Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LINIȘTE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 401 pentru LINIȘTE.
Ștefan Octavian Iosif - Doi prieteni
Ştefan Octavian Iosif - Doi prieteni Doi prieteni de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție S-a stins pe uliți cel din urmă zvon. Arar un pas răsună monoton Pe trotuarul luciu și pustiu... La colț, în umbră, micul vizitiu Așteaptă un tramvai întîrziat : El și căluțul lui, doi bieți fîrtați, Bătuți de vînt și ploi, Ce bine se-nțeleg ei amîndoi ! Pe după gît el i-a trecut un braț, Și fruntea și-a-ngropat-o-n coama Tovarășului credincios și blînd... Iar calul, nemișcat și el de teama Să nu-i alunge visul prea curînd, Ciulește doar urechea, cînd și cînd, În liniștea tîrzie ascultînd... Și ninge peste ei, și nu-și dau
Ștefan Octavian Iosif - Doi voinici
Ştefan Octavian Iosif - Doi voinici Doi voinici de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Turci, tătari, război și ciumă Bîntuie în țara toată, E o vreme blestemată. Trece un voinic călare, Înnoptat pe drumul mare... Morți de spaimă, arși de sete, Zboară cal și luptător. Puțurile-s otrăvite, Peste țarini pustiite Pasări mari de pradă, cete, Trec și țipă speriete Și s-abat departe-n zbor... Munții se scufundă-n zare, Drumul nu se mai zărește... Calul, pas cu pas, slăbește, Pas cu pas se poticnește Și tresare. Iar singurătatea crește. Tot mai înspăimîntătoare. Ah, și-n liniștea de moarte Se aude-un glas, pierdut, Parcă vine de departe... Cine ar putea să fie La o vreme-așa tîrzie? Poate i s-o fi părut... Stă, ascultă, vrea să vază... Calul sforăie... o groază Fără margini încleștează Pe voinic... Nu mai vrea acum să știe Nici de drum, nici de nimic... Aiurit, întoarce calul, Scapără schintei și sar Sub copite... Peste rîpe și ponoare, Cal și călăreț dispar... Neagra zare Îi înghite... Glasul însă crește, rar, Se aude tot mai bine... Vine... — Aolică, ce păcate ! Turci au dat, tătari au dat, S-au închis crîșmele-n sat; ...
Ștefan Octavian Iosif - Haiducul (Iosif, 2)
Ştefan Octavian Iosif - Haiducul (Iosif, 2) Haiducul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ușoare neguri cresc din porumbiște Și arde viu luceafăru-n tărie... Izvoarele în liniștea pustie Își tînguie eterna lor restriște. Dar brazii stau încremeniți ca niște Oșteni în șir, visînd o bătălie... Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște... Mierloiul sprinten șuieră o clipă ; Un sturz ștrengar îngîn-o turturică ; Vestind noroc, departe cîntă cucul... Ce mîndră sărbătoare se-nfiripă ! Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș,
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
... să-ngân o rugăciune. În ochii tăi se face întuneric: Se risipește visul meu feeric, Și luna plânge învelită-n ceață, Asupra-mi cade-o liniște de gheață... E mort... e rece... Ochii-i de văpaie Privesc haotic... Trestia se-ndoaie Lovită de furtună... O lumină Orbește ochii mei, și prin ...
Ștefan Octavian Iosif - Noaptea-n cabină
... veci. Dar sus, din cerul negru, deasupra groapei mele, Vegheau fără de număr frumoșii ochi din stele, Frumoșii ochi ! — și dînșii luceau biruitor În liniște
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... se crească, Cum cresc mai toți orfanii în țara românească. Azi dă-n familii lecții și scrie la gazetă, Ducându-și viața-n studiu și liniște discretă. Mai greu e însă iarna: doar la-nceput de lună O muzică de flăcări în sobă-i dacă sună Și-aruncă prin odaie un ...
Ștefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Pasteluri (Iosif) Pasteluri de Ștefan Octavian Iosif Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Și norii vin... ca să se ducă... Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle... Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă, Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare... II Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie. Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit. Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii... III Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei... O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, ...
Ștefan Octavian Iosif - Pribeagul
... masă: Ei povestesc glumind și-nchină. Tu, singur, te strecori prin ceață Și-arunci privirea cu sfială : Te-apucă dor de-o altă viață, De liniște patriarhală... În vis, te-apropii de fereastră, Și numa-n vis le tulburi pragul : „Primiți, primiți la vatra voastră Să hodinească și pribeagul...â ...
Ștefan Octavian Iosif - Salcâmul
Ştefan Octavian Iosif - Salcâmul Salcîmul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumînare Se luptă-n întuneric, tot scăpătîndu-și zarea, Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă În liniștea ploioasă... Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale, Bat fîlfăiri greoaie dasupra casei tale... Se face iar tăcere... și te străbat fiorii : Ne lasă și cucorii ! „Fugiți, fugiți departe, întîrziate stoluri, Să nu v-apuce-n cîmpuri înghețul de la poluri !...â€� Suspină trist în urmă, foșnindu-și frunza moartă, Salcîmul de la
Ștefan Octavian Iosif - Sonet modern
Ştefan Octavian Iosif - Sonet modern Sonet modern de Ștefan Octavian Iosif Se-ntinde fără de hotar câmpia În visul liniștii de-amiaz furată... Doar, ca o liră-n aer spânzurată, Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia. Dar ce nor alb departe-n drum s-arată? Tot vine, crește, parcă vijelia I-ar da avânt și i-ar spori tăria Cum trece vâjâind ca o săgeată! Săltând în fuga roților pripite, Ca și un monstru cu-aripi înmiite, Căruța Modei piere la răspânte... A izbutit doar câteva clipite Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte... Sus, ciocârlia n-a-ncetat să
Ștefan Octavian Iosif - Surugiul
Ştefan Octavian Iosif - Surugiul Surugiul de Nikolaus Lenau Traducere de Ștefan Octavian Iosif Vraja dulcei nopți de mai Stăpânea afară, Sus, de-argint pluteau bălai Nori de primăvară. N-auzeai pe lunci și văi Nici un glas să sune, Singură umbla pe căi Raza blondei lune. Molcom fremăta abia Numai vântul serii, Spre a nu trezi cumva Pruncii primăverii. Chiar și tainicul izvor Parcă amuțise, Ca să cruțe-a florilor Parfumate vise. Cornul său la gură-atunci Surugiul pune Și-l făcu prin văi și lunci Vesel să răsune. Și sunau cei patru cai Sprinteni din copite, Ce prin înfloritul rai Ropoteau grăbite. Și părea că trec în zbor Și aleargă toate, Speriind în goana lor Liniștea din sate. Când, prin raiul ce-l zărim Cum străbatem, iată Fără veste-un țintirim Ochilor s-arată. Zidul mohorât stătea Sprijinit de stâncă, Crucifixul sfânt veghea Sus, în jale-adâncă. Surugiul domolind Dintr-o dată trapul, Sus, la crucifix, privind, Trist întoarce capul. — Ierți, măria-ta, de-oprim, Însă n-am ce face: Colo, sus, în țintirim Un tovarăș zace. Și de câte ori mă-ntorn, Mă îneacă plânsul: Nimeni nu suna din corn Mai frumos ...