Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CASA
Rezultatele 41 - 50 din aproximativ 345 pentru DE CASA.
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... stins-a. M-am dus spre Sud  und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică ... prin mușchii rădăcinii. Prin mândrele grădini în cer ridică Saraiuri albe cůpole de aur. Cu sori pare plouată urbea-antică Și risipite prin dumbrăvi de laur Stau casele-albe, azile liniștite. Pe porți sunt stihuri scrise-n limbi de maur Iar căile-s cu marmură podite Și fără porți sunt sfintele dumbrave. Pe scări înalte flori de foc sădite. Pe scări culcate fete albe, suave, Părul cel negru-l piaptănă în soare, Ori visătoare stau de-amor bolnave. Ah, e cetatea cea strălucitoare Unde-mpăratul Indiei reșade: Un soare însuși este el sub soare. Nevasta lui e-acea Șeherezade, ...
... poate fi. Peștele-n apă, pasărea-n aer, cârtița în pământ și sărăcenenii în sărăcie! Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una... Gardurile sunt de prisos, fiindcă n-au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn la casă: fumul află cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n-are înțeles, fiindcă tot cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o ușă făcută din trei scânduri înțepenite c-un par cruciș și ... În vârful satului, adică la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc "biserică". Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți. În vremile bătrâne, cândva, nu se știe când, acest fel de pereți se aflau cu partea de din sus privind tocmai spre cer; acum însă, nici asta nu se știe de
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... vorbă neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm. Aproape de casă-ndată, Spre miazănoapte s-arată O biserică smerită, Un templu dumnezeiesc, Unde muncitorul vine Prinoasele să-și închine; Unde ruga umilită, Ca tămâia cea sfințită ... din urmă soare Ce ei poate mai privesc; Supus la acea uimire, L-acea adâncă simțire, Care sub ceruri senine Seara aduce cu sine, Slobod de griji, de dorințe, În cugetu-mi mulțumit, Slăvind o-naltă putere, Eu ascultam în tăcere Al multor mii de ființe Concertul nemărginit. Și când luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea plină, ocolită De stelele curții sale, Pe dealurile râpoase, Stam, mă opream să privesc Cerurile semănate De globuri nenumărate, Care, făclii luminoase, În umbra nopții lucesc. Prin aluniș sufla vântul, Frunza ușor clătina, Nucii bătrâni ca pământul De-a lungul se desina; Unda cea armonioasă A unui ascuns izvor, Ca o șoaptă amoroasă S-auzea în preajma lor. Curmând ... încă În țara ce-ai părăsit. A! dacă o provedință Asupra mea ar privi, Dacă smerita-mi dorință Soarta o ar împlini, Departe de-ai tiraniei Tovarăși nelegiuiți, ...
... Alecu Donici - Florile Florile de Alecu Donici La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri ... înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și catifea, Ce ruge înălța când ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de pe ferești afară lepădate. Talentului firesc de critică nu-i pasă, Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase; Și numai florile acele prelucrate Se tem de
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... Gheorghe Asachi - Soţia de modă Soția de modă de Gheorghe Asachi Un boieri ce întâlnisă, dup-o lungă nevedere, Pe un june, îl urează și apoi i zice: Vere, Când în casă-ai azi odorul ce atâta ai vânat, Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat! Mulțămim! Ce vra să zică astă răce mulțămire ... la băi străine să petreacă toată vara. Punctu-al doilea: cerut-au s-aibe a ei faeton, O caretă cu livrele, nu costium de amazon, Casă comodă, nu-ngustă, cabinete și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam ... ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und-agiuns-am, să mănânc de la cioroi! Să nu văd la mine-n curte ligheoaiele spurcate! Un francez îmi adu-ndată să-mi lucreze la bucate, Cotelete, blan-manjele, dupre ... visa. Iac-a doua zi începe cu reforma radicală, Trei stafete-n ziua ceea a trimis în capitală. Neputându-mă opune, de acasă am fugit, Iar cucoana se apucă de ...
Alexei Mateevici - Expoziția din Kiev
... „Expoziția fabricilor, gospodăriei sătești, negustoriei, științei și meșteșugurilor din toată Rusia“. Expoziția din Kiev a prins o bucată de loc destul de însemnată: toată toloacă numită Troițkaia în partea târgului, ce poartă numele de Bessarabka (de la numirea țării noastre — Basarabia) și, pe lângă asta, costișele dealurilor megieșe. Aici au fost 31 de pavilioane (locașuri pentru lucrurile scoase la privire) de ale comitetului expoziției și 132 de pavilioane ale fabricilor și caselor de negustorie din toată Rusia. Vederea de dinafară a expoziției a fost foarte frumoasă. De la poarta cea mare de intrat se începe o toloacă lungă, împodobită cu fel de fel de florării, verdeață, chipuri de marmură și izvoare de apă bătătoare în sus. De amândouă părțile toloacei erau pavilioanele expoziției, împodobite cu niște coloane (stâlpi) mărețe. În partea din fundul expoziției o scară mare de piatră cu 120 trepte duce în vârful dealului, unde să înalță mărețul pavilion al Zemstvei, zidit întrun chip vechi grecesc. Toată clădirea era împodobită pe ... și a meșteșugurilor și altele. Despărțitura mașinilor la expoziție a prins un loc foarte însemnat: ea se afla într-un rând întreg de pavilioane. Aici au fost așezate mașinile uriașe de
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... • • Vai, o, Țară Românească Vezi cin' să te stăpînească ? Un Dumitru Turnavitu Care n-ai mai fi gînditu ! Păi, să te fi dat de-o parte, Că facea prin București Tot tarturi mavroghenești ; Apoi avea o mîndrie Lipită de mojicie Și-atîta o semeție, De nimeni nu vrea să știe ! Venea la dînsul boieri Pentru niscareva trebi Ca la un stăpînitor Țării oblăduitor ; Iar el ca un blestemat, Ședea în ... din somn. În scurt se afla al vremii Al doilea Mavrogheni Avea în cap o căciulă Țuguiată, ca o sulă, Și o ghebă în spinare De nu făcea cinci parale, De aba roșie ruptă Cu ață albă cusută, Cu poturi, cu iminei, Se desprinsese cu ei. Iar să-l fi văzut călare Chiar vătaf de haimanale. C-o grămadă de voinici Tot arnăuți, șocarici, Avîndu-i pe lîngă dînsul De nu puteai să-ți ții rîsul. Și da prin tîrg cîte-o raită Ca să-l vază lumea toată La ce treaptă a ajuns ... Acum ia-ți nădejdea, frate, Că aia nu se mai poate. Ce gîndeai ? Că-a ta domnie Pînă-n sfîrșit o să ție ? De ...
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
... Vasile Bob-Fabian - Geografia ţintirimului Geografia țintirimului de Vasile Bob-Fabian Informații despre această ediție Apărută în „Lepturariulâ€� lui Aron Pumnul. Este-n zona subsolară, o pacinică, mică țară Aproape de țărmul lumii plecătoare către soare, Unde-apoi se hotărăște cu o mare-mpărăție, Pîn-acum necunoscută la hărți de geografie. Oamenilor de aicea, numărul pururea crește, Neci mai moare cine-o dată aici se cetățenește, Ici se poate-n astă țară se-ntind locuri înverzite, Printre văi ... muți, adese însă li s-aude ș-a lor gură. Nu zidesc ca noi, politii, în o strîmtă viezunie, Fiecare locuiește fără dare de chirie ; De vecini, de frați, de nume și de
Dimitrie Bolintineanu - Veneticii
... lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății ... întrebuințează, p-ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din aceste bande se fac țării stăpâni. Așa vândură țara la bande ebree ... vede a sa țară, pământul lui iubit, Robit și el o slugă la cel ce-a sprijinit. Și inima lui moartă, de țară nu mai bate, Nu poate să supuie nici brațe dezarmate. Arabii dispărură sub mamelușii sclavi. Româi, fiii țării, deși odată bravi, Căzură fără luptă ... feare. Când vede veneticii pălește și se pleacă. O, fii ce sciți! Când sciții în mari războaie pleacă, Lăsară sclavii-acasă. Acești slcavi venetici Umplură de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... lung la el și oftă, luând iar calea spre casă. În fundul urechilor auzea necontenit cuvintele bătrânului Motoc: „O să vie, o să vie, de i-o fi scris să vieâ€�. Și când îi trecu prin minte cum vine Argeșul și-și rostogolește valurile cât dealurile de mari, că uneori e ca zidul, drept și înalt, urlând ca o fiară, mâncându-și malurile cu copaci înfipți acolo de veacuri, și când se gândi câte suflete a răpus, câte hârci și câte ciolane de oameni și de dobitoace a împrăștiat în luncile lui, și când se mai gândi că Sandu a vroit să-l treacă, și a ... a aruncat afară din albie, Maria începu să plângă pe-nfundate, înecându-și hohotul, sugrumându-și oftatul și strângându-și copilul la sân, care, neștiutor de grijile și durerile mumii, ațipise, ostenit de drum și de căldură. Când intrară pe ștreajă, soarele apusese; luceafărul clipea ca un ochi de diamant, singur și viu în toată nemărginirea seninului albastru. Apropiindu-se de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Văduvele
... îți spun și eu, uite, mie mi-e mai greu, că alta e flăcăul, și alta e fata la vatra văduvei. Irina mea e vrednică de n-are cum mai fi, da' tot se simte că nu e cruce de voinic în casă. Vezi d-ta, e altfel când trece bărbatul prin bătătură; unde calcă, colo, rar și îndesat și mi-ți stăpânește c-o privire cât ține ... într-un călcâi; nici un lucru nu se clintea din locul lui. Pe dinăuntru odăile ca paharele, pe-afară curtea ca o tavă, și prispa de s-ar fi cojit, măcar într-un locșor, mi-aș fi tăiat mâinile din cot. Fu de ajuns mamei Iana. Își iubea fata ca lumina ochilor. Trase necăjit un vlăstar de dud, îndesă foile în șorț și, dregându-și glasul, după ce se șterse la gură, zise cam înțepat: — De, cumătrița mea, fiecine își spală rufele în albia ei, și, de-a fi floare, de-a fi cărbune, pe umerii lui își poartă cămașa. Mie, din mila Domnului, Irina, atâta suflet mi-a rămas pe sufletul ... mânecuțe largi și scurte, se aduna în cute la betelia rochiei, se lipea ...