Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DRUMEȚ

 Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 92 pentru DRUMEȚ.

Gheorghe Asachi - Musca și carul

Gheorghe Asachi - Musca şi carul Musca și carul de Gheorghe Asachi La ocazia compunerei Regulamentului organic București, 1830 La amiază, pe căldură, Se urcau pe drum la munte Șase harnici cai de frunte Înhămați la o trăsură. Spre-a o face mai ușoară, Toți drumeții se coboară; Caii însă asudau, Opinteau și iar mai stau, Când o muscă foarte iute Au venit să le agiute. Bâzâind pe ii îndeamnă Și prin aer drum l însamnă; Unde coama nu agiunge Pe rând caii tot împunge. Carul dacă naintează, Crede că-nsași ea l-au tras, Și-nmândrită-apoi s-așază Cărăușului pe nas. Iar de stă la vre o râpă, Musca-atunci se face foc: Zboară,-mpunge,-njură, țipă Că stau roatele pe loc, Ca bătrânul capitan, Ce în cruntă bătălie Cătră un asalt îmbie Pe aprodu al său oștean. Mai oftează musca mică Că povara nu-i rădică Și că dintre călători Nu-i dă nime agiutori, Dar l-a sa bâzâitură Nici pic caii iau aminte, Ci pășind tot înainte Suie-n deal cea grea trăsură. Atunci musca, stând, li zice: Să ne răsuflăm aice Dup-atâta osteneală! Ș-apoi fără de sfială Li ...

 

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana

Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana Răsăritul lunii. La Tismana de Grigore Alexandrescu Decât în frumoasa noapte când plăpânda-i lină rază A iubitei mele frunte cu vii umbre colora, O priveliște c-aceea ochii-mi n-au putut să vază, Lun-așa încântătoare n-am avut a admira. Și întâi, ca o steluță, ca făclie depărtată, Ce drumețul o aprinde în pustiuri rătăcind, În a brazilor desime, în pădurea-ntunecată, Printre frunze clătinate, am zărit-o licurind. Apoi tainicele-i raze dând pieziș pe o zidire, Ce pe muche se ridică, locaș trist, nelocuit, Mângâie a ei ruină cu o palidă zâmbire, Ca un vis ce se strecoară într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în vechime locuită De al ...

 

Mihai Eminescu - Catrene (Eminescu)

Mihai Eminescu - Catrene (Eminescu) Catrene de Mihai Eminescu Când te pierzi în valul vieții Trist la țărm doar eu rămân: Brațe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumețul bea, Astfel mă-nfioară dorul Când răsari în calea mea. * Tu ești aerul, eu harpa Care tremură în vânt, Tu te miști, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să

 

Mihai Eminescu - Sătul de lucru... (după Shakespeare)

... de lucru... (după Shakespeare) Sătul de lucru... de Mihai Eminescu (după Shakespeare, Sonete, XXVII) Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeț se face Și pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul. E noapte neagră-n ochi ...

 

Mihai Eminescu - Sătul de lucru

... Eminescu - Sătul de lucru Sătul de lucru... de Mihai Eminescu (după Shakespeare, Sonete, XXVII) Sătul de lucru caut noaptea patul, Dar al meu suflet un drumeț se face Și pe când trupul doarme-ntins în pace, Pe-a tale urme l-au împins păcatul. E noapte neagră-n ochi ...

 

Traian Demetrescu - Doi bețivi

Traian Demetrescu - Doi beţivi Doi bețivi de Traian Demetrescu Mă îmbătaseră de privirea, De gura unei dulci femei, — Și, beat, mă întorceam acasă Pe drumul strejuit de tei. La o răspînte-mi iese-n cale. Un om necunoscut, străin Era tot beat, — dar beat, săracul, De suferințe si de vin. Ne-am dat în vorbă despre multe, Ca niște liniștiți drumeți; Și ne-am mărturisit în fine Din ce pricină sîntem beți. „Ești beatâ€�, — mi-a zis el filosofic, „De fericire, de senin, Curînd o să le-neci, ca mine, Pe toate-n lacrime și-n vin!

 

Urmuz - După furtună (Urmuz)

Urmuz - După furtună (Urmuz) După furtună de Urmuz Ploaia încetase și ultimele rămășițe de nouri se împrăștiaseră cu totul… Cu vestmintele ude și părul în dezordine, rătăcea în întunericul nopții căutând un lăcaș de adăpost… Ajunse, fără să știe, lângă cripta învechită și roasă de vremuri a mînăstirii, de care, apropiindu-se mai cu atenție, o mirosi și o linse de vreo 56 ori în șir, fără să obțină nici un rezultat. Contrariat, își scoase atunci spada și năvăli în curtea mînăstirii… Fu însă repede înduioșat de privirea blîndă a unei găini ce îi ieșise întru întîmpinare și care, cu un gest timid, dar plin de caritate creștină, îl pofti să aștepte cîteva momente în cancelarie… Calmat puțin cîte puțin, apoi emoționat pînă la lacrimi și cuprins de fiorii pocăinței, renunță el pentru totdeauna la orice planuri de răzbunare și, după ce sărută găina pe frunte și o puse la păstrare în loc sigur, se apucă de mătură toate chiliile și le frecă scîndurile cu moloz. După aceea își numără gologanii și se sui într-un copac spre a aștepta sosirea dimineții. “Ce splendoare! Ce măreție!â€� exclama el în extaz în ...

 

Vasile Alecsandri - Fratele răzneț

... Vasile Alecsandri - Fratele răzneţ Aoleo, frate răzneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? Ori ne știi morți între vii Pe la noi de nu mai vii? Ori ceva te am amărât ...

 

Vasile Alecsandri - Ghemiș

Vasile Alecsandri - Ghemiş I Frunză verde de-aluniș: Tace cucul la răriș, La răriș, la cărpeniș De frica celui Ghemiș, Că de-i mic și ghemuit, Are fața de-ngrozit, Și de-i mare cât un ghem, [1] Turcii toți de el se tem. Cât a fost vara de mare, El a mas pe la coșare Cu vânăta cea frumoasă, Iapă scurtă și vânoasă, Cu dungi negre pe spinare, Și scântei de foc în nare. Ea-i ogarcă pe sub foale, [2] Cât aleargă, nu domoale Și-i lăcustă săritoare... Unde-o vede Ghemiș moare! Într-o zi Ghemiș punea Șapte buți alăturea, Cu vânăta le sărea, Pe vânăta o spetea! Iar Ghemiș ca un nebun O lega de un alun Și trei zile o plângea, Nici că se mai mângâia! Apoi, mări, se-ndrăcea, Colea-n vale se ducea, O falangă-n drum scotea, [3] Pe drumeți pe toți bătea Ca să-i spuie de știa Dacă-n lume cunoștea Alt fugar ca vânăta, Să-i se dreagă inima. Când la urma tuturor, Iat-un biet de cerșetor. [4] În spinare cu desag Și în mână c-un toiag. Iar Ghemiș cum îl vedea, ...

 

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)

... Tot cu șerpi împleticit. Ea din loc în loc sărea, Spini în urmă-i răsărea, Iarba câmpului ardea Și oamenii morți cădea! ,,Cale bună, măi drumeț: Unde mergi așa sumeț?" ,,Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curând așa?" ,,Merg la casa Vâlcului De pe malul Prutului Ca să-i ridic zilele ...

 

Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)

... e de tare Cât îngheață-n orice loc Și a gurii răsuflare, Și cenușa de sub foc. El lipește ochi cu gene, Pe drumeț îl face orb, Și în cuiburi, chiar sub pene, Crapă ouăle de corb. Câmpul lung și lat albește Ca un strat de mărgărint. Alba lună ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>