Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OBICEI

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 336 pentru OBICEI.

Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor

Vasile Alecsandri - Românii şi poezia lor Românii și poezia lor de Vasile Alecsandri Articol publicat pentru prima oară în anul 1850, în revista Bucovina . Dlui A. Hurmuzachi, redactorul foaiei Bucovina I În trecerea mea prin Bucovina, am petrecut cu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc ades aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părți ale Europei, care se numesc Țările Românești , și despre poporul frumos ce locuiește în sânul lor. Aprinși amândoi de o nobilă exaltare, deși poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria noastră e cea mai drăgălașă țară din lume, și neamul românesc unul din neamurile cele mai înzestrate cu daruri sufletești! Ce puternice simțiri se deșteptaseră atunci în noi, la dulcele și sfânt nume de patrie! Ce entuziasm măreț ne cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli; cât eram de fericiți atunci! Îți aduci și tu aminte? În ceasurile acele de scumpă nălucire, munții noștri ni se păreau cei mai nalți și mai pitorești de pe fața pământului; văile noastre, cele mai îmbelșugate cu holde și cu flori; apele noastre, cele mai limpezi; cerul nostru, cel mai senin; frații noștri de ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Eroică hotărâre

... iscat O mică ceartă — literară, Și nu știu cum s-a întîmplat Că se făcură foc și pară. De altfel, e un obicei Al lor, de cîte ori se-mbată... Dar azi erau ștrengarii mei Mai îndîrjiți ca niciodată. Eu știu să beau și să petrec Și cred ...

 

Ștefan Octavian Iosif - O viață

... și lipsa încep să se răzbune: O boală nemiloasă, încet, pe-ascuns, îl sapă, Și iată-l, stins și palid, pășind tăcut spre groapă. E obicei acuma să faci s-apară-o zână Ce vine-nduioșată... iar diafana-i mână Să-i netezească fruntea cu dragoste de soră, La viață rechemându ...

 

Alecu Donici - Satire și alte poetice compuneri

Alecu Donici - Satire şi alte poetice compuneri Satire și alte poetice compuneri de Antioh Cantemir traduceri realizate de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Prefața autorului Satiră se poate numi acea compunere care prin un stil vesel, luând în râs demoralizația, stăruiește a îndrepta năravurile omenești; pentru aceasta ea în scopul său e potrivită cu orice altă alcătuire morală, dar stilul ei fiind mai simplu și vesel, se citește cu plăcere, și dezvălirile ei sunt mai nimerite pentru că de luarea în râs noi ne temem mai mult decât de orice pedeapsă. Satira și-a luat începutul său în priveliștile populare unde între actele tragediilor se vâra, pentru înveselirea privitorilor, reprezentații comice, în care fețele în chip de satiri prin glume grosiere și cu totul populare, prihăneau năravurile și relele deprinderi ale cetățenilor. Aceste înfățoșeri, romanii urmând grecilor le introduseră în priveliștile lor, iar apoi afară de priveliști începură a face verse satirice. Un oarecare Luțilie deschise drumul lui Orație, Pers și Iuvenal, și aceștia satiricilor italieni, franțezi și de alte nații. Eu în compunerile mele am urmat mai ales pre Orație și pre franțezul Boileau de la carii multe am ...

 

Alecu Donici - Zi întâi aprili

Alecu Donici - Zi întâi aprili Zi întâi aprili de Alecu Donici Nu știu, zău, pe ce temeiuri Zi întâi a lui Aprili S-au menit din obiceiuri A fi zi de amăgiri. O zi numai în trei sute, Fără praznici, sărbători, Pentru niște șăgi plăcute, N-ar fi rău însămnători. Dar a lumii amăgire Nu are nici un hotar, Toate trec prin chibzuire Vicleșugului amar. Omul cel întâi căzură Prin amăgire din rai, Când nu era în natură Altă vreme decât Mai. Politica se-nvârtește Pe aceștii zile legi: Sfarmă, drege, hotărăște Soarta țărilor întregi. Diplomaticii înșeală La Septemvrii, la Ghenari, Caută, pândesc greșeală Și răstoarnă planuri mari. Toți supușii în tot locul Pe șefii lor amăgesc, Prin aceasta-și fac norocul, Cariera își lățesc. Femeile au prea multe Zile-ntâi a lui Aprili, Chiar deviza lor pe frunte Pare scris: întâi Aprili. Și bărbații iar pe ele Purure le viclenesc, Jură lor pe cer și stele, Dar credință nu păzesc. Cel ce cumpără sau vinde, Gândește la înșelat, În rar om nu se aprinde Cugetul acest de iad. Omul în sfârșit cutează A-nșela pre Dumnezeu Când prin ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

... ușii balconului se cunosc încă borțile scobite în zid pentru capetele drugului ce servea a întări ușa pe dinăuntru, când era închisă noaptea; obicei care s-a păstrat până astăzi în casele țărănești. În odaia lui vodă , la ambele colțuri, în partea ferestrei, sunt doi stâlpișori de ...

 

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu

Alecu Russo - Poetul Dăscălescu Poetul Dăscălescu de Alecu Russo România literară, Zimbrul, în urma Steaua — care are toate simpatiile noastre pentru călduroasa și folositoarea sa redacție, deși limba ei bate prea în franțuzie, — și mai mult o broșură tipărită în Îași în anul acesta, au făcut cunoscut publicul cu talentul dlui Dăscălescu — un talent drept și adevărat național, că se tălmăcește cu limba, năravurile și durerile românului. De la ivirea broșurii dlui Dăscălescu au trecut vro șase luni, și în zadar am așteptat ca magistrații și areopagele să-și deie socotința spre a opri sau a îndemna publicul; dar areopagele au fost mute, și critica a tăcut până astăzi. Prin critică nu înțelegem numai aceea care bate fără cruțare frazeologia, sărăcia ideilor, pedanteria și obiceiurile literaturilor străine introduse cu patos în pământul român, dar critică sănătoasă, ce răspândește bunul, când vine ca acuma sub chipul poeziei dlui Dăscălescu, română până în cap; și pentru că poezia astă e română și nu vrea să fie alta, nici lamartiniană, nici byroniană, nici hugoniană, de aceea este totodată și frumoasă de limbă, limpede de idei și adâncă de gândire folositoare, precum înțelegem; și ...

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

... și cu chipul de făt-frumos, avu norocul să cadă drag Corbiței. Părinții lor se primiră a se încuscri și îi logodiră după obicei. Pe atuncea, spun bătrânii că se făceau adese năvăliri de tătari în țară și că în urma lor rămânea numai cenușă și sânge. Păgânii dracului ...

 

Alexei Mateevici - Munca noastră

Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...

 

Alexei Mateevici - Preoțimea și poporul nostru

Alexei Mateevici - Preoţimea şi poporul nostru Preoțimea și poporul nostru de Alexei Mateevici Grea vreme. O stare de cumpănă, o stare nehotărâtă, prin care arareori a mai fi trecut moldoveanul nostru basarabean cu toate nenorocirile lui. Știm cu toții, că scaparea noastră este numai cea mai strânsă unire între noi înșine. Știm că prin această unire trebuie să ne gătim în cel mai silitor chip de alegeri, de la care atârnă tot viitorul nostru. Înaintea noastră se desfășoară un drum neted și, mergând pe acest drum, am putea să ajungem măcar la o parte din cele ce le dorim. Dar iată că pe acest drum se ivesc piedici. Nu ni se dă nouă voie să facem adunări în orișice fel, noi nu putem fățiș să ne strângem la un loc, să vorbim despre ce ne doare pe noi, să ne punem unul pe altul la cale, să ne cunoaștem simțirile și părerile noastre, să știm pe cine să-l alegem. Nu putem, vasăzică, să ne pregătim ca oamenii, cum se cuvine, pentru zidirea vieții noastre. Iar, precum am mai spus, trebuie să ne pregătim. Grea vreme... Ce să facem noi în vederea unor asemenea lucruri? Bietul țăran ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce

... atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>