Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUNA

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 541 pentru SUNA.

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...

 

Dimitrie Anghel - Visătorul

Dimitrie Anghel - Visătorul Visătorul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 10 iunie 1907 Albă-i piața Barberini către miezul nopții vara, Cînd se-ntoarce singuratic un poet spre casa lui. Pînă-n Lațiul vechi e cale — dar la Roma ești în țara, Unde poți să stai de vorbă cu divinile statui... Și poetul nostru-i tînăr și naiv ca toți poeții Care cred în frumusețe mai presus de toate-n lume, E naiv, și nu-și dă seamă ce calvar e drumul vieții Pentru cei ce vor să-și facă un diamant din al lor nume. Ochii lui privesc și cerul își coboară-n ei misterul, Sunete, culori și forme, deopotrivă el le-adună Și cînd alții-adună aur, el ar vrea s-adune cerul Într-un vers, și îi ajunge că-i bogat în luci de lună. Sună pasul lui, ș-acuma a ajuns lîngă fîntîna Cu tritonul care-aruncă gîlgîind un joc de apă, — Ah, frumos mai e tritonul, și dibace-a mai fost mîna Maistrului ce-a fost în stare așa lucru să conceapă. Astfel se gîndește dînsul, și puterile-și măsoară, Pe cînd apa ca un suflet ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul

Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul Clavecinul de Dimitrie Bolintineanu Cum sub vise d-aur frageda junețe Pare la vederea minții omenești, A părut în sală, dulcea frumusețe, Sub grații cerești. Adunarea toată repede-ntorcea Ochii, cu plăcere, către dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud îl fărăma, Astfel sună-n inimi orice lovitură De ciocan pe cuiul tristului sicriu Unde se întinde dulcea creatură Care noi iubim. Ea-nțelese doruI ce mă-mpovăra Și de rozioare fața-și scutura. M-adora pe mine dulcea mea frumoasă? Cine poate spune misteru-i divin! Se-ntrista tăcută, se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri de grații cerești. Danțul urmă cursu-i... Muzicile sună; L-a plăcerii undă ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare

Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ştefan cel Mare Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate, In castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, și de la oaste,mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oștire fuge sfărămată. Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!" Tânăra domniță la fereastră sare. - "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieșit Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit: - "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe; Brațul său prin taberi mii de ...

 

Emil Gârleanu - Frați

... ofițerul și plutonul. Plecară în bocetele mamei. Ofițerul privi pe cornist. Îl văzu că duce cornul la gură, că stă câteva clipe fără să poată suna, apoi auzi un scâncet ce se schimbă într-un hohot de plâns și, deodată, ca un strigăt de durere, cântecul de îngropare al ostașilor străbătu ...

 

George Coșbuc - În biserică

George Coşbuc - În biserică În biserică de George Coșbuc O, prinde-mă de mână, iubito, și mă du Aproape, să ne fie vecin iconostasul, Sub bolți între columne molatic sune-ți pasul, Și eu voi fi cucernic cât ești de blândă tu. Atâta sunt de rece, mă-nfior să o spun. O, dacă știi tu, Fanny, că-mi ești atât de dragă, Tu poți să mă cutremuri în firea mea întreagă, Din cât sunt rău, iubito, o, vino, fă-mă bun! Ești tare, cât să-mi spulberi a sufletului mumii Cu cel mai gingaș tremur al ochilor azuri, Tu risipești c-un zâmbet a mele-nvățături, O, vino și-mi răstoarnă pe toți savanții lumii! Credințele-mprăștiate le voi uni mănunchi, Din patima iubirii mă voi renaște iară, Ca-n sufletul meu veșted speranța să răsară, Voi sta cu tine, dragă, alăturea-n genunchi În fața sfintei mame, sub bolțile-ncrustate D-albastrul zugrăvelii; și-o cruce sărutând, Mă vei vedea, iubito, pe piatra goală stând, La candela eternă cu mâini împreunate. Și eu voi prinde ruga din piul tău respir, Precum din gura mamei copilul ia cuvinte Să zică tot aceea ce zice ea ...

 

George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)

George Coşbuc - Cântece (Coşbuc) Cântece de George Coșbuc Cuprins 1 XXXI 2 XXXIV 3 XXXVII 4 XLII 5 XLIV 6 XLV XXXI Mama zice din Scriptură: Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A marelui Mântuitor. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; ...

 

George Coșbuc - Chindia

George Coşbuc - Chindia Chindia de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 52 (16/29 mart.) Stau acum pe-o buturugă    Și mă uit prin văi, Nu-i mai mult decât de-o fugă Până-n deal: și parcă-i oaste Cum se văd în șir de coaste    Sutele de clăi. Împrejurul meu învie    Toate câte sunt, Ce de joc și veselie Când e soarele la toacă! Iată-le, sărind la joacă    Undele de vânt. Una printre clăi s-ascunde;    Umblă pe furiș, După ea mai multe unde, Fuge care mai de care, Dar, cotind, gonita sare    Repede-n tufiș. Toate-n câmp acum s-adună    Crângul răscolind Iar frunzișul sună, sună! Dar pe când aleargă ceata, Iat-o, din tufiș, șireata,    Iese hohotind. Ies, cu capul dat pe spate,    Soațele-i spre văi; Răzvrătesc, întunecate, Brazdele de fân, se-ncurcă Printre spini și iarăși urcă    Coastra, printre clăi. Și mereu așa colindă    Dealurile-ntregi. Și-n sfârșit, când e s-o prindă Toate cad pe ea deodată, Din grămada-ncăierată    Nu le mai alegi. Multe guri acum se-ngaimă,    Vălmășag nespus; Paiele de câmp, de spaimă, În vârtej acolo prinse Se rotesc și joacă-mpinse,    Se ...

 

George Coșbuc - Costea

George Coşbuc - Costea Costea de George Coșbuc Vine Costea din război, Și cu el vin alții doi. Fața arsă, trupul supt, Straiul colbuit și rupt. Dar de multă voie bună Sună codrii și răsună. Cel mai tânăr-nchiotea: —„Alelei, puicuța mea! De m-aș mai vedea acasă, Mire eu și tu mireasă!“ Cel mai vârstnic dintre ei: —„Dragi bujori, copiii mei! Știu că-mi ies mereu în drum, Doar mă văd acum-acum!“ Doi cântau, cel mal vuia; Costea, el tăcea, tăcea. —„Alelei, tu Costeo, frate, Spune-ne, ce gând te bate?“ —„Măi fărtați, nu-mi aflu rost; Vesel eu ca voi am fost. Mă gândeam la maica, biata, Eu în foc, sub cruce tata— Și deodat’ așa din drum M-a prins jalea nu știu cum! Voie rea să nu vă facă: Mi-a venit, dar o să-mi treacă!“ Cei doi cântă, codru sună, Și tustrei merg împreună. Când ajung la moara nouă Calea lor se face-n două. Doi pe rîu în jos s-au dus, Costea, el, pe rîu în sus. Singur și pustiu ce- ...

 

George Coșbuc - Fata morarului

George Coşbuc - Fata morarului Fata morarului de George Coșbuc Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vâjâie-n vânt, Iar roata se-nvârte nebună! Eu stau la covată și cânt, Dar singură nu știu ce cânt, Și-n ochii mei lacrimi s-adună. Așa-i de-ntuneric afară! Din cer un iad până-n pământ. Eu cânt tot un cântec d-aseară Și-așa mi-e de silă să-l cânt, Și tremur și n-aș vrea să-l cânt, Și-l tac, dar nevrând îl cânt iară! O, stânge-te, lampă, te stânge! Că brâul de-ncins mi-a fost lung, Dar brâul meu astăzi mă strânge, La copcii cu greu îl ajung! Așa de cu greu îl ajung, Și-n copcii el trupul mi-l frânge! Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă, Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu! Obrazul ascuns sub năframă E martur păcatului meu. E martur amarului meu: Tu n-ai băgat încă de seamă! Sub plopii rari apele sună, Și plopii rari vâjâie-n vânt, Scot hohote parcă să-mi spună, În râs, ce nemernică sânt! Ce rea, ce nemernică sânt, Iar apele-mi strigă: Nebună! O, macină grâul ...

 

George Coșbuc - Mortul de la Putna

George Coşbuc - Mortul de la Putna Mortul de la Putna de George Coșbuc Iar la Putna-n mănăstire, Noaptea, din tăcut mormânt, Iese-n plină strălucire Ștefan cel viteaz și sfânt. Lespedea ce-au pus-o popii Peste groapă,-ncet se dă Îndărăt și-n fundul gropii Ștefan plin de pace stă. Dar se nalță-ncet eroul Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn. Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale-i joacă zări De lumini ce se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip Eu credeam că-i umbră moartă Ce se mișcă pe nisip, Dar e viu! Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa. Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude oști tătare Și năvală peste Prut, Ori sosind din depărtare Peste munte i-a trecut Regele Matei! Voi cete De cazaci și de secui, Dumnezeu acum vă dete Gata iar pe mâna lui! Sună zornăit de zale, Strigăt mare de război, Ard Moldova noastră-n ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>