Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TAI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 470 pentru TAI.
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan
Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a II
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a II Țiganii trimit la Vlad solie, Să le scurte cale delungată. Dar', întracea, cum pe dăscălie Trebuiește-a să-arma ș-a să bate Sfătuiesc. Pe Romica răpește Cel rău, iar Parpangel pribegește. Grija țiganilor cea mai mare Acum răzăma toată-în bucate, A rămânea-înapoi fieșcare Să sâlea, lângă cele-încărcate Carră cu mâncări, iar la-împărțală Era multă sfadă și cârteală. Dar' ș-altă nevoie le sta-în cale, Căci pe nemâncat nu putea merge, Zâcând că l-e greață cu rânze goale Să trapede-atâta și s-alerge!... Când era sătui, punea pricină Că le-ar fi rău și făcea hodină. [1] Așa făcând, abea câte-o millă Călătorea pe zi, păn' ce-odată Bunul Drăghici chemă pe Ciurilă (Era-într-o zi pe-hodină-așezată): ,,Pasă! (grăi) strigă să să-adune VĂ³ievozii și fețele bătrâne, Că bune lucruri eu am și multe De-a le zice-în puține cuvinte, Dacă-or voi doară să mă-asculte; Și m-or asculta, de au minte!..." Ciurilă-îndată mearsă de-acia Și strigă-întru toată țigănia: ,,Tot omul s-audă și ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose Hagi-Tudose de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Dincolo de "Crucea de peatră", d-a stânga Șoselei Vitanului, se ridică biserica "Sfânta Troița". Mândrețe de biserică. Ce zugrăveli, pe dinăuntru și pe dinafară, cum arar se mai pomenesc numai la bisericile din vechime. Dar de asculți la troițeni, mai cu seamă la cei bătrâni, te apucă amețelile când încep ei să-și ridice biserica în slava cerului. Mă rog, nu au atâtea degete la amândouă mânele câte minuni se află în sfântul locaș. Și când se încurcă, se fac foc bătrânii troițeni; ba își mușcă degetele la numărătoare, căci iată, cum au apucat ei să numere minunile: ridică amândouă mânele în dreptul ochilor, ți le vâră sub nas cu degetele răsfirate, apoi la fiece laudă zice "una la mână" și moaie câte un deget în gură. La înfierbânțeală, uită că degetele sunt ale lor, și le mușcă, și vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gâlceavă. Cum să cază ei la învoială?... Fiecare vrea să laude și să numere numai cum vrea el, iar nu cum ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea V Scrisoarea V de Mihai Eminescu Biblia ne povesteste de Samson, cum că muierea, Cînd dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea De l-au prins apoi dușmanii, l-au legat și i-au scos ochii, Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii… Tinere, ce plin de visuri urmărești vre o femeie, Pe cînd luna, scut de aur, strălucește prin alee Și pătează umbra verde cu misterioase dungi, Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi. Te îmbeți de feeria unui mîndru vis de vară, Care-n tine se petrece… Ia întreab-o bunăoară — O să-ți spuie de panglice, de volane și de mode, Pe cînd inima ta bate ritmul sfînt al unei ode… Cînd cochetă de-al tău umăr ți se razimă copila, Dac-ai inimă și minte, te gîndește la Dalila. E frumoasă, se-nțelege… Ca copiii are haz, Și cînd rîde face încă și gropițe în obraz Și gropițe face-n unghiul ucigașei sale guri Și la degetele mînii și la orice-ncheieturi. Nu e mică, nu e mare, nu-i subțire, ci-mplinită, Încît ai ce strînge-n brațe — numai bună ...
Paul Zarifopol - Popi Popi [1] de Paul Zarifopol 42 de grade la umbră cer de sticlă sinilie lumină cruntă pe ziduri și pe ulițe albe obraze și brațe măslinii și ochi atât de negri încât irisul se confundă cu pupila cu priviri continuu intense ce obosesc ca spectacolul unui braț dureros de încordat praf de marmură peste tot dar peste toate: politică. Politica e mai tare chiar decât flirtul cu romanțe, ce formează, cum s-ar fi zis altădată, subiectul povestirii domnului Teodor Scorțescu. Popi amuzant nume, de copil sau de păpușă. În perfectă armonie cu bisilabul acesta infantil, este nasul lui Popi nas naiv, puțin ridicat; nas pueril, de nevinovată ștrengărie. Popi s-ar rezuma, pare că, în desenul acestui nas simpatic de nespus, dacă n-am ști-o întreagă, în toată drăgălășenia de baby încântător. Priveam picioarele mici ale lui Popi, refugiate lânga peretele vagonului, se vede cu scopul de a demonstra atenienilor lipsa oricărei intimități cu vecinul lor. Piciorul, ușor cambrat, se termina printr-un genunchi rotund ca un măr domnesc, dezgolit de rochia scurtă. Coapsele ample, arcuite cu grații de liră, contrastau cu umerii mici care dădeau o impresie neașteptată de fragilitate. Ajunge ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit Făt-Frumos cel rătăcit de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Și ar fi voit și ei să aibă un copilaș, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta și în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, ași! parcă întâlnea tot surzi și muți. Nimeni nu știa să-i învețe ceva. Mai umblară ei ce umblară și, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele. Creștinul se duse și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat mie în mână mărul? Acum să fii odihnit. Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât ...
Vasile Alecsandri - Oprişanul I Colo-n țara muntenească, Țară dulce, românească, Ca și cea moldovenească, În oraș, la București Sunt curți nalte și domnești, Iar în curți o sală mare Unde șede la prânzare Mihnea-vodă cel cruntat De boieri înconjurat. ,,Boieri mari, boieri de rând! (Zice domnul închinând) Toți mâncați, cu toții beți Și cu bine petreceți; Numai unul poftă n-are De băut și de mâncare, Cantar Slutul, armaș mare! Ori bucatele nu-i plac, Ori de noi nu-i este drag!" Boierimea-ncet râdea, Iar Cantarul răspundea: ,,Alei! doamne Mihnule, Mihnule netihnule! [1] Alei! tu, stăpânul meu, Lumina-te-ar Dumnezeu! Bucatele tale-mi plac Și de oaspeți îmi e drag, Dar unde s-au pomenit, S-au văzut și auzit Două săbii într-o teacă, Doi domni în țară săracă? Măria-ta-n București, Oprișanu-n Stoienești! Ce-am văzut la Oprișanul N-am văzut nici la sultanul, Că el are-n câmp, la soare, Mii și sute de mioare... Ies în vară fătătoare; Berbeci are sute-ntregi, Cu cozile pe telegi, Și ciobani tot înarmați, Cu postavuri îmbrăcați, De nu crezi că sunt ciobani, Ci chiar neaoși căpitani. Nu mi-e ciudă de asta ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... o sărute, a sărit parc-ar fi călcat pe coadă de șarpe și, în mijlocul flăcăimii, i-a strigat: - Mi-aș tăia obrazul, dar ți-aș tăia buzele! IV Ce punea satul în nedumirire, și mai vârtos p-ale ce cată nod în papură, e când apucă lumea în cap și trece ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... i răspunsă cuvinte: ,,Feri, țăran mișel! Destul să-ț fie Că-astă dată-ți dăruiesc viață, Iar' de te vei mai arăta mie, Ț-oi tăia, să știi, limba-îndrăzneață." Și zicând spre dâns' calu-înțetește. Argineanul stă, nici să clătește. Atunci turcul aprins cu mănie Lucind sabia vru să-i ...