Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DREPTUL DE A ALEGE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 215 pentru DREPTUL DE A ALEGE.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV
... păstorii sufletești S-ar cuveni să aibă, și datoria lor Neapărată este năravuri să-ndepărteze, Dar ei păzesc tăcere, nu vor să-și bată capul; De ce dar noi cu lumea să batem tot război? Când prin așa urmare nu poți a căpăta Nici lemne de ars iarna, nici ghiață-n timp de vară. De-i vrea să-mi arăți însă c-acei vestiți satirici — Pers, Juvenal, Orațiu, francezul Boalo -- Nu numai nu avură din scrieri neplăceri, Ci câștigară ... strânsă. Și Cvintie bun este. O carte cât de groasă Pre lesne poți să umpli cu laudele lui. Vezi ce priimire bună! Vezi cum e de plăcut! Cu toți vorbește dulce, dezmiardă pre oricare; Voind să se arate de făcător de bine, Pre Dumnezeu ia martor l-a lui făgăduinți. De ce el caracterul își schimbă-n acest fel? Puțini o știu aceasta. Nici noi să nu mai spunem Că el s-arată astfel cu toții ... va zice cineva, Și altele compuse, prefă-le și le-ntoarce. Pare că nici o trudă nu dă acea lucrare; Dar cerce-se el singur de-i pare că-i ușor. Eu însă știu că dacă m-apuc
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... din Meștera-Cetate Și-acel ce-aduce fata, acela va domni!... Așa vorbi-mpăratul și dulce-apoi zâmbi. Atunci Voinic-Zorilă ieșind merge la staur*; Alege-un roib sălbatic, cu frânele de aur Și-ncalecă și pleacă, se duce fulgerat Cu gândul să-mi alerge la Craiu-Încetinat Și-acolo să câștige pe fată de soție: Pe fată de-o câștigă, câștigă-o-mpărăție! S-a dus, s-a dus voinicul, pierdut în negre zări, Lăsând în urmă-i dungă ... se duce la el; l-a ridicat Și dusu-l-a-n palută; Zorilă rușinat N-așteaptă zorii zilei; în miez de noapte lasă Ăst loc fără norocuri și trist întoarnă-acasă. Și Tabără-i vorbește: Ispravă nu-i nimic? Degeaba tu, Zorilă, porți nume de voinic!... Acuma Grangur iese, la staule grăbește Și-alege-un șoim, a cărui copită strălucește De-argintul din potcoavă; apoi blândul fecior Încalecă și pleacă cu gânduri și cu dor Să capete pe fata crăiască de soție: Pe fată de ...
... îl pricepea Și din gură-așa-i zicea: ,,Mânca-te-ar lupii cioban! La ce te mai faci viclean Că ți-oi trage-un iatagan De-i sări ca un șoldan! Scoal' de-mi alege-un cârlan, Cârlănaș de la Ispas [7] Tinerel, rotund și gras." El cârlanul și-l lua, La ciochine și-l lega Și cu roibul iar pleca, Și cu roibul ... a pocni din frunze, a se scălda în lumina soarelui și în aerul parfumat al câmpului. Frunza cea nouă îi insuflă cântece pline de o melancolie adâncă, ce exprimă jalea unui trecut de mărire și aspirarea către un viitor măreț. Frunza verde ce încunună cântecele poporale servă totodată de caracteristică cântecului. Astfel, când subiectul este eroic, când el cuprinde faptele unui viteaz, poetul alege frunzele de arbori sau de flori ce sunt în potrivire cu puterea și cu tinerețea, precum frunza de stejar, frunza de brad, frunza de bujor, căci voinicii baladelor sunt nalți ca bradul, tari ca stejarul și rumeni ca bujorul. Cântecele de iubire se încep cu frunzele de lăcrimioară, de sulcină, de busuioc, pentru că aceste flori, după crederea poporului, au o menire fermecătoare. Când e cântecul de durere sau de moarte, el preferă frunzele
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit
... odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul, mă rog, ca unul la părinți. Copilul crescu și se făcu mare. Când era d-un an, parcă era de cinci; iară când fu de cinci, parcă era de cincisprezece, și de ce creștea, d-aia se făcea mai frumos și mai drăgălaș. Darămite de învățat? Învăța ca nealții pe lumea asta albă. N-apuca să auză de la dascăl ceva, că el învăța mai din adânc decât dascălul. Și astfel ajunsese de poveste. Unii zicea că știa carte până în glezne, alții zicea că până în genunchi, iară alții, până în brâu. De m-ar fi întrebat pe mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat ... Băiatul făcu întocmai precum îl învățase calul. Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală de ochi. El, cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă, temperamentul vibrant și, în sfârșit, candoarea ei de fapt, care presupune o totală lipsă de experiență vinovată, ne explică nostalgiile-i arzătoare, puterea de iluzionare veșnic reîmprospătată, revolta și resemnarea alternativă și ironizarea dureroasă a propriilor aspirații... până și faptul că ea se adresează “lui don ... în ce privește mărturisirile pur sufletești dispare când e vorba de fapte. Și mai e încă ceva. Ca orice liric, dna Papadat-Bengescu e lipsită de imaginație constructivă, creatoare de viață. Deci și din această cauză, d-sa evită faptele. Nimic epic în această operă de introspecțiune și lirism covârșitor. Dar fiindcă dna Papadat-Bengescu scrie în proză, oricât ...
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... pe genunchi. Căci mă cunosc prea bine și nu-mi vine să cred Că mă iubești pe mine tu, tu! ce eu te văd Atâta de frumoasă, atât de răpitoare, Atât  cum nu mai este o alta pe sub soare; Îți bați tu joc de mine, cu ochii mă provoci Și vrei cu al meu suflet tu numai să te joci... Ș-apoi... Merit eu oare mai mult de la un înger Decât de-a lui privire eu sufletu-mi să-mi sânger? O, bate-ți joc, copilă, ucide-mă de vrei, Zâmbirea gurei tale, un vis din ochii tăi Mai mult e pentru lume decât un trai deșert... Și încheierea vieții-mi: pe tine să ... gură caldă, cu piciorușe reci. Te-apropii, mă-ntrebi dulce: cum nu te curtenesc? O vorbă-ai vrea în fine s-auzi cum o rostesc... De-un ceas tu caști în fața-mi  acum-nsă dorești, Drept preț, să-ți spun amoru-mi în versuri franțuzești. Idee! Și de brațu-mi atârni dulcele-ți braț. Întorc spre tine capul, privesc fără de saț, Cu gura
George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui
... figuri și întorsături de cuvinte până la saturație. Aceasta se datorește tocmai unora dintre admiratorii lui entuziaști, care nu s-au mulțumit să-l admire de la distanță, ci s-au apropiat să-l pipăie, să se frece bine de el, pentru propriul lor lustru. Se știe cum a început infamia. A apărut întâi un volum timid de „postumeâ€� — adică poezii definitive care nu au fost publicate de poet în timpul vieții lui... Noi ne revoltam atunci că se dau drept „poezii postume de Eminescuâ€� și se pun la îndemâna publicului mare niște bucăți de versuri pe care Eminescu însuși le condamnase. Acele bucăți nu trebuiau să servească decât cercetătorilor speciali, pentru lămurirea personalității artistice și sufletești a poetului ... în timpul vieții, erau strecurate și câteva postume, fără indicația că sunt „postumeâ€�... Admiratorii își continuau opera. Publicul neprevenit primea acum niște bucăți condamnate de Eminescu, drept poezii publicate cu știrea și în timpul vieții lui! Am suspinat iarăși după ediția clasică Maiorescu , singura care se apropie, credem noi, de ceea ce Eminescu însuși ar fi dorit să lase posterității. Și iată că acum, când se împlinește un sfert de veac de ...
... râpi, stânci și corhane unde lupii să nu vie; Progetau însă și alții în giur curse să întindă Și pe lupii ca pe șoareci chiar de vii pe toți să-i prindă. În cea criză națională agiutori unii au cerut De l-acei ce între sine au simpatie animală, Aleanție cereau alții cu condiție de tribut, Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală, Încât lupii cei mai ageri, deși plini de răutate, Nu ar cuteza să calce încheietele tratate. În acel minut mult critic un măreț berbec și gras, Cărui frunte coronară două coarne maiestoase, Întăi ... nume. El în limbă academă au zis: Zelul patriotic Laud mult, dar văd că este aist caz cam climatoric, Rostul vostru mi se pare că de tot este esotic, Și proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric; Sigur sunt că-n aplicare el de tot e problematic Și nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic. Drept aceea, ascultați-mă! Eu espune-voi acum Alt proiect, pre care-l rumăg nu în gât ce-n capul meu, Cum că el să se ... înscrie pe hârtie timbruită, Să se publice prin foaie, nu cumva vrun plastograf Documentul, șarta noastră, să-l prefacă pentru o mită, Și condiția aceasta de
... Gheorghe Asachi - Desacii Desacii de Gheorghe Asachi Fabulă Chemă Gioe dineoară Ca din toată împărăție Cel ce umblă,-noată, zboară, Înaintea lui să vie, Să-i zică de-i mulțămit Precum firea l-au urzit, Că-are scop ca toate trepte Dup-un nou calup să-ndrepte Tu, momițo, vino-ntăi! Între tine ... l reforma, A-l lungi puțin la coadă Și urechea a-i mai scurta. Elefantul, ce se știe Că e plin de-nțelepție, Critică pe-a mării chit Că mult pește au înghițit. De altă parte o furnică, Ce se crede un colos, Chiar pe lindenea critică Că n-aduce vrun folos. După aceea s-au chemat Din pământului ... ales deputat Ca să spuie ce le doare. Dar ș-aici s-au înțăles Că a fiecărui lege Este propriul interes, Pre care de bun alege. Să văzu deci neputință A preface vro ființă. Că a lumei Împărat, Când pre om au fabricat, Celui tont și lui ... dat desaci, Ca zmintelele nebune În acii desaci s-adune. Dar omul a lui pacate, Ca la ochii săi s-ascundă, În desacul
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mână Fusul plin și furca și-a umplut de lână Lavițele vetrei. Bine, fă, dar ce-i? A luat în urmă cusătura ei Cea cu flori cămașă, soare de frumoasă Și s-a dus în pragul tindei, ca să coasă. Dup-un ceas de vreme, mamă-sa venind Nu știu ce să-i spuie, s-a crucit privind Cusătura fetei: Nu vezi că se pierde? Unde-ar ... taie cusătura-n rând. Se uita la pânză! dar nebunu-i gând Alerga departe, numai foc și pară. Când se-ntoarse-n urmă mamă-sa de-afară Și-a pus mâna-n șolduri și-a privit-o drept: Ai stricat, Simino, ce-ai cusut la piept! Ce-a fost bun: păi, uite mânecile-s rele! Ce-ai făcut? Stai beată și ... vânt. Și plângea Simina și privea-n pământ Și-și vedea viața toată pustiită Dintr-o vorbă numai! Se simțea slăbită Ca d-un veac de boală. Toate-acum s-au dus! Și din ce? Simina n-avea chip de
Ion Heliade Rădulescu - Muștele și albinele
... o fi să fie, Mai curat și pe-nțeles, La-mbuibări călugărești, La ospețe-mpărătești, Ele mare au protie: La dulcețe, la plăcinte, Cu dreptul de prezidinte Ele-ncep de căpătâi, Ele pișcă mai întâi; Și că-n fine, peste toate, Fără însă , fără poate , Musca este coconeață, Că se pune poponeață Peste tot ce ... în mierea ce furau, Acolo se și-necau. Iar albinele tăcute, Ca oricare muncitor, Erau toate prevăzute Dinapoi cu acul lor. Ș ziceau, laborioase: "Noi de ceară să cătăm, Templele să luminăm, Și a miere ce producem bărbătește s-apărăm. Daca muștele codarde vor să dea pe dinapoi, Zbârnâind ... armăm și noi. Iar albina conductoare, Pân-aci ascultătoare, Se sculă Și cuvântă: "V-ați armat, fetele mele; însă știți ceva mai bun? Vă cătați de lucrul vostru și de binele comun. Miere cât de multă fie și apuce măcar cine, Că muștele cu-al lor bot, Ce dau lacome prin tot, Se sting, uite-le, de sine: Când în miere înecate, Când de aburi opărite, Când de flăcăre pârlite, Când de crivăț degerate. Ascultați, fetele mele, Nu-i pericol ...