Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GRĂBI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 365 pentru GRĂBI.
Alexei Mateevici - Cuvântul lui Dumnezeu
Alexei Mateevici - Cuvântul lui Dumnezeu Când patima te necăjește, Ori te doboară-o răutate, Atuncea, în singurătate, Spre rugăciune te grăbește. Ia și citește Sfânta Carte, Cuvintele de mântuire, Și tânguirea ce te arde Ți se va pierde-n liniștire. Dumnezeiasca-nvățătură În cartea aceasta-i oglindită: A fost a Domnului Scriptură, De Duhul Sfânt însuflețită. Când prin furtunile vieții Către sfârșit vei scăpăta, În anii grei ai bătrâneții Tu orice carte-i lepăda, Atunci numai aici găsi-vei Ce nicăierea n-ai găsit. Cu Dumnezeu atunci vorbi-vei Și-n cer vei trece nesimțit. Mai
Alexei Mateevici - La noul-Neamț
Alexei Mateevici - La noul-Neamţ La noul-Neamț de Alexei Mateevici (Clipe trăite) Clopotnița înaltă domnește-mprejurimea Tihnitei mănăstiri, Și plopii de la Nistru privesc în adâncimea Măreței oglindiri. Intrăm. Portarul-frate ne-arată găzduirea, Înalt și somnoros... Răcoarea ne cuprinde, și toată mănăstirea Ne pare-un rai frumos. Ne hodinim. Dar somnul nu poate să mă fure Și mă mai duc prin vii. Se coace poama. Cântec răsună prin pădure, Și ziua-i la chindii. Mă-ntorc. Aproape-i slujba și frații se adună De prin chilii ieșind. Chemarea își îndeamnă a clopotului strună... Lumini în hram s-aprind. Mă duc pe la egumen. La slujbă se gătește După un somn ușor... Dar bucurie mare că știu moldovenește: — Bătrânu-i vorbitor. Frumos moșneag bătrânul. Știut-a și pe tata Și pe bunelul meu. Biblioteca? Veche-i. (El totdeauna-i gata Cu ajutorul său.) Destul îi de bogată... A fost și mai avută, Dar cărți s-au mai furat; I-i jale de-un Apostol făcut cu mare trudă, Dar șters de-un învățat. Era nerânduială. Acuma-i mai cuminte Monahul pus la cărți. Ar' să-mi arate mâine cucernicul părinte Din ...
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar
Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...
Antim Ivireanul - Alte învățături trebuincioase
... din voi nu veți purta grijă să faceți așa, ce veți cumineca vreun bolnav de aceștea carele nu să poate ispovedui, afară de-l va grăbi moarte fără vĂ©ste, precum să întâmplă la unii, veți cădea în osândă, împreună cu el și vă veți lipsi și de darul preoției. 8 ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda III Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare, Care pre cer vă jură al său prieteșug, Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare, Și vă menesc un jug. Când inima năuntru i s-ar putea străbate, Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său, Deși s-arată-n față având simțiri curate, Dar sufletu-i e rău. El nu se cârmuiește decât de a sa voie, Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor. Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie, Sau vreun ajutor. De va vedea la altul un lucru ca să-i placă Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa, În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă, Să-l poată căpăta. Când poate rău să facă prilejul el pândește, Și fără de pricină săracul asuprind, În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește, Spre a-i vedea pierind. Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă, Nici sexul acela gingaș pre el nu mărginesc, De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă, Cu toții pătimesc. Acela numai care norocul îl păzește De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău; Dumnezeiescul nume acel om nu ...
Cincinat Pavelescu - Unui cioclu
Cincinat Pavelescu - Unui cioclu Unui cioclu de Cincinat Pavelescu Eram pe moarte, și-ai venit Să-mi faci o vizită grăbit, Ia bolnăvește-te mai greu! Să-ți întorc vizita și
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
... mai întâi lăsă câmpul războiului și în aceeași seară, zice un autor contimporan, fu văzut la Winterthur galben și întristat, iar contele de Strassberg să grăbi a trece îndărăt Brunigul, auzind sfărmarea austrianilor. Aceasta fu cea întâi biruință ce câștigară confederații. Floarea nobilimei imperiale căzu subt lovirile unor săraci ...
Constantin Negruzzi - Marșul lui Dragoș (doină)
Constantin Negruzzi - Marşul lui Dragoş (doină) Marșul lui Dragoș de Constantin Negruzzi A apărut în Foaie pentru minte, ininiă și literatură , 1842, nr. 13, 30 martie. Azi este sărbătoare! Români, să ne grăbim, În șes la vânătoare Pe Dragoș să-nsoțim. Grijiți armele voastre, Curând să alergăm, Din locurile noastre Hoți, feare s-alungăm. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De-orice nevoi. Optzeci de oi despoaie, Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. Vitezii se așează Pe lâng-un mare foc Și Dragoș ospătează Cu dânșii la un loc. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De-orice nevoi. Sunt gata, stau cu toții Să plece la izbânzi, Ca să-ntirească hoții, Să capete dobânzi. Dragoș merge nainte Pe-un cal cu ager curs, El preste-mbrăcăminte Poartă-o piele de urs. Doină! Doiniță! Zână plăviță! Vino cu noi; Tu ne scutește, Și ne ferește De-orice nevoi. Veseli de sârg porniră Românii mult voinici, Ca lanțul ce înșiră Pe-a plaiului potici. Nevestele cu jale Privindu-i, lăcrămând: Îi auzeau la vale Cum se cobor cântând: ...
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său
Constantin Stamati - Închisul către un fluture ce intrase în castelul său Închisul către un fluture ce intrase în castelul său de Vasili Andreievici Jukovski Traducere de Constantin Stamati Oh! de unde te-ai luat, spune, oaspe fluturaș, Ce în aer locuiești, oaspe din ceruri picat! Care zefir te-au răpit? care vânt te-au aruncat Din efirul luminos în acest negru lăcaș? Căci sub bolta cestui zid, unde de mult sunt închis, Rază de zi n-au pătruns, nici măcar s-au pomenit, În acest muced lăcaș, mormânt celor vii gătit, De vreo bucurie glas, sau vreun mângâios vis. Numai tu, soarta mea, știi de când aici ai sosit; Doar la tine, fluturaș, acolo în aer sus, Amărâtul meu suspin din castelul au ajuns! Și ai venit înadins să vezi un nenorocit. Vai, tristul sufletul meu, de mult aici îngropat, În tine văd acum lumea ce l-au urgisit, Tu speranță ai adus închisului osândit, Și-nchisoarea, sosind noaptea, mi-ai luminat. Spune-mi dar, spune, te rog, efirului iubit prunc, Tot așa este frumos seninul acel ceresc? Tot așa pe munți și câmpi floricele înfloresc? Tot miroase roza, crinul, tot limpezi pâraie curg? Tot șuieră filomela prin lunci ...
Constantin Stamati - Însuși în singurătate
Constantin Stamati - Însuşi în singurătate Însuși în singurătate de Constantin Stamati Însuși în singurătate, Strig, mă vaiet, cine-aude? Inima mea, ticăloasa, Mii de dureri o cuprinde. Moarte, a mea mângâiere, Ce zăbovești de nu vii, Să mă mântui de durere, Să scap de nenorocire, De osândă-ngrozitoare, De-o jalnică chinuire, Nenorocire mai mare? Numănui nu pot să spui Duioasa mea întâmplare. Nu găsesc om cu simțire, N-am prieten credincios Să-i spui a mea chinuire, Să-i spui starea ce-am ajuns, Că sunt mort între cei vii Și trăiesc oftând pe-ascuns. Lacrimile-mi feresc, Ca să nu-nțeleagă nime Că plâng și mă tânguiesc. Aleargă, moarte, grăbești, Dă sfârșit unei vieți Ce cumplit se chinuiești. Mângâierea mi-i mormântul, Nesimțirea mi-i scăpare, Să m-ascunză dar
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă ...