Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SFÂȘIA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 156 pentru SFÂȘIA.
Mihai Eminescu - Frumoasă-i...
Mihai Eminescu - Frumoasă-i... Frumoasă-i... de Mihai Eminescu În lacul cel verde și lin Răsfrânge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La geamătul dulce din vânt. Natura, de jur împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor, Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zÄ�firi cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să zbor! M-aș face un flutur ușor, Un flutur ușor și gentil Cu suflet voios de copil, M-aș pune pe-o floare de ...
Mihai Eminescu - Frumoasă-i Frumoasă-i... de Mihai Eminescu În lacul cel verde și lin Răsfrânge-se cerul senin, Cu norii cei albi de argint, Cu soarele nori sfâșiind. Dumbrava cea verde pe mal S-oglindă în umedul val, O stâncă stârpită de ger Înalț-a ei frunte spre cer. Pe stânca sfărmată mă sui, Gândirilor aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La geamătul dulce din vânt. Natura, de jur împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor, Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zÄ�firi cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să zbor! M-aș face un flutur ușor, Un flutur ușor și gentil Cu suflet voios de copil, M-aș pune pe-o floare de ...
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)
Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...
... apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama ...
Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)
... apucă în cumplitele lui gheare  Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama ...
Mihai Eminescu - Poesis Poesis de Mihai Eminescu M-am dus la Cluș. Am așteptat să vină noaptea pentru ca să mă duc la casa ei, să văd ce se-ntâmplase cu ea. Îmi venise ideea să-i iert tot ― trădarea ei ― și, de-ar fi fost o scânteie de amor în ea, s-o iau cu mine s-o fac nevasta mea. Inima mea era însetată de iubire și, ca cel ce se îneacă, îmi plăcea să mă țin de-un pai chiar. Noaptea era cam ploioasă și norii zburau negri prin cer și numai prin rupturile lor groase se vedea câteodată luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu picioarele mele valurile ce inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce ...
Nicolae Nicoleanu - În anul 185...
Nicolae Nicoleanu - În anul 185... În anul 185... de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Aurul și vanitatea cu-a lor vargă d'aurită Mii de inimi, mii de brațe cu putere stăpânesc, Dar la patria cea tristă și 'n durere părăsită, Vai! sunt prea puțini aceia, ce cu milă se gândesc. E grozav să ai o țeară de sclăvie junghiată, Și pe vetrele străbune ca proscris să rătăcești, Să fi om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată Și să nu poți nici să aperi, nici să plângi, nici să
Nicolae Nicoleanu - Versuri scrise pe fațada peșterii de la Dîmbovicioara
Nicolae Nicoleanu - Versuri scrise pe faţada peşterii de la Dîmbovicioara Versuri scrise pe fațada peșterii de la Dîmbovicioara de Nicolae Nicoleanu Din volumul Poezii de N. N. , Iași, 1865 Informații despre această ediție Peșteră posomorâtă, Mare, umedă, tăcută, Ai fi bună-n București, Ca să servi de pușcărie Hoților care sfâșie Pieptul țării românești ! 1863, Iulie
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei La moartea fratelui meu Matei de Nicolaus Olahus Plângeți, oh, rogu-vă, Muze! De-al vostru poet aveți milă, Iar voi, o, Grații, acum ziua cea tristă slăviți! Însuți chiar tu, Apolo, citarede, pe care-l răsfață Veselul cântec, a mea liră de-acum s-amuțești. Voi, zeități, ce cândva prielnice mie îmi furăți, De amărâtul vost' bard vă-ndepărtați de acum! Numai doar tu, Elegia, cosițele triste răsfiră-ți Și mă silește să-ncep versul cu ritm dureros. Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați, vai! înainte de timp? Zeii de sus pentru ce vă dădură atâta putere, Ca să puteți cu al vost'braț să ucideți orice? Dar când cu mintea-mi frământ, lăcrimând, întrebarea aceasta, În ușurința-mi pe Zei mă mâniez c-au fost duri. Căci deopotrivă la toți muritorii sărmani le stă-n cale Moartea cumplită și toți au sorocit ...
Panait Cerna - Logodna Logodna de Panait Cerna Sămănătorul, III, nr 6, 8 februarie 1904 ...Tot aurul luminii îți cade-n păr, pe față... Apari biruitoare, ca-ntâia dimineață – O, vis al vieții mele, ce-o clipă mi-ai zâmbit, Mergi pururi în lumina, etern sărbătorit!... Și, dacă eu mă-ntunec, uitat, necunoscut, Amara deznădejde de a te fi pierdut Mi-o va-mblânzi credința că te voi ști mai bine – Mai sus, mai fericită decât ai fi cu mine... Acela ce se leagă tovarăș umbrei tale Frumos ca un Adonis ți-a răsărit în cale. Aceleași sfinte doruri pe amândoi vă-mbie, În ochii tăi mari, limpezi, râd zori de bucurie – Și eu mă uit pe mine, și-n gândul meu aș vrea Să cresc norocul vostru cu fericirea mea; Și nici un semn iubirea-mi trecutului nu cere – Doar inima, nebună, se sfâșie-n tăcere ... Plecat spre tine, robul, cu inima vrajită, Îți spune vorbe pline de taină și ispită; Iar tu zâmbești, ca-n visuri, s-aprinsă de noroc Pecetluiești iubirea-ți cu gura ta de foc ... ...Nu te uita că ochiu-mi se-aprinde peste fire, Că sufletu- ...