Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NOROIT

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 97 pentru NOROIT.

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff Boris Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun - o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt acești tineri? Asta puțin importă. Să zicem că-i cheamă A, B, C și D. Ce sunt acești tineri? Asta importă mai mult, și asta o s-o înțelegem, dacă vom urma cu atenție călduroasa lor dispută. Să ascultăm... A. (cătră D.): Poftim! două fără douăzeci și cinci! Unde e?... D. (foarte îngrijat): Știu eu?... în orice caz, nu stric eu! A. (cătră D.): Da' cine? eu?... B. (cătră D.): Dumneata strici, firește! Dacă nu erai dumneata, nu-i pierdeam urma! nu ne scăpa așa! C. (cătră D.): Dacă dumneata nu te simțeai capabil să-l aduci negreșit, de ce te-ai băgat? D.: Domnilor, eu vă spun că vine, mi-a zis că vine, dar că nu ne ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie

... Pe tăblițele pierzării să înscrie nume noi, Mila, într-o dimineață, te căiește, și oftează, Dar te ia frumos de mână, și te-aruncă în noroi. Ea știa prea bine aceasta, și supusă la poruncă Își urma osânda vieții într-a vițiului muncă, Iar Frineie, despletită, își făcea un ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... mai scurtă a sentimentelor bărbătești pentru o singură femeie. Și nu este sentiment care, jignit, să scoată la iveală din fundul sufletului atâta noroi ca amorul, acest ,,egoisme a deux" care, în realitate e sentimentul cel mai egoist și încă, din nefericire, cel mai complicat, atât de ...

 

George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop

... Am revenit zburînd prin spații, Căci nu disprețuiam Pămîntul. (De-ați fi în cer ca mine voi V-ați minuna întotdeauna Cum globul ăsta de noroi Se vede luminos ca Luna...) Și-aveam de gînd — ca un simbol De milenară simpatie — Cu cel din urmă-al meu ocol Să ...

 

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... poate ușor înfrânge în orce moment; în fața lor devine laș; poate însă avea curaj să fie franc pe ascuns. E greu să arunci cu noroi în obrazul cuiva când îl întâlnești ziua-n amiaza mare față în față-n lume; noaptea însă, după spartul luminațiilor, pân îmbulzeală, poți să-l ...

 

Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...

... lucruri. Iată ce de înțelepciune se poate găsi în câteva foi zdrențuite dintr-un vraf de mardale tipărite. Tot așa într-o căruță plină cu noroi

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte de Nicolae Filimon Notă: S-a publicat în Naționalul , III (1860), nr. 97, 8 decembrie, p. 385—386, sub semnătura Philemon; a fost republicat în numărul următor, 98, 11 decembrie, p. 389—390, pentru că prima dată textul fusese desfigurat de greșelile de tipar. A fost editat de G. Baiculescu în ediția sa din 1957, vol. II, p. 246—251. Se reproduce după textul din nr. 98 al ziarului. MELODRAMĂ COMICĂ ÎN DOUĂ ACTE. POEZIA DE C…, MUZICA DE MAESTRUL G. ROSSINI. Cînd Dante, ilustrul cîntător al Infernului, întrebă pe Francesca da Rimini despre amoroasa ei aventură cu Lancelotto, ea, înecată de lacrime, răspunse: "Nessun maggior dolore che ricordarsi dei tempi felici nella miseria" . Tot astfel am răspuns și noi cînd furăm întrebați despre reprezentarea operei Il barbiere di Sevilla cu artiștii din ziua de astăzi. Deosebirea fu numai că, spre a fi mai înțeleși de întrebătorii noștri, le citarăm versurile lui Dante în idioma română: „Nici o durere nu este mai mare decît a-ți aduce aminte ...

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

Petre Ispirescu - Hoţu împărat Hoțu împărat de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat mare și puternic. Abia la vremea cărunteței dobândi și el un copil. Bucuria lui fu nespusă când se văzu și el tată, și toată împărăția lui fu veselă dinpreună cu dânsul, căci acest împărat era bun, drept și temător de Dumnezeu. Pentru aceasta, el făcu mult bine poporului său. Și toți într-un gând și într-o glăsuire dete mărire Domnului că s-a îndurat a le da un moștean al împărăției. Acest împărat puse de gând ca pe fiul său să-l dea să învețe toate meseriile și toată procopseala cărturarilor. Fiul împăratului creștea într-o lună cât alții într-un an. Când fu de opt ani, părea că este de optsprezece. Daca văzu așa, tată-său, împăratul, îl dete la carte; după ce învăță filosofia și citirea pe stele, de la cei mai iscusiți dascăli, îl dete la cel mai meșter vraci, de învăță și meșteșugul leacurilor. Văzând tată-său, împăratul, că fiu-său are ținere de minte grozavă și ia în cap ușor cele ce i se arată, ...

 

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat

... sub ascuns. Apoi, puindu-se porcul cu soția sa într-o căruță împărătească, porni la dânsul acasă. Pe drum trebuia să treacă pe lângă un noroi mare; porcul porunci să stea căruța; se dete jos și se tăvăli în noroi, până se făcu una cu tina, apoi, suindu-se, zise miresei să-l sărute. Biata fată, ce să facă? Scoase batista, îl șterse nițel la ...

 

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată

Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată Voinicul cel fără de tată de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost un împărat ș-o împărăteasă. Ei aveau numai o fată și o păzea ca lumina ochilor lor. Ea n-avea voie să iasă nici până în grădină fără dădaca ei. Aceasta o ținea de aproape și n-o scăpa din vedere nici cât ai da în cremene. Fata, tot șezând la fereastră, vedea pe un june fluieră-vânt de colo până colo. Într-o zi uitându-se la el, o văzu și el și, țintind ochii în ochii ei, ea simți un fior, apoi ca o scânteie de foc o arse ceva la inimă. Se trase fata de la fereastră și spuse dădacă-sei ce i se întâmplă. Atunci dădaca ei îi zise: - Ci ca fugi și d-ta de la fereastră! Ce tot te zgâiești și te uiți la toți d-alde taie câinilor frunză. Nu trecu mult și fata începu a nu se simți bine. Pasămite luase în pântece, fără știrea lui Dumnezeu. Spuse dădacă-sei. Aceasta se da de ceasul morții de ciudă, cum de să se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>