Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POTRIVI (CEASUL)

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 150 pentru POTRIVI (CEASUL).

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade

Paul Zarifopol - Poezia românească în epoca lui Asachi şi Eliade Poezia românească în epoca lui Asachi și Eliade de Paul Zarifopol Simțul nostru literar actual ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei nu numai în savoarea lor de trecut depărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului. Din contră: poezia de la sfârșitul veacului XVIII și începutul veacului trecut, de la Văcărești prin Cârlova și Hrisoverghi, până la Asachi și Eliade Rădulescu, ne insuflă, în definitiv, o atitudine dezaprobatoare. Pentru gustul cititorului de astăzi, acele încercări poetice sunt valori mai mult său mai puțin degradate, și nu simplu învechite. În mare parte, acea poezie ne apare, cum atât de exact spune dl profesor Densusianu despre Văcărești ca poezie lăutărească. În adevăr pentru noi acea literatură a căzut în bună parte la nivel suburban. În ea noi nu aflăm parfum de arhaism, ci aer de semicultură. Însă, desigur, au rămas din acea epocă versuri în care se învederează o poezie nouă, o poezie în continuitate vie cu poezia de astăzi. În asemenea margini putem recunoaște în acea literatură începuturile poeziei noastre moderne. E ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... iarna să lucească nu vrei mătăsăria, Ci toate să-și păzească a sale legi și rând. Precum păzește popa a toacei ceas știut. Călătoria-ți lungă prin țările străine, Cu-atâtea cheltuiele și trudă ne-ncetată, Se-ncheie într-acestea, că banii cheltuind Ai învățat cum straiul ... însușiri Să aibă se cuvine un vrednic comandir. C-o singură ochire el trebui să străbată A dușmanului planuri și câmpul bătăliei. (Un ceas de ne-ngrijire e primejduitor!) Să-ntâmpine oricare viclene uneltiri; Ostașii lui să fie întru îndestulare, Și către el să aibă iubire iar nu frică ...

 

Petre Ispirescu - Ileana Simziana

Petre Ispirescu - Ileana Simziana Ileana Simziana de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare și puternic bătuse pe toți împărații de prinpregiurul lui și-i supusese, încât își întinsese hotarele împărăției sale pe unde a înțărcat dracul copiii, și toți împărații cei bătuți era îndatorați a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra țărei sale, el se făcea luntre și punte și-și scăpa țara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrânețe, se supusese și el împăratului celui mare și tare, fiindcă n-avea încotro. El nu știa cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieți, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaș și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Noul acatist al marelui voievod Mihail Grigoriu

... lași în necazuri pe cei despoiați! Bucură-te, că fără milă privești pe acei ce i-ai împlântat în durere! Bucură-te, că nici un ceas nu te-a lăsat cugetul a te face apărător drepturilor fraților tăi! Bucură-te, cela ce ai mutat soarta celor din ...

 

Paul Zarifopol - Poezia pură

Paul Zarifopol - Poezia pură Poezia pură de Paul Zarifopol Între părintele Bremond, membru al Academiei Franceze, și ziaristul Paul Souday s-a iscat ceartă, toamna trecută, de la definiția poeziei. Pentru obișnuita lectură publică înaintea celor cinci secții ale Institutului, preotul literat a ales să vorbească despre poezia pură, și în cuvântarea lui avusese mai ales grijă să dea a înțelege că poezia nu se poate defini. Tocmai acest lucru pare să fi supărat mai mult pe Paul Souday. Probabil, ca frances de veche observanță și ca ziarist, el nu rabdă obscuritatea, oricât ar fi de prestigioasă, și s-a necăjit rău când Bremond a spus că poezia n-are a face cu rațiunea. Souday s-a grăbit să înțeleagă și aici pare c-a fost nedrept că Bremond consideră poezia ca un fel de divagație absolut certată cu mintea sănătoasă. Se poate zice și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în ...

 

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze

Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze Melodii irlandeze de Thomas Moore Traducere de Constantin Negruzzi Cuprins 1 Melodia I - Îndreptarea bardului 2 Melodia II - Cânt ostășesc 3 Melodia III 4 Melodia IV 5 Melodia V 6 Melodia VI - Cânt bahic 7 Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni 8 Melodia VIII 9 Melodia IX 10 Melodia X 11 Melodia XI - Cânt național 12 Melodia XII - Cânt de război 13 Melodia XIII 14 Melodia XIV - Adio 15 Melodia XV 16 Melodia XVI 17 Melodia XVII - Răzbunarea fiilor lui Usna 18 Melodia XVIII 19 Melodia XIX - Valea D'Ovoca sau întâlnirea apelor 20 Melodia XX 21 Melodia XXI 22 Melodia XXII - Chiemare la război 23 Melodia XXIII - Cantul Fionncalei 24 Melodia XXIV 25 Melodia XXV - Suvenirele 26 Melodia XXVI 27 Melodia XXVII 28 Melodia XXVIII - Trifoiul Erinului și Olivul Spaniei 29 Melodia XXIX - Arpa de tara 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII - Origina Arpei 39 Melodia ...

 

Thomas Moore - Melodii irlandeze

Thomas Moore - Melodii irlandeze Melodii irlandeze de Thomas Moore Traducere de Constantin Negruzzi Cuprins 1 Melodia I - Îndreptarea bardului 2 Melodia II - Cânt ostășesc 3 Melodia III 4 Melodia IV 5 Melodia V 6 Melodia VI - Cânt bahic 7 Melodia VII - Cântul lui O'ruark, Prinț de Breffni 8 Melodia VIII 9 Melodia IX 10 Melodia X 11 Melodia XI - Cânt național 12 Melodia XII - Cânt de război 13 Melodia XIII 14 Melodia XIV - Adio 15 Melodia XV 16 Melodia XVI 17 Melodia XVII - Răzbunarea fiilor lui Usna 18 Melodia XVIII 19 Melodia XIX - Valea D'Ovoca sau întâlnirea apelor 20 Melodia XX 21 Melodia XXI 22 Melodia XXII - Chiemare la război 23 Melodia XXIII - Cantul Fionncalei 24 Melodia XXIV 25 Melodia XXV - Suvenirele 26 Melodia XXVI 27 Melodia XXVII 28 Melodia XXVIII - Trifoiul Erinului și Olivul Spaniei 29 Melodia XXIX - Arpa de tara 30 Melodia XXX - Duhul și Bogăția 31 Melodia XXXI - Erin! Oh! Erin! 32 Melodia XXXII - Balada 33 Melodia XXXIII - Înainte de război 34 Melodia XXXIV - După război 35 Melodia XXXV - Elena sau Dama de Rosna 36 Melodia XXXVI - Țăranul irlandez către amoreza sa 37 Melodia XXXVII - Asupra muzicei 38 Melodia XXXVIII - Origina Arpei 39 Melodia ...

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se ... Niciunu! răspunse tejghetaru. Sunt toți duși. - Dar Cănuță? - N-a venit încă. - Veni-i-ar numele... Dama-și pierde răbdarea; se uită la ceas: - Atunci, zice, iau o birjă, că m-așteaptă la masă; am musafiri; și trimite dumneata pe băiat mâine, ori poimâine, cu contu. Jupânul, negustor vechi ... a-ntâmplat, iacătă și Cănuță, alb de măzăriche. - Unde ai stat până acuma, nemernicule? zbiară jupânul. - Am fost la d. Popescu. - La d. Popescu?... Un ceas pentru o palmă de loc?... - Am dat pe podul Mogoșoaii, jupâne; pân ulicioară alunecă. - Pe podul Mogoșoaiei?... ca să caști gura la prâvălii!... Și șart ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...

 

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... cu toți. Furtuna nu mai înceta; conul Gheorghieș arunca din când în când priviri spre geamuri. Apoi se înfundă mai bine în colțul divanului, își potrivi ochelarii, duse un sinet în dreptul ochilor, ținându-l departe, și citi: Sinet. Am primit opt sute galbeni buni, din mâna dumnealui conul Gheor-ghi ... târg și ar trăi acolo, ca un pustnic... Hm! dar iarna; iarna-i grea la țară; orișicum, nu e glumă să faci, pe viscol, un ceas cu trăsura până în oraș... Și-ar face și o trăsură... Doi cai frumoși... un vizitiu bun... Vorba-i că boierul Mihalcea se vede că ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

Ioan Slavici - Pădureanca Pădureanca de Ioan Slavici Tribuna , nr. 63, 1/13 iulie - 11/23 august 1884 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII I Fă trei cruci și zi „Doamne-ajută!â€� când treci pragul casei, fie ca să ieși, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuiește, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, și nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Busuioc însă, bogătoiul, era om care știe ce voiește. Pe vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>