Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SURPA

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 103 pentru SURPA.

Panait Cerna - În peșteră

Panait Cerna - În peşteră În peșteră de Panait Cerna De pe tavane-ntunecate, Tăcute lacrimi cad mereu, Și parcă tot sporesc din greu, Din mari izvoare depărtate. Șuvițe tainice de apă Spre peșteri drum de ani străbat – Întruna se preling și sapă Tavanul șubred și-nnoptat. Dar după ani de picurare S-au închegat coloane pline: Eterna bolții lacrimare, În loc s-o surpe, - o susține. Tot astfel, lacrimi nesecate În suflete ne-au picurat, Și de furtuni nenumărate Viața noastră-a tremurat… Dar azi, când stau vârtejuri grele Să ne răpună-orice avânt, Noi trecem fără păs prin ele Și-aproape izbucnim în cânt. Un suflet tânăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer – Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de

 

Vasile Pogor - Poezie

Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție     Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă,     Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă     Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc     Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc.     Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot     Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot.     Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr     Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr.     Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem     Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem.     Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat.     Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat,     Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu,     Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu.     Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc,     Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc,     Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc     Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc.     Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat     Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat.     Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît     Cum gîlgîiește cu spumă de ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... de vii Chiar în temelii!" II Meșterii grăbeau, Sferile-ntindeau, Locul măsurau, Șanțuri largi săpau, Și mereu lucrau, Zidul ridicau, Dar orice lucra Noaptea se surpa! [4] A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar Lucrau în zadar! Domnul se mira ... visat De când m-am culcat? O șoapta de sus Aievea mi-a spus Că orice-am lucra Noaptea s-a surpa Pân-om hotărî În zid de-a zidi Cea-ntâi soțioară, Cea-ntâi surioară Care s-a ivi Mâini în zori ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte două-trei în același cuib, umbrite de vișini și de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna

Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...

 

Grigore Alexandrescu - Cozia

... sălbatice de strâmtorirea ce suferă, și spărgându-se cu furie de pietroasele lor temelii, pare a le amenința că, ajutat de timp, va surpa odată culmea și trufia lor. În cea dintâi intrare, la ușa bisericii, este un tron de piatră, și vulturul cu două capete ține deasupră-i ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată După această întâmplare minunată de Mihai Eminescu ........................................ ...După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot... el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas ...

 

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile

Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: ­ Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste drăgălașă, Ca să-mi crești voinic în fașă. Tată-meu era cioban, Câte clipe-s într-un an Tot atâția baci avea, Cu mii ...

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

Paul Zarifopol - Flaubert şi Anatole France Flaubert și Anatole France de Paul Zarifopol Războiul și romantismul, aceste două mari blesteme scrie Anatole France în La RĂ©volte des Anges. Despre război, pretind unii că vestitul pacifist ar fi zis mai târziu așa: dacă suprimi virtuțile militare, toată societatea se surpă. Dar lucrul nu-i sigur. Surprinzător n-ar fi, fiindcă France de mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a însemnat în două lungi foiletoane, cu stăruința solidă pe care o inspiră antipatia, o antipatie, ce-i dreptul, bine stăpânită și binecrescută. Flaubert a fost romantic din suflet țapul ispășitor al nebuniilor romantice dobitocul ales în care au intrat toate păcatele poporului de genii romantismului datorește el cele mai strălucite absurdități, la care s-au adaus, desigur, și altele, din fondul lui propriu divagațiile din scrisorile și conversațiile lui sunt prodigioase. Și spre mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, ...

 

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă sântă biserică? Iată am cheltuit toată starea, și ea nu este încă târnosită." Și dete ... fiul împăratului cel mic: atâta de multă bucurie aveau ei că li se adusese pasărea măiastră, ceea ce oprise turnul de a se surpa, și astfel biserica se putuse face cu desăvârșire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este față și fiul său cel mic care ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VI

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a VI Sătana cade-în melanholie Socotind asupra sorții sale; A iadului s-adĂ¹nă boierie Și să sfătuiește cu ce cale Va s-ajute turceștilor gloate; Țiganilor să fârșesc bucate. Acum peste-ochian șoimanul soare [1] Strălucea dositelor ostroave, Noaptea cu neagra sa învălitoare Câmpi acoperisă și dumbrave, Iar' de grele-ostăneli obosita Dulce răpăusa prin staure vita. Numa fieri priveghia răpitoare Și bărbații cu cugete rele; Lupul gonea după căprioare, Buha vâna-în tufe păsărele, Ș-umbla ș-alte jivini stricătoare Ce-întunerec iubind fug de soare. Era vremea tocma-întiaș dată Când cântă cocoșii de cu sară, Ș-încălecând mături sau lopată La Rătezat strigĂ²ile zboară, Când să preumblă cele frumoase Strâmbând oamenilor dreptele-oase. [2] Toate-adecă-odihnea cele bune, Numa cele rele, blăstămate, Umbla după-a lor înșelăciune, Cum sunt duhurile necurate Care nu dorm nice-odinioară, Ci noaptea-în toate părțile zboară. Tocma pe-acea vreme, supt afunda TartĂ¡rului peștere, Sătana Scoțind capul afară din unda Văpăii nestânse, cu tirana Sa privire, pe diavoli învită Să muncească făptura osândită, Iar' el prin aceasta să desfată Ca ș-un craiu tiran ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>