Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEMN DE O FEMEIE
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 64 pentru DEMN DE O FEMEIE.
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... pe dl ministru să grăbească trimiterea unui consul sard în Principate și să binevoiască a-mi înlesni transportul a zece mii de puști dăruite nouă de împăratul Napoleon. Contele îmi anunță că a și numit în postul de reprezentant al Sardiniei pe cavalerul Strambio și îmi promise că va pune la cale nolisarea de vase de comerț pentru transportul armelor la Galați. „Acum, dnule conte, adăugai, după toate bunătățile ce ați avut pentru noi îmi iau libertatea de a vă adresa o întrebare foarte serioasă și de o mare importanță pentru Principate, la care vă rog să-mi răspundeți categoric: bine sau rău am face dacă am proclama noi înșine Unirea definitivă a ... război, și mă prezentă Excelenței Sale, anunțându-i totodată că aveam misii de la prințul Cuza de a mă înfățișa regelui. Generalul, nalt de stat, înzestrat cu o figură marțială, se ocupa cu o neîncetată activitate de reorganizarea oastei în prevederea luptelor viitoare pentru independența Italiei, și era cel mai energic auxiliar al contelui de Cavour, având încrederea deplină a regelui și bucurându-se de
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... dânsul. Se pare că donna Alba a surprins mai înainte oarecare interes, puțină întârziere a ochilor lui pe chipul "celei alese", o infimă particulă de timp în plus față de atenția acordată restului, iar ca urmare, răspunsul lui va fi fost de astă dată ceva mai atent, mai cuprinzător față de propunerea concretă a donnei Alba, deși de bună seamă categoric negativ, pentru că seria scrisorilor ce urmează e un cântec al ei de triumf; rândurile radiază de bucuria răutăcioasă a descoperirii, iar insistențele ei, hotărâte, imperative, pentru a-l determina să facă pasul dorit de dânsa, sunt acum de-o voință aprigă, încăpățânată, care nu se înduplecă de nici un argument, de nici o implorare. Ajunge chiar să amenințe cu ruptura dacă dorința ei nu e satisfăcută, în condițiile și la datele propuse! însă strănepotul adevăratului Preda Buzescu a ... amorul ei propriu va ieși micșorat, toate acestea în raport cu meticulozitatea juridică a marelui avocat Georges Radu Șerban, grija lui economică, spiritul de ordine și de clarificare, exclusivismul tenace și absența oricărei posibilități de cruțare, de înțelegere,
... îndată ce aveai cutezarea de-a pune piciorul c-un pas înainte. De prin cârciumi și prăvălii pătrundea prin ferestrele mari și nespălate o lumină murdară, mai slăbită încă prin stropii de ploaie ce inundase sticlele. Din când în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii ... sticlă aprindea un chibrit spre a-și arăta fața sa unsă din gros și sânul său veșted și gol — poate ultimul mijloc de-a sufoca dorinți murdare în piepturi stârpite și pustiite de corupțiune și beție. Bețivul intra, semiîntunericul devenea întuneric și amurgul gândirilor se prefăcea într-o miază-noapte de plumb când gândeam că și acela se numește om, și aceea femeie. Trebuie să scuzi, trei sferturi ale lumii e așa, și dintr-al patrulea — Dumnezeulăeî, ce puține-s caracterele acelea care merită a se ... avea o putere de
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... a frânt una astă-noapte. PEPELEA: Se vede că încălecaseși pe ea, ca să mergi la nunta lui Statu-Palmă. BABA RADA: Ba am alungat o pisică neagră care se băgase pe coș la oala cu smântână. PEPELEA: O fi fost duhul necurat? BABA RADA: Ucigă-l toaca!... Când am lovit-o cu cârja, a scos foc pe ochi; și cârja s-a făcut numai țănduri în mâna mea... bunătate de cârjă... mi-o dedese chiar Strâmbă-Lemne, acu o sută de ani. PEPELEA: Strâmbă-Lemne?... Alei!... dar de când ești pe lume, mătușică?... BABA RADA: Eu?... Ascultă: ARIE I Eu sunt de când în astă lume Românul încă n-avea nume; De când Carpații cei măreți Erau ca niște bureți; De când lupii la noi Erau păstori de oi Și urșii cu cimpoi Mânau cirezi de boi. II Eu sunt de când pe mândrul soare Nu erau pete arzătoare; De când un purice ușor Purta potcoavă la picior, Potcoavă grea de fier Cu care sărea-n cer, Ș-apoi din cer venea Și barba mi-o ciupea. Pe atunci eram tânără, frumoasă... eram zână... dar m-a scos din minte Făt-Frumos... și mi
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... Nicolae Filimon - Mateo Cipriani Mateo Cipriani de Nicolae Filimon Nuvelă florentină Ieșind din Florența pe bariera San-Gallo, primul obiect ce se prezintă vederei este arcul de triumf construit la 1738 de arhitectul francez, Jadot cu ocazia rădicării lui Francesco II de Lorena la demnitatea de mare duce al Toscanei. Acest arc de triumf fu judecat de artiștii moderni ca operă plină de merite și defecte. Pe înălțimea lui se vede sculptat în marmură de Carrara bustul suveranului pentru care fu construit; iar mai jos sunt mai multe bas-reliefe ce reprezintă embleme administrative și militare. La o mică distanță se vede un parc format din mai multe alee de arbori neroditori, unde florentinii își fac preumblările pe timpul frumos de vară. Tocmai pe lîngă această grădină se află drumul sau șoseaua ce duce pe eminențele colinei Fiesole. Călătorul, dar, ce voiește a vizita ... sugeau sîngele Domnului. Deodată vedeai o sută de drepte puind mîna pe ulcioare și turnînd vin în pahare; apoi iarăși o sută de stînge ridicînd o sută de pahare pline cu vin la o sută de guri uscate ...
... lui Alexis, el cu o expresie sardonică, și ea cu o expresie de jale adâncă. Semnalul balului se dete; orchestra preludă prin un vals nou de-al lui Strauss, și mai multe perechi de dame și cavaleri se repeziră vesel în vârtejul dansului. Margărita, obligată de a începe balul, făcu de două ori jurul salonului, strânsă la pieptul bărbatului său. După vals veni un contradans. Margărita avea astă dată pe Alexis de cavaler; amândoi însă erau într-un neastâmpăr sufletesc astfel de mare, încât mâinile lor tremurau; lor li se părea că toată lumea îi observa cu maliție și că citea în inimile lor. După figura întâi ... cu mantaua, el se ghemui în colțul trăsurii. Pierdut astfel, noaptea, pe locuri necunoscute, tânărul călător se puse a gândi la țările civilizate de unde venea și a face o tristă asemănare între starea de înflorire a acelor părți ale Europei și starea de mizerie a patriei sale. Acolo, orașe mari, bine îngrijite, bine luminate, bine zidite, ornate cu monumente de artă, cu muzee, cu universități etc., la noi, orașe păcătoase, glodoase, întunecoase [...] și lipsite de
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... loc în spitaÂlele din București. Cei ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut precaÂuția să închidă ușa și chiar să o zăvoÂrască cu regulamente, care fac ca niÂmeni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cliÂnică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e daÂtor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, neÂmulțumit cu rutina și cu obscuriÂtățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele neceÂsare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt
Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"
... Darwin, Descendența omului și selecțiunea sexuală, I, 1). Va să zică plăcerea noastră pentru amețeala artificială, produsă prin plante și preparatele lor, este întemeiată pe o predispoziție strămoșească, comună nouă cu celelalte rudenii de aproape, cu maimuțele de exemplu, din al căror neam ne coborâm. Nu ne vom mira dar de lățirea cea mare a acelui obicei și de feluritele mijloace pentru mulțumirea lui. Cânepa, macul, vița de vie, tutunul etc., etc. sunt producte ale naturii cu care omul își nutrește pasiunea lui pentru amețeală. Există însă un fel de beție deosebită între toate prin mijlocul cel extraordinar al producerii ei, care se arată a fi privilegiul exclusiv al omului, în ciuda celorlalte ... respect pentru acea parte a naturii omenești care se numește inteligență. În București a apărut la 1 martie al anului 1873 o gazetă lunară sub numele de Revista contimporană. Litere-Arte-Științe. Se spune că vro 20 sau 30, alții zic chiar 40 de redactori-colaboratori însuflețesc tinerețea acestei plăpânde ființe. Noi deocamdată ne îndeplinim datoria de a-i mulțumi pentru îmbelșugata culegere de exemple ce ne oferă în primele sale numere în folosul și spre ilustrarea tratatului ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... dl Petrașcu și alții au înțeles că, după mine, pricina optimismului și pesimismului la noi n-a fost organizația socială, ci așteptările, iluziunile de o parte, deziluziunile de altă parte. Ar urma dar că eu explic o stare sufletească: pesimismul, prin o altă stare sufletească: deziluziunea, care face parte din pesimism. Dar această greșeală de a preface în cauză hotărâtoare a unei stări sufletești o altă stare sufletească înrudită cu cea dintâi, această greșeală o fac, într-un mod inconștient nu-i vorbă, tocmai aceia în contra cărora a fost îndreptat articolul meu. Pentru unii critici, în adevăr ... pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e poate tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de sentimentul subiectiv de neputință." (Guyau, L'irreligion ... p.407). Pesimistul modern, prin această lipsă de voință și încă prin o relativă nesinceritate, se deosebește, de pildă, de pesimistul ascet din veacul de ...
Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română
... văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania sa poezie Venere și Madonă. Ironia amară care străbate din puținele poezii ale răposatului N. Nicoleanu este mult mai puternică și ... o comparare confuză. Femeia a fost divinizată în Venera antică și apoi (de Rafael) în Madona. Tot așa, poetul asupra unei fețe "pală de o bolnavă beție" aruncă "vălul alb de poezie" și o divinizează. Însă Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antică o realitate brută pe lângă Madona modernă, și strofa O, cum Rafael creat-a, prin care poetul rezumă încă o dată compararea, nu o lămurește mai bine, ci slăbește poezia prin repetiție. Originală și plină de efect, însă prea calculată (recherchĂ©e, cum ar zice francezii) este tranziția "Plângi, copilă?..." Epigonii cuprind ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate al acestui Carol IX fu ales rege în Polonia, aruncată de curând în anarhie prin moartea lui Sigismund-August. Răposatul principe fusese sfiicios; tremura de turci, tremura de moscoviți, tremura de tătari; dar se distinsese prin prudența administrațiunii, prin protecțiunea literelor, prin o toleranță religioasă nepilduită în celelalte state catolice. Noul rege tremura și el de turci, de moscoviți, de tătari; dar pe lângă astea, mai adause o supremă incapacitate administrativă, un superb despreț pentru literatura națională, o ură fanatică pentru tot ce nu era sancționat de scaunul apostolic de la Roma... Enric de Valois aduse în Polonia moda hainelor scurte și a danțurilor pariziene: atâta! 6. Moscovia era o imensă pădure prin care sălta o fiară sălbatică, numită Ivan cel Groaznic. Porecla de "Groaznic" e prea moale pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat ... pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar cum? prin devotamentul moscoviților, pe cari în biciuia fără ca ei să obosească de a se gudura cu umilință, lingând călcâile stăpânului! El însuși, niciodată nemine nu-l văzu măcar în apropierea unui câmp