Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STRECURAT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 256 pentru STRECURAT.
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori Răspunsul unei scrisori de Costache Conachi Am cetit, iubite frate, mărturisirile tale Și le crez că-s strecurate chiar din simțire de jale; Nu-mi rămâne îndoială că ți-au adus oțărire Politica cea vicleană ce au toți grecii din fire, Și fănarul care arde seul topit cu cruzime, Și nevinovatul sânge al zimbrului cu prostime... După acestea urmează și a gustului schimbare; Din curtezan cu mândrie, calic rob cu fală mare, Să te faci plugar de țară, sămbrăluit cu prostimea, Și să guști viața cea dulce ce nu are istețimea! Vei vide, dragă tovarăș, că - pe brazda ce rănește Fierul plugului cu huiet, - prostul care cornărește, Sudori varsă și se luptă fără de nici o cruțare, Ca să ducă frupt de sânge crocodililor din mare... Ș-ăi veni la cunoștință ca să crezi că cu dreptate Iscălitul versuiește... și zice, și face
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...
Dimitrie Anghel - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e calendarul, ...
Dimitrie Anghel - Clopotele Clopotele de Dimitrie Anghel Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !... Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și ...
Dimitrie Anghel - Fantome, 2 Fantome de Dimitrie Anghel Publicată în Cumpăna , I, 11, 5 februarie 1910, p. 171—173 E un amurg de toamnă tîrzie. Soarele scăpătat, cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde. Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însîngerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului, cu albele turnuri și turle de biserici, cu clădirile lui vechi, cu grădinile pline de flori, stă pitit și abia își trimite murmurul pînă aci. Departe, dealurile Cetățuii și Galatei adună ultimele raze de soare pe coperișurile cetăților bătrîne. Și în singurătatea asta a înserării, deodată o umbră de om ieșit ca din pămînt, ca o arătare, a început să plîngă un cîntec trist de vioară. Cu hainele vechi în bătaia vîntului, zgribulit, cu o bărbie violetă înțepenită de coșul uscat al vioarei, cu pletele în neorînduială peste ochi, cu un umăr mai ridicat ...
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2 Gherghina de Dimitrie Anghel Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea. Merg coloratele fantome sub formă de mireasmă, trec umbrele de buchete, alunecă albastrele spectre, aproape de noi, fără să le putem atinge, fără să le putem cuprinde forma, fără să le putem vedea. Trec procesiile dulcelor moarte, își încrucișează calea, se întreabă și își răspund poate, ducîndu-și în brațe urna, în care și-au pus sufletul lor mirositor, spre cine știe ce țintirim tăinuit al întinderilor albastre. Toate își au graiul lor. Gherghina singură, marmoreana și recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca ...
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului Moartea narcisului de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 5 februarie 1906 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară, Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă; Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară, În amintirea mînii ce s-a întins s-o rupă. Trăiește încă floarea, dar inima mea bate, Văzînd-o cum pălește din ce în ce mai tare. Sunt alte flori desigur mai mîndre și bogate; Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare. Trăiește floarea încă, dar mîne-ncet va plînge Alăturea de cupă, petală cu petală, Și flacăra ce arde în mine se va stinge, Ca focul care-l uită pe vatră o vestală... II Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă, Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă; Mă urmărește-ntr-una, și pare că mă cheamă, Ca o ființă scumpă ce sufere, acasă. Mă dojenește dulce, și lung mi-aține drumul, Trimite după mine neliniștita floare : Sfioasă își trimite pe urma mea parfumul, Ș-atunci mă-ntorn acasă învins ca de-o mustrare. Învins mă-ntorn ...
... de crezut că funebra noapte să fi fost atît de biruitoare și să-i fi întunecat cu desăvîrșire licăritoarea lui minte. Dar îngerul căzut se strecura în mulțime și pornea iarăși singur, înalta lui statură se încovoia ca de greutatea aripelor ce le purtase odată și se pierdea ca o umbră ...
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui Reveria unei statui de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "La mîndrele vremi de altădată", în Luceafărul [Sibiu], IX, 21, 1 nov. 1910, p. 517—518. Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri. De-a dreapta și de-a stînga, tunurile mute străjuiesc, și vîntul toamnei tîrzii, trecînd cu suflarea lui rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți... Peste gîtul încordat al calului cu fruntea ridicată sus, ochii lui privesc, și piața goală dimprejurul lui parcă se umple de lume. De pretutindeni, de pe străzi, roiuri negre curg, pe ...
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Dochia (Bolintineanu) Dochia de Dimitrie Bolintineanu Candela licurătoare Strălucește-ncetior, Ascultați?... Un pas ușor!... Luna mai dând o vulvoare Se ascunde într-un nor. Umbra Dochiei ușoară, Pătrunzând închise porți, Vine, -apare, se strecoară În cămara-acestor soți. E frumoasă, biata fată! Însă chipu-i e pălit, Într-un giulgiu e înfășată, Ca un om ce a murit; Umbra, candela aprinse, La oglindă se-așeză, Și din suflet suspină; Apoi fețele ei stinse Ea cu lacrimi le spălă. Domnul se deșteaptă-ndată Și deodată-a tresărit Ca tot omul fericit Ce al morții glas deodată Împrejur a auzit. — ,,Fugi, o, umbră întristată! Fugi! Eu nu te mai iubesc. Ah! mă lasă să trăiesc. Iată, ziua se arată, Umbrele se risipesc!" — ,,Dar eu sunt a ta Dochie; Lângă tine-i locul meu... Scoală, dragă; eu sunt, eu... Pe-a ta viață și junie Mi-ai jurăt, sufletul meu!" — ,,Fugi, o, umbră! și mă lasă; Să nu scoli mireasa mea. Ți-oi da aur cât vei vrea; Dar te du din astă casă Să nu se sperie ea." — ,,Morții nu au trebuință De-avuție pre ...