Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ZI
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 1206 pentru DE ZI.
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... Uf! să mă văz odată scăpat de canonul ăsta, care a ajuns de la o vreme nesuferit... Uite! până viu eu, citește! Și zicând acestea, scoate din buzunar un vraf de scrisori, mi le trântește dinainte pe masă și iese. Pricupescu este indiscret. De vreme ce mi-a dat voie, m-apuc să-i citesc scrisorile. „Iubite domnule Pricupescu, Știți că de când am fericirea a vă cunoaște, și e cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii, a hatârului ... lacrimi în ochi, și m-a conjurat pe tot ce am mai sacru, să-ți vorbesc în privința baiatului ei, Octavian Popescu, care zice ...
... bomboane și prăjituri, și dintr-o florărie două buchete. Pentru cine?... Ghiciți... Se-nțelege că dintre cei doi camarazi cel mai grăbit nu este Lache. De aceea Mache îi zice, de câte ori Lache vrea să se oprească la vreo vitrină: — Lasă, monșer; ai mai repede, ca e târziu; să nu ne aștepte damele! La ... Diaconescu... „Când vine dumnealui vreodată la vreme?..." Doamnele sunt încântate de atenția d-lui Preotescu: așa frumoase buchete!... La masă... — Domnule Preotescu — zice d-ra Pavugadi — ți-am preparat o surpriză: am studiat o bucată... — Sublimă! zice madam Diaconescu. — A! domnișoară... — Ți-a plăcut — zice Lache către Mache — ți-a plăcut d. Potropopescu cu absurditățile dumnealui... Auzi dumneata!... — Lasă, Lache! zice Mache. — Ești teribil, monșer, parol! — Și ce bucată, domnișoară? — O bucată nouă... Stella confidente... — Eu nu-i înțeleg, pe onoarea mea ... Cafeaua se servește în salon. D-ra Pavugadi se așază la clavir și-ncepe. Mache în picioare, transportat, extaziat, se lasă dus de acele valuri de armonie... Dar Lache îl trage discret de ...
Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor
... așa grad, încât dacă n-aș fi pe deplin convins că tu, care mi-ai dovedit totdeauna, fără să dezminți niciodată o afecțiune, ce pot zice că la rândul meu... în fine... - În fine - zice Ionescu - am înțeles... Nu trebuia să mă iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine știe ce leneș, ce dobitoc ... ai să mă refuzi; știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment că în cazul de față, fiind vorba, mă-nțelegi, de o chestiune... - Ei, lasă astea! știi că țiu la tine; ce mai încap între noi astfel de fraze banale?... Ce notă vrei să-i dau pârlitului tău de protejat? - 7, dragă Costică!... - Apoi, dacă n-o fi știind nimic animalul! - Ei, acuma și tu! zi că nu știe; parcă el o să fie ... an, e o nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - și pentru mine o mare mâhnire... - A! irezistibilă milogeală prietenească! zice ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... Sfaturi câte vrei și predestule Îți dă și te-învață fieșcare; Popa-întorcând de la botăjune, Toată, de rost, cazania spune. Dară când e lipsă de bucate Nu știu cum și mintea să tâmpește Și n-are sfaturi așa curate, Iară limba tace ca ș-un pește; Deci în pântece pline ... un cap are, Care poartă și povățuiește Toate celelalte mădulare, Așa noi voind înțălepțește A tocmire-o dreaptă stăpânire, Un cap s-așezăm de temelie; [11] Adecă trupul cetățenesc Prin sângur unul să să cârmeze, Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc, Și de-ar fi pănă mâne să vă-ureze Cineva pentru-altă stăpânire, N-eți afla mai bună, după fire. Unde unul trebile direge, Toate merg în ... asemene să-i fie. Deci, mai mult ca să nu mă lățesc, Încheiu cuvântul și vă zic iară: Monarhia-i cea mai bună-în țară. De-aristocrație n-am ce zice, Că știu cum că nime dintru voi În adins va voi să rădice O stăpânie de trei sau de doi, Sau doară și mai de mulți împreună, Căci ar fi pofta cea mai nebună. [18] Acel pe care-ursita neblândă L-au predeștinat ca să slujască, [19] Au n-are
Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17
... — ...!!! — Să ferească Dumnezeu! M-ar omorî! adaogă provincialul. — Nu ți se pare dumitale că e prea cald aici? întreabă domnul, ștergându-se de sudoare. — Nu — răspunde negustorul — e tocmai potrivit. — Mie mi-e grozav de cald. Și domnul iese să se răcorească puțin în coridor. Peste câteva momente, domnul se reîntoarce la locul lui. — Mă rog — zice provincialul — trenul ăsta se mai oprește undeva până la Ploești? — Da... la Periș, două minute. — La Ploești, ne dăm jos, să luărn ... în cupeu, trăgând ușa cu multă băgare de seamă ca să nu deranjeze pe negustor, care are probabil intenții să ațipească. — Puteți umbla cât de tare, zice omul culcat; nu dorm. Unde pot eu dormi?... Mă lasă să dorm căpătâiul ăsta? și zicând asta, bate cu palma pe săculeț, care sună foarte ... Mersi, zice omul cu sacul; de zece ani m-am lasat de tutun... Sunt oprit... Apoi, după o pauză lungă: — Apropo, ziceai dumneata adineaori... de ...
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
... e-adevărată, La câmp viața e fericită: La câmp, nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai ... Măriri, nădejdea zice, goniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, colo-n războaie, De steagul slavei falnic umbrită? Ochii sunt groaznici, plini de văpaie, De morți, de sângiuri stă ocolită; Apără dreptul, legea, credința, Și răsplătirea-i e nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea ... la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai pe mare e fericirea. Nădejdea zice: pe mări trăiți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo,-n țara grecească, Azil al slavei ș-al libertății, Fantoma mândră, urieșească, Unde-a scris Solon cartea ... ceruri senine, Care însufla-n veci bucuria! În aste locuri cît e de bine! Ce fericire e în Grecia! Nadejdea,-acolo, zice, trăiți, În fericire de ...
Ion Luca Caragiale - Politică înaltă
... a trecut Rockfeller pe la nas și n-am știut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoștință a culiselor politice - și, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aș clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari și el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orășelul lui ? - Ascultă-mă, neică - zic eu - îți spun ce ... a plecat. - Care va să zică am rămas cu buzele umflate. - Ba nu, fiindcă au căzut ciocoii și au venit liberalii, și acuma... - Ce? - Acuma, zice că vine neamțul... - Apoi, neamțul dă cât da americanul? - Dacă n-o da tocmai atâta, tot o să dea ceva... - Apoi are de unde? - Are; și dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăș pe americanul la parte... Isnaful, auzind balivernele mele, zice: - Ia ascultă-mă, de la țară oi fi eu, dar așa de prost nu sunt să-ți crez toate mofturile dumitale. - Ce mofturi, nene? întreb eu serios. - Astfel de ...
Alexei Mateevici - Câteva colinde de Sfântul Crăciun
... Iosif, mi-i greu De acest drum rău. Vină să ne odihnim. Și să ne umbrim. De un plop au dat Și acolo au stat, De s-au răcorit. Plopul că s-o clătinat, Umbra că s-au tras, Soarele i-au ars... Sfânta Maria Mult se supără Și mi-l ... Crucea-i a bătrânilor, Busuiocu-a fetelor, Sănătatea a tuturor. III Sculați, stăpâni, nu dormiți, Că nu-i vremea de dormit, Ci-i vremea de-mpodobit. Scoală, stăpână, slujnicele, Să aștearnă mesele, Să umple păharele, Că vă vine Nașterea, O Naștere de Împărat Al lui Hristos Cel Luminat În giulgiuri înfășurat. Vine Domnul Dumnezeu Cu o ceată de îngeri, Făcând slujbe și cântări. Vine Domnul Dumnezeu Cu o ceata îngerească, Pe diavoli să-i biruiască. Vine Domnul Dumnezeu Cu Vanghelia deschisă, În mână ... aprinsă... Când Dumnezeu se năștea, Rouă peste câmpi cădea, Prin păduri lumini ardea, Din nuiele — luminele. Dumnezeu așa zicea: — Pomeniți Nașterea mea. Cât de rar, în zile mari! IV Ce seară-i astă-seară? Aceasta-i seara de Crăciun, Să te veselești, om bun, La cea masă ...
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... zării eu o lumină : În drumu-mi singuratic, o fiică orfelină Trimise Providența. O ! Roua primăverii, ninsoarea afînată Nu poate fi ca dînsa, ca dînsa de curată !... Mi-am pus în ea credința. Dup-o țintire, ochii în jos ni se lăsară Și sufletele noastre de loc se-mbrățișară ; D-atuncea ne-am unit. Nu, cerul niciodată, în sînta-i veselie, Nu are strămutare, mai mare bucurie De ceea ce-am simțit ! Eu îi ziceam adesea, sorbind a ei suflare : — «Vezi lumea asta, dragă? oricît e ea de mare, De noi este străină ; Pe nimeni nu îl doare, și nimănui, nu-i pasă De ne-o fi rău sau bine... Vin', vin', să facem casă, Sărman și orfelină. Stingheră turturică prin crînguri rătăcită ! Îți voi clădi eu cuibul în ... mea maică ! Fiu încă fără nume ! Ce ! voi, voi sunteți colo, sus colo-n a lumină ? Voi sunteți cea grămadă cu faț-atît de lină ? Voi sunteți p-aia lume ? Nu mă lăsați, o, drage ! nu, nu fugiți de mine ! Se sparg a' mele lanțuri ; v-ajung... ajung la bine. L-al nostru Creator !... O clipă, și nu-mi pasă de loc
Gheorghe Dem Theodorescu - Soarele și luna
... o-mbia, Pân-ce Ileana Din gură-i grăia Eu că te-oi lua, Cum zici dumneata, Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui De mi-ei isprăvi Pod pe Marea Neagră, De fier Și oțel, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie, C-o scară de fer Pân’ la naltul cer! Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea. În palme-mi bătea Și pod se făcea ... Să ia sor’ pe frate Și frate pe sor’? Dar eu te-oi lua Viteaz dacă-i fi Și te-i bizui Până-n zori de zi Mie să-mi croiești Și să-mi isprăvești Peste Marea Neagră Un pod de aramă, Să nu-l bagi în seamă, Iar la cap de pod, Cam d-o mânăstire, Chip de pomenire, Chip de cununie, Să-mi placă și mie. Puternicul Soare, Ca puternic mare, Unde-o auzea, Bine că-i părea, ’N palme că-mi bătea, Podul ... ntindea, Un pod de aramă, De nu-l bagi în seamă Și d-o mânăstire, Chip ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... tale, Să te-ntâlnesc ferice, să te culeg în cale, Să fii al meu și numai al meu, o! mândre soare, Să nu mai plâng de moarte când tu săruți o floare, Căci te urăsc atunce... cu dragoste și dor, Și văd că de-acea ură duioasă am să mor! Ea zice și se simte de raze inundată. Iar umbra ei suspină în urmă-i tupilată: Ah! draga mea stăpână! Ferească Domnul sfântul De-a-ți asculta îndemnul, de-a-ți împlini cuvântul, Căci vai de-acel ce-apucă pe-a soarelui cărare! El intră-n cale lungă ce capăt nu mai are Și unde începutul se leagă cu ... cer din noapte, Pe când lumina-i sură, plăpândă, răcoroasă Și somnul își destinde aripa somnoroasă, Frumoasa Lia pleacă pe Graur, calu-i șarg, Ce zice că pământul nu e destul de larg, Și zboară fără sațiu, luându-și iute zborul, Ca vântul și ca gândul, ca spaima și ca dorul. El fuge pe sub soare, el ... dor la raiul din fundul depărtat Pe care se ridică al soarelui palat. Pe unde-ți merge gândul, stăpâna mea iubită? O-ntreabă glasul umbrei de