Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LACRIMA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 667 pentru LACRIMA.
Alphonse de Lamartine - Crucelița soției mele
Alphonse de Lamartine - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Mater Dolorosa Mater Dolorosa de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. I, nr. 2, 15 ianuarie 1888. Ești Dumnezeu, Isuse, și mântuiești o lume Prin moartea-ți născătoare de noile idei; Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume De lume și nelume, când piere fiul ei? Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia. Ești Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă: Piroane, ea le simte; oțet, îl soarbe ea! Ș-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus; Și plânsul nu-i mai seacă, ci-ți pare că s-avântă, S-avântă-naripată spre sferele de sus. Țăranul povestește — a lui e poezia! — Că din acele lacrimi albina s-a născut: Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria; Și tot prin flori colindă cătând pe cel
Cincinat Pavelescu - Paris Paris de Cincinat Pavelescu Cu prilejul inundațiilor din 1910 (n. a.) Oraș de lumină și umbră, abis! Cetate de lacrimi, de râs și durere, Vast Babel de aur, noroi și plăcere, Paris! Târg aprig în care virtuții-i e scris Genunchii să-și plece slăvitului aur, Regină ce-mparte cununa de laur, Paris! Bal veșnic destinul să fii ți-a prezis Și luxu-ți atâția săraci să hrănească, În ochi numai zâmbet, dar lacrimi sub mască, Paris! Vast câmp de bătaie, circ pururi deschis, În care artistul dă luptă enormă Să-mbrace ideea în splendidă formă... Paris! Palat al femeii, modern paradis În care iubirea dă aripi speranței, Far magic al lumii și suflet al Franței, Paris! Dedal unde ochiul visează deschis, Calvar pentru geniu, dar și Pantheon, Voltaire, Victor Hugo, Balzac, Napoleon, Paris! Izvor ce nu seacă de gânduri și vis, Râu veșnic ce-și poartă lumina prin lume, Și-nvață dreptatea prin cântec și glume, Paris! Vestală impură! ștrengar bun de-nchis! Altar ce-ncunună orgia și arta! Tu, Memphis și Roma, Gomora și Sparta, Paris! Când lumea întreagă spre tine-a trimis Al inimii aur și smirna ...
Cincinat Pavelescu - Unui poet
Cincinat Pavelescu - Unui poet Unui poet de Cincinat Pavelescu care publicase un volum de poezii: Visuri și lacrimi Da, bardule, creează-ți visuri; Tu ești poet ajuns acum, Căci cititorii varsă lacrimi Pentru cinci lei dați pe
Constantin Mille - Un răspuns (Mille)
Constantin Mille - Un răspuns (Mille) Un răspuns de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Ați zis-o: dreptul vostru e legea grea a firii. Ați zis-o: e de față Malthus cu-ai lui adepți: În lupta pentru viață, la masa fericirii, N´au loc copii noștri; ați zis-o și-o ziceți. Ați zis-o: cel mai tare triumfă totdeuna, A pumnului domnie de sus și până jos, Progresul stă în luptă și una câte una Iluziile voastre cădea-vor sgomotos. Ați zis-o: trebuiește un piedestal de crime Cu lacrimi și cu sânge de veacuri cimentat, Ca cei aleși din fire să iasă din mulțime Spre-a duce omenirea spre țelul depărtat. Ați zis-o: visătorii de legi umanitare Nebuni și fără țintă poporul răzvrătesc: Cum soarle se mișcă pe veșnica-i cărare Pe-acelș drum va merge curentul omenesc. Ați zis-o; mâne însă a voastră cuvântare De-om lua-o n noi nebunii, de-om zice tot ca voi: „În lume stăpânește acel ce e mai tareâ€�, Cu lacrimi voi veți plânge, voios vom râde
Constantin Stamati - Crucelița soției mele
Constantin Stamati - Cruceliţa soţiei mele Crucelița soției mele de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati O, cruceliță sântă! eu plângând te-am luat De pe-a ei buze arse la cea de-apoi suflare; Simbol dumnezeirei, de ea mie lăsat, Să-mi fie mângâietoare. Cu câte fierbinți lacrimi te spăl, o, cruceliță, De când mi te-au dat mie, ca să te port la sân, Așa cum te purtară amata muceniță A boalelor cu chin! O, Doamne, ce durere simți sufletul meu Când preotul rostiră molitva de iertare, Întocmai ca și maica cântând pruncului său, Cântec de dormitare! Atunci pe a ei frunte speranța se iviră, Pe a soției față grații au seninat, Și pare că și moartea ceva îngăduiră, Al său lacom vânat. Vântul îi clătea părul lung pân’ la pământ, Aruncând câte o viță pe palida ei față, Precum și chiparosul își mută pe mormânt A sa umbră măreață. Din patul ei căzuse una din mânușițe, Iar cealaltă gingaș pe piept o îndoia, Și ridicând la gură draga sa cruceliță, S-o sărute vroia. Ea buzele gătise pentru acel sărutat... Dar cu-acea sărutare sufletul ei ...
Constantin Stamati - Tânguirea
Constantin Stamati - Tânguirea Tânguirea de Constantin Stamati Ah, lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția mult mie amată; M-ai lăsat nemernic, în suflet rănit, Și mi-ai dat o rană prea înveninată! Vrând să-mi spui durerea, nu pot de suspin, Vrând să-mi plâng soția, lacrimi mă îneacă, Inima îmi sfarmă al durerii chin, Și suspinuri cearcă pieptul să-mi desfacă. Ah! cu dânsa poate pieri la un loc Jurământuri sânte, ce pe soți îi leagă, Fragede expresii, sărutări de foc, Care numai moartea putu să le șteargă... Zile fericite, toate ați trecut, Ați pierit ca umbra, v-ați stins ca o pară, Bucuria voastră au fost un minut... Ce acum răscumpăr cu lacrimi amare. Cu-așa triste gânduri în lume trăiesc, Dar, scumpă soție, eu sunt tot cu tine, Și-n somn, și-aievea, și când mă trezesc, Ș-al tău amat nume nu-ncetez a-l spune. Uneori îmi pare că te văd umblând, Îți aud și pașii, ce-i cunosc prea bine, Te chem lângă mine, dar tu, negrăind, Te uiți întristată... și nu vii la mine! Tu nu vii la mine! Doar de ai uitat Că a ...
Dimitrie Anghel - Crizanteme Crizanteme de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă ) Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină. Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă... Cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme; Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme; În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă. Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală, Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă. Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui
... cioclii, moștenitorii intrară. Figuri de circonstanță apărură în salon, o concurență de regrete îndoliate se așezară față în față, batiste încadrate în negru adunară o lacrimă, priviri avide și cercetătoare se furișară către enigma de oțel, așteptînd gestul definitiv al magistratului care va face să cadă pecețile. După zidul de metal ... sfîrșit mulțumirea celui ce aștepta de atîta timp să se răzbune. Și ca prin farmec, mincinoasele măști căzură, arătînd adevăratele obrazuri, pe care nici o lacrimă nu se mai scurgea. Furioși și congestionați priveau ochii, bestiale și monstruoase se întindeau fălcile, murmurătoare deveni concurența de regrete, și toți, ca la un ...
Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)
... de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău ... ieri pot să-ți devie mai tîrziu dușmani ; stropul de venin pe care l-ai căutat cu îndîrjire ca să-l picuri în rana potrivnicului lacrimă de înduioșare se poate preface ; spinul ce-l țineai la îndemînă — în prinos de floare și în vorbe de părere de rău ; și cînd ...