Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MOȘTENIRE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 121 pentru MOȘTENIRE.
Vasile Pogor - Poezie Poezie de Vasile Pogor Informații despre această ediție Neam vine și neam să trece, iar pămîntul în veci stă, Din visul zădărniciei aceasta mă deșteptă Muritoriu că este omul, toți o știu și o simțesc Dar puțini la adevărul vremelniciei gîndesc. Iubirea acea de sine ce în lume mișcă tot Din cuvîntătoriu îl face dobitoc pe om nitot. Cu nadă înșălătoare îl zmulge din adevăr Și-n prăpastia pierzării îl tîrîește de păr. Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem. Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat. Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat, Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu, Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu. Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc, Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc, Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc. Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat. Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît Cum gîlgîiește cu spumă de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Dimitrie Anghel - Moartea babacului
... hrănită, o pacoste pe care moartea care-și are și ea, se vede, ironiile ei, se încăpățîna s-o păstreze spre deznădejdea fiilor și nepoților. Moștenire să rămîie după el nu era de unde, că ce avea bietul bătrîn fusese de mult cheltuit în nădejdea morții lui apropiate. Cînd are cineva ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... a fost stropită, ca de o rouă cerească, de sângele moșilor și părinților voștri, ce au știut să apere și să vă lase drept moștenire drepturile voastre. Draga mea Pace ( ia pe Pacea de mână și o înfățișază înainte ) vă zâmbește și se statornicește în pământul vostru. Comerciul ( îl arată ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... pe cale-au pus, Roiuri mari și prădătoare, A străinelor popoare, Ce curgeau, mări, curgeau, Capăt nici nu mai aveau, Ca să puie moștenire Pe sărmana omenire. Când gândesc l-așa dureri, Pare-mi-se c-au fost ieri, Când gândesc l-ai mei ciobani, Pare-mi-se mii ...
... țările noastre; însă cântecul poporal îndeplinește acea lacună cu două cuvinte. El asemenea arată dragostea nemărginită a românului pentru frumusețile naturii, ca o moștenire virgiliană: Primăvară, muma noastră, Ia zăpada de pe coastă, Iarba verde să mai crească, Sufletu-mi să-mi răcorească; Să-mi aud cerul tunând, Să ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena 2 Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Tot cel ce să smerĂ©rește să va înălța. Nu iaste cu putință să ajungă neștine la liniștia mântuirii, de nu va trĂ©ce întâi prin ușa răbdării. Nu iaste cu putință să se sue în cereasca cetate a fericirii de nu va întra prin calea smereniei. Nu iaste cu putință să se înalțe în ceata sfinților, de nu să va smeri cu duhul aici, jos, în orașul celor pământești. Nu iaste cu putință să împârățească împreună cu Hristos la ceriu, de nu va urma aici urmele lui Hristos cu crucea. Nu iaste cu putință a rămânea cuiva nume vestit în lume, cu fapte rĂ©le și necuvioase. Aceasta cunoscând și marele Constandin, cine va putea să povestească smereniia lui cea mare? Cine va putea să scoață la arătare creștinătatea lui cea desăvârșit și cugetul lui creștinesc, pentru ca să se învrednicească dumnezeeștilor făgădueli, pentru ca să se împărtășască bucuriei cei nespuse a împărăției ceriului? Căci când au răsărit în lumina ...
Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...
... de atuncÄ nu erĂ©Å toțÄ așa cum nî-Ä presențÄ tu, vor fi zicând blasațiÄ, - care țin să Äee și decăderea morală drept moștenire rÄ•masă de la părinți. Nu toțÄ aÅ fost, dar numaÄ ceÄ ce așa eraÅ aÅ putut să păstreze țara asĂ©stă, s’o cĂ ...
Ioan Slavici - Robia modernă Robia Modernă de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Robia modernă,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 90 (26 Aprilie), p. 1. ImÄ terminasem studiile juridice și-mÄ făceam practica prescrisă de lege pentru censura de avocat. Intre clienții pe carÄ îÄ primisem de la principalul meÅ, era și o femee care trăsese în judecată pe mama eÄ pentru partea ce i se cuvenia din moștenirea rÄ•masă de la rÄ•posatul eÄ tată, vre-o 400 florinÄ. După ce procesul a fost câștigat și sentința a primit formula executorie, am ieșit la fața locului, ca să pun în vînz are averea văduveÄ, o casă, o vie și dece pogĂ³ne de pămînt, tĂ³te împreună pretinse judecătoresce în 4200 fl. De Ă³re-ce nici la prima, nicÄ la a doua licitațiune nu s’a presentat cumpărător, urma ca la a treia licitațiune vînz area să se facă cu orÄ-ce preț. Așa e porunca legiÄ, și acum s’aÅ presentat trei cumpÄ•rătorÄ, concetățeniÄ meÄ Spitzer, Steinbach și Goldberg. De Ă³re-ce cheltuielile nĂ³stre de proces făceau 275 fl. eÅ am ...
Ion Luca Caragiale - În Nirvana
... bună afacere și venise să-i cumpere fiului haine și ceasornic și să-i deie „din viațăâ€� o sută de galbeni, partea lui de moștenire din averea părintească. L-am întrebat atunci pe Eminescu dacă mama lui trăiește. Mama murise, dar, după aerul posomorît cu care mi-a răspuns ...