Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RĂSĂRIT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 651 pentru RĂSĂRIT.
George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ...
George Coşbuc - Fatma Fatma de George Coșbuc În faptul dimineții, prin parc, îngândurată, Se plimbă visătoare Fatma, frumoasă fată A marelui Ben-Omar, califul din Bagdad Iar tinerele-i plete de peste umeri cad Pe piept, și ea le prinde mănunchi în alba-i mână. Zâmbind s-așază fata aproape de fântână Pe-o lespede de marmor, prvind cu gândul dus La gura de balaur ce-azvârle apa-n sus. Tiptil atunci, din umbra tufișului răsare Nin-Musa, rob din Yemen. El iese din cărare, S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. Fatma răsare-n țipet, de spaimă-ngălbenită. El are fes ca-n Yemen și haina zdrențuită! Și grabnic eunucii se-nșiră, urmărind Ca șerpii prin tufișuri pe Musa-Nin, și-l prind. Fatma plângând se duce la tată-său și-i spune: Voi pune servitorii să-l bată! Și voi pune Să-l târâie de-a lungul Bagdadului, legat De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat! Mișelul! Și Ben-Omar izbește cu piciorul Și dă un semn. În lanțuri legat, cutezătorul Nin-Musa intră palid, cu ochii ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
George Coşbuc - Legenda trandafirilor Legenda trandafirilor de George Coșbuc O mamă tânără-ntr-un sat Al Indiei, trăia iubită De soțul ei și fericită De multe câte i s-au dat. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un câmp frumos și plin de flori. Și i-au dat zeii-ndurători Un copilaș, ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână Și-a opta zi el a murit. Din lut era; s-a-ntors în lutul Creării noastre-a tuturor! Și mama-și blestema trecutul Și se-ngrozea de viitor: Vedea întreaga ei viață Un câmp pustiu, prin care ea Cu multă plângere-și ducea Durerea timpului de față. Și cu copilul mort la piept, Aleargă nebunită mama Și la picioarele lui Brama În templu ea se duce drept. Cuprinde gleznele mărețe A zeului cu patru fețe Și-n hohot tânguios de plâns, Obrazul și-l lipește strâns De piatra cea din veac cioplită. Tu, patimă ...
George Coșbuc - Moartea lui Gelu
George Coşbuc - Moartea lui Gelu Moartea lui Gelu de George Coșbuc Răzleț din oștirea bătută, Fugind pe câmpia tăcută, Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. Și piere. Din rană și-ar smulge săgeata Și n-are putere. Pierdut-a și oaste și țară. E noapte-n văzduhuri; și rară E zbaterea apei, când valul Atinge cu aripa-i malul Iar Gelu, prin noapte stând singur, Vorbește cu calul: Vai, murgule, jalea mă curmă! Mă lupt cu durerea din urmă, Căci ranele-mi sapă mormântul, Degeaba împrăștii tu vântul Din coamă, piciorul tău scurmă Degeaba pământul. Mă chemi prin nechezuri păgâne Și parcă zici: Vino, stăpâne! Vezi, picură ranele tale Și neguri se nalță din vale, E noapte, și ziua de mâine Ne-ajunge pe cale! Trei suliți făcutu-și-au strungă Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă Și nu-mi mai simt brațul și brâul; Tu-ți rupi cu picioarele frâul Las, murgule, las să ne-ajungă Pe-aicea pustiul. De-acum tu... cât va cuprinde Mantaua, deasupra-mi o-ntinde Și-apoi cu picioarele-mi sapă Mormântul pe margini de apă. Și-n urmă cu dinții mă prinde Și-aruncă-mă-n ...
George Coșbuc - Pământul uitării
George Coşbuc - Pământul uitării Pământul uitării de George Coșbuc Acesta-i un cântec de bard ostenit, De bard din pământul uitării. Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit Cu albe portaluri un templu-au clădit De marmură-n marginea mării. Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum Spre-a lor și spre-a noastră mărire! Dar mută veni nepăsarea pe-un drum, Iar pe-altul stârni-necătoru-i samum Atotucigașa hulire. Azi templu-i ruină; prin curțile lui Culcușuri își caută cerbii, Prin mândrele ganguri scot viezurii pui, Se joacă pe lespezi de-altare-ale lui Șopârle tăcute-ale ierbii. Cu galbene oase-ale moșilor mei S-amestecă-n praful cărării Strivite statui ale marilor zei. Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei, Cu hohot la ziua-nfruntării! Dar noaptea din frântele marmuri răsar Luciri ca de fulger, și șoapte: Stau jalnicii zei la ruine, și par Cuprinși de mânie și galbeni de-amar Și zboară cu vaiuri prin noapte. Și iese-al lor bard și s-așează plângând Pe-o piatră sub zidul de-afară, Și cântă și plânge, ghitara bătând, Iar alba lui barbă ca râul curgând Se-mprăștie peste ...
George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)
George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și crește Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și-n văi îl aruncă. Un țipăt răsare Pe deal și pe luncă; Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă Și norii vin stoluri Pe-ntinderea largă De spaimă s-aascunde Pârâul sub ghiață - Și regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De jalea pădurii În toamna
Gheorghe Asachi - Amorul arător
Gheorghe Asachi - Amorul arător Amorul arător de Gheorghe Asachi Astă toamnă-Amorul-Zeu, Cercetând imperiul său, Trecu a Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten călători, Ce ne arde-adeseori, De brumă-atunci pătruns, Căta casă priincioasă În vro inimă duioasă, Îns, aleu, el nicăire N-a găsit adăpostire. Căci, precum pe la Vaslui, Ca-ntăi, astăzi miere nu-i, Și credința-n astă țară S-a făcut o marfă rară. Ca albina și Amorul Umblă und-o trage dorul. Văzând grasă-acea țărână, Arcul, cucura depune. Tauri doi la giug supune, Strămurariul ia în mână, Pare-n port și la cuvânt. Lucrători chiar de pământ. Că-n această nouă mască, Cântând doina românească, A lui tauri asudau Și tot brazde răsturnau. Abie câmpul a arat, Ce n-a fost sterp din natură, Din cucură a luat De semință o măsură, Într-ales, fără neghină, Din a căreia tulpină Răsar inimi credincioase, Simțitoare și duioase. După ce a semănat, La Zeu rugi a înalțat: Să reverse-a lui favor Pre tomnaticul ...
... prin minune, De defaimă a scapa, Fulgerul să ni detune ; Au vivinde [1] , fă cuvînt Să ni-nghită-acest pămînt !» Atunci iacă răsări Preste tot a zilei soare, Spaima dintre noi peri, Ni sufla o dulce boare ; Abat ochii pre pămînt, Dar pămînt eu nu mai ...
Gheorghe Asachi - Pentru compunerile poetice în limba națională
... l oboare. Știu că timpuri multe încă tupilată viețui-va Astă arbore în codruri ce pre Dacia umbrează, Dar măcar târzie foarte, spre ceri mândră răsări-va, Când prin Pronie, de unde soarta gintelor derază, Român vrednic de cunună doară între noi veni-va, Precum după oarbă noapte răsar line-a ...
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi)
Gheorghe Asachi - Primăvara (Asachi) Primăvara de Gheorghe Asachi Anacreontică Neaua-n pământ ascunsu-s-au Și ceriu-i făr de nori, Se-nvăsc din nou iar arborii De frunze și de flori. De-acum nu cade turbure Apa din stânci în văi, Râul cu line murmure Curge pre-a sale căi. Că-s toate-aice trainice Anul ne-arată chiar, Stelile apuindu-se Din nou în ceri răsar, Și în căzuta epohă Se-nnoiesc toate iar, Dar cii ce-nghite tartarul Mai mult nu mai răsar. Ori cine dintre oameni Ursita a întors, Ca să nu taie Lahesis Ce Atropo a tors? O, nebunii fantastice Dorirea a-și ținti În cugete nesigure, Având toți a muri! Deșerte-s măgulirile Ce trec preste pământ Ca o săgeată repede Pe aripe de vânt! Deci, la ceresc repaosul Ținteasc-al nostru dor, Precum la dulcea patrie Gândește-un
Gheorghe Asachi - Safo cătră Faon
Gheorghe Asachi - Safo cătră Faon Safo cătră Faon de Gheorghe Asachi Ferice-i aceea june Care lângă tine oftează, Căruia lângă tine apune Și răsare a zilei rază! Care aude a ta vorbire Ș-al tău dulce râsul vede, Ah, acela în fericire Lângă Zefs în Olimp șede! Când privesc a ta figură, Plin de amorului văpaie, Sâmt precum pin vine-m cură Înfocatele păraie. Dacă negură răsare Preste aprinsa me vedere, Nimic n-aud și îm pare C-în noian pier de