Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UMFLA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 214 pentru UMFLA.
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
Grigore Alexandrescu - Mierla şi bufniţa Mierla și bufnița de Grigore Alexandrescu Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței, Dulceața primăverei, plăcerile vieței. Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine: Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință. Vino mîine la mine să mergem la plimbare, Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“ Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită, Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită; Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază, Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“ Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare, Ca altele, să facă cercări de-naintare, Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie, Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată, De vreți, ...
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință
Grigore Alexandrescu - O profesiune de credinţă O profesiune de credință de Grigore Alexandrescu Domnilor alegători, mă rog să fiu ascultat, Și după ce m-ăți citi mă rog să fiu deputat. Căci am cuvinte să crez că la Divanul ad-hoc, Bine lumei o să fac și rol nobil o se joc, După cum puteți vedea Din mărturisirea mea. Încă pînă-a nu mă naște, eu am fost patriot mare, Și după ce m-am născut Pentru ale noastre drepturi m-am luptat fără-ncetare Pînă într-acest minut. Cunoscînd că într-o țară fericirea generală Se compune totdeauna din acea particulară, Ca un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine înlesnire întru toate ele-aflară? Cine pentru zece care a făcut ades cinci sute, Numai ca să nu se-ntîmple s-auz vorbe neplăcute? Cînd era în lipsă țara, subt a mea isprăvnicie, Am ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...
Ion Creangă - Povestea unui om leneș
Ion Creangă - Povestea unui om leneş Povestea unui om leneș de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 7, 1 oct. 1878 Cică era odată într-un sat un om grozav de leneș; de leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. Și satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâ să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. Și așa, se aleg vreo doi oameni din sat și se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitor, și hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Așa era pe vremea aceea. Pe drum se întâlnesc ei cu o trăsură în care era o cucoană. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi țărani, zicând: — Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav, sărmanul, și-l duceți la vro doftoroaie undeva, să se caute. — Ba nu, cucoană, răspunse unul dintre țărani; să ierte cinstită față dumnevoastră, dar aista e ...
Ion Heliade Rădulescu - Portret
Ion Heliade Rădulescu - Portret Portret de Ion Heliade Rădulescu Coroana pe creștet în veci se-mpletește, În ochii-ți, seninul cel mai împăcat; Zâmbetul în buze-ți vesel strălucește, Inima e-n chipu-ți cel nevinovat. Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă, Peste ele falnic, făr-a ști, privești. Dulce ca blândețea, și blândețe altă Tu nu știi, copilă, că împărățești! Sânul tău ușure și blând învelește lnima-ți, altarul d-un ceresc amor; Focul lui sub dânsul arde, colcăiește Unde, unde-l umflă suspinul în dor. Ca luna de noapte, ca dânsa de lină, Frumoasă ca viața celui fericit, Veselă ca ziua de mai prea senină, Edenul în pieptu-ți e însânuit! Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare, Marea-cuviință îți dă al său glas; Pasul aurorei cei răcoritoare E mai puțin mândru decât al tău pas. Ea când se ivește, noaptea risipește; Și fața ta-n sânu-mi gemător, noptos, Revarsă lumină; nădejdea-mi zâmbește, La inimă-mi vede soare luminos. Model al virtutei! însăși fericirea! Care părinți astfel te desăvârșesc? Ochii lor cei tineri îi fură uimirea Ochilor mei umezi ce-n veci te privesc! Ce rază de pace sânu-ți luminează, Fiică ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ion Luca Caragiale - Calendar Calendar de Ion Luca Caragiale IANUARIE, 31 zile — ziua de 10 ore — noaptea de 14. La 7, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, luna nouă; la 29, pătrarul întâi. Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați. FEBRUARIE, 28 zile — ziua de 11 ore — noaptea de 13. La 5, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie. MARTIE, 31 zile — ziua de 12 ore — noaptea de 12. La 6, luna plină; la 13, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 17, pătrarul întâi. Se zice că preasfinții părinți de la sinod vor posti tot postul, daca nu vor mânca dulce. APRILIE , 30 zile — ziua de 13 ore — noaptea de 11. La 6, lună plină; la 12, pătrarul din urmă; la 20, lună nouă; la 27, pătrarul întâi. Un orator în Cameră aduce un proiect de lege pentru stârpirea muștelor, care prevede un al optulea minister ...
Ion Luca Caragiale - Gazometru
Ion Luca Caragiale - Gazometru Gazometru de Ion Luca Caragiale Apărut în 1897 Duminică... Tren de plăcere... Sinaia... Lume! lume după lume! O splendidă și generoasă zi de vară. - Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald. D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, și d. Nae zice: - Prea râdeți tare... ia băgați de seamă să nu... Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu. - Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald. - Teribel! zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați-vă - zice - colo vizavi! Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleț alb. - Ce? adică?... întreabă d. Iancu. - Aș! zice madam Niculescu. - Acu vine!... Ceva regal! să vedeți! zice d. Nae, și râzi toți, ...
Ion Luca Caragiale - Ion Prostul
Ion Luca Caragiale - Ion Prostul Ion Prostul de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul Român anul 1, nr. 12 (1893) reprodusă de Caragiale în Calendarul Moftului Român pe 1902, pag. 51 și în Moftul Român seria II (4 Noiembrie 1901) sub titlul Vistavoiul și cu iscălitura Ion. Era pe vremea când purtau Cocoanele niște turnuri Ș-un malacof piramidal Și alte multe umpluturi... Ion Ciornei, un țopârlan, Un românaș de viță veche, Purtând suman, purtând ițari Și-o țurcănească pe ureche, A fost luat la militari... Da-n loc să dea de greu și el Ion ajunse vistavoi, Noroc! la domnul Colonel. Băiat voinic, făcea de toate: Era rândaș, spălătoreasă, Și vizitiu și bucătar, Și sofragiu și fată-n casă. Ion putea fi orișice, Mă rog, și doică-ar fi putut; Dar moașa casii l-a aflat Că are laptele bătut. Așa, Ion cu colonelul Lucra-ntr-o seară la grăpat. Când iată doamna înfoiată Sus în balcon s-a arătat. Ion numaidecât se-ntoarse Si se opri pe gânduri dus, Uitându-se plin de mirare La malacoful cel de sus. Don'Colonelul îl întreabă: - Ce te-ai holbat ...
Ion Luca Caragiale - Jalba hoților din închisori
Ion Luca Caragiale - Jalba hoţilor din închisori Jalba hoților din închisori de Ion Luca Caragiale Dați-ne drumul din pușcărie, Dați-ne posturi, Cu bune rosturi, Dați-ne voie la tâlhărie, C-a sta în lanțuri Când alții danțuri Trag fără frică sus la putere, Și când ei fură Fără măsură, E anarhie!... însă... tăcere: Ei au putere!... Dați-ne drumul, căci, cum se poate Noi în catene, Pe când în pene Dânșii se umflă, și peste gloate Pun pungășeala Și târnuiala?... Noi stăm la umbră pentru nimica Și... dânșii fură Fără măsură Și, ei sunt liberi!... Nu cunosc frica, Nu e nimica!... Dați-ne drumul: e nedreptate În pușcărie Ca să ne ție Colegii noștri! Oh! ce păcate!... A noastră școală A rămas goală, Căci toți elevii au chilipire, Au berechete, Grase budgete... Iar noi, acilea în amorțire Stăm în lihnire!... Dați-ne drumul! fără zăbavă! Dați-ne posturi Cu bune rosturi, Dați-ne totul: fiți de ispravă! La tâlhărie Țara să fie Pe mâna noastră a tuturor, Iar nu voi care Ați făcut stare S-o smulgeți singuri ca din topor!... Dați-ne drumul cu mare
Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului
Ion Luca Caragiale - Moartea protestantului Moartea protestantului de Ion Luca Caragiale Baladă Cunigunda e geloasă: Eginhardt întârziază – Iată-a dimineței rază... Ce senină și frumoasă! Un cal roib în vale paște, Este calul favorit, Deșelat și obosit – Ce idee neagră naște!? Cunigunda e femeie – Ah! ce gând îngrozitor!... Vrun catolic?... Un omor?... Un duel?... A! ce idee! Ea scoboară trepte-trepte, Dusă de-un funebru gând Și pe Dumnezeu rugând: „Doamne sfinte! Doamne drepte!â€� Din donjon până-n devale E o cale-atât de lungă!... Când, sărmana! O s-ajungă Ținta pasurilor sale? A sosit acum la poartă: „Hai! deschide! nu mă ține!â€� Poarta scârțâie-n țâțâne – A ieșit... A! crudă soartă! Iată calul...Unde-i dânsul? ... E lungit mai la o parte: Moartea! moartea îi desparte... Și, gândind, o umflă plânsul. „Eginhardt al meu! viteze! Dacă tu ești mort – vorbește! Inima mi se topește... Poate-a ta să mă trădeze?â€� Plânge Cunigunda vașnic Și-l mângâie pe viteaz Și-l sărută pe obraz, Când, deodată, strigă strașnic Eginhardt cel elegant: „Noch a’ Krieg’l, ...