Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE CORP

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 181 pentru PE CORP.

Urmuz - Puțină metafizică și astronomie

... de la început, înapoi, și nimeni nu s-a încercat să o învăluie, pentru clipa de față, să o prindă măcar o dată pe flanc? Și care e rostul să ții morțiș să descoperi vreo cauză, și că numai una singură și cea dintâi, când toate cauzele, din nenorocire ... propriul lor gust, apoi e greu de presupus că fac aceasta în mod cu totul dezinteresat, fără nici o intenție cât de mică de procopseai pe setea mulțimilor și a distanțelor mari, fara rost și necesitaie. Parcă ar fi chiar puțin comic să te învârtești în veci de veci ... mai întâi obliga materia și forța cosmică să fie ceva, când ele însele, la rândul lor, desființându-se, dându-și demisia, ar putea oricând obliga pe acel „cine" nu fie „nimic"?!... (Urmează o variantă a finalului schiței:) Și oare merită osteneala să ții să descoperi numai o ...

 

Cezar Bolliac - Zdrobită geme inima-n mine

... Deștept, în somnu-mi chipu-ți e-n mine; Mă uit la lume, și, ca străin, Reviu în sine-mi, trăiesc în tine, Le las pe toate, de tine plin. Ființa-mi toată ție-ți urmează, Căci eu sunt umbră corpului tău; A ta, ca spirit, mă înviază, Căci ...

 

Gheorghe Asachi - Sirena lacului

... În a lor gioc de la țară, Bour cu o piatră fac, Care luciul apei ară, Așa peștele-a săltat Și pe apă-a lunecat. De-aur pete străluceau Pe spinarea-i delicată Ș-aripioarele aveau O coloană-mbrilantată ; Din cap, ca aluna mic, Luceau ochii lui pitic. Dar cel pește minunat D-îndată a ... au înspumat, Ea la prund s-a cufundat. Dar de cîte-ori a purtat Casnicul în a lui brațe Pe-a ei fiu, a înlăptat De sară și dimineață, Preschimbînd a ei corp mic În femeie, din pitic. În minutul cel tăcut Cînd în ceriu răsare luna, Acum oara a trecut, Dar la lac, ca totdeauna ... cel duioșitî Cu copilul n-a venit. Prevenit de un prepus, Nu trecu pe cea carare, Că-nsurățeii s-a dus Pe-acolo la preumblare, Pentru că-n rediul tufos Paserea cînta frumos. De departe i-a urmat Și, ascuns în cea camară, El aici ... înapoi. Însă-n urmă, îngrijit, El din palmă-și face-ocheană ; Printre degete-a privit, Dar acum a zilei geană De ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... la care a ajuns de pe urma ocupațiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmițit și insalivat, asupra unicului său copil, gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty... Micul băiat, din ... se, le-a ajuns în dreptul ochilor, când cu toții trag atunci, de bucurie, focuri de pistol în aer. În ce privește personal pe Stamate, o ocupație care îl preocupă în gradul cel mai înalt este ca să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinții mai în vârstă, pe cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoț nepermis nu l-ar ... putea da frâu liber dragostei sale nețărmurite, începu să treacă din ce în ce mai des prin interiorul pâlniei, făcându-și vânt în ea de pe o trambulină construită expres și coborându-se apoi în mâini, cu o iuțeală vertiginoasă, pe o scară mobilă de lemn,la capătul căreia își rezuma rezultatul observărilor sale în afară. IV Fericirile mari sunt totdeauna de scurtă durată... într-una ...

 

Ion Luca Caragiale - Cometa Falb

... știrile despre sfîrșitul lumii. Notițele, reportajurile și interviewurile ziarelor în privința tristului sfîrșit al planetei nu mi-erau însă de ajuns. Îmi trebuia ceva mai pe larg. Să spun însă în treacăt ce lucru ciudat se petrecea în spiritul meu : pe de o parte căutam cu dinadinsul să găsesc păreri savante cari să tăgăduiască posibilitatea cataclismului ; iar pe de altă parte, și mai cu dinadinsul dedeam crezămînt părerilor cari înclinau a confirma prevederile lui Falb. Îmi plăceau cele dintîi, dar cele ... Ușurateca stea cu coadă a trecut peste o planetă : aceasta n-a pățit nimic, și stînd țeapănă a forțat pe cometă să se despartă-n două. Atît mai rău pentru cometă ! De ce nu ia seama pe unde umblă ! … Vezi dumneata, cititorule, cum face omul de frică și glume ! * Și pentru a sfîrși, aveam argumentul zdrobitor — celebra afirmație ... s-a arătat la poarta cerului nostru ! * S-a isprăvit ! S-a dus toată enciclopedia ! Într-o clipă am uitat pe toți savanții eminenți, iluștri, geniali, pe ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian. Impresiuni din sezonul anului 1858

... treia clasă din Italia; în loc de un repertoriu compus din opere alese, ne dete o serie de opere vechi, rău alese, stropiate și puse pe scenă fără a fi bine studiate; în locul unui orchestru compus de artiști exersați și cu cunoștințe întinse în specialitatea lor, ne dete ... bogate și conforme cu operile? Publicul teatrului italian trăiește și poate mărturisi că de cînd există opere la noi, nu s­a văzut pe scenă costume mai bogate în sărăcie și mai pline de anacronisme decît cele din anul trecut. În ce parte a lumei și care ... Unde s­a văzut vreodată mulțimea aceea de buchete de partit și clachiorii cei nerușinați care, prin zgomotoasele și intempestivele lor aplaude, lipsea pe public chiar de plăcerea de a asculta muzica astfel precum i se da? Pe care teatru s­a văzut să se bată artiștii tocmai pe timpul acțiunei și să ceară clemența publicului cu lacrămile în ochi? Toate aceste scandale și flagrante violări nu s­a întîmplat nicăieri decît ... ...

 

Antim Ivireanul - Precuvântare la gramatică

... adecă gramatica slavonească, o artă cunoscută și un lucru bun și iscusit, și în zilele domnieivoastre. Pentru fiecare e de mirare și plăcut lucru, când pe câmpul lui (în țarina lui) cresc oarecari grăunțe de altă limbă, căci vede un lucru nou și tăinuit, ce mai nainte n-a fost ... slavi, e prea slăvită și admirată, acolo unde ea se întrebuințează ca limbă proprie, cu cât mai mult la noi, cari o întrebuințăm nu ca pe a noastră, ci ca pe una străină și împrumutată, ar trebui ca să fie ridicată în slavă și admirație strălucitoare, spre exacta întrebuințare a noastră. Căci ce este ... conjugarea verbelor, după temele lor și după terminațiuni, și să judecăm la eteroclite sau anomale lipsa sau prisosul sau schimbarea. Cu un cuvânt, ea deprinde pe cei ce se silesc cu râvnă, să o învețe și să vorbească și să scrie bine. De toate acestea noi eram foarte lipsiți, căci ne ...

 

Alexandru Macedonski - Poeții

... Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă     Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune     Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare     Misteruri și ... i apăr, Că-n ochi au fulgere ce scapăr'     Schântei de poezie, Și nu e rar să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple     Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale,     Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină     Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple, Când mor li se ridică temple     Și falnice statuie ... Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire     Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii;     Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă pâinea lor prin trude; Nenorociții le sunt rude,     Copii, le sunt orfanii; Îi recunoști fiindcă-i latră Toți ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Către Silvestru Morariu-Andrievici

... Către Silvestru Morariu-Andrievici Către Silvestru Morariu-Andrievici de Constantin Stamati-Ciurea Eminența voastră! Din ceasul când am avut onoarea a Vă întâmpina pe calea vieții mele, am știut a Vă înțelege și a Vă prețui, încredințându-mă că nu în zadar Dumnezeu V-a ... leagăn înstrăinat de ea până acum aproape de mormânt. Numai din spusele străinilor știam că sunt o părticică din corpul viguros al unui popor brav, pe care nu l-am cunoscut, un atom din o patrie pe care nu am văzut-o. Ca utopistul eu păstram în suflet acel ideal prin instinctul sângelui, gugolindu-l în inima mea, împodobindu-l în gând ... i se închid, de ce adoarme ținându-mă la piept. În curând buzele ei se răciră și brațul îi înțepeni; ea adormise som­nul etern, pe care eu nu-l înțelegeam, precum nu știam și ce soartă mă așteaptă. Trist îmi este gândul că, ajungând la ultima stațiune a călătoriei ... veți găsi câteva idei demne de a le insufla românilor noștri și, dacă dintr-un pumn de grăunțe va răsări măcar un fir pe ...

 

Duiliu Zamfirescu - Harpista

... să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți frunte pe orișicare pernă, La orișicare bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se-mprăștiază...; Din harpa încântată zburând accente vii Spun razei tot misterul cerestei armonii...; Din ochii ei, mari lacrămi, din suflet, trist ... Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa frunte pe orișicare pernă La orișicare bal? O... da, căci sunt pe lume mizerii omenești Ascunse, fără milă, în piepturi femeiești. Sunt suflete pe care mizeria le pierde Cum pierde vântul toamnei un dafin încă verde. O lacrimă e-o lume de tainice dureri Ce sunt și-n corp ... pe șesuri sau pe mare Spre groapă sau spre bal? De nu e drept să moară talente prin taverne Și ochii mari să plângă, pierduți pe negre perne, În nopți de carnaval...? Cu ochii stinși de vițiu, cu sufletul de rele, Cu gându-n cercetare cătând cum să se-nșele, Își ... spre candela cea stinsă. - Primesc – ea zice iute – primesc trei gologani... De ce nu pot a-ți vinde și zilele-mi

 

Alexandru Macedonski - Filozofia morții

... care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află ... a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și iară Să-ncep același lucru din zi și până-n seară, Să pot trăi, nu ... În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă, Suprema preschimbare să-și poată înlesni! Hârtia dacă arde, cenușă este-o parte, În fum ușor pe dată cealaltă se desparte; Așa și corpul nostru din două e-ntocmit La lut, rămâne lutul, de flori ca să-l brăzdeze, Iar gazele prin ... totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca și țărâna care-o să fiu! Zadarnic piatra cea mormântală Ne țintuiește sub umezeală; Paseri pe dânsa vin de s-adapă; Vântu-o izbește, ploaia o sapă! Mușchiul o roade, timpul o crapă; Cade-n rugină lacăt și toarte Soldați ai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>