și câți sunt și în Țările Ungurești cu acest nume, români și până astăzi, de unde suntÅ ...