Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru HOTARE

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 214 pentru HOTARE.

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu

Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din ...

 

George Coșbuc - În spital

George Coşbuc - În spital În spital de George Coșbuc Nu-nțelege vorba, sire. Zice-același general, Camarazi, să nu vă mire Că-ntr-acest spital Nu-nțeleg nici doi cuvântul Ce-l vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La Veneția-n spitalul Cel improvizat. În supremele momente Când căzură peste noi Alte patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i-o strâng. Noaptea scoborî cu ceață, Luptelor sfârșit punând, Până-n trista dimineață; ...

 

George Coșbuc - Apoi vezi...

... coarne, Brazda mea nici patru boi Nu pot s-o răstoarne. Eu din umeri scot un car Până-n dealul mare, Mut o piatră de hotar... Ce vi-e de mirare? Vouă și-un butuc vi-e greu, Eu ridic o bârnă - Apoi vezi! Pe mândra eu, Voi, pe câte-o ...

 

George Coșbuc - Cornul

... bine și-a pierdut? Ea plânge că bărbatul în luptă i-a căzut. Și cei doi fii ai mamei căzură la hotar; Cel mic îi mai trăiește și chinul ei amar. Un fiu de-ți mai rămase, la pieptul tău să-l strângi, Tu ești încă bogată ...

 

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

... se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pământul tropotind     În tact ușor. Iar la ospăț! Un râu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De mese, și tot oaspeți rari, Tot crai și tot crăiese mari, Alăturea cu ghinărari     De neam străin. A ...

 

George Coșbuc - Spada și credință

... ne-a mântuit Spada noastră și scriptura. Sfântul steag ne-a fost altar Și sub el săream grămadă Să ne batem la hotar. Ghioagă dă orice stejar, Orice coasă dă o spadă. Iar când brațul ne cădea Uneori fără putere, Nici atunci nu ne scădea Inima, c-aveam ...

 

George Ranetti - Triptic marin

George Ranetti - Triptic marin Triptic marin de George Ranetti Informații despre această ediție Marea-i verde, liniștită, Când se ivesc zorile. O câmpie nesfârșită                     Parc Smaraldina, calma mare... Dar unde-i sunt florile? Marea la amiaz e-albastră Cum sunt peruzelele. Pare-un cer... Dar nici o astră                     N-are Acest cer fără hotare Unde-i sunt stelele? Noaptea-i neagră. S-o descrie Cearcă-n van cuvintele. Noaptea-i neagră și pustie                     Mare. Ești un cimitir!.... Dar, care, Unde-ți sunt mormintele? Cer albastru fără stele. Verde câmp fără de flori. Cimitir fără morminte Tu-mi stârnești enigme grele, Tulburându-mi biata minte,— Și ca moartea mă-

 

George Topîrceanu - Balada călătorului

... aer bolți de trandafiri. Dar amurgul palid a-nceput să scadă. Noaptea, ca un abur, crește din zăpadă. Se ivesc departe măguri de hotar, Într-un loc se face drum pustiu de car, Și-o fântână strâmbă pe lumina zării Pare că sporește liniștea-nserării... Drum de vis! E ...

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...

 

George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii

George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul şi turcii Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii de George Topîrceanu Oștile păgâne pasă la hotare. Mihai-vodă șade la o masă mare. Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Când deodată-n sală intră-un sol turcesc. — Padișahul nostru m-a trimis la tine Să-i plătești tributul ce i se cuvine!... Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic, Cu onor din teacă spedele-și ridic. Luna varsă raze dulci și auroase, Căpitanii-și scutur coamele pletoase. Iat-acum se scoală doamna-i tinerică Rumenă, suavă ca o zambilică. Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân, Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngân, Părul pe-a ei frunte joacă grațios, Ochii cu tristețe cat-acum în jos: — Unde este timpul cel de altădată Când Mihai Viteazul știa să se bată? Cela ce-n primejdii stă și se gândește Inamicii țării jugu-i pregătește. Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară! Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi, Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi, Du-te, mori în luptă, dulcele meu mire, ...

 

George Topîrceanu - Fum

George Topîrceanu - Fum Fum de George Topîrceanu Vis albastru al Naturii! Cum se-nalță-ncet din sfera Pământeștilor combustii, spre azur, Spre Infinit, Cu podoabe ireale decorează atmosfera Anunțând Nemărginirii opera unui chibrit. Colonade fără număr leagă cerul cu pământul Și-n ogeagurile albe stau înfipte... Dar acum Peste case, ca o mare de lumină, trece vântul Spulberând arhitectura colonadelor de fum. Din cădelniți și din pipe prin văzduh se întretaie Fum albastru de tămâie Cu fum galben de tutun, Ori plutește-n trâmbe albe peste câmpuri de bătaie Fumul sângelui și-al morții, Fumul gurilor de tun... Alteori, din mari dezastre izvorăște ca un fluviu, Dar cu aceeași nepăsare îl primește cerul trist: Din incendiile Romei, Din Stambul Sau din Vezuviu, Din altarele lui Buda sau din templele lui Crist. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii: Visul pagodelor albe și-al fachirilor gângavi. Miazănoapte, ceața deasă care-nchipuie vedenii, Iar Apusul, fum de fabrici, Jertfa turmelor de sclavi. Sus, în spații reci, adună cataracte de zăpadă. Lungi corăbii, la hotarul infinitului, străbat Altitudini glaciale care-amestecă grămadă Cu buhai de pe Negoiul aburii din Eufrat. Sunt acolo scări înalte, străvezii ca floarea spumii. Dar cu ochii către ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>