Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUCRURI (DE UN FEL)
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 334 pentru LUCRURI (DE UN FEL).
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... petrecând-o-ndată din scoarță pân-în scoarță Nimic n-a văzut altă decât a ei gravure, Plătind pre autorul c-un: Foarte mulțumesc! De toată osteneala și truda ce-a avut. Acest om ce-n ființă făcu nimica toată, Pierzând atâta vreme c-un lucru chiar netrebnic, Și dând de prost dovadă cu dedicața lui, La voi se socotește de foarte învățat; Iar pe Damet îl credeți științelor protector. Noi frații satiri altfel de lucrurile voastre Gândim și înțelegem. Orice împrejurări De voi sunt însemnate, pătrunse-n adevăr. Prilej de râs mai mare ne-aduce o pricină Spre care țintind ochii voi laude cu sacul Turnați, și încă ziceți că nu sunt de ajuns. Eu numai pre aceia la care am slujit Când cu de-amăruntul lui Pan îi voi descrie, Un an întreg l-oi face să aibă de ce râde. Umblând din casă-n casă în traiul meu la voi, Eu mai pe toată luna stăpânul îmi schimbam, Și mai vârtos la asta ... în norod Mă îndemna a crede că toți au nebunit. Când mă luptam cu gândul să pot afla pricina Turbării tuturora, s-apropie de mine ...
Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română
... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a crea imitând viața), chiar când localizează o comedie ori o farsă franceză, pune în ea atât de mult din relațiile noastre, o atitudine atât de națională și o limbă atât de românească și caracteristică personajelor, încât comediile lui localizate sunt documente indispensabile pentru cunoașterea concepției de viață (noi l-am utilizat pentru a defini "spiritul critic" al epocii) și pentru cunoașterea societății din vremea lui -- ca și a ... Lambrior, Philippide, Densușianu -- ca să cităm numai pe cei bătrâni, consacrați, pentru ca premisa să fie cât mai obiectivă. Muntenia a avut numai un singur mare istoric al lucrurulor noastre, pe profundul Bălcescu, căci Tocilescu -- pentru cei care l-ar cita ca istoric ...
... Ion Luca Caragiale - Temelia Temelia de Ion Luca Caragiale Atâta muncă fără preget! Încet-încet, de-atâția ani, De jos, din temelia stâncii, casmaua smulge bolovani, Și macaraua suie-n muche, și dalta-n feluri îi cioplește, La rând ciocanul îi așează, frumos mistria ... stânca, pe-atât se-mpodobește sus... ...Mai trebuie frontonul splendid, alegoria triumfală, Și-i opera desăvârșită — e gat-a unui secol fală!... Un ultim bloc enorm, acuma, trosnind, e smuls din grop-adâncă Și ridicat din greu pe scripet... Dar blocul ultim nu-i sus încă, Și, din ...
Alexei Mateevici - Sfântul Vasile - Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni
... năzdrăvănia lui la lucrul plugului în așa chipuri, care a putut să le zidească numai mintea moldoveanului. Rânduiala hăitului se face în așa fel. Dintâi, ca și de Crăciun, se pornește băiețăraia cu clopoței, cu prăjini lungi, crăcănate la vârf, ca să samene cu plugul. De prăjini se leagă, de obicei, stible de busuioc, în semn că ,,hăitorii" doresc ca anul viitor să fie bogat și în pâini, și în flori, și în ierburi. În amurgul serii se ... rostesc: — ,,Și mai mânați, băieței!" Ori: — ,,Și mai ridicați glas, feciorași!" Și își răspund la îndemnarea asta, strigând: ,,Hăi, hăi" — toți într-un glas. Când sfârșesc hăitul, apoi zic ceva, ca de pildă: — ,,Dați colacul și pitacul, că vă fărâmă boii pragul". Și primesc de la gospodarii casei bani mărunței, covrigi și colăcei, făcuți anume pentru asta. Covrigii și colăceii băieții îi înșiră pe prăjină și se duc la alte ... Că gerul ne geruiește, Viscolul ne viscolește, Limba-n gura ni se-mpletește. Doamna (numele fetei) din pat s-a sculat, Cu capul de sobă a dat, Ș-a pășit un pas pân-în casa cea mare, Ș-a luat o sită deasă,
Ion Luca Caragiale - Repausul duminical
... zilele de repaus dominical! Toate prăvăliile cu obloanele lăsate ca pleoapele în somn... Ce somn!... Peste tot închis!... Să vrei să te spânzuri, n-ai de unde să-ți cumperi un ștreang... Lipsa asta de activitate, de viață, de mișcare comercială mă apasă pe umeri, mă trage și pe mine la somn; și nu pot dormi măcar - parcă sunt în stare de insomnie... și când mai văd și toată mitocănimea asta parvenită, prostimea asta elegantă, învârtindu-și roatele cu cauciuc în neștire, îmi vin fel de fel de idei... primejdioase... De un ceas umblu să dau de un prietin... parcă toți au intrat în pământ! - Iată, m-ai găsit pe mine, îi zic eu. - Bine că te-am găsit, nene Iancule! Afurisit să ... el. - Îmi pare rău - adaog eu - că n-ai înțeles bine morala mea... - Ba am înțeles; dar vorba mea e: unde găsim noi acuma ciorbă de burtă? - D-tale ți-ar trebui acuma un jvarț cu cognac fin... nu știi ce bine ți-ar face! - Moft!... am băut jvarț la Comșa... ciorbă de burtă! n-auzi? Dar Costică, foarte-ncântat de ...
Ion Luca Caragiale - Premiul întâi - o reminiscență din tinerețele pedagogului
... tot orașul că acest tânăr adoră-n tăcere pe grațioasa Aglaia, care nu poate să sufere pe tânărul Tiberiu, fiindcă acesta se uită foarte cruciș. De câte ori, în treacăt, îl vede aruncându-i ocheade galeșe pe sub ochelarii lui albaștri, fiindcă poartă ochelari albaștri, o apucă un fel de leșin la inimă cu dureri de cap; începe să caște, și cască, și cască și trebuie să meargă numaidecât acasă, să puie să-i descânte de deochi. La un bal de binefacere, iarna trecută, d. Bumbeș sta într-un colț al salonului și privea pe grațioasa doamna Ionescu danțând. A privit-o mult; ea a început să caște, a ... căpătâie fâlfâie la fiecare mișcare pe manișca egretie ca porțolanul; în picioare pantofi galbeni și ciorapi crĂȘme; în mâini mănuși gris-perle; o pălăriuță canotieră de paie de deosebite fețe, cu panglica ecoseză asortată și umbrelă cenușie de soare. Fiindcă-i vânt afară, pălăria este garantată cu șiretul petrecut printr-un nasture al redingotei. În salon nu este nimini. D. Bumbeș își scoate pălăria pe care o ține-n mâna stângă, pune umbrela lângă ...
... Emil Gârleanu - Patima Patima de Emil Gârleanu Din fundul canapelei unde stam împreună, eu și căpitanul, se vedea tocmai în a treia odaie, unde începuse jocul de cărți. Se vedea bine fața slabă, suptă de nesomn, a gazdei. Îi zăream mișcările nervoase ale capului, puțin piezișe, îndreptate către vecinul din stânga, un profesor, venit de curând în oraș, al cărui fel de joc nu se cunoștea încă. Se lămurea, în toată grosimea lui, în celalt capăt al mesei, trupul maiorului, plecat peste masă, într-aceeași înclinare caraghioasă ... mi-a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... era așa de neprimejdios lucru ca acuma — fericirea să fiu admis în societatea literară “Junimeaâ€�, m-am făcut cunoscut în acest cerc ca un scriitor conștiincios și ca un foarte călduros amator de teatru și de muzică. Dacă mi-e permis a fi indiscret, în acest cerc, de aminteri cam dificil la gusturi, m-am bucurat totdeauna, și ca amator și ca cunoscător, de o oarecare deosebită stimă. În sânul acestei colonii literare, pierdută într-o vreme de nebulozitate politică din atenția publicului, am avut câteodată și cu producerile mele, și în schimbul de idei mici succese, a căror scumpă amintire nu se va șterge niciodată din inima mea; căci acele succese, datorite, firește, mai mult bunei ... Nu vă speriați, iubite confrate, unic nu prin talent, ci prin altceva: eram și sunt unicul autor dramatic fluierat... Și ce fluierare!... Le auz încă... De atunci ocolesc stradele cu linii de tramways, de atunci am rămas cu un fel de antipatie de anarhist contra sergenților de oraș; semnalele lor mă aruncă într-o melancolie foarte neplăcută. Suficiente sau nu aceste titluri ale mele, față cu titlurile literare și special teatrale ale ... ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să se coboare-ntr-o fântână. Se tânguise tuturor Și le
Paul Zarifopol - Recreația criticului
... așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în cioară... tot norocul cu care mica dobitoacă făcuse din viața lui, ca un ... Protopopescu sunt capricii de surprinzător farmec; lucru de scrupuloasă iscusință, de gust sigur, de o fantezie cu tonuri minunat variate. Istorii extraordinare, făpturi de artă de o ciudățenie în care amuzarea și încântarea fac un joc liric și dramatic de o tachinantă măiestrie. În fiecare poveste stau, abil învelite, întâmplări violente: un asasinat din gelozie; o rănire cruntă într-un viol; omorul ridicol al unui bărbier care nu vrea să radă pe un moșneag întârziat în prăvălie de ajunul Crăciunului; moartea curioasă a unui bețiv care-și urmărește umbra în valurile mării. Apoi istoria unui cioban zănatic, care ajunge slujbaș la ...
Alecu Russo - Scrisori (Russo)
... Piața Banatului, Piața Ardealului. Și apoi putere, fericire, mărire, glorie! Frericiți nepoții noștri! Și noi fericiți că am putut, bine ori rău, contribui la acest lucru. Abia ieri am aflat despre revoluție. De patru săptămâni m-am pierdut în Ungaria și în Banat, unde, vai! libertatea nu este decât un nume! Dragul meu, am puțin timp să-ți scriu, fiindcă plec în Bucovina să-mi întâlnesc șefii și camarazii, dar cred folositor pentru interesul public ... nu piere cu una, cu două... Furia ungurească e atât de deșănțată și de comică; lungimea pintenilor și a mustăților maghiare e atât de exagerată, încât, departe de a îmspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc etc... * Bilet din închisoarea de la Cluj către prietenii din Iași Fraților, nenorocirea care prigonește țara noastră mă apasă și pe mine. De săptămâni întregi stau închis fără a cunoaște culpa mea. Am așteptat dreptatea și dreptatea nu vine! Iubiții mei! Socotiți-mă de azi ca mort, căci de nu voi muri de mâhnire sau de boală, pierderea libertății mele mă oprește de a fi țării de