Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESTIN
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 94 pentru DESTIN.
... Marius Marian Şolea - Absint Absint de Marius Marian Șolea Sînt fericit în orașele și comunele poporului meu sensibil și vioi în destin. mă simt ca un mușuroi de furnici. mine, amintiri și voluptate... să mergem în doi prin țara cu chei și arnici peste oase uscate! s ...
Marius Marian Șolea - Noapte provincială
Marius Marian Şolea - Noapte provincială Noapte provincială de Marius Marian Șolea Precum o femeie bătută și alungată, țara mea, îmbrăcată sumar, cu umerii transpirînd stele, s-a așezat pe bordura lumii să plîngă. trecători lucioși se duc către războaie și pace, unde e pace să facă războaie și unde e război să facă pace. femeia aceasta e obligată să le salute tuturor prezența cu gesturi aduse de altundeva și să zîmbească pînă se pierd la colțuri. umbra ei lungită, încît să ajungă la gura întunericului, e tăiată de cîinii hămesiți, trecînd în grabă peste aripa ochiului. de aproape se vede cum plînge în palmele timpului, de mai departe i se redesenează stările. orașul s-a înecat printre zidurile sale și în știri de aiurea comentate la dormitor. semafoarele își fac unul altuia cu ochiul înverzit, înroșit, îngălbenit. nu e nimeni să continue mișcarea, doar cîteva gînduri mai trec peste zebre. femeia a găsit lîngă șold un pliant cu reclame, cu ochii roșii citește și peste umărul ei s-a aplecat ușor
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis
Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună! Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde, Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde — Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd suflarea, — și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn — iar de coate nici că-mi pasă, Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod — cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. Cum nu sunt un șoarec, Doamne — măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele — nici că mi-ar păsa de ger… Mi-ar părea superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți- ...
Mihai Eminescu - Dumnezeu și om
Mihai Eminescu - Dumnezeu şi om Dumnezeu și om de Mihai Eminescu Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați, I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne. Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine. Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții zbor de foc cutezător... Pe când mâna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenuncheată, muma ta stătea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră cer a sale mâne. În pădurile antice ale Indiei cea mare, Printre care, ca oaze, sunt imperii fără fine, Regii duc în pace-eternă a popoarelor destine Închinând înțelepciunei viața lor cea trecătoare. Dar un mag bătrân ca lumea îi adună și le spune C-un nou gând ...
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - Misterele nopții
Mihai Eminescu - Misterele nopţii Misterele nopții de Mihai Eminescu Cînd din stele auroase Noaptea vine-ncetișor, Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor; Cîte inimi în plăcere Îi resaltă ușurel! Dar pe cîte dureroase Cîntu-i mistic le apasă, Cîntu-i blînd, încetinel. Două umbre, albicioase Ca și fulgii de ninsori, Razele din alba lună Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri, Plîng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele, Se cunun căzînde jos. Într-un cuib de turturele Ca și fluturii de-ușor Saltă Eros nebunește, Îl desmiardă, l-încălzește Cu un vis de tainic dor; Iar în norul de profume Două suflete de flori Le desparte-al nopții mire Cu fantastica-i șoptire, Le resfiră, pînă mor. Cînd pe stele aurie Noaptea doarme ușurel, Cîte inime rîzînde, Dar pe cîte suspinînde Le delasă-ncetinel! Dar așa ne e destinul, Vitreg prea adeseori, Unui lumea i-acordează, Iar pe altul îl botează Cu-a lui rouă de
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis
Mircea Demetriade - Din pragul unui vis Din pragul unui vis de Mircea Demetriade Informații despre această ediție Visează, oh! femeie, cu ochii tăi, largi mări, O lume mai artistă pierdută-n depărtări; O lume grăitoare în cântul lin de vers, Trecutul ce din cartea destinului s-a șters. Visează-te o doamnă din timpul feudal, Eu fi-voi sigisbeul din umbra ta, feal. Sub turnul tău cântat-am teorba înstrunând, Când tu, cu ochii-n lună zâmbeai adânc, visând, Iar versurile, flăcări în noaptea de opal, Ți-au spus de neodihna înfiptă-n chipu-mi pal, Ți-au spus de nopți pierdute în ocna unui gând, De inima ce moare în pieptu-mi palpitând. Tu mijlocul îți mlădii, spre pajiște privești, Și ochii tăi în noapte n-ascund că mă iubești, Dar gestul tău e aspru și-atât de hotărât: « Pe mâine, cavalere, turneu-i hotărât. Cântarea voastră-mi place și ochii voștri iar; Amoru-mi însă este, pe cât de viu, bizar. Ce dar vreți de la mine? » « Vreau buzele petale, Vreau gura, trandafirul, pe aste buze pale Să-și verse tot balsamul!... » « Viteze cavaler, Voiesc pentru-a mea ...
... prefăcut, De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine, Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut! Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce, Din ruină în ruină în secret a lăcrăma; Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce ...
Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...
Nicolaus Olahus - La moartea fratelui meu Matei
... Căci chinuit fără preget eu sunt de-o cumplită restriște, Iar al meu cuget bolnav de toropeală-i cuprins. O jumătate din sufletul meu de destin fu răpită, Cealaltă, care-a rămas, zace-n cumplite dureri. Spuneți de ce, Ursitoare, voi a muritorilor inimi Tinere le sfâșiați ...
Panait Cerna - Iisus Iisus de Panait Cerna Publicată în revista „Sămănătorulâ€�, V, nr. 23, 4 iunie 1906 Ai fost un om și-ai pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e: El din ființa lui nimic n-a rupt. Dar Tu ai sângerat pe negre căi, Supt umilinți ce nu le știe cerul; Tu ai gemut când te pătrunse fier, De-au tremurat și ucigașii tăi. Și ochii tăi cei blânzi se înnoptară, Și gura ta sa-nvinețit de chin, Și duhul tău, ce nu putea să moară, A smuls din trup suspin după suspin. Un om, un om, prin patimile tale! Și, totuși, cât de sus, lumina mea, Te-a înălțat răbdarea sfântă-a ta! De mila ta, la glasul tău de jale, Să se deștepte morți de mii de vremi Și-adâncul lumii să se înfioare, Iar Tu, să ai privirea iertătoare, Un om să fii – și tot să ...