Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERDE (BANI)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 263 pentru PIERDE (BANI).
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
Constantin Stamati - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei ...
Ivan Andreievici Krâlov - Țăranii și pâraiele
Ivan Andreievici Krâlov - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu ...
Alecu Donici - Galbenul Galbenul de Alecu Donici Țăranul au găsit un galben ruginit, Pe care lui îi da destui bani de argint. Dar el au zis în sine: "Să-l schimb așa nu-i bine. Acum am priceput că trebui curățit, Pentru ca să câștig pe el preț îndoit". Și înturnându-se acasă au luat Nisip și cărămidă, Cu care galbenul atâta l-au frecat, Încât l-au și făcut curat ca o oglindă, Dar numai au scăzut din greutate mult Și prețul cel dintâi la galben au pierdut. * Ideea fabulei e lesne de-nțeles. Părinților! pe voi privește mai ales. Căci voi nu trebuie să vă siliți Întru științe multe pe fii să pospăiți; Ca să le dați un lux, un amăgitor nume, Și să disprețuiți plecări firește bune, Scăzând greimea lor în cumpenele
Dimitrie Anghel - Liniște (Anghel)
... cîtă liniște se lasă; pe cer grămezile de stele Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele, S-alege albă și scînteie ca un ban nou într-o comoară. Lîngă habuz, leandrul fraged din cînd în cînd arunc-o floare, Iar apa-nrumenind o clipă, cînd își reface-oglinda-n ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... trebuie să aibă și grai. Sprijinit de această frumoasă descoperire, m-am simțit îndată cuprins de o femeiască curiozitate și, fără dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jilț elastic, am așezat cutioara lângă mine pe masă și, cu țigareta aprinsă, m-am pus pe ascultat. Razele ... moșia lui. Dar poți tu să ghicești în ce chip l-am urmat?... Ascuns, soro dragă, în ciubota lui și călcat în picioare ca un ban
Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc
Ion Luca Caragiale - Om cu noroc Om cu noroc de Ion Luca Caragiale Amicul meu, domnul Manolache Guvidi, este o persoană cunoscută în societatea noastră; e un om cu avere însemnată câștigată printr-o muncă onorabilă; e un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. Cu atâtea calități trebuia să reușească în lupta pentru viață: invidioșii, cu toate clevetirile lor, n-au putut nimic în contră-i. Odată, în vremea primei sale căsnicii, el avea o mare întreprindere publică, - aceea a fost începutul prosperității lui, deoarece din câștigul acelei afaceri a ieșit cheagul averei frumoase de care se bucură astăzi. Invidioșii intriganți căutară să-l sape și după o campanie înverșunată prin grai și prin presă, reușira să producă în cercurile înalte un curent defavorabil amicului Manolache. Alergături, protestări, plângeri fură zadarnice din parte-i. Atunci, ca să nu se dea bătut și totuși să nu mai meargă fără folos la locurile oficiale, unde fusese bruscat și amenințat cu rezilierea contractului și cu un proces răsunător, el trimise pe nevastă-sa să parlamenteze cu un personaj de mare influență, care oricând îl ajutase la nevoie arătându-i multă bunăvoință. ...
Alexei Mateevici - Din psalmul al XIV-lea
... aur din ogoare... De va lua timpanu-n mâine, Minuni va face-a Sa cântare Și îndreptându-se spre Tine Nu se va pierde
George Coșbuc - Rugămintea din urmă
... om avea La cap o cruce. Noi de copii ne știm, și-am fost Ca frații, ba mai bine. Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine; Și tu cu gura foc prindeai Să-mi dai ajutorare; Să-ți răsplătească Dumnezeu, Că-i bun și mare! Și ... lăsat rănit La Turnu-Măgurele, Dar voi sosi cât de-n curând. Ascultă-mi rugămintea, Că mama, dac-ar ști că-s mort, Și-ar pierde mintea. Tu s-o amâi cu zi de zi Și spune-i câte toate, Ea e bătrână, n-are mult Să mai trăiască, poate; Și ...
Alecu Donici - Norocul în vizită
Alecu Donici - Norocul în vizită Norocul în vizită de Alecu Donici Când norocul schimbă pasul N-aduc ani ce-aduce ceasul N. N. Norocul pururea de toți e blestemat Că cine boierii nu are, Sau cel ce nu-i destul bogat, Toți, de la mic și pân' la mare Găsesc norocul vinovat. Când dimpotrivă el, ca orbul rătăcit, În lume nicăiuri nu stă statornicit; Ci umblă-n vizite, atât la împărați, Precum la negustori, la domni și la magnați, Și poate mâni va fi în bordeiașul meu, Sau în lăcașul tău, Prea bune cititor! Dar trebuie să fii tu singur lucrător, Să iai aminte bine Și vreamea să nu pierzi Când de prilejul bun favorisit te vezi; Căci el ades nu vine. Iar dacă n-ai știut atunci să folosești, Apoi fără cuvânt norocul ocărăști. În margine de târg era o casă mică, Trei frați în ea trăia, ce nu sporea-n nimică, La orice se-ncerca, lor le mergea pe dos Și-adese blestema norocul ticălos. Pătruns de-a lor strigare, Norocul hotărî curând să-i viziteze Și la căsuța lor o vară să văreze. O vară de noroc! Cui șagă i se pare? De-ndată ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...