Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GRABNIC
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 129 pentru GRABNIC.
Vasile Alecsandri - Toamna țesătoare
... lanuri, văi întinse, Toate-acuma sunt cuprinse De lungi fire ce lucesc. Unele s-adună-n caier, Altele, perdute-n aer, Tainic, lin călătoresc. Toamna grabnic le urzește, Le-mpletește, nevedește, Și cu toate la un loc Ea-și lucrează-o-nvălitoare Ca să meargă-n șezătoare Și să ia parte ...
... Vasile Alecsandri - Vânătorul Vânătorul de Vasile Alecsandri Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturei ...
Ion Luca Caragiale - Politică și cultură
... a ajuns cea mai formidabilă si mai durabilă împărăție din câte au stătut și poate vor mai sta vreodată pe pământ. * Noi, ceștia chemați grabnic la viața de stat prin instaurarea principiului naționalităților, ne găsim astăzi, și firește trebuie să fim mândri de aceasta, cam în situația lui Alexandru Machedon ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură asupra omului mort Cuvânt de învățătură asupra omului mort de Antim Ivireanul Nu plângeț, că n-au murit, ci doarme. Așa au zis Fiiul lui Dumnezeu, când au văzut moartă în pat pre fata lui Iair, mai marele Sinagogului. Și așa zic și eu cătră înțelepțiia voastră, blagosloviților ascultători și cătră dumneata (curatele) și cătră cĂ©lialalte iubite rudenii, carii cu tânguiri și cu lacrămi vă întristați împreună, pentru această de bun neam și de cinstită cocoană carea s-au odihnit în Domnul. Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme. Fericitul ei sfârșit iaste adormire, iar nu moarte. Drept acĂ©ia nu cĂ©re de la voi lacrămi, nu pohtĂ©ște suspinuri, nu priimĂ©ște întristăciune, nici plângere. VrĂ©dnici de plâns sunt limbile că n-au credință, jidovii, că n-au botez, ereticii, că sunt despărțit din brațele bisericii; pentru căci aceștea adevărat mor, aceștea iau vĂ©cinica moarte, precum zice fericitul Pavel, la al șaselea cap, cătră romani: Că cel ce au murit păcatului, au murit odată. Iar o cocoană creștinească, ca aceasta, ce s-au născut în baia sfântului botez, ce au supt laptele credinții, ce s-au hrănit în ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
... buchet de alge vii. Afară, în dreptul ferestrelor mari, deschise, un stol fulgerător de porumbei trecu umplînd cu freamătul aripelor odaia. Păsările acestea ce părăsesc grabnic casele cînd presimt că vine moartea, ca să revie apoi cu grămada, cînd doliul a fost dat jos de pe ziduri, nu-și ...
Emil Gârleanu - Oratorul Oratorul de Emil Gârleanu Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiță Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Filoreanu desfăcu, domol, plicul și citi: Iubite Tase, În împrejurări grele, la cine să alergăm? Firește, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Și astă-seară, la 8 ceasuri, cred că știi: sunt cele două întruniri, în despărțirile III și IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulțumit și împăcat în mine însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Filoreanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soțul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii. Peste câteva ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
George Coşbuc - Jertfele împăcării Jertfele împăcării de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X I În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe stă trist, mucigăit, Și numai câteodată în jurul său revine Mișcarea vieții calde, când paveze quirine Răsar de după ziduri — de două ori pe an. Atunci legionarii colosului roman Ies grabnici ca furtuna și tari ca răzbunarea, Dar nu le simți nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, Se-mprăștie deodată și iar s-adună des Și pier în crâng. Se joacă ? Dar iată-i! Dânșii ies Mai mulți! Erau o sută și-acum ei sunt o mie, Mai iuți și mai năvalnici, mai plini de vijelie. S-amestecă, s-aruncă popor peste popor ! Ies fulgere din suliți, dar sulițele mor Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ; Ajung acum la piepturi, cu pumnii-și fac ei cale Prin șiruri teutone : nici țipete de guri, Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri De pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă- ...
Nicolae Gane - Astronomul și doftorul
Nicolae Gane - Astronomul şi doftorul Astronomul și doftorul de Nicolae Gane Vestea despre țara Moldovei mersese odinioară departe pănă în țările cele mai depărtate de la apus. Se zicea cum că grâiele rodesc în pământul ei atât de mult, încât oamenii nu dovedesc să le strângă în girezi; că vinul din podgorii curge în pârăie, încât oamenii, nemaiavând ce face cu el, îl uită cu anii în pivnițe pănă ce putrezesc doagele și cercurile poloboacelor și rămâne vinul în cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat de la apus. Astronomul, deși om învățat, se uita de mult timp la ceri, însă ceriul îndărătnic nu-i trimetea mană ca în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând că acolo se vor ...
Vasile Alecsandri - Suvenire din 1855
... altă parte, amețesc și încep a resimți simptomele bolii de mare. Unii oftează adânc și cad pe gânduri; alții se apropie șovăind și grabnic de bastingajuri, alții dispar în cabine, iar turcul mahmur, ghemuit într-un colț, rostește Allahuri desperate. Dar în fine, pânzele se rotunjesc ca piepturi uriașe ...
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal şi Armin cântăreţul Fiica lui Decebal și Armin cântărețul de Vasili Andreievici Jukovski Traducere-adaptare de Constantin Stamati Eroul Daciei, Decebal faimosul, avea o cetate, Scaunul crăiei, Ce umbrea subt dânsa râu limpede foarte. Împrejur, pe dâmburi, Codrii s-îndesa, Florile pe țărmuri În luciul apei viu se revărsa. Când gonea din munte Decebal, eroul, cu câini îndrăzneți, Pe urși, vieri și ciute, Pe domnii pădurii, pe cerbii măreți, De-al cornului țipăt Codrul răsuna, De-al câinilor țâhnet Liniștea pustiei din somn se scula. Iar când în cetate Crai și domni la benchet era-nvitați Din țări depărtate, El cu de cerb coarne de dânsul vânați Și arme-nvechite A strămoșilor săi, Ca un semn de cinste Pe pereți de-a rândul punea prin odăi. De-a lor bărbăție Cu chef după masă Decebal rostea Și cu sumeție Spre vechile arme ochii-ș țintea; Zale blehuite Cu-adânci săpături, Paloșe zimțite, Coifuri ciocârtite de multe lovituri. Fiica lui, Minvana, Împodobea încă palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate ...