Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OPRI ÎN SCURT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 222 pentru OPRI ÎN SCURT.
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... să-i cadă o cheie grea de fier. Flacăra rămase suspendată asupra aripilor unei uși mari la sfârșitul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripile ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâini. Când cavalerul înaintă, toți ridicară săbiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce ... cutremură și se nărui în jur împrejur parecă. Pe cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel de fel de bunătăți era ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul
... mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba și mustățile cărunte și îmbâcsite de cenușă, dinții lați și petrecuți pe din două c ... fiori, și vioara s-auzea limpede și puternic, aci glasul se deștepta și încurca cuvinte ciudate, iar vioara-și zbârnâia coardele ciupite. Când căruciorul se opri în pragul fierăriei, târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă pripit, și rău, și vesel, de nenumărate ori: — Ehi? hai? Ce-ați adus? Cum v-a fost ziua ... ...
... A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De ... stânga, de după tufișul movilei pe care stă biserica, li se arată, ca la o bătaie de glonț, coperișul nou de tinichia al turnului strălucind în soare. Tânărul îndeamnă calul ținând scurt zăbala. Tot așa și negustorul. Calul ia vânt. Trecând prin fața bisericii, flăcăul își face cruce. Atunci aude pe tovaroșul, rămas câțiva pași înapoi, râzând ... S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adânc. Flăcăul nostru stă pe prispă cu fruntea-ntre mâni, pe când, în picioare, drept, în față-i, stă tovaroșul său de drum. Înecat de gânduri, tânărul ridică fruntea-n sus și-i pare că vede
... Urlă câinele, mamă. Să vezi. Scormon! Unde e Pascu? Câinele, la intrarea naicăi Martei, se retrase și făcu un cerc împre- jurul femeilor. Acum se opri și ridică capul în sus. — Unde e Pascu? întrebă Sanda încă o dată. Câinele începu iarăși să urle. Muma și fata stăteau privind cu înduioșare la câinele ce ... de el, însă îi părea c-a rămas satul pustiu. II Trei văi și trei dealuri: cale scurtă-n tinerețe: cine o face în voie bună a sosit la Măciniș fără chiar să bea apă din izvoarele din cale. Jos, în vale, curge râul; mai sus, pe coaste, răsfirat, se întinde sa- tul prin holde și grădini. Sus, pe culme, paște turma în iarbă verde și îndesată. Stâna e așezată tocmai cruce, de unde ochiul cuprinde amândouă văile. Un nuc bătrân și stufos dă umbră păstorului. Berbecii sunt ... încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist ... De al muntelui sfânt pustnic ce sărmanii îl iubesc Erau dulci acele ceasuri de extaz și de gândire: Șoaptele, adânci murmůre ce iau viața în pustii, A mormintelor tăcere ce domnea în mănăstire, Loc de zgomot altădată, de politici vijelii. Noaptea, totul astei scene colosală de mărire, Două nobile instincte cu putere deștepta; Unu,-a cerului ... fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat, Niciodată ... sudorilor străine rod ei nu-l vor mai culege; Va fi mare tot românul, țării lui folositor. Cugetări adânc ascunse, idei drepte și înalte, Ce în ...
... trec cu căruțele spre piață. Cei doi artiști au băut tocmai cât le trebuia să fie veseli la culme. Funcționarul însă e topit. Din când în când mai suge din cea din urmă halbă câte o înghițitură și strigă scurt, cu ochii întorși spre tavan: — Demisia! Demisia! Mincu șoptește, râzând, lui Șerbescu: — Bine, nene Șerbescule, ce ți-ai făcut păcat cu ăsta? Șerbescu ... sunt cam obosiți, plătesc, iau între ei pe Petru Știucă și pleacă spre casă. Aerul rece de afară îi înviorează. Funcționarul se mai trezește; dar în minte i s-a înfipt un gând care îl stăpânește cu îndărătnicie. După câțiva pași, se oprește în dreptul unei tutungerii; intră înăuntru, și artiștii, după dânsul. Știucă se clatină câteva clipe în fața tejghelei, parcă a uitat la ce venise, apoi strigă deodată: — O coală de hârtie... mi-ministerială... și un timbru de trzeci ... și înainteze, puiule, zău am să-l rog. Haide, Știucă dragă, hai acasă... Sunt aproape 9 ceasuri de când îl dăscălesc; artiștii cad de oboseală. În sfârșit, cu mare greutate, îl iau, îl urcă într-o trăsură și, după ce îl întreabă unde stă, spun birjarului să mâie... ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... aceiași copaci stufoși, adumbrind lângă o cădere de apă un castel în ruină. Odată nu puteam trece pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfârșit în fărâma-i de cer vânăt cu zare adâncă. E înnăscută în mine, drojdie de străvechi eres, o iubire păgână și cucernică pentru copacii bătrâni. Lor le datoresc inspirații mult nobile și grave, fiindcă nu cred să ... rând, făcea parte și noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau zburând repede seara la înfloritele lor desfătări. Nici pe el nu-l vedeam altfel decât locuind într-una din străzile ce mărginesc ... îi era îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta în însăși făptura lui, în ochi și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, în ...
... Căci, domnilor, crucea e semnul credinței noastre strămoșești; crucea e cel dintâi semn pe care mama noastră ne-a învățat să-l facem în fața sfântului iconostas; pentru strălucirea crucii, sfinții mucenici au murit în chinuri; pentru cruce, domnii noștri viteji au luptat în șirul veacurilor; și, în sfârșit, pe cruce, Domnul nostru Isus Hristos și-a jertfit viața pentru mântuirea păcatelor omenești! Așadar, Crucea e semnul care vă va călăuzi ... baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de tropote, ca și când năvălise în ea o herghelie speriată. În sfârșit, cu mare greutate, conul Tase izbuti să se îndrepte spre ușă. Alegătorii din cealaltă despărțire vor fi pierdut răbdarea. Trebuia să se grăbească. Dar ... că i se coborâse tot sângele la inimă. Firește, atâta-i mai rămase: să dreagă dincolo ce, fără voia lui, stricase aici. Se sui repede în trăsură și, peste un sfert de ceas, se oprea în fața sălii Apolon din despărțirea a IV-a. Sala, plină; ...
... îi răspunde — ,,Ale mele fapte par bănuitoare; Dar, o, mândre doamne, nu sunt trădătoare. Timpul vă va spune într-al meu favor. Cel dintâi în luptă merge-voi să mor!" Zice și se-nchnă. Domnul aprobează. Acuzatul iese. Ochii îl urmează. Cu-a lui călărime pleacă într-un ... lor. Domnul dă semnalul, buciumele sun. În treizeci pătrate, bravii lui se pun. Turcii pun în frunte cetele-nchinate, Dar cu focuri crude le trăsnesc în spate. Domnul dă un ordin către vânători Ca să-ndrepte focul peste trădători. Între două focuri, cu-a lui călărime, Trădătorul hatman piere ... Pân'la cel din urmă s-abat omorând. Stinsu-s-a lumina gloriei moldave! Plângi, o, tristă țară, sufletele brave Ce-au picat în luptă pentru-al tău amor! Plângi cu plâns de moarte pe mormântul lor! Râul peste vale cură sângerat; Câmpul de torente de sânge-i scăldat ... Își fărâmă pieptul, arătând să moară. O, străini ce-n țară dulce v-ați umbrit, Nu-i destul că soarbeți sângele-i dorit, Dar purtați în țară alți străini c-urgie. Oh! blestemul nostru peste voi sa fie! Să n-aveți ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... ținea minte pe cea din urmă femeie din neamul lui: pe Savasta, o soră mai mică a postelnicului. Aceasta murise de holeră, chiar în casele unde locuia acum boierul. În spița din molitvenic Savasta nu era trecută. Dintre toți Buhteștii, numai Gavril, fratele boierului, muri în floarea vârstei; călăreț vestit, jocul soartei făcu să fie omorât tocmai de un cal. Târât, cu piciorul prins în scară, peste câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de ... băiatul printre străini, îl călcase de patru ori; îl găsise mereu același: suflet curat, judecată dreaptă și temeinică. După patru ani, Toader Buhtea se întorcea în țară doctor în drept. Boierului îi fusese dat să-și vadă visul cu ochii. La întoarcere, Toader Buhtea se odihni o iarnă întreagă. În primăvară, boierul îl luă alături de dânsul în ...
... Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de ... le dă în dușumea cu muchea unui capac de pian, pe care îl are înșurupat la spate, deasupra feselor, și pe care îl pune totdeauna în mișcare în asemenea ocaziuni, punând în nedumerire pe clienții săi și băgând în sperieți pe cei mai slabi de înger. Acest capac mai servă lui Cotadi și ca perete pe care se urinează mai ales iarna, când e ... ca, de câte ori va fi timp de ploaie, să poată împreună cu întreaga sa familie petrece noaptea în jumătatea din stânga unei firide situată în zidul de la poarta locuinței lui Cotadi; cealaltă fiind rezervată pentru vardistul de zi. De multă vreme nu se mai aude vorbindu-se nimic de ... a putea acapara pentru totdeauna sursa eternă a bogățiilor din capul lui Dragomir a lăsat prin testament ca să fie îngropat în aceeași groapă cu acesta, ...