Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TĂU

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1001 pentru TĂU.

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Alecu Russo - Cântarea României

... cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate? 4 Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca brâie pestrițe, ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul... Pentru ce zâmbetul tău e așa de amar, mândra mea țară?... 5 Pe câmpiile Tenechiei răsărit-au florile?... Nu au răsărit florile, sunt turmele multe și frumoase ce pasc ... dumnezeiesc ce zidește, și credința ce dă viață... lumea veche se prăvălește, și pe ale ei dărâmături slobozenia se înalță... Deșteaptă-te! 10 Mucenicii sângelui tău n-au zis oare: "și Domnul va scula pe unul dintre voi, care va așeza pe urmașii voștri iarăși în volnicia și puterea lor?.." Uitat ... pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dânsul... soarele se întuneca de norii de pulbere ce ridicau războinicii tăi. 11 Poporul tău era îndrăzneț ca vulturul, războinic și trufaș ca taurul neînjugat... Rămasu-ți-a oare numai umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei ... un zid de apărare de către dușmanul dinafară... fruntea ta, o țară mult dragă, nu se pleca atunci rușinoasă înaintea străinilor, și, când grăiai, glasul ...

 

Gheorghe Asachi - Voichița de Românie

... în bătălie Mormânt află, au marie, Și în câmpul unde tună Mormânt află, au cunună! Mina: Tu mă lași, în văduvie Voi urma dup-al tău pas Zborul tău la glorie fie, Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis) Ambii: Ori ce soartă a să fie, Giur c-amorul n-oi ... care le vezi rourând și suspinele ce le auzi sunt acele a mumelor și a soțiilor acelor juni carii sub ordinul tău merg la bătălie. Patria va triumfa, dar multe dintre noi vor rămânea orfane și văduve! Un ostaș: Doamne, un trimes cu însărcinare de la pașa ... un sânge și d-o lege! Iaca acuma că țara ta, moștenirea și corona părintească cată a ț-o răpi de pe capul tău! Unei nații și unui domnitor independent, precum suntem noi, mare ovelire ar fi a i se supune. Oare arma noastră este ruginită? Vlad ... pacat ca să încruntăm mânele în sângele fraților. Aceste voiesc să le pui în lucrare cu toată energia. Codrat: De-agiuns este un cuvânt al tău ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... dar, popoară! În glasu-adânc al stranei Voi mesteca legenda cea veche a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: ,,Că tot ce în lume e vrednic ca să piară..." Tu ai smuncit infernul ...

 

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte

... Rugăciunea voastră am auzit-o și vei face un copil cum nu se va mai afla pe fața pământului. Mâine să se ducă împăratul, bărbatul tău, cu undița la gârlă, și peștele ce va prinde să-l gătești cu mâna ta și să-l mâncați. Nu se făcuse încă bine ziuă ... caute nițel în cap, până va aromi el. După ce îi căută ce-i căută, Siminoc se opri și zise: - Ce este asta din capul tău, frate Busuioc? - Ce să fie? Știu eu de ce mă întrebi, frate Siminoc? - Iaca văz, răspunse Siminoc, că două vițe de păr în capul tău ... la palaturile împăratului aceluia, cm îl văzu fie-sa, socoti că e bărbatu­său, și alergă întru întâmpinarea lui. El zise: - Eu sunt fratele bărbatului tău; am auzit că a pierit din lume, și am venit să aflu de căpătâiul său. - Eu nu crez una ca asta, zise fiica ... pusă la cercare și eu te-am amăgit? - Nici unele din acestea nu este. Ci eu îți spui în cuget curat, nu sunt eu bărbatul tău. Ea nu voia să crează cu nici un chip. Atunci el zise: - Dumnezeu să-și arate dreptatea. Pe cine nu va fi drept din amândoi ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

... înlățat împrejurul cununei sale, asemene ghirlandei lui Armodiu, va veni să acopere paloșul său. Dar, măcar că slava este stinsă, măcar că nădejdea pere, numele tău, Erin preiubită! va trăi în cânturile sale. Însuși în ceasul când inima sa să va părea mai veselă, el nu va perde nici suvenirul tău ... nu ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera un veac întreg pe altarul tău decât a dormi un minut în fere. Nu uitați pe tovarășii noștri răniți care s-au înșirat lângă noi în ziua peirei: în ... Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel; dacă nădejdea nestatornică și iubită care te sprijinea în răpedele tău curs este perdută pentru de-a pururea; dacă lumea nemilostivă a vestezit iluziile ce fac fericirea; vino lângă mine, fiu a ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

... înlățat împrejurul cununei sale, asemene ghirlandei lui Armodiu, va veni să acopere paloșul său. Dar, măcar că slava este stinsă, măcar că nădejdea pere, numele tău, Erin preiubită! va trăi în cânturile sale. Însuși în ceasul când inima sa să va părea mai veselă, el nu va perde nici suvenirul tău ... nu ne vom lăsa de zâmbirile tale.Mergi de spune danezilor răpitori că e mai dulce a sângera un veac întreg pe altarul tău decât a dormi un minut în fere. Nu uitați pe tovarășii noștri răniți care s-au înșirat lângă noi în ziua peirei: în ... Dacă dulcele ceasuri care da strălucire și plăcere până și durerei au trecut acest fel; dacă nădejdea nestatornică și iubită care te sprijinea în răpedele tău curs este perdută pentru de-a pururea; dacă lumea nemilostivă a vestezit iluziile ce fac fericirea; vino lângă mine, fiu a ...

 

Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!

... fericită tu, Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu. Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț; Și-n a mea socotință mă simt atât de mic ­ Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic. Da, da ... râmători, Visat-ați vreodată asemenea comori? Pe tine-apoi te-arată în drepata ei mândrie: Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet voioasă multor dărui, Că veselă și dulce vorbești apoi oricărui Și rișipești privirea-ți ­ când eu pentr-un cuvânt Din gura ta cea ... a ei pe totdeuna? O, tu! tu dumnezeul și viața vieții mele, Privește-amărăciunea-mi și spune, nu ți-i jele? Nici astăzi al tău suflet de mine nu se-ndură? Viața-mi se nutrește din acea dulce gură, De-un zâmbet, de o vorbă ce mi-o arunci de ... după ce-l dezmierzi? O, râde-mă, o , cască în față-mi... tu mă pierzi! Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece ­ Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece; Și să te vezi privită cu patimă, cu jind, Să vezi că cel mai tare se face om de rând, Cu gura numai spumă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Meduza

... MEDUZA O, Darius, sărută-mă odată! Vezi, gura mea e-așa de însetată... DARIUS Dar gura ta e roșă ca răsura... MEDUZA Ah, simt sărutul tău și-i simt arsura, Și simt durerea, jalea despărțirii... De-aceea-s triști și palizi trandafirii, De-aceea doarme veșnic tristul nufăr, Fiindcă eu mă ... ar fi vesel să se culce Pe-aceste brațe albe cum e crinul!... MEDUZA Vroiam să uit ce dulce ți-e suspinul... DARIUS Pe brațul tău mai alb decât zăpada Aș vrea să mor... MEDUZA Ar fi prea dulce prada... O, vino... gura-mi tremură de sete, Și flori de nufăr ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu

... de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic ... stins a ta gândire în noaptea blestemată, Pân' ce să treci în raiul etern scăldat în rază... Dar opera-ți rămâne și duhul tău veghează Asupra țării tale în doliu-nveșmântată. În negrele amurguri, când ne-nfioară-un vaier Ca dintr-o altă lume, al păsării nocturne, Când strop ...

 

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

... Alexandru Macedonski - Imn la Satan Imn la Satan de Alexandru Macedonski Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate, În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur ... de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță -- Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță... Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia... Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia! Satan ... Tot mai activ din an în an; Semeț cum este biruința... Satan, dorință de știință, Satan, dorință de frumos, Satan, voință și putință, Pe-altarul tău mă-aduc prinos... Jos, jos fățărnicia... Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia... În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roșii când ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>