Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DORMIT
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 687 pentru DORMIT.
Alexei Mateevici - Cântec de leagăn (Mateevici)
... Alexei Mateevici - Cântec de leagăn (Mateevici) Cântec de leagăn de Alexei Mateevici Stele-n Nistru, stele sus, Dormi: povestea mi ți-am spus, Stele-n Nistru-mpădurit, Dormi, odorule iubit. Fie-ți somnul ușurel, Dragul mamei frumușel, Te păzească îngerași, Puiul mamei drăgălaș; Ca să crești un moldovean Mândru, falnic, năzdrăvan, Să-nverzești ... De ocară apele, Puiul mamei, scapă-le, Să ne cânte zânele, Răsunând fântânile, Să ne râdă zorile, Să ne-mbete florile... Stele-n Nistru-mpădurit, Dormi
Alexei Mateevici - Creştina ,,Isprăvi din vremi de mult trecute, Predanii din vechime-adâncă". A. Pușkin, Ruslan și Ludmila Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Măreața Romă doarme-n pace, Umbrită de livezi tăcute, Și-o liniște adâncă zace În rândul curților ei mute. O noapte blândă-a primăverii Domnește-n uliți somnoroase, Iar luna focul tremurării Îl scaldă-n ape scânteioase, Și Tibru — dungă lucitoare -- Curgând în negrele lui maluri Cu-o murmurare gânditoare, Își mână apele în valuri... Cu capu-n piept, cu crucea-n mână, Sub a-nchisorii negre pază, O blândă tânără creștină Pe pietre aspre dormitează. Zadarnic pus-au stăruințe Chinuitorii ei cei răi, Făgăduieli și suferințe N-au sfărâmat credința ei... Neomenoasa judecată A osândit-o ieri la moarte, Dar mâine-n ceruri ridicată, Primi-va scrisul altei soarte... Și iată, c-o dorință sfântă Pe sine-n jertfă a s-aduce, Ea-și merge calea de osândă, Își merge drumul cel de cruce. Prin vis a patriei câmpie O vede, de stejari umbrită, Și râul — dungă albăstrie -- Și casa dragă și iubită, Și ...
Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849
Andrei Mureşanu - Către martirii români din 1848-1849 Către martirii români din 1848-1849 de Andrei Mureșanu Dormiți în pace, umbre, martirii românimei, Ce-ați îngrășat pământul cu sânge de eroi! Bătrâni cărunți cu vază, voi floarea tinerimei, Ce-n lupte sângeroase căzând, v-ați rupt de noi! Pământul ne desparte, iar cerul ne unește În patria cea sfântă, egală pentru toți, Acolo nedreptatea și ura nu răzbește, Nu cumperi cu vieața pământul de trei coți. Voi v-ati plinit chemarea și sânta datorință, Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-ați luptat! Păstrând viitorimei modelul de credință, Ce Patria ni-l cere ș-augustul împărat! A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie, Iar dulcea suvenire în inimi de roman! Mihalțul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie, Că nu e laș românul, nu fuge de dușman! Un Iancu, un Buteanu, un Dobra ș-alți o sută Vor sta pururea față cu orișice eroi, Și până când națiunea română-i prevăzută Cu stâlpi așa gigantici, nu-i pasă de nevoi! Uniți-vă cu Mircea, voi umbre glorioase, Al cărui nume-însuflă respect și la păgân, Precum a lui bravure și fapte generoase ...
Cincinat Pavelescu - Legile eterne
Cincinat Pavelescu - Legile eterne Legile eterne de Cincinat Pavelescu Isus dormea. Pe valuri urla o vijelie Și-apostolii văzându-l dormind nepăsător, Priveau cu înfiorare când cerul în mânie, Când apa, zbuciumată ca sufletele lor. Lopețile scăpară din mâinile-obosite Și barca fără cârmă, prin haos lunecând, Pe chipurile pale de groază chinuite Cădea lumina stinsă a ultimului gând. Isus dormea. Și spaima cât apa de adâncă Îi prefăcuse în biete năluci de țintirim, Și îndârjiți pe somnu-i ce nu zburase încă, Apostolii strigară: Stăpâne, -o să pierim! Dar El deschise ochii. Privirea de lumină Asupră-le o clipă seninu-și revărsa. Și dulcea ei blândețe pe valuri când se-nclină, Ce pace peste inimi și ape se lăsa!... Și noi, munciți de groaza atâtor nențelesuri, Ne rătăcim pe marea gândirilor adânci, Luptăm cu vijelia eternelor eresuri, Bărci searbede, izbite de maluri și de stânci. Aici orbiți d-un fulger, aici prin întuneric, Ne zbatem spre o țintă ce-n vis o-ntrezărim. Ani lungi ne minte umbra amorului himeric Și-n veci ne chinuiește durerea că murim. E calm doar înțeleptul. Doar El din norul ceții Privirea liniștită pe valuri și-o așterne, Știind că ...
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel)
Dimitrie Anghel - Amintire (Anghel) Amintire de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 nov. 1902 ...Dar printre-atîtea nopți uitate în viața mea, țin minte-o noapte Căci sunt, se vede,-anume clipe pe care sufletul le-nsamnă... Și se făcea ca astăzi parcă pe vremea pîrgului de toamnă, Cînd te urmează pretutindeni un miros vag de fructe coapte. Pomătu-ntreg dormea de somnul acelor miluiți de mană. Iar sus pe ramuri, albe-neguri dormeau grămezi de somn învinse. Ca niște pasări uriașe ce dorm cu aripele-ntinse, Stînd gata ca să-și ieie zborul la cea dintîi șoaptă dușmană. La adăpostul lor noi singuri, ca-n vremea nopților albastre, Venisem duși unul spre altul de un prisos bogat de viață, Dar gura mea de foc în umbră a-ntîmpinat gură de gheață, Și ale noastre vorbe parcă nu mai erau vorbele noastre. Atunci un rod din nalt de ramuri, rupt ca de-o mînă nevăzută, S-a prăvălit vuind cu zgomot, ș-a negurilor albe cete, Din somn trezite deodată, ca niște păsări speriete Întins-au albele lor aripi și s-au pierdut în noaptea
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
Dimitrie Anghel - Triumful vieţii Triumful vieții de Dimitrie Anghel Doctorului Hoenig Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște. Visurile, pe cari le-am visat și am încercat să le încheg, va trebui să renunț la ele, căci nu poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai ...
George Coșbuc - Fata morarului
... brâul meu astăzi mă strânge, La copcii cu greu îl ajung! Așa de cu greu îl ajung, Și-n copcii el trupul mi-l frânge! Dormi, mamă, dormi, draga mea mamă, Să nu-ntrebi de ce nu dorm eu! Obrazul ascuns sub năframă E martur păcatului meu. E martur amarului meu: Tu n ...
George Coșbuc - Non omnis moriar
George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...
George Topîrceanu - Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă
... George Topîrceanu - Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă de George Topîrceanu Dormi, frumoasa mea! De-acum Noaptea luminoasă Ca o undă de parfum Năvălește-n casă. Luna clară din neant Pune pe covoare Străluciri de diamant Și ... ți-au aprins la cap un bec Cu lumină verde. Din oglinzi piciorul fin Pe mătasa moale Se răsfrânge ca un crin Cu nuanțe pale. Dormi! Amorul rafinat Cheamă deopotrivă Spre minciună și păcat Gura ta lascivă. Dormi
Haralamb G. Lecca - Dona Clara
Haralamb G. Lecca - Dona Clara Dona Clara de Haralamb G. Lecca Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Cum că la Valladolid Un paez înnebunise numai pentru că privise O brunetă… Dona Clara Sărea zidul singur el, În grădină la castel, Și-atingînd ușor guitara Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade O chema pe Dona Clara „Vino… Vino să fugim din țara Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid… Vino… Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte, Dona Clara…â€� Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Spun că la Valladolid Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic… Era surdă Dona
... sfântului mormânt Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt, Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău... Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu. Când voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plângi; Din teiul sfânt și dulce o ramură să frângi, La capul meu cu grijă ... Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voi o dată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voi dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine ... de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-a pururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi