Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PÂRÂU
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 107 pentru PÂRÂU.
... Ici în vale, colea-n vale Sună-un glas duios cu jale, Glas frumos de fată mare, Bujor prinde-o sărutare! Ici în vale, la pârâu, Două fete spală grâu, Bujor le ține de brâu! Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână, Bujor le strânge de mână! Ici în ...
Vasile Alecsandri - Oltul (Alecsandri)
Vasile Alecsandri - Oltul (Alecsandri) Oltule, Oltețule! Seca-ți-ar pâraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. Oltule, râu blestemat, Ce vii așa tulburat, Și te repezi ca un zmeu De-mi oprești pe Nițul meu? Schimbă-ți, schimbă-ți apele, Slăbește-ți vârtejele, Să-ți văd pietricelele; Când trec fetișoarele, Să le speli picioarele. Iaca neica, nu e neica, Nu e neica, plânge leica! Dacă mi-ar fi fost neicuța, L-ar fi cunoscut leicuța! Vântule, du-te de-i spune Că zăbavele nu-s bune, Că leicuța-i duce dorul Și i-a-nțelenit ogorul! Vino, Nițule, băiete, Ce faci puica să te-aștepte? Busuiocul a-nnegrit, Rozmarinu-a-ngălbenit, Leica plânge, tot jelește Și ca ei se
Vasile Alecsandri - Puntea Puntea de Vasile Alecsandri Șoapta nopții se aude suspinând încetișor; Arborii prin întuneric dau un freamăt sunător, Și deodată Aurora se ivește radioasă, Ca un ochi ce se deschide sub o geană luminoasă. Dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit, Ea-și ia zborul peste lume de la mândrul răsărit Și-întâlnește-n a sa cale o copilă cosânzeană Ce-i scăldată în năvalnic și-n sân poartă odoleană. [1] S-a oprit copila tristă pe o punte de stejar, Plânsu-i lin pe sân îi cade ca un scump mărgăritar; Iar pârâul de la maluri smulgând floare după floare, Le depune cu șoptire lângă albele-i picioare. „De ce plângi?... îi zice-o rază pe-a ei frunte strălucind. Tu ești jună, ești menită să trăiești, să mori iubind; Pentru tine-orice durere trebuie ca să se curme... Nouri sunt ce nu fac umbră și dureri ce nu lasă-urme.â€� ↑ Fetele de la țară își fac scăldătoare de năvalnic ( pteris ) și poartă pe ele flori de odoleană ( valeriana ), pentru ca să devie mai
Vasile Alecsandri - Sfârșitul iernei
Vasile Alecsandri - Sfârşitul iernei Sfârșitul iernei de Vasile Alecsandri S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii [1] . Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt. Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg iute șopotind, Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind. O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde! În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel, Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel. Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare, Un gândăcel, un flutur, un clopoțel în floare, După o iarnă lungă ș-un dor nemărginit, Aprind un soare dulce în sufletul uimit! ↑ Românul caracterizează sub forme poetice sau glumețe toate variațiile timpului. Astfel, îi place a numi zilele Babei, zilele cele dentâi ale lunei mart ( giboulĂ©es de Mars ), pretinzând că ele sunt nesuferite, ca o babă care se ceartă necontenit, și plânge, se bocește și nu lasă pe nime în pace. Însă adevărata denumire de zilele Babei e ...
Vasile Alecsandri - Vânătorul Vânătorul de Vasile Alecsandri Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturei cu mândrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe câmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curând sub raza caldă se usucă și se perde. Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineții, Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeții, Admirând în umbra caldă florile de prin poiene, Și pâraie cristaline, și vultani cu mândre pene. Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vălcică. Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare... Două veveriți pe-o creangă râd de arma-i
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Vasili Andreievici Jukovski - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeşului Mănăstirea Argeșului Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri , 1874 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Pe Argeș în jos, Pe un mal frumos, Negru-vodă trece [1] Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, [2] Care-i și întrece. Merg cu toți pe cale Să aleagă-n vale Loc de mănastire Și de pomenire. Iată, cum mergeau Că-n drum ajungeau Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș, [3] Și cum îl vedea Domnul îi zicea: ,,Mândre ciobănaș, Din fluier doinaș! Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în jos Cu turma ai fost. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părăsit Și neisprăvit La loc de grindiș, La verde-aluniș?" ,,Ba, doamne,-am văzut Pe unde-am trecut Un zid părăsit Și neisprăvit. Câinii cum îl văd, La el se repăd Și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu." Cât îl auzea, Domnu-nveselea Și curând pleca, Spre zid apuca Cu nouă zidari, Nouă meșteri mari Și Manole zece Care-i și întrece. ,,Iată zidul meu! Aici aleg eu Loc de mănastire ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
Mihai Eminescu - Codru şi salon Codru și salon de Mihai Eminescu I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și pe dânsul la masa unde beu; Pe mânile-amândouă el ține a lui tâmple, Se uită pe fereastă cum ninge-ncet... mereu. Se uită cum omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchi verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...