Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE DE CEALALTĂ PARTE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 376 pentru PE DE CEALALTĂ PARTE.
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe ... apoi, de cealaltă parte pe care se urcase, se coborî pe haină. Ca să ajungă jos, trebuia să treacă peste tolbă. Păși iute peste geanta de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... băiat, mureau și cuconul, și muma cuconului. Cea din urmă mi-a zis: "Măria-ta, împărăția ce stăpânești a fost zidită de un bărbat, și ori cade, ori se însutește de o femeie, iar de cucon de parte voinicească n-ai să ai parte". — Ei, Doamne, și d-ta, îi răspunse soră-sa, mângâindu-l ca pe-un copil speriat, eu văd că stema e cum era, și tot la locul ei. Cât despre vorba muierească, cea de pe urmă, ca și cea dintâi, tot fără noimă și fără de înțeles rămâne. — Tatăl meu, urmă împăratul, mi-a zis: "Fătul meu, în cal îți las goana voinicului, în inima ta vitejia, în ... ajuns zilele, că dacă stema îl apasă așa de greu, nici nu se mărește, nici se micșorează, ci-l apasă, așa cum atârnă și el de greu pe perina de pe scaunul împărăției. Și spune-i că, neavând copil de parte bărbătească, să cunune pe una din fete cu flăcăul care, zicând din fluier, îi va preface părul în inele de
Dimitrie Anghel - Darul valurilor
... Dimitrie Anghel - Darul valurilor Darul valurilor de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 4 feb. 1907 Azi am găsit pe dună un braț alb de statuie, Un braț furat de valuri de cine știe unde..., Al cui a fost odată, cine-ar putea să spuie, Când a căzut în mare, cine-ar putea ... femeie, fărmat mai sus de umăr, Și marmora-i atâta de clară și curată, Încât nu-ți vine-a crede că ani fără de număr S-au scurs de când stă astfel în valuri îngropată. Și mâna, mâna-i fină, sculptată cu iubire, De-ai spune că artistul pe când cioplea din daltă În marmora rebelă suprema-i amintire, Pe fruntea lui modelu-și purta mâna cealaltă. Trecea frumoasa mână pe fruntea inspirată, Trecea dezmierdătoare dând vițele-ntr-o parte Iar el cioplea cu râvnă, visând că poate-o dată Atât o să rămâie dintr-înșii după moarte. Și-ntr-adevăr că veacuri s-au ...
Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în voiaj
... povești; cât ai plecat ai și ajuns, ba încă baronu care călătorea cu mine m-a încredințat auf Ehre, că în Englitera drumu de fer merge așa de iute că sosește până a nu pleca. Bată-l vântu de baron! Mare ghiduș era și nostim! (În taină.) și el s-a cercat să mă curtenească o bucată de drum, dar geaba... n-a catartosit să mă scoată din minte... Cum?… Nu credeți?... Alei! Dar să n-am parte de Bârzoi dacă vă ascund ceva... Ba încă să vedeți: trecând odată pe sub o hrubă lungă care-i zic tunel, și găsindu-ne prin întuneric, șoacăța de baron și-a întins botu ca să mă sărute... Vai! mânca-l-ar moliile!... Când i-am tras un pumn, a făcut ... rostogolu în celalalt colț al vagonului. GLASUL DE LA GALERIE: Aferim, Bârzoaie! CHIRIȚA (către capelmaistru): Așa să știi, domnule. (Către public.) Baronu, rușinat se vede de acest tropos, s-a coborât la cea întâi stație și a dispărut... împreună cu săcușorul meu de voiagiu... hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor cusut
Vasile Alecsandri - Un salon din Iași
... Și mai ales pe vărul d-tale aghiotantul. Nu-i așa? ROCHIA DE CREP (tulburându-se) : Aghiotantul?... vărul meu?... Pentru ce mai ales el? ROCHIA DE CATIFEA (cu glas prietenesc) : Ascultă, draga mea, știi cât te iubesc, și cred că nu te-i supăra de cele ce ți-oi spune, pentru că ești o persoană de spirit, deși încă foarte tânără. Lumea începe a vorbi de d-ta, și aceasta mă mâhnește, cât nu-ți pot mărturisi... Vărul d-tale e ușor de minte, și nu-l socot să fie în stare de a simți vreodată câte are obicei a înșira din gură. Eu îl cunosc... ROCHIA DE CREP: Îl cunoști?... cum? ROCHIA DE CATIFEA (coborând ochii) : A cercat să-mi facă curte; dar l-am luat în râs, și de-atunci... ROCHIA DE CREP (în parte, zâmbind) : Și de atunci, draga mea, îți pare rău și faci morală altora (sculându-se) : Pardon; mă duc să zic seara bună doamnei B. care a sosit ... la urechile damelor. Ia seama, vere, ia seama bine. (Bărbatul, roș ca un bujor îmbobocit, își caută nevasta prin salon și, nezărind-o, se repede pe urma ei, în vreme ce aghiotantul se apropie ...
... gvardistul? Dar în aceeași vreme se auzi parcă un fâșâit, un vuiet ciudat, parcă se mișcase ceva lângă mort și căzu apoi în stratul subțire de omăt de pe jos. Țăranii priviră și rămaseră încremeniți. Din buzunarul mortului lunecase o pungă de piele, neagră, o pungă umflată, doldora. După ce le trecu mirarea, ei uitară de mort; Lăptuc se făcu puțin mai mititel, lăsându-se pe vine, femeia se lăsă și ea, ca și când se coborâse de pe catalige, și cu ochii mari, ținându-și răsuflarea, se uitară la pungă. Cum stăteau așa, grămădiți, țăranul ridică ochii și întâlni pe ai nevestei. O lumină de înțelegere sticli în privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit ... unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i vadă nici pe unul, nici pe celălalt, întinse mâna, luă punga și o vârî repede în carâmbul cizmei. Apoi se sculară dintr-o dată amândoi, ca
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
... când nu dezmiardă. Cântă, muindu-și pripit degetele cu care trage lână din caier. Niculina tresare; cască ochii rotunzi și albăstrii ca o mărgea; scutură pe spate coama părului ca spicul și, agățându-se de sânul pietros al mă-sei, îi zice: — Tu, bâcă, ai două fuioare, unul colea, unul colo, unul în furcă, unul pe grinzi, ăla e negru, ș-ăsta bălan. Kira, zâmbind, răspunde: — Ăl de sus e umbra, mamă; din așa caier trag ursitorile firul vieților de nimic. — Și de se rupe firul tău, fusul cu tort cade; dar de s-ar rupe firul de umbră, cade și fusul de pe grinzi? Și văzând pe mă-sa dusă pe gânduri, se vârî sub o blană de urs și adormi cu mâna aninată de cerculețele Kirei. Ploaia începe cu boabe mari cât oul de graur; vântul gonește năuc și se umflă cu un vuiet ce se ridică necontenit. O clipă, coliba se lumină pe ferestruia podului. Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii groși și negri ca zgura. Noaptea își închise iarăși întunericul. O uruitură se pierdu ... spete. E Șuer-copilul, căpetenie de
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... o mai de aproape cercetare. Și fiindcă zicem că merită o mai de aproape cercetare, se înțelege de la sine că nu poate fi vorba de insinuarea ce nu s-a sfiit a se produce și în unele organe de publicitate, că adecă comediile d-lui Caragiale urmăresc scopuri politice și vor să-și bată anume joc de unele apucături ale partidului liberal, și că prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului din ordinul guvernului de astăzi (pe atunci ministerul I. C. Brătianu). O asemenea imputare este prea puțin serioasă pentru a fi discutată, și avem numai interesul să dovedim că ... București, de la 13 aprilie 1885, despre comedia D-ale carnavalului: Și ce piesă! O stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul. Femei de stradă de cea mai joasă speță, bărbieri și ipistați, în gura cărora se pun cuvinte insuflătoare pentru mișcări ca cea de la 11 fevruarie, pentru libertate și egalitate, cari sunt baza organizațiunii noastre politice. Palma primită de la public, care a fluierat, nu ne mulțumește; e ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... culisele din dreapta.) CHIRIȚA: Ho... că parcă-i să ne-nghiți... face-o gură cât o șură. GUGULIȚĂ: Neneacă... las’ să mă sui și eu pe cal. CHIRIȚA: Ce face?... ca să te trântească?... ba nu, Gulița mamei. GUGULIȚĂ: Pe mata cum de nu te trântește? CHIRIȚA: Eu am învățat la Ieși, la manejărie... (În parte.) Numai eu știu câte bușituri am mâncat... d-apoi dă!... dacă-i moda... GULIȚĂ (scâncindu-se): Ei... neneacă, las’ să mă primblu călare... măcar numai ... vite. Dar apoi îți aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi... și cum m-o durut măseaua care am scos-o!... SAFTA: Așa... așa... CHIRIȚA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieși ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ținut... Doară și el are drituri... ca patriot... ca pătimit... Nu-i vezi, acu, care de care are pretenții să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi și noi avem temeiuri... Adă-ți aminte ce groază-l apucase pe
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... Și te bat măr. Auzi dârzie! blăstămăție! Obrăznicie Și mojicie! În catastifuri el să mă scrie; Să-mi facă mie Catagrafie, Parcă aș fi marfă de băcălie, Brașovenie Sau lipscănie! TOȚI Lipsești, mojice! Lipsești de-aice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. SLUJITORUL (astupându-și urechile): Ho, țară!... că doar n-am urechi de săftian... Cucoană, avem poruncă să nu lăsăm pe nime-n târg, pân-a nu-l întreba de nume. CHIRIȚA: Ei! c-or să-mi scoată sufletu!... Du-te de scrie c-o venit în Iași: cucoana Chirița a banului Grigori Bârzoi, de la Bârzoieni, cu Aristița, Calipsița și Guliță, copiii lor. SLUJITORUL (în parte): Mă!... ce pomelnic (Tare.) Cum ziseși, cucoană? CHIRIȚA: Iaca surdu!... (Repede.) Chirița, Aristița, Calipsița și Guliță Bârzoi ot Bârzoieni. (La surugiu.) Mânați, măi, și luați ... ȚIGANCA: Haide, hai, că te-a vedea ea cucoana acuși. GUGULIȚĂ: Taci, îți zic, c-apoi știi... (Către fecior.) Măi, fecior boieresc, vin’ de te dă pe gheață cu mine. FECIORUL: Ce să fac?... că doar n-am zece capete de ...
... Ion Creangă - Ivan Turbincă Ivan Turbincă de Ion Creangă 1880 Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială. Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând. Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag