Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUCI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 316 pentru LUCI.
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna Ana-doamna de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I Sufletul lui Carol, regele maghiar, De dorinți trufașe se îmbată-amar, Dar cea mai fatală ce-a putut să fie E ca să supuie dalba Românie. Exaltat de dorul care l-a răpit, Cheamă cavalerii și-astfel le-a vorbit — ,,Viețuiește-un popol dincolo-n Carpați, Popol de mari fapte și de rari bărbați. Astfel cum un arbor lângă casă crește Și, crescând, lumina soarelui oprește, Astfel astă-dată, pe al nostru sân, Crește și va crește popolul român. Să surpăm stejarul într-a lui junie Și să spargem cuibul cel de bărbăție. Să-njugăm la carul cel triumfător Căpitanii ageri și pe domnul lor! Să stingem, prin lanțuri și prin împilare, Focul său de viață, de neatârnare, Până să roșească d-a se mai gândi Fericit și liber pe pământ a fi!..." Astfel zice Carol, iar maghiarii-aprinși Jură să zdrobească șoimii cei ne-nvinși. II Carol intră-n țară, asuprește foarte; Unde calcă, lasă lacrimi, ...
Mihai Eminescu - Rime alegorice
Mihai Eminescu - Rime alegorice Rime alegorice de Mihai Eminescu Corabia vieții-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se izbesc într-însa rânduri-rânduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. Deasupra frunții-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și luminând o lume care tace. La miezul nopții vezi pustia plană Născând de suptu-i mândră caravană De morți în văluri lungi și, trează, Mergând încet spre-un vis: Fata-morgana. Într-adevăr: adânca depărtare Arată un palat numai splendoare. Printre ferești pătrunde o lumină; Perdelele-i păreau muiate-n soare. De prin deșerturi lungi și depărtate, În șiruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci, cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravană lângă mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. În șiruri lungi se strecur și se strecur: Eu număr unul, număr doisprezece. Un chip atuncea de pe cal coboară. La mine-ndreaptă-a lui privire-amară Și fața slabă, tristă, adâncită Ș-osoasa mână o întinde-avară. Dar să mă mișc nu am nicicum putere, Căci țapăn mort eram și fără vrere. ...
Mihai Eminescu - Strigoii Strigoii de Mihai Eminescu I ... că trece aceasta ca fumul de pre pământ. Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat, cu pânză se înfășură, cu pământ se acopere. Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici, Între făclii de ceară, arzând în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe, cu fața spre altar, Logodnica lui Arald, stăpân peste avari; Încet, adânc răsună cântările de clerici. Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă Și păru-i de-aur curge din raclă la pământ, Căzuți în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist și sfânt Pe buzele-i lipite, ce vinele îi sunt, Iar fața ei frumoasă ca varul este albă. Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege, Scânteie desperarea în ochii crunți de sânge, Și încâlcit e părul lui negru... gura-și strânge; El ar răcni ca leii, dar vai! nu poate plânge. De zile trei își spune povestea vieții-ntrege. "Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămânzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pământul, Eu răzvrăteam imperii, popoarele cu gândul... Visând că toată lumea îmi asculta cuvântul, În valurile Volgăi cercam cu spada vad. Domnind semeț și tânăr ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... pomeni, Nu vă-ți întâlni, Nici noapte, nici zi; Soare când o sta Către răsărit, Luna s-o vedea Tot către sfințit; Luna d-o luci Către răsărit, Soarele mi-o fi Tot către sfințit! Și d-atunci se trase Și d-atunci rămase, Lumea cât o fi Și s-o ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ardoare vă-nflăcărați, Ce spinoasa carieră mândri vreți să alergați, Nu vă-ncercați pentru versuri surda a vă consuma, Nici a crede că e geniu un amor d-a tot rima. D-ambițiuni ne-nțelepte cât puteți vă depărtați Cu puterea, mintea voastră ne-ncetat vă consultați. Singură natura poate mințile mari a crea, Ea-ntre autori talente știe-a repărți și da Unul flacără-amoroasă poate-n versuri a descri, Altul prin trăsuri plăcute epigrama-a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau şi Horaţiu Poema didactică după Boileau și Horațiu de Nicolas Boileau traducere de Ion Heliade Rădulescu , 1836 Lasă-ncolo, nu mai credeți c-un autor fiecum, Scârțâind numai la versuri, spre Parnas să-și facă drum, Dacă din ceruri nu simte darul acela secret Și la nașterea lui steaua nu l-a format de poet. Voi ce de periculoasa ardoare vă-nflăcărați, Ce spinoasa carieră mândri vreți să alergați, Nu vă-ncercați pentru versuri surda a vă consuma, Nici a crede că e geniu un amor d-a tot rima. D-ambițiuni ne-nțelepte cât puteți vă depărtați Cu puterea, mintea voastră ne-ncetat vă consultați. Singură natura poate mințile mari a crea, Ea-ntre autori talente știe-a repărți și da Unul flacără-amoroasă poate-n versuri a descri, Altul prin trăsuri plăcute epigrama-a ascuți; Unul faptele eroici trâmbițând a celebra, Altul pe fluier, la umbră, păstorele a cânta. Sunt însă și oameni care nu cunosc cât prețuiesc, Cred că sunt un geniu mare și pe sine s-amăgesc. Oricare sujet ...
Ștefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar
Ştefan Octavian Iosif - Bels%C3%A0zar BelsĂ zar de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 E noapte-ntunecată și ceasul e tîrziu; În Babilon domnește tăcere și pustiu. Sus numai în palatul regesc e chef nespus: Cohorta lui BelsĂ zar benchetuiește sus. În sala triumfală ferestrele lucesc, Stă regele în frunte la praznicul regesc. Sclipesc în juru-i sclavii și sorb din cupe vinul Înflăcărat ca focul și roșu ca rubinul. Ciocnesc din cupe sclavii cu urlete de bestii: BelsĂ zar află farmec petrecerii acestii. Ci iată-l că s-aprinde sălbăticit la față, Căci vinul vechi sporește pornirea-i îndrăzneață. Pornirea-i mi-l orbește și-i răzvrătește firea: El spune vorbe grele, cîrtind dumnezeirea, Și bleastemă năprasnic în prada oarbei furii: Urlau în hohot sclavii cînd el scrîșnea injurii. Semețul rege strigă, semețul rege țipă, — Un servitor aleargă și iar se-ntoarce-n pripă, Purtînd pe cap o tavă cu multe-odoare sfinte Sin templul lui Iehovah furate mai-nainte. Nelegiuitul rege o cupă sfînt-alege, Un sclav îi umple cupa din mîna sacrilege; BelsĂ zar o ridică și pînă-n fund o soarbe; Și hohotă-n desfrîul mîniei sale ...
Ștefan Octavian Iosif - Către copaci
Ştefan Octavian Iosif - Către copaci Către copaci de Giosuè Carducci Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Umbrești culmi repezi, largi singurătăți, Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar: Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari Pustiitori de tronuri și cetăți. Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari: Tu minți, oricât de falnic verde-arăți Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți, Luceai pe frunți pleșuve de chesari. Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul Uitării înțelepte-n vremuri grele. Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată În patru scânduri, neted, tot amarul Și zbuciumul, și visurile
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
Ştefan Octavian Iosif - Meduza Meduza de Ștefan Octavian Iosif Poem dramatic PERSOANELE DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE MEDUZA (culcată pe o blană de tigru) Aduceți flori și muzică s-adie... Vreau să m-adoarmă dulcea melodie... (Muzică) O SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în odaie? MEDUZA Să-mi puneți flori de busuioc în baie, Că floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină? MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf... MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac... Ieri se plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza... DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza! MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi ...
Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină
Ştefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină Noaptea-n cabină de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Legănat ca-n vis de valuri Și cu ochii către cer, Stau culcat într-un ungher Din cabina-ntunecată. Caut dus prin ferestruie Sus, la spuza cea de stele, Ochii dragostelor mele, — Legănat ca-n vis de valuri. Ochii dragostelor mele Stau deasupra mea de pază, — Tot clipesc, tot scînteiază Drăgăstos din bolt-albastră... Astfel către bolt-albastră Multă vreme caut dus, Pînă ochii dragi de sus Albe neguri mi-i acopăr... În coasta năvii, unde zac Și-mi razem capul visător, Izbind se frămîntă sălbatece valuri Și murmură-ntr-una: — Copil fără minte ! Ai brațul scurt și ceru-i departe, Și stelele stau țintuite de cer Cu ținte de aur... Deșarte dorințe ! Oftări deșarte ! Mai bine-ai face s-adormi în pace... Visai departe-n zare, un cîmp pustiu și nins, Lințoliu de omături nemărginit de-ntins. Și sub omătul rece, în fundul groapei reci, Dormeam uitat de veacuri în negura de veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, ...