Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PUNE ÎN VERSURI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 166 pentru PUNE ÎN VERSURI.
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... Sion le numește... pentametre! În împrejurări normale nu ar fi iertat unui literat, fie chiar membru al Societății Academice Române, să scrie asemenea lucruri. Dar în starea în care se află dl Sion când scrie, și în care, precum vom vedea mai jos, se află și alți scriitori principali ai Revistei contimporane, asemenea fenomene trebuiesc privite mai mult cu un fel de ... casa lui Conachi adeseori, și ospitalitatea aceasta o plăteam cetindu-i câteodată vreo compunere...“ Demn de observat e dl Sion când se desfată în tăria expresiilor. La pag. 96, vorbind despre ochi, zice: „Cine nu și-a scăldat sufletul în deliciul acestor stele, care se zice să sunt scaunul sufletului și al inimii?“ A-și scălda sufletul în deliciul unor stele care sunt un scaun, iată o imagine a cărei soață se află numai în următoarea strofă a dlui A. Pelimon (nu este și d-sa între cei 30—40 de redactori-colaboratori ai Revistei?): Aste ... nu săvârșise încă aceste cuvinte, când o mulțime de femei, copii, bătrâni, sângerânzi, palizi, cu hainele rupte, sfășiete, cu părul smuls, cu mâinile rănite, intrară în gloată, ...
Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu
... Dimitrie Bolintineanu - Ovreii leşeşti către D. Manolache Costache Iepureanu Ovreii leșești către D. Manolache Costache Iepureanu de Dimitrie Bolintineanu În Opere, vol II, București: Scriitori Români, 1982, pp. 13-15. În Eumenidele sau Satire Politice. Jurnal în versuri. I (1866), nr. 2 (August), p. 3.; and Trompeta Carpaților IV (1866), Nr. 447 (2 Septembrie), p. 1787. Ghine-ai venit acasă ... muntenii capul la havra ovreiască Și noi știam cu toții că tu ni părtinești, Tu și cu Brătianu, boier michi din Chitești. Noi am rugat în havră, puind în cap cenușă, Ca să trăiți cu toții și să vi crească gușă, Ce oameni sunt așeia Boliac și cu Hășdău Ce la gazete spune de ... poporul ca să vă facă-n două. Pățit-am ca cămila ce, căutând cercei, Ea a perdut săraca, urechea domneaei, Căci unde noi în țară trăiam cum se cuvine, Făcând comerțul nostru azi rău și mâne ghine, Acuma nu mai este nici un alișveriș. În ziua de duminici noi vindem pe furiș. Voi ați făcut c-așela ce a văzut o muscă Pe fruntea unui frate cari intră ... ...
... alcătuiesc din scutece, ouă, găini sau faguri de miere, numai să nu vie nimeni cu mâna goală. A se duce în rodine este în limbă anume vorbă, prin care se arată asemenea faptă. Aducându-se mai multe în casă, după ce au urat fiecare la vremea sosirii sale sănătate lehuzei și veac lung cu noroc copilului, apoi se pun la cinste și, tot ... cel pârlit... — He! he! răspunde altul, ce sta cu ochii țintă la povestitor. — Numai iaca o dihanie, câtu mi-ți-i nămila, stătea în cărare, parcă-mi aținea calea; aprind într-însa că, Doamne, îndămână-mi mai venea s-o chitesc drept în frunte, încât nici n-a mai mișcat. Era un urs bârz, țântat în frunte, pare-mi-se că tocmai acela care mai astă-primăvară mi-a luat un cârlan, de m-a durut în ... sau despre vreun prostatic ce s-a pribegit la masă. Pe la sfârșitul mesei se dreg paharele cele dulci, întâi drege nănașul și pune ceva mai mult în pahar, mai făgăduind copilului acolo, în fața tuturor, o vițică, apoi încep ceilalți a
... deschidă porțile!" Cât Bogdan îl auzea, De sârg mi se repezea, [4] Calul își înfierbânta Ș-un răpez voinic îi da. Calul rândunel zbura Și în curte că era! Iar în curte cum sărea, Bogdan timpul nu pierdea, Poarta curții deschidea Și nuntașii toți intra. Liteanul că se mira Și mustața-și răsucea [5] Și din ... gălbior, Ca să-l prindă binișor. De era el mititel, Îi da postav albăstrel, Ca să se mândrească-n el! III Liteanul se bucura, El în casă că intra, Lui Bogdan că arăta Trei copile tot de-un stat, Tot de-un chip asemănat. Albe gingașe tustrele Ca trei flori de ... Petru Și pe loc cât ajungeau, Mândră nuntă că făceau, Vestele de se duceau La vecini și-n depărtări, Peste nouă țări și mări! ↑ În ediția baladelor, partea II, publicată la Iași în anul 1853, s-a lunecat o greșeala importantă, confundând pe Bogdan Chiorul, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu ... arc era mare meșter, îi plăceau jocurile copilărești și glumele" etc. ↑ Aceste două versuri fac negreșit aluzie la uciderea celor 47 de boieri mari ...
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... zbor cu voi pe-o rază... Mi-e frică luna să nu cază, Să ne turtească împreună, Că-n Iadul cel de grozăvie Am merge în tovărășie, Ș-atuncea: Noapte bună! Dar dintr-a mea junie dusă În întristarea mea nespusă Mai am pe neașteptate Ca să-mpletesc încă ghirlante Pe fruntea sfintelor amante Un șir de foi uscate! Voi preferați în lăcrămioare Ca într-o baie răcoritoare Să v-afundați până la gât, Ș-astfel din apa lor căldicică Să dați afară o cărticică Bună de ... leacuri și de urât. Ei! Zău!... Voi poate c-aveți dreptate Și puteți plânge, în libertate, Dureri pe care nu le-ați simțit! Le puteți pune și pe hârtie... Lumii ce-i pasă?... Ce-mi pasă mie?... Nu vă voi spune ce-am suferit! Marturi zadarnici nu vă voi face A ... destule, Câte și-n lume ființe nule! Raze de stele lesne găseam Puteam prea bine să iau un dram! Praful de aur, oricum, nu strică, În cantitate mare sau mică! Destul s-ajungă să poleiască, Că treci chiar marfă dobitocească; Găseam, în ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa. În luptele lor cu barbarii și nevoiți de asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula dacică și au înspătat burca caucazică, și cu aceasta și câteva nomenclature s-au alunecat în limbă. La străbaterea hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și de faimă, când domnii ... României și limba, portul, precum și multe alte, se molipsiră de el. Grecească se făcu limba diplomatică și de salon, când cea română se respinsă în sânul sătenilor, carii o păstrasă în curs de 1700 ani. În codrii întunecoși, între plaiurile munților, pe malul râurilor spumoase, unde cu simplicitatea patriarhală se îndeletnicea cu păstorie și cu vânat, n-au străbătut săgeata tatarului ... gradul perfecț iei, întroducând cuvinte tehnice a maicei sau o sororilor ei, pentru că, dupre cum proverbia zice, „sângele nu se preface în apă.â€� În
Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie
... tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei noastre, Și tot cîntînd te urci într-una, precum urcînd într-una cînți. În slava soarelui ce-apune scăldat în valuri aurii, Te legeni tu, fermecătoare, Bătînd cu drag din aripioare, Asemeni unei ideale, nețărmurite bucurii. Plutind prin purpura-nserării, te pierzi și nu te ... solitar ; Smulgînd superbe-accente lirii, Sădește-n sînul omenirii Fiori de temeri și speranțe de cari ea nici n-avea habar ! Precum o nobilă fecioară, în turnul vechiului palat, Vrăjită de iubirea-i castă, Își cîntă dorul la fereastră, În ceasuri de singurătate visînd subt cerul înstelat; Precum un licurici spre seară, cînd roua proaspăt-a căzut, Cu licăritul lui eteric Atrage ochii ... sau dealuri ? Ce dragoste de tine însăți ? Ce neștiință de-orice chin ? Căci în eternă veselie tu viața toată o petreci, Nici umbra grijii-ntunecate În veci asupră-ți nu s-abate : Iubești, dar patima iubirii nu poți să o cunoști în veci I Aievea sau visînd tu, poate, vezi altă lume decît noi, Cunoști secretul morții poate, Și le pricepi mai bine toate — Cum ai ...
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
... cu turma, Privind pierdută-n zări Spui munților durerea Prin jalnice cântări. Pe deal românul ară Slăbit de-amar și frânt. Abia-și apasă fierul În umedul pământ. Tu-l vezi sărman, și tremuri Să-l mângâi în nevoi. Și mergi cu el alături Cântând pe lângă boi. Iar bieții boi se uită Cu milă la stăpân Pricep și ei durerea Sărmanului român ... stai între voinici, Te văd cum juri și blestemi Și pumnii ți-i rădici! Pribegi de bir și clacă, Copii fără noroc, Tu-i strângi în codru noaptea Sub brazi pe lângă foc. Și cânți cu glas sălbatec, Și-n jur ei cântă-n cor Cântări întunecate Ca sufletele lor. Când ... de frâu; Grăbit, când prind ei pușca, Scoți plumbii de la brâu: Iar când ochesc, cu hohot Tu râzi, căci plumbii moi S-au dus în piept de-a dreptul Spurcatului ciocoi. Ai tăi suntem! Străinii Te-ar pierde de-ar putea; Dar când te-am pierde, Doino, Ai ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... El — se È™tie bine aceasta — a făcut concesiune delicateÈ›ii acelora È™i-a îngăduit să se toarne în veninul lor nativ È™i sincer puÈ›ină apă de trandafir... să i se schimbe FĂ menii în Oamenii È™i scîrbi în mîhni ; dar nu din toată inima a făcut această concesiune, deÈ™i, în discuÈ›ia fără È™ir nici căpătîi ce se iscase, ca de obicei, după citirea poemei, stăruise È™i „votaseâ€� pentru modificarea anodină È ... numele asiriane, pe care transcriitorii ebraici din primele secole ale erei noastre le-au deformat după sensul actual al lor prin introducerea punctelor vocalice subtscrise în vechile cărÈ›i biblice; iar din miturile străvechi asiatice, încărcate, în migraÈ›ia lor pe atîtea È™-atîtea drumuri, de elemente eterogene È™i întunecătoare, distilîndu-le cu dibăcie, scoate raze de adevăr ce ne luminează ... nu s-ar putea scuza numai cu ignoranÈ›a. Note ↑ Aleasă masă de seară (fr.) ↑ Caragiale se referă la versurile citate în articolul anterior, în ediÈ›ia noastră la p. 15. ↑ Adagiu latinesc scolstic, cu înÈ›elesul literal: a jura
Titu Maiorescu - Observări polemice
... de exemple din literatura noastră, cele din urmă cu notițe biografice asupra celebrităților române! 6 volume de modeluri literare la români? Mare descoperire și grea, în aparență. Dar când te uiți mai de aproape, te miri de ce au ieșit numai 6 volume. Căci în această colecție, după cum se vede, sub literatură se înțelege adunarea tuturor literelor tipărite și chiar netipărite, și în acest chip se puteau umple zeci de volume cu extracte de aceeași valoare. În partea I a tom. IV, unde ajung citatele literare pănă în secolul nostru, întâlnim la pagina 104 pe literatul român Ioan Pralea 1 . O notiță biografică ne spune că acest Pralea a fost "cu ... odaia lui își alcătuise un pat mișcător, scânduri atârnate la părete, ce le tot schimba după direcția soarelui și pentru care își bătuse câțiva pari în zid după punctele geografice. Pe lângă acești pari se mai aflau în părete un șir de cuie de lemn, bătute în linie dreaptă de la ușă și pănă la locul unde se întâmpla să-i fie patul în acea zi. Când intra Pralea ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... Și-ntr-un sfert stric câteodată ce-ntr-o lună am făcut. De pământ trântesc condeiul, meseria o urăsc, Și să nu-l mai iau în viață, eu mă jur și hotărăsc. Dar precum Boileau zise: un astâmpăr nențeles Nencetat se-mpotrivește hotărârii ce-am ales; De urechi parcă mă trage ... rima mândră o aștept. Patima inimii mele, chiar și străine nevoi, A le pune pe hârtie sunt silit fără să voi. Apoi când în elegie destul nu pot să vorbesc, Și s-arăt fără sfială toate câte socotesc, Vreun dobitoc îndată vine înaintea mea Și-mi ridică cu lesnire ... Adevăruri de-un preț mare, când le poruncesc, ei spun. Socotesc că putem zice, fără să ne îndoim, Că e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim; Măcar că se află oameni care nu pricep deloc Cum a putut să vorbească un sălbatic dobitoc, Și care vin să ... Prin poezie ființa și-a lor stare de-și pricep, Slăbiciunea muzei mele vino a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule de ce e frumos ai dat. Așa, când viitorimea ...