Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE SĂ SE ROSTOGOLEASCĂ
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 77 pentru FACE SĂ SE ROSTOGOLEASCĂ.
Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău
... nu mai putu face nici un pas înainte. Cărarea era ruptă în două. O râpă înfricoșată sta deschisă înaintea sa, prin care era cu neputință să treacă spre a ajunge la celalalt capăt de cărare. Atunci el se crezu pierdut. Având în față și în stânga râpa, în dreapta zidul, obosit de osteneală, udat până la oase, el se încleștă cu amândouă mânile de-o rădăcină de brad și se culcă la pământ. — Fii mai verde, domnișorule, nu-i vreme să tremurăm de frică. Ducă-se pe pustii ne-a tăiat drumul; dar bun e Dumnezeu! De-om trece de aici, suntem scăpați. Și, fără a pierde ... în mine și doar cât l-am sfătuit să nu se potrivească unui cap de muiere! Numai dă!... Când se leagă păcatul de om, trebuie să-l tragă! Așa-i părdalnica asta de dragoste! — Vra să zică era și o femeie la mijloc? — Ba bine că nu! Să știi de la mine că oriunde s-ar întâmpla vro nenorocire, trebuie să ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... mai sus și iar mai sus. Un germen de voință se mișcă chiar în peatră. E adormit, e leneș; o umbră de impuls; Dar când se redeșteaptă, mijește-n peatră mușchiul, Iar de la mușchi la Spirit — se-ntinde scara-n timp. Cu cât voința este mai forte, mai călită, Cu-atâta se iuțește s-ajungă mai curând, Căci orice punct se-ntoarce pe sânu-Mi: să se-nșire În salba de luceferi un nou mărgăritar. Mi-e dragă chiar o peatră; dar un arhanghel! Dânsul Din mușchi, prin suferințe de secoli necurmați ... lumi..." Și când vorbea, Cuvântul, urnind acele puncturi, Le răspândea din suflu-i, și fiecare punct Lua câte-o figură, un calapod, o formă: Materia se-ncheagă având o forță-n ea.... Extazul încetează. Poetul se deșteaptă. Mai luminos se simte: și-n el, și-n preajma lui. Frânturi din amintire în creieru-i s-așează, Și gândul, ca să toarcă, apucă noul fir. Materie și forță! Din Forța cea supremă Ce-i numai forță, una, monadă fără țărm, Orice se desfășoară, orice se desdrumează, Rămâne forță, însă c-un strai de individ. Și straiul se ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... n astă noapte toți ostașii vă gătiți Și când va miji de ziuă, nesmințit călări să fiți, Ca prin marș iute și grabnic, fară veste să-i călcăm, Cine sunt ungurii noștri și Hroiot să le-arătăm.“ Se fălea deșertul ungur cu-acel vis amăgitor, Că o țară neapărată va pustii prea ușor, Ș-în a sa zădărnicie i se părea că vedea Lacrimile cum se varsă, sângele cum șiroia! Dar dreptatea Provedinții n-au putut îngădui Gândul său cel sângeratic să se poată săvârși; Și Dumnezeu milostivul p-al său popol credincios Nu-l va lăsa în călcarea ungurului fioros. Deci Sfântul Duh cu-ndurare pe un ... œ Cu-a lor groznică năvală cai, călăreți oborând, Aduc neorânduială într-a dușmanilor rând; În zădar stau ungurenii și vitejește se bat, Românul nu-i bagă seamă, și țăranul încruntat Face jertvă răzbunării și pre prins și pre rănit. Îa zădar și ofițerii, și Hroiot oștean vestit, Ca să-i mai îmbărbăteze, d-a valma pintre soldați Se luptă; nu văd, n-ascultă husarii înspăimântați. Ș-amenințându-i din urmă cuțitul moldovenesc, Să plece acum de fugă se îndeasă, să
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose
... bătuți și ferecați! Îngroapă mereu cazanele, și n-are decât o nepoată, pripășită pe lângă dânsul de când a plecat la agialâc, ca să-i păzească coștoroaba. Și nu mărită fată mare, nu sleiește un puț, nu dăruiește un crâmpei de salbă iconostasului unde se miruiește, caiafa de el! Și vorba se încinse ca focul. - Să dea Hagiu?... Hagiu să dea?... - Dar nu l-ați văzut cum mișună prin cârciumi și băcănii? zise ctitorul. Intră într-una, ia binișor o măslină, o aduce la gură ... dragă cutare?..." "Atât"... "Scump, scump de tot la așa vremuri. Vremuri grele!" Și pleacă... Intră peste drum. Șterpelește icrele de cosac. Rupe o bucățică, îi face vânt. Pleasc, pleasc... "Cum petreceți icrele?"... "Atât"... "Scump, scump. Vremuri grele!" Și pleacă... Se duce la pastramagiul din colț. "Ia să vedem, vericule, cum ți-e marfa, că nu mai dau pe la cutare"... Ia o feliuță, îi face de petrecanie. "Cum o dați?" "Pe parale și atât." "Aș, v-ați scumpit de tot! S-au dus vremurile alea... Vremuri grele!" Și pleacă. Îi ... A mea era!... era a mea!" Paracliserul știa de la nepoata Hagiului că Hagiul de zece ani taie din turul pantalonilor ca ...
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... calea este troienită. Eu m-am uitat în jur cu oarecare sfială și în adevăr zării prin pâcla de omăt câteva umbre de oameni ce se mocoșeau pe lângă o gloabă înhămată la o săniuță. Nu aveam ce face și m-am hotărât să mă pun în cale cu țăranul ce-mi vorbise, ca pentru un bacșiș bun să mă ducă până în târgușorul megieș la vreun han, dacă proprietarul de acolo nu mă va primi peste noapte la sine. — Bine, îmi zise ... văzut că e un bătrân respectabil cu barbă mare albă, cu spetele încovoiate, dar cu mersul sigur și puternic. Cu greu pășeam prin omătul care se tot adăugea și, când am ajuns la săniuță, eram desăvârșit obosit, și un oftat de ușurință mi se rostogoli de pe buze, când m-am văzut așezat în ea, cu picioarele vârâte în paiele coșului. — Moșule! întrebai, oare nu vom rătăci în acest ... vijeÂliei își pleca vârfurile stufoase, zbuciumându-se cu foșnituri, ce semănau unor suspine sinistre. Nu departe se zărea, ca o dungă neagră, păduricea ce se desemna pe orizontul mohorât. Și iată că de acolo în răstimpuri ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... băga de samă la cele ce-i spuneam. Eu îi vorbeam una, și ea îmi răspundea alta. Ochii ei umblau îngrijiți în toate părțile, parcă se temea de ceva. — Nu-ți spun eu că cu mintea ta n-ai să pricepi niciodată nimic? Ți-ar fi plăcut poate să se uite numaidecât la tine, să-ți zâmbească în față, ea care n-are ochi să vază decât pe Mihai? Firește, că are o grijă în spate, și mare încă: grija măritișului. Toate fetele o poartă de la vârsta de optsprezece ... văd mirese smerite cu nasu-n pământ; decât smerenia asta ține numai până... — Tăceți din gură! strigă un bătrân de alăturea, și faceți loc să treacă logodnicii! În acel minut treceau prin mijlocul grupelor Mihai și Irina, țiinduse de mână. Logodna era săvârșită. Toată lumea se scula înaintea lor, să le ureze trai bun și fericit. Mihai pășea mândru și drept ca un brad; în ochii săi strălucea bucuria; iar Irina mergea legănându-se ca și cum n-ar fi avut destulă putere de a se ține pe picioare. Fața ei era galbănă și, la fiecare pas, ea ...
... mijloc de-a sufoca dorinți murdare în piepturi stârpite și pustiite de corupțiune și beție. Bețivul intra, semiîntunericul devenea întuneric și amurgul gândirilor se prefăcea într-o miază-noapte de plumb când gândeam că și acela se numește om, și aceea femeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e așa, și dintr-al patrulea — Dumnezeulăeî, ce puține-s caracterele acelea care merită a se numi omenești. Prin ușa unei cârciumi deschise auzii țârlâiturile unor coarde false, pe care le schingiuia sub arcușul său cel aspru și cu degetele-i ... — O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el. Arătați-le unde-ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce... Dar în fine — adaose el c-un surâs sceptic — de ce să cercăm noi a ridica generațiunea cu umărul? Tot ce se
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... fi nedreaptă... Ștefăniță vorbește frumos. DOAMNA TANA: Ce ușor e să pai când ești stăpân!... De se încurcă, toți zic: N-a vrut să spuie... Ce bine se stăpânește! De bate câmpii, toți zic: Ce sus s-a ridicat! De se mânie, ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul ... ori și Sigismund încă o dată? DOAMNA TANA: Polonia este destul de mare așa cum este și Sigismund destul de puternic atât cât este. (Arbore se pleacă și aprobă.) ȘTEFĂNIȚĂ: Ce te pleci, Arbore? Arborii se pleacă numai de vijelie... Doamnă... (Îi întinde mâna. Tana dă să i-o sărute. Ștefăniță o retrage.) DOAMNA TANA: Voiam să fac ce se cuvine... ȘTEFĂNIȚĂ: Destul c-ai voit... DOAMNA TANA: M-am deprins de la părinți să fac ceea ce voiesc, dacă ceea ce voiesc se cade să voiesc. (Arbore se pleacă.) ȘTEFĂNIȚĂ: Ce te pleci, Arbore?...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... “să trag oamenii de limbă!â€� Asta-i, poate, pentru că lumina vine din vorba celor tari, probă Dumnezeu care a trebuit să vorbească ca Lumina să se facă.â€� În liniștea acelei seri primăvăratice, sirena unui vapor săgeta aerul cu fluieratul ei strident. Tânărul se trezi, în vreme ce o adiere parfumată de trandafiri și garoafe îl întâmpină. Adrian se îndreptă spre marea alee care se întinde de-a lungul malului înalt ce domină portul și Dunărea. El se opri un minut pentru a privi miile de lămpi electrice care scânteiau pe vapoarele ancorate în port și pieptul i se umflă într-un nestăpânit dor de ducă. “Doamne! Ce bine trebuie să fie să te găsești pe unul din aceste pacheboturi, care alunecă pe mări și descoperă alte țărmuri, alte lumi!...â€� Necăjit de a nu-și ... nu se mai văzură: Stavru bătând bâlciurile între martie și octombrie, iarna vânzând castane coapte, Dumnezeu știe pe unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze. Adrian a fost tot atât de mulțumit să-l întâlnească acum pe bancă în grădină, cum trebuie ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... un copaci măcar în atâta aer în care îl crește, îl înverzește, îl înflorește și-l încarcă cu rod nevăzutele puteri ale naturii? Cine poate să puie sub pielița străvezie a unui trup tânăr acel rumen al sângelui, care tremură, licărește, aleargă și se schimbă după cum vei ridica perdeaua de la geamurile camerei tale? Cine poate săpa în piatră un mușchi încât să vezi într-însul o forță care se odihnește? Ferice de acela care se îmbată de mărimea și frumusețea acelor ce veșnic trăiesc și se răsfață în aplauzele mulțimii, fără a simți depărtarea de la ceea ce a făcut până la ceea ce vroia și trebuia ... popoare — atât de fericite după aparență — câte lupte, câte nedreptăți, câtă durere și câte pungășii, ziua, la lumina soarelui, sub ochii tuturora nu se întâmplă, fără ca vreo ființă veșnică și sfântă să puie capăt răului care izbutește! Se fură îmbucătura din gura celui slab, se strică cuiburile, se mănâncă ouăle și puii, se bat până la sânge, se robesc, și nelegiuirile și crimele ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... o rază de lumină, taina lumilor nevăzute, când inima mea începuse să bată sub pintenul dureros sau dulce al amintirilor, când strălucita mea închipuire era să mai adauge, în sfârșit, o nestemată, încă, la cununa nemuririi mele!!... Cuminte însă ca totdeauna, îmi căutai de treabă; lăsai cerul în pace să-și cearnă azuru-i adânc în picături albastre prin rețeaua deasă și mișcătoare a frunzelor de plop, razele de soare să se Tăcut, singur și fără tovărășie. topească, în tonuri de aur, pe fundul vioriu și depărtat al munților, vântul amăgitor să sărute florile și să fugă, iar florile înșelate să plece în urmă-i capul și să plângă, cu lacrimi de rouă... și-mi umflai mantaua de-o aripă, o târâii până dincolo de țara neagră a furnicilor cu dinții ... stârnii o groaznică vijelie pân-în depărtare și surghiunii, din sânul dulce al patriei, în țări străine și necunoscute, o sumedenie de furnici îndărătnice, care se acațaseră de mantaua mea, hotărâte să mă urmărească cu război chiar dincolo de hotarele lor!... Și fiindcă buna-cuviință cere, când te afli în largul naturii, să cugeți cât o ploșniță cel puțin, mă mulțumii doar ...